ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1. C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(foradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea criteriilor de prioritate şi punctajului aferent acestora în baza cărora se repartizează, spre
închiriere, locuinţele sociale aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, a listei cu categoriile de
persoane care pot beneficia de locuinţe sociale, a modelului de cerere tip şi a listei actelor doveditoare care vor fi
depuse în completarea cererilor pentru solicitări de locuințe sociale
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 31.07.2024
Examinând Proiectul de hotărâre privind privind aprobarea criteriilor de prioritate şi punctajului aferent acestora în
baza cărora se repartizează, spre închiriere, locuinţele sociale aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, a listei
cu categoriile de persoane care pot beneficia de locuinţe sociale, a modelului de cerere tip, şi a listei actelor doveditoare
care vor fi depuse în completarea cererilor pentru solicitări de locuinţe sociale
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu numărul
281131/22.07.2024
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 281127/22.07.2024 întocmit de către Direcţia
Juridică privind aprobarea proiectului menţionat mai sus;
Ținând seama de Nota de fundamentare întocmită de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi înregistrată cu
nr.25181 din data de 08.07.2024, privind aprobarea criteriilor de eligibilitate şi a criteriilor de selecţie prin punctaj în baza
cărora se repartizează, spre închiriere, locuinţele sociale aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, a modelului
de cerere tip, a Listei actelor doveditoare care vor fi depuse în completarea cererilor pentru solicitare de locuinţe sociale şi
a modelului anchetei sociale întocmită solicitantului şi familiei acestuia.
Având în vedere prevederile:
Art. 43 din Legea 114/1996 — Legea locuinţei, republicată și modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1997, şi prin Legea nr. 146/1997, care prevede că „locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile
administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea”.
- Art. 21 din H.G. nr. 1.275 din 7 decembrie 2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, care precizează la alin. (1) că: “În vederea soluționării cererilor
privind repartizarea unei locuințe sociale, autorităţile administraţiei publice locale vor stabili măsurile necesare pentru
luarea în evidenţă şi pentru analiza solicitărilor primite. În acest scop prin hotărâri ale consiliilor locale se vor
constitui comisii de analiza a solicitărilor de locuințe sociale şi se vor stabili şi da publicităţii, prin afişare la sediul
primăriilor, criteriile în baza cărora se repartizează locuințele sociale, actele justificative necesare care însoțesc
cererea şi locul de primire a cererilor”.
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
în conformitate cu prevederile prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) it. q), art. 139 alin. (3), lit. 9), art. 196
alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
hotărăşte:
Art. 1, Se aprobă perioada 02 — 30 septembrie 2024, ca interval de timp în care să se desfăşoare sesiunea din
acest an, pentru depunerea cererilor însoţite de acte doveditoare de către solicitanţii de locuinţe sociale la sediul Direcţiei
de Asistenţă Socială Oradea, str. Primăriei nr. 42 — Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare Iniţială sau online !a adresa de
e-mail a instituţiei, contact Odaso-oradea.ro
Art, 2. Se aprobă criteriile de prioritate şi punctajul aferent acestora în baza cărora se repartizează, spre
închiriere, locuinţele sociale aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, lista cu categoriile de persoane care pot
beneficia de locuinţe sociale, modelul de cerere tip şi lista actelor doveditoare care vor fi depuse în completarea cererilor
pentru solicitări de locuinţe sociale, anexate prezentei hotărâri.
Art. 3. Cererile depuse în conformitate cu art. 1-2 şi documentele anexate de solicitanţi, împreună cu notele de
constatare întocmite de Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale din cadrul DAS Oradea, vor fi transmise Comisiei
sociale de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale şi de locuinţe construite pentru tineri din fondurile ANL aflate în
administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, pentru stabilirea eligibilităţii și punctajului fiecărui solicitant şi prezentarea spre
aprobare Consiliului local a listei solicitanţilor care au acces la locuinţe sociale, în ordinea de prioritate stabilită.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială — Serviciul
Prevenirea Marginalizării Sociale
Art, 5. Prezenta hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului jud. Bihor
Primarul municipiului Oradea
Primăria Municipiului Oradea - Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin grija DAS Oradea
Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea
Oradea, 31 iulie 2024
Nr. 615
a / , ,
NIISSĂ sY Eugenia Borbei
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” 92
Anexa 1 la
HCL 615/2024
Lista categoriilor de persoane care pot beneficia de locuinţe sociale, în vederea închirierii
- persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor
proprietari,
— tinerii care au vârsta de până la 35 de ani,
— tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani,
— invalizi de gradul | şi I! şi persoanele cu handicap,
— pensionarii,
- veteranii şi văduvele de război,
— beneficiarii prevederilor Legii recunoştinței faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit Ia victoria
Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi față de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au
avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.
34112004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,
republicat, cu modificările şi completările ulterioare
- victimele violenţei domestice
alte persoane sau familii îndreptăţite
Condiţiile necesare pentru accederea la locuinţe sociale, în vederea închirierii
e Venitul mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sa fie sub nivelul câştigului salarial
mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin
statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează
locuinţa.
e Solicitanţii să aibă domiciliul în Municipiul Oradea
Nu pot beneficia de locuinţe sociale“, în vederea închirierii persoanele sau familiile care:
Deţin în proprietate o locuinţă;
Au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
Au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
Deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat, sau din proprietatea privată a
municipiului Oradea.
e) Au deţinut în calitate de chiriaş o locuinţă din fondul locativ de stat, sau din proprietatea privată a
municipiului Oradea şi le-a încetat calitatea de chiriaş din culpa lor contractuală sau au pricinuit
stricăciuni însemnate locuinţei, făcând-o inutilizabilă.
f) Au refuzat în scris reparlizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat, sau din proprietatea
privată a municipiului Oradea
9) Nuau domiciliul în Municipiul Oradea
A,
*Prin excepție, pot beneficia de locuinţe sociale victimele violenței domestice numai până la data finalizării partajului prin una dintre
modalităţile prevăzute de lege.
Anexa 2 la
HCL 615/2024
LISTA ACTELOR CARE ÎNSOȚESC CEREREA DE SOLICITARE A UNEI LOCUINŢE SOCIALE
Actele se pot depune atât personal ia sediul DAS Oradea - Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare
Iniţială cât și online, scanate și transmise la adresa de email contact(Qdaso-oradea.ro
5.
[=ai
e.
6.
a.
C.
Cerere tip, se va obține de la Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare Iniţială din cadrul DASO
sau se va putea descărca de pe site-ul www.daso-oradea.ro
Acte de identitate şi de stare civilă, fotocopie: carte/buletin de identitate pentru persoanele cu
vârstă mai mare de 14 ani, certificate de naşiere penru minorii sub 14 ani, certificat de
căsătorie, sentință de divorţ (după caz).
Acte doveditoare din care să rezulte că titularul are în întreţinerea sa alte persoane şi actele de
identitate ale acestora
Acte doveditoare a veniturilor obținute de solicitant şi membrii familiei:
adeverinţă de la locul de muncă din care să rezulte venitul net lunar realizat în ultimele 12 luni,
anterior lunii în care se depune cererea (pentru toate persoanele din familie angajate),
cupon de pensie,
cupon de şomaj sau adeverinţă AJOFM (după caz),
adeverinţă eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor, privind
veniturile realizate ca urmare a desfăşurării unei activități generatoare de venituri, legal
constituite (convenţii civile, PFA, drepturi de autor, dividende, participaţi sau altele asemenea),
declaraţie notarială pentru persoanele majore care nu realizează venituri
Declaraţie notarială, dată de solicitant cât şi de membrii familiei de gradul | al acestuia care
locuiesc şi gospodăresc împreună, din care să reiasă faptul că:
nu deţin în proprietate o locuinţă
nu a deţinut în proprietate o locuinţă pe care a înstrăinat-o după 1 ianuarie 1990
nu a pierdut, sub o forma sau alta ori din culpa lui dreptul contractului de locuința după 1
ianuarie 1990
nu a beneficiat de sprijinul statului in credite, subvenţii ori alte facilităţi pentru realizarea de
locuinţe ori alte investiţii imobiliare
nu deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat
Acte doveditoare a situaţiei locative (fotocopie):
Contract de comodat, contract/convenţie de închiriere sau adeverinţă eliberată de Direcţia
Patrimoniu Imobiliar pentru persoanele cazate în centrul „Dignitas” sau în centrele de
cazarelcăminele aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar.
Dovada evacuării din locuinţa retrocedată în baza Legii nr. 1121995, a Legii nr. 10/2001 sau a
Legii nr. 501/2002, dacă este cazul (de ex. proces verbal de evacuare întocmit de un executor
judecătoresc sau orice alt document care să ateste faptul că aţi părăsit locuinţa);
Dovada faptului că imobilul în care locuieşte solicitantul împreună cu familia, a fost restituit
foştilor proprietari.
7... Acte doveditoare a situaţiei medicale (dacă este cazul):
- Pentru persoanele încadrate în gradul 1 sau 2 de handicap/invaliditate - fotocopie a
certificatului de încadrare în grad de handicaplinvaliditate
- Adeverinţe medicale privind starea de sănătate pentru titular şi membrii familiei acestuia, iar în
cazul în care titularul sau un membru al familiei, suferă de una din bolile prevăzute în Anexa
nr. 2 al OUG nr. 40/1999 care necesită atribuirea unei camere în plus, va prezenta certificat
medical eliberat de instituţia medicală competentă, semnat de medicul specialist şi de
conducătorul acestei instituţii
8. În cazul în care o persoană face parte din următoarele categorii, va prezenta fotocopii ale actelor
doveditoare, după caz:
a. Pentru tinerii proveniţi din centre de ocrotire socială — adeverinţă de la instituţia de unde
provine
b. Pentru veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-
martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum
şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti
anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptăţite -— acte care să
ateste calitatea de beneficiar al acestor prevederi legale.
9. Alte acte considerate necesare de către solicitant.
Observaţii:
Solicitanţi care nu depun toate actele sau care au depus acte neconforme ori expirate vor fi
notificați în scris_ca în termen de 30 zile calendaristice de la data încheierii sesiunii de
depunere să-și reglementeze situația actelor respective.
În situaţia în care doi solicitanți căsătoriţi depun fiecare dosar separat, se va ține cont de faptul că sunt
familie și se va analiza doar un singur dosar pentru ambii deponenţi, urmând ca dosarul care va fi analizat,
al cărui titular este unul dintre soți, să fie completat cu actele celuilalt.
Notă: Solicitanţii care vor depune actele la sediul DASO, le vor prezenta atât în fotocopie cât şi în original,
pentru certificarea copiilor cu ştampila „conform cu originalul”. Fiecărui solicitant și familiei cu care locuiește
li se vor întocmi o notă de constatare, aceasta urmând a transmisă Comisiei sociale de analiză a solicitărilor
de locuinţe sociale şi de locuinţe construite pentru tineri din fondurile ANL aflate în administrarea Direcţiei
Patrimoniu Imobiliar împreună cu cererea şi actele doveditoare, pentru stabilirea eligibilităţii și a punctajului.
Persoanele care au transmis actele scanate prin e-mail, trebuie să prezinte consilierilor care se vor deplasa
la domiciliul sau reședința declarată a solicitanților pentru întocmirea notei de constatare și actele originale
pentru a le confrunta cu copiile scanate.
Anexa 3 la
HCL 615/2024
CERERE PRIVIND ÎNSCRIEREA PE LISTA DE PRIORITĂŢI ÎN VEDEREA REPARTIZĂRII SPRE ÎNCHIRIERE A
LOCUINŢELOR SOCIALE DIN MUNICIPIUL ORADEA
Subsemnatul/subsemnata m neeerraer aaa Comiciliatță)
în Oradea, str. ... PN | BIOC „mu AP au, CU reşedinţa în Oradea,
Str. numara a N aa BOC naspa BP eee cu=i 12) Lo AMI a e
Familia este compusă dintr-un număr de .................. persoane, după cum urmează:
a) Solicitantul cererii* (nume, prenume, CNP) ....
b) Soţ/soţie solicitant* (nume, prenume, CNP) nene eee area
c) Copil! (nume, prenume, CNP) „a a
d) Copil Ii (nume, prenume, CNP)
e) CopilIil (nume, prenume, CNP) „nn era ae nt
$) Copil IV (nume, prenume, CNP)
În vederea înscrierii pe lista de priorităţi în vederea repartizării spre închiriere a locuinţelor sociale
din municipiul Oradea, depun următoarele acte:
A
7
Copii** după actele de identitate, pentru solicitant şi membrii cu vârstă mai mare de 14 ani, certificate
de naştere pentru minorii sub 14 ani;
Copii** după actele de stare civilă (certificat de naştere, de căsătorie, de deces, sentinţa de divori,
după caz)
Declaraţie notarială, dată în conformitate cu punctul 6 din lista cu actele necesare, atât de către titular
cât şi de membrii familiei de gr. |
Adeverinţă de la locul de muncă din care să rezulte venitul net lunar realizat în ultimele 12 luni,
anterior lunii în care se depune cererea (pentru toate persoanele din familie angajate), sau cupon de
pensie, sau declaraţie că nu beneficiază de nici un venit — ambii soţi şi membrii familiei de gradul |
Adeverinţă eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor, privind
veniturile realizate ca urmare a desfăşurării unei activităţi generatoare de venituri, legal constituite
(convenţii civile, PFA, drepturi de autor, dividende, participaţi sau altele asemenea)
Acte doveditoare a situaţiei locative:
a. Contract de comodat, contract/convenţie de închiriere sau adeverinţă eliberată de Direcţia
Patrimoniu Imobiliar pentru persoanele cazate în Centrul cu destinaţie multifuncţională „Dignitas”
sau în căminele/centrele de cazare aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar.
b. Dovada evacuării din locuinţa retrocedată în baza Legii nr. 112/1995, a Legii nr. 10/2001 sau a Legii
nr. 501/2002, dacă este cazul (de ex. proces verbal de evacuare întocmit de un executor
judecătoresc sau orice alt document care să ateste faptul că aţi părăsit locuinţa);
c. Dovada faptului că imobilul în care locuieşte solicitantul împreună cu familia, a fost restituit foştilor
proprietari
Copie** a certificatului de încadrare în grad de handicap/invaliditate gr. | şi gr. II, dacă este cazul
8. Copii** ale documentelor din care rezultă apartenenţa la următoarele categorii de persoane: veteranii
şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care
au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-
au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din
noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-
lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii
îndreptăţite,
9. Adeverinţă care să confirme că solicitantul a beneficiat de serviciu de tip rezidenţial (provine din
instituţii de ocrotire socială şi a împlinit vârsta de 18 ani) dacă este cazul;
10. Dovada evacuării din locuinţa retrocedată în baza Legii nr. 112/1995, a Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr.
501/2002, dacă este cazul (de ex. proces verbal de evacuare întocmit de un executor judecătoresc sau
orice alt document care să ateste faptul că aţi părăsit locuinţa);
11. Dovada faptului că imobilul în care locuieşte solicitantul împreună cu familia, a fost restituit foştilor
proprietari
12. Dovada vechimii cererii (orice document care să ateste înregistrarea solicitării de locuinţă la sediul
Primăriei Municipiului Oradea/Direcţiei Sociale Oradea/Direcţiei Patrimoniu Imobiliar)
13, Alte acte considerate necesare de către solicitant, şi anume:
Dosarul pentru solicitarea unei locuinţe sociale, în vederea închirierii, completat conform Listei
actelor necesare, conţine un număr de ....muuseauua.. file (inclusiv prezenta cerere)
Am luat la cunoştinţă că informaţiile din prezenta cerere şi din actele ataşate la aceasta, vor fi
prelucrate de DAS Oradea în scopul şi pentru îndeplinirea atribuţiilor legale ale instituţiei şi cu respectarea
prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 privind persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Declar pe proprie răspundere şi sub sancţiunile Codului Penal că datele şi informaţiile prezentate
sunt complete şi corespund realităţii şi mă oblig să aduc la cunoştinţa DAS Oradea, în cel mai scurt timp,
orice modificare a situaţiei socio-economice-locative a mea şi/sau a familiei mele.
Declar că sunt de acord ca informaţiile furnizate despre situaţia socio-economică-locativă a mea şi
a membrilor familiei mele să fie verificate de către Direcţia de Asistenţă Socială Oradea la instituţiile
competente.
*În situaţia în care doi solicitanţi căsătoriți depun fiecare dosar separat, se va ține cont de faptul
că sunt familie și se va analiza doar un singur dosar pentru ambii deponenţi, urmând ca dosarul care va fi
analizat, al cărui titular este unul dintre soți, să fie completat cu actele celuilalt.
**Copiile actelor necesare se
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.