Hotărâre privind aprobarea completării HCL nr. 827/26.09.2024 privind aprobarea acordării de premii pentru excelență elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din Municipiul Oradea, precum și cadrelor didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite, respectiv premiile I, II, III și Mențiune în anul școlar 2023 – 2024 la competițiile școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației cât și la competițiile internaționale
Denumire
Hotărârea nr. 910 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 827/26.09.2024 pentru a premia elevii și cadrele didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2023-2024 la competiții organizate/finanțate de Ministerul Educației și competiții internaționale, precum și echipele de elevi din domenii sportive și competiții extracurriculare menționate. Premii se acordă atât elevilor individual, cât și echipelor, iar profesorii coordonatori primesc premiul o singură dată, la nivelul celui mai mare premiu obținut, în baza unei valori stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1146/2022. Decizia vizează finanțarea premiilor în condițiile legale aplicabile finanțelor locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr.827/26.09.2024 privind aprobarea acordării de premii pentru excelență, elevilor din unităţile de învățământ preuniversitar de stat și privat din Municipiul Oradea, precum și cadrelor didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite respectiv, premiile |,/I,.!l și MENȚIUNE în anul şcolar 2023-2024 la competiţiile școlare organizate și finanțate de Ministerul Educaţiei cât și la competiţiile internaţionale, dar şi a formaţiilor/echipelor de elevi din Domeniul Sport, Olimpiada Naţională Corală, Olimpiada Naţională de Argumentare,…
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor. Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(oradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea completării Hotărârii Consiliului Local nr.827/26.09.2024 privind aprobarea acordării de premii
pentru excelență elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din Municipiul Oradea, precum
şi cadrelor didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite, respectiv premiile |,II,III și MENȚIUNE în
anul şcolar 2023-2024 la competiţiile şcolare organizate și finanţate de Ministerul Educaţiei cât şi la competițiile
internaţionale
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 24.10.2024;
Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea completării Hotărârii Consiliului Local nr.827/26.09.2024
privind aprobarea acordării de premii pentru excelenţă elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat și privat
din Municipiul Oradea, precum și cadrelor didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite, respectiv premiile
III și MENȚIUNE în anul şcolar 2023-2024 la competiţiile școlare organizate și finanțate de Ministerul Educaţiei cât și la
competiţiile internaţionale;
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul
409926 din data de 18.10.2024;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 410079 din data de 18.10.2024 întocmit de către
Compartimentul Management Sănătate și Educaţie privind aprobarea proiectului menţionat mai sus;
Pentru stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar de stat și privat, s-a decis premierea
elevilor atât individual la competiţiile școlare organizate și finanțate de Ministerul Educaţiei cât și la competiţiile
internaţionale, dar şi a formaţiilor/echipelor de elevi din Domeniul Sport, Olimpiada Naţională Corală, Olimpiada Naţională
de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”. Profesorii lor coordonatori cât și elevii vor fi premiaţi o
singură dată pentru cel mai mare premiu obţinut. Ca bază valorică pentru stabilirea cuantumului premiilor s-a luat în
considerare Hotărârea de Guvern nr.1146/14.09.2022.
Luând în considerare:
- prevederile art.14 și art.49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
- art.110 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal;
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2) lit. b) și lit. d), alin. (4) lit. a), alin. (7) lit. a), art.139 alin. (3), lit. a)
şi art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
hotărăşte:
Art.1, Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr.827/26.09.2024 privind aprobarea acordării de premii
pentru excelență, elevilor din unităţile de învățământ preuniversitar de stat și privat din Municipiul Oradea, precum și
cadrelor didactice coordonatoare care au obținut rezultate deosebite respectiv, premiile |,/I,.!l și MENȚIUNE în anul şcolar
2023-2024 la competiţiile școlare organizate și finanțate de Ministerul Educaţiei cât și la competiţiile internaţionale, dar şi a
formaţiilor/echipelor de elevi din Domeniul Sport, Olimpiada Naţională Corală, Olimpiada Naţională de Argumentare,
Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”. Profesorii lor coordonatori cât și elevii vor fi premiaţi o singură dată pentru
ce! mai mare premiu obținut.
Anexa atașată este parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art.2. Sumele aferente premiilor se vor achita din bugetul local, capitolul 51.02.01.03 „Autorităţi executive”,
articol bugetar 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul Management Sănătate şi
Educaţie.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
[] Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
L) Primarul Municipiului Oradea;
[] Compartimentul Management Sănătate și Educaţie;
[] Serviciul Resurse Umane, prin grija Compartimentului Management Sănătate și Educaţie;
[] Unităţile de Învățământ preuniversitar de stat și privat, prin grija Compartimentului Management
Sănătate și Educaţie;
e Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINT!
Oradea, 24 octombrie 2024
Nr. 910
condi MNEAZĂ
SECRET, NERAL
Euge Ţ
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Anexa HCL 910 DIN 24.10.2024
nr.
crt.
|nume prenume
jenp
Jiban
brut
NET
500
500
700
700
700
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.