30 mai 2023

HCL 252/2023 Reșița adoptată

Trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Reșița a terenului în suprafață de 3597 mp înscris în CF nr. 36881 Reșița,nr. cad…

Pe scurt

Consiliul Local Reșița decide să treacă din domeniul public în domeniul privat al municipiului un teren de 3597 mp Situat în Drumul Lupacului, Padoc de Câini, împreună cu așezările C1 (338 mp), C2 (80 mp), C3 (58 mp) și C4 (72 mp) construite pe acel teren, și să includă aceste bunuri în inventarul mijloacelor fixe ale municipiului. Schimbarea înregistrării în scopul obținerii autorizațiilor de funcționare (de exemplu pentru existența unui cabinet veterinar) și autorizarea ulterioră a exploatării în interes public-privat. Pentru locuitori înseamnă o posibilă gestionare locală a obiectivului (Padoc) ca parte din buget și proceduri private, cu impact pe termenele de autorizare și administrare a clădirilor afișate în zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Lupacului.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Lupacului” în Reșița

Denumire
Hotărârea nr. 252 din 2023 a Consiliului Local Reșița
Titlu oficial
Trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Reșița a terenului în suprafață de 3597 mp înscris în CF nr. 36881 Reșița,nr. cad. 36881 precum și a construcțiilor: C1 în suprafață construită la sol de 338 mp,C2 în suprafață construită la sol de 80 mp,C3 în suprafață construită la sol de 58 mp și C4 în suprafață construită la sol de 72 mp edificate pe această suprafață de teren,situat administrativ în municipiul Reșița,Drumul Lupacului,Padoc de Câini și completarea cu aceste poziții a Inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reșița și al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului conform prevederilor OUG nr. 57 / 2019 privind Codul Administrativ
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
252 / 2023
Data
30 mai 2023
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Locuri citate
Lupacului CF 36881
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Reșița

Documente

Text

JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA PR RER HOTĂRÂREA NR. 252 DIN 30.05.2023 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Reșița a terenului în suprafaţă de 3597 mp înscris în CF nr. 36881 Reşiţa, nr. cad. 36881 precum și a construcţiilor: C1 în suprafaţă construită la sol de 338 mp, C2 în suprafaţă construită la sol de 80 mp, C3 în suprafață construită la sol de 58 mp și C4 în suprafață construită la sol de 72 mp edificate pe această suprafaţă de teren, situat administrativ în municipiul Reşiţa, Drumul Lupacului, Padoc de Câini şi completarea cu aceste poziții a Inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reșița și al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ i Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.05.2023; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Reşiţa nr. 38264/26.05.2023 şi Raportul de specialitate al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat nr. 38265/26.05.2023, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local; Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 38383/26.05.2023 Văzând extrasul de carte funciară nr. nr. 36881 Reşiţa, nr. cad. 36881; Având în vedere solicitare nr. 8851/25.05.2023, emisă de Direcţia pentru Întreţinerea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa, prin care se solicită trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa a obiectivului Padoc de Câini, în vederea obținerii tuturor autorizaţiilor de funcţionarea ce prevăd existenţa unui cabinet veterinar; Luând în considerare Dispoziţia nr.365/24.03.2021 privind constituirea Comisiei speciale având ca atribuţii întocmirea si actualizarea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al Municipiului Reşiţa conform prevederilor O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ; Având în vedere HCL nr. 310/2022 privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reşiţa şi al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului conform prevederilor O.U.G. nr.37 / 2019 privind Codul administrativ; Ținând seama de Ordinul nr. 3471/25.11.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea si amortizarea activelor corporale aflate in patrimoniul institutiilor publice, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile art. 20 alin.1 lit €) din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Avand in vedere prevederile Legii contabilitaţii nr.82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Ținând seama de Ordinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, receptie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară; În baza prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere art. 876 şi următoarele din Noul Cod Civil. În temeiul art. 108, lit. b), art.129 alin. 2 lit.c, alin. 14, art.139 alin. 3, lit. g, art. 196 alin.1, lit.a, art. 197 alin. (1) şi alin. (2), art. 199 alin. (1) şi alin. (2), art. 243 alin. (1) lit. a) şi art. 361 ale OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; “DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniu & primariaresita.ro JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA Pe E, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Consiliul Local al municipiului Reşiţa aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Reșița a terenului în suprafață de 3597 mp înscris în CF nr. 36881 Reşiţa, nr. cad. 36881 precum şi a construcţiilor: CI în suprafață construită la sol de 338 mp, C2 în suprafață construită la sol de 80 mp, C3 în suprafață construită la sol de 58 mp şi C4 în suprafață construită la sol de 72 mp edificate pe această suprafaţă de teren, situat administrativ în municipiul Reşiţa, Drumul Lupacului, Padoc de Câini. Art. 2 - Consiliul Local al municipiului Reşiţa aprobă completarea Anexei 14.1 și Anexei 20.1. la Inventarul bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reşiţa și al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului, conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 1, conform Anexei I și II la prezenta. Art. 3 — Se aprobă suportarea din bugetul local a cheltuielilor necesare pentru realizarea operaţiunilor prevăzute de prezenta hotărâre. Art. 4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat. Art. 5 - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării. Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului — Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat ; - Directiei Buget, Finante- Contabilitate, Rersurse Umane; - Serviciului Public "Direcţia pentru Întreţinerea Patrimoniului Consiliului Local Reșița, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” ; - Direcţiei Urbanism. DIRI CŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT Adresa: Petru Maior nr.2. Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniu &primariaresita.ro Xmang 311309 Na. 7402429 X EZU3N 3510 eloruegi tioueu ut) NIHAJSS PS YIWmAMĂ mahon WoL “UU42S 30 3uNul353ăj NUESIIA ElPV 107d2dsu[ NIAYŢ SnueA Îupo9 AINDAXII 1079341 T'OZ exauV 'Aea3siunupv |npod puraid 610z/£s |e 3eAjud |nyuaiwuop osainzgoje a1e2 10[32 je 1$ ejisoy injnidiunij je JeAțad jniuauuop 2sainyeoje eo 9X!4 40Ja2eojfi 2200 Ivo] TIZ 1u 19H ei 11 exeuv "Iu 9N0 10jiapanaad woşuo> Injnze3s ujonusuoo-rin) | Sly's9 LOOT 1889£ "po 1u *1889£ TUIga 3p d0ped AO “Oedn7 1ult) 90ped “npnoeda”Ţ [nuuna] “eji$oy [nrdrorunua UL Ane.nSrurupe yenșis “unui foadun u919J 9 E P € (4 l 0 EJUISOȚOJ „pr eteris JeyuoAuL În aelă IEUSAUL' IN/O1E911uapr mynunq eaxpunuacl DIPOIJISEȚ9 "10:24 epenoe eorpran erjeny | 1 ! 9p POIROJEA 1Ivpueqop 9p 9uatuaA 3p npo9 muy NAIAL uu eanzeu ap ojiinunq injnezuanu! e21ezajduuo) —Xrmnj a3NA0 Mu, 2400N20 Iu, symămi nm NOL ap “i e C Ya nung/35 30 ata 26% NUESUI EI9PV 107d9dsug ejolue owey ut) DIAIŢ SNLIEŞA 101%) NIDIA49S p2S AIPNIAXA 07-A Me nsiultupe nijeds 98'6 1002 /889€ 'peo 1u du] si |/ '/889€ 49 '9edn7 IUIQO 90ped | Z/ :p9- Iulgo ap 90ped 'Injnoedn] |nuun.Q 'eNsey |nidioiunuu UJ ANE.ISIUILUpE yenyis |lqouu| Ae.Siultupe nijeds 696'sT 1007 /889€ 'peou du| “si '/889€ 49 '9edn IUle9 90ped | 88 :£9- lulgo ap 9oped 'Injnoedn] |nuuniQ 'ejisay |nidioiunuu Ul AE-NSIulLupe yenyis |qouuj ANeNSiulupe nijeds ZOT'IL 1007 +889€ 'peo „u Ss / '/889€ 49 '9edn7 Iule9 90ped | 08 :Z9- Iule9 ap 90ped ' ntun.q 'ejisey |nidio! Ul ANE.NSIulLupe yenyis jiqouuj Me BsIultupe nțjeds 798'8 1002 /889€ 'peo 1u dusee| si |/ '/889€ 49 '9edn7 Iule9 90ped :49 - 1ulg9 8p 90ped 'Injnoedn] Inuun.Q 'ejisey jnid! Uj ANELISIUILUpE yenyis |qoLuj 9 S p € [A [ă [9] l9| EJUISOJO ul | ale | ejenoe eoipunf ejjenis Jeyu8Aul 1ep Je ness aie IN/eeoiusp! innunq eeuunusq Sep | 49 9p eaeojeA puegop |nuy piejuauueja „Ai IN Z18OWI IANNNE-IANIVI01 TI eXauVy 'AeaaSiultupy |Npo) pulA!d 6107/£S"1u 9N0O 10[118paA31d uu10şu0> injnye3s Je veAţid jniuawuop 2sajnggoje a1eo 10J32 je 15 esa injnidpiunie je 3eAnud |njuawuop 2sainzea|e aJe2 ax!j 10|3deojfitu einzeu ap ojununq injnaezuaAuj eaueyajduuo) îzo730'0% | (Sg one n exouy

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala