30 mai 2019

HCL 107/2019 Sebeș adoptată

A Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind desemnarea cadrului tehnic cu atribuții de apărare împotriva incendiilor la nivel UAT Sebeș

Pe scurt

Consiliul Local Sebeș decide să desemneze cadrul tehnic cu atribuții de apărare împotriva incendiilor la nivelul UAT Sebeș, pentru a asigura competențe specializate în prevenire și intervenție în caz de incendiu. Practic, Primăria va avea cel puțin un cadru tehnic specializat, angajat în conformitate cu normele legale, iar structura organizatorică a unității locale va include compartimente sau echipe dedicate apărării împotriva incendiilor în funcție de nivelul de risc. Aceasta înseamnă costuri posibil asociate cu plata personalului tehnic și organizare internă, precum și definirea zonelor sau unităților administrativ-teritoriale unde se aplică această disciplină, în funcție de riscul de incendiu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 107 din 2019 a Consiliului Local Sebeș
Titlu oficial
Hotărârea nr. 107/2019 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind desemnarea cadrului tehnic cu atribuții de apărare împotriva incendiilor la nivel UAT Sebeș .
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
107 / 2019
Data
30 mai 2019
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA_Nr. 107/2019 privind desemnarea cadrului tehnic cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul UAT Sebeş Consiliul Local al Municipiului Sebes, judetul Alba; intrunit in sedinta,publică, ordinară din data de 30.05.2019,ora 14,00; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind desemnarea cadrului tehnic cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul UAT Sebeş; În conformitate cu prevederile : - art. 12 alin (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor , modificată şi completată; „art 12(1) Autorităţile administraţiei publice centrale și celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţene sau locale,instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestaţi potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General.Ocupaţiile de cadru tehnic și personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt definite pe baza standardelor ocupaţionale aprobate conform legislaţiei în vigoare . - art.2 lit. b din Ordinul nr. 106/2007 pentru aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor locale şi operatorilor economici care au obligaţia de a angaja cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; „art.2 Au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor : b) consiliile locale ale orașelor/comunelor cu peste 5.000 de locuitori.,, - art.6 alin(1), „ art.6 (1) În cadrul autorităţilor administraţiei publice locale centrale şi al celorlalte organe centrale de specialitate, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti , al consiliilor judeţene, municipale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, orășenești și comunale, al instituţiilor publice și al operatorilor economici, în funcţie de nivelul riscului de incendiu și de specificul activităţii, se constituie, după caz, următoarele structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor ; a) compartiment de apărare împotriva incendiilor , compus din două sau mai multe cadre tehnice sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor numit exclusive pentru această activitate , conform legii; c) serviciu public voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă .,, - art. 7alin (1), „ art 7(1) La nivelul unităţii administrativ — teritoriale , cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor prevăzut la art.6 alin. (1) lit. b) se desemnează de consiliul local. ,, - art 14 lit. h din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, „„ art.14 Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul local sunt: h) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor , conform legii.,, Pagina | din 2 Analizând expunerea de motive a Primarului Municipiului Sebeș prin care se propune desemnarea cadrului tehnic cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul UAT Sebeş ; Văzând raportul de specialitate nr. 45718/08.05.2019 întocmit de către inspector Damian Nicolae - Compartiment Protecţie Civilă , din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş ; Având avizul nr. 285/24.05.2019 al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină din cadrul Consiliului Local Sebeş ; În temeiul art. 36 alin. 6, lit. a), pet.8 din Legea 215/2001 - Legea administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.45 alin.! şi art.115 alin.], litera b) din aceeași lege, Art.1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei , d-l [persoană fizică] „Şef Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş este desemnat cu îndeplinirea atribuţiilor cadrului tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor în cadrul UAT Sebeș „în conformitate cu prevederile legale în domeniu. Art.2. Pe timpul cât nu se găseşte la program , atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de către d-l Damian Nicolae, Inspector protecţie civilă în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.3. Măsura dispusă prin prezenta Hotărâre are caracter obligatoriu și face parte din atribuţiile de serviciu „cu modificarea în mod corespunzător a fişei postului a persoanelor nominalizate la Art] şi Art.2. Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite, în termenul și în condiţiile prevăzute de legea 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul Primăriei şi în Monitorul Oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba - Primarului Municipiului Sebeş - Viceprimarului Municipiului Sebeş - Secretarului Municipiului Sebeș - Compartimentului Resurse Umane - Direcţiei Poliţie Locală - Direcţiei de Asistenţă Socială Sebeș - Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș - Căminului. pentru persoane vârstnice Sebeş - Centrului Cultural ., Lucian Blaga „ Sebeş - Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş - Compartimentul Protecţie Civilă - Persoanelor nominalizate la Art.| şi Art.2 Sebeș la 30.05.2019 SR - CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR MUNICIPIU VLAD CRISTINA ELENA PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Consilier local, RADU CRISTIAN i ; i i Total consilieri locali Prezenţi Pentru Abţineri i Împotrivă 2ex.DN/CV/CA conţine 2 pagini

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala