Primăria Pitești aprobă acordarea, în 2020, a unui concediu suplimentar pentru personalul din aparat, proporțional cu timpul în care activitatea se desfășoară în condiții vătămătoare. De asemenea, pentru reducerea riscurilor, se impune efectuarea examenelor medicale periodice ale salariaților și organizarea măsurilor necesare pentru supravegherea securității și sănătății la locul de muncă. Practic, locuitorii pot aștepta ca angajații să beneficieze de odihnă suplimentară în situații de risc și să fie monitorizați în mod regulat pentru sănătate, iar instituția va implementa aceste prevederi prin Biroul Management Resurse Umane.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
privind acordarea, pentru a
pentru desfăşurarea activității în condiţii vătămătoare
Consiliul Local al Mur icipiului Piteşti întrunit în ședință ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pe
ntru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti;
-Raportul nr. 9623/21. 2.2020 al Biroului Management Resurse Umane;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr.1 5557/2020,
nr. 15558/2020, nr. 15559/202
nr. 15560/2020, nr. 15561/2020;
-Buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 16/03.06.2019 emis de
Direcţia de Sănătate Publică Arg
şi Muncă;
eş - Compartimentul de Evaluare Factori de Risc din Mediu de Viaţă
În temeiul prevederilor art. 18 — art. 21 ale Hotărârii Guvernului României nr.250/ 1992, privind
concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu
specific deosebit şi din unităţi]
coroborate cu ale art. 147 alin. (1
) din Legea nr. 53/2003 — Codul Muncii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare; ale H.G.R. nr.355/2007 privind Supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu
modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr.319/2006 privind securitatea şi Sănătatea în muncă,
cu modificările şi completările
împotriva riscurilor legate de Cxpunerea la agenţi biologici în muncă şi ale H.G.R. nr. 1028/2006
privind cerințele minime de securi
ecran de vizualizare;
ulterioare,
In temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. *a” din Codul administrativ, cu completările
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti
beneficiază, în anul 2020, de un
desfășurarea activităţii în condiții
Art.2. Concediul de odihni
desfăşoară activitatea în posturile
Art.3. Pentru diminuarea
vătămătoare.
ă suplimentar se acordă proporţional cu timpul în care personalul îşi
în care există condiţii vătămătoare.
xpunerii la factorii de risc profesional şi pentru depistarea în fază
€:
incipientă a unor îmbolnăviri profesionale, Biroul Management Resurse va întreprinde măsurile
necesare pentru efectuarea examinării medicale periodice a salariaţilor conform dispoziţiilor H.G.R.
nr.355/2007 privind supraveghere;
Art.4. Biroul Managemen
a sănătăţii lucrătorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
i Resurse Umane va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre care va fi
comunicată acestuia de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
Piteşti
Nr. 128 din 26.03.2020
L.-i
REȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gheorehe-lonuț Olariu
Contrasemnează pentru legaliate:
SECRETAR GENERAL
Andrei-Cătălin Călugăru
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.