Pe scurtConsiliul Local din Reșița adoptă modificarea anexei la Hotărârea 355/2021 privind desemnarea reprezentanților în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, Clubul Sportiv Școlar și Palatul Copiilor, cu modificările ulterioare. Practic, se actualizează lista sau modul în care sunt numiți acești reprezentanți, conform planului educational și regulilor legale aplicabile. Pentru cetățeni, acest lucru poate afecta cine ia decizii la nivelul acestor instituții (finanțare, reguli, activități), dar nu se precizează sume sau termene în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRÂREA NR. 189
din 25.04.2023
privind modificarea anexei la HCL nr. 355/29.09.2021 privind
desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în consiliile de
administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Reșița, la
Clubul Sportiv Şcolar și la Palatul Copiilor Reşiţa, cu modificările şi completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa de ordinară din data de 25.04.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 28256/20.04.2023 al Viceprimarului Municipiului Reşiţa - d-na
CHIOSA Mădălina Miruna;
- Raportul de specialitate nr. 28257/20.04.2023 al Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură,
Tineret, Sport şi Culte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reşiţa;
- Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
- Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 28702/21.04.2023;
- HCL nr. 355/29.09.2021 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al
Municipiului Reșița în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
din Municipiul Reșița, la Clubul Sportiv Școlar şi la Palatul Copiilor Reșița, cu modificările şi
completările ulterioare;
- HCL nr. 328/20.07.2022 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al
Municipiului Reşiţa în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
din Municipiul Reşiţa, la Clubul Sportiv Şcolar și la Palatul Copiilor Reşiţa;
Ținând cont de prevederile
H.C.L. nr. 47/2022, privind aprobarea rețelei școlare a
municipiului Reșița pentru anul școlar 2022-2023, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu :
- prevederile art. 96, alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011 cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. d) coroborat cu alin. 7 lit.a, art.139 alin. (1), art.196
alin. lit. a) şi art. 197 alin. 1, alin. 2, art. 199 alin. 1 şi alin. 2 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. - Se aprobă modificarea anexei la HCL nr. 355/29.09.2021 privind desemnarea
reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în consiliile de administraţie ale unităţilor
de învățământ din Municipiul Reşiţa, la Clubul Sportiv Școlar şi la Palatul Copiilor Reșița cu
modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
"() Ia poziţia 7. din anexă înlocuirea domnului Matichescu Bogdan Nicolae cu domnul
Burtea Dragoş Ciprian-Colegiul Naţional Diaconovici-Tietz Reşiţa;
(2) la poziţia 20. din anexă înlocuirea domnului Burtea Dragoş Ciprian cu domnul
Matichescu Bogdan Nicolae-Palatul Copiilor Reşiţa.” L
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcţia Generală Învăţământ,
Cultură, Tineret, Sport şi Culte şi persoanelor nominalizate la art. 1.
DIRECŢIA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÂN T, CULTURĂ, TINERET, SPORT ȘI CULTE
DIRECȚIA ÎNVĂŢĂMÂNT, RELAȚII INTERINSTITUŢIONALE, CULTE, SPORT ȘI TINERET
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0355 429 868. E-mail: educatie E primariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării.
Art. 4. Hotărârea se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa ;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin ;
- Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte;
- Inspectoratului Şcolar al Judeţului Caraş-Severin;
„. Colegiului Naţional Diaconovici Tietz;
- Palatului Copiilor Reşiţa;
- Persoanelor nominalizate la art.].
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
'Tom Lucian HURUIALĂ
DIRECȚIA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT, CULTU RĂ, TINERET, SPORT ȘI CULTE
DIRECȚIA ÎNVĂT ĂMÂNT. RELAȚII INTERINSTITUŢIONALE, CULTE, SPORT ŞI TINERET
Adresa: Piata | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0355 429 868. E-mail: educatie Oprimariaresita.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.