Se aprobă regulamentul serviciului de iluminat public din Oradea, care stabilește cum se desfășoară, se finanțează și se gestionează iluminatul public, inclusiv condițiile tehnice, indicatorii de performanță și raporturile dintre operator și beneficiar. Pentru locuitori înseamnă condiții clare pentru iluminat în oraș, siguranță în circulație, îmbunătățiri ale vieții și posibilitatea îmbunătățirilor viitoare prin dezvoltări ale rețelei, în cadrul unor norme minimale aprobate de primărie. Practic, orice proiecte noi sau întreținere a iluminatului vor urma acest Regulament și pot exista, dacă e cazul, alte condiții tehnice stabilite ulterior de Consiliul Local pe baza unor studii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
Anexa la H.C.L. nr. 553 din 24.06.2022
Regulamentul serviciului de iluminat public din Municipiul Oradea
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
ART. 1
(1)Prevederile prezentului regulament se aplica serviciului de iluminat public din
Municipiul Oradea.
(2)Regulamentul stabilește cadrul juridic unitar privind desfășurarea activității
serviciului de iluminat public din Municipiul Oradea, definind modalitățile și condițiile ce
trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile
tehnice, raporturile dintre operatorul serviciului de iluminat și beneficiar.
(3)Prevederile prezentului regulament se aplică, de asemenea, la proiectarea,
executarea, recepţionarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor sistemului de
iluminat public din Municipiul Oradea.
(4) Operatorii serviciului de iluminat public, indiferent de forma de proprietate,
organizare şi de modul în care este organizată gestiunea serviciului de iluminat public,
se vor conforma prevederilor prezentului regulament.
(5)Condițiile tehnice și indicatorii de performanță prevăzuți în prezentul
regulament au caracter minimal, Consiliul Local al Municipiului Oradea poate aproba și
alte condiții tehnice, precum și alți indicatori de performanță pentru serviciul de iluminat
public, pe baza unor studii de specialitate.
(6)Orice dezvoltare a rețelei electrice de joasă tensiune destinată iluminatului
public din Municipiul Oradea, se face cu respectarea prezentului regulament.
ART. 2
Desfășurarea serviciului de iluminat public trebuie să asigure satisfacerea unor
cerințe și nevoi de utilitate publică în Municipiul Oradea, și anume:
a)ridicarea gradului de civilizație, a confortului și a calității vieții;
b)creșterea gradului de securitate individuală și colectivă, precum și a gradului
de sigurantă a circulației publice rutiere și pietonale;
c)punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și
peisagistice, precum și marcarea evenimentelor festive și a sărbătorilor legale sau
religioase;
d)susținerea și stimularea dezvoltării economico-sociale a Municipiului Oradea;
1
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
e)funcționarea și exploatarea în condiții de siguranță a infrastructurii aferente
serviciului.
ART. 3
În sensul prezentului regulament, termenii și noțiunile utilizate se definesc după
cum urmează:
3.1.autorități de reglementare competente - Autoritatea Națională de
Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare
A.N.R.S.C., Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în
continuare A.N.R.E.;
3.2.avarie - evenimentul care se manifestă prin abateri periculoase de la
parametrii funcţionali prevăzuţi de normele tehnice în vigoare. Inrăutățirea sub un
anumit nivel reglementat a parametrilor regimului de funcționare al unei instalații de
iluminat public datorită unui incident sau unei exploatări defectuoase;
3.3.aviz de amplasament - răspunsul scris al operatorului Serviciului de Iluminat
Public la cererea unui solicitant, în care se precizează punctul de vedere al acestuia
față de cererea de amplasament a obiectivului solicitantului, ținând cont și de
reglementările Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei
Municipiului Oradea;
3.4.balast - dispozitiv montat în circuitul de alimentare a uneia sau mai multor
lămpi cu descărcări, având drept scop limitarea curentului la valoarea necesară;
3.5.beneficiari ai serviciului de iluminat public - comunitatea locala din Municipiul
Oradea;
3.6.caracteristici tehnice - totalitatea datelor și elementelor de natură tehnică,
referitoare la o instalație sau la un sistem de iluminat;
3.7.C.N.R.I. - Comitetul Național Român de Iluminat;
3.8.A.R.I. – Asociatia Romana pentru Iluminat;
3.9.C.I.E. - Comisia Internațională de Iluminat;
3.10.Convenție de fidejusiune - convenție prin care proprietarul - persoană fizică
sau juridică de drept privat - se obligă față de Municipalitate să garanteze punerea la
dispoziție a fațadelor clădirii în vederea realizării conceptului de iluminat ambiental și
arhitectural;
3.11.deranjament - eveniment accidental care conduce la întreruperea alimentării
sistemului de iluminat public din rețeaua de joasă tensiune;
3.12.defecțiuni curente/disfuncționalități - defecțiuni care apar frecvent la
corpurile de iluminat;
2
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
3.13.dispozitiv (corp) de iluminat - aparatul de iluminat care servește la
distribuția, filtrarea sau transmisia luminii produse de la una sau mai multe lămpi către
exterior;
3.14.echipament de măsurare - aparatură și ansamblul instalațiilor care servesc
la măsurarea parametrilor serviciului de iluminat public furnizat;
3.15.efect de grotă neagră - senzație vizuală realizată la trecerea de la o valoare
foarte mare a luminanței la o alta mult mai mică;
3.16.exploatarea/utilizarea sistemului de iluminat public - ansamblu de operațiuni
și activități executate pentru asigurarea continuității și calității serviciului de iluminat
public în condiții tehnico-economice și de siguranța corespunzătoare;
3.17.factor de menținere a fluxului luminos - raportul între fluxul luminos al unei
lămpi la un moment dat al vieții sale și fluxul luminos inițial, lampa funcționând în
condițiile specificate;
3.18.fiabilitate - proprietatea unui dispozitiv de a îndeplini o funcție impusă în
condiții date, într-un interval de timp dat;
3.19.flux luminous Ø - mărimea derivată din fluxul energetic, evaluată prin
acțiunea sa luminoasă asupra unui observator fotometric de referință;
3.20.grad de asigurare în furnizare - nivel procentual de asigurare a furnizării
serviciului necesar utilizatorului, într-un interval de timp, precizat în anexă la contractul
de prestare a serviciului de iluminat public;
3.21.igniter - dispozitiv care produce impulsuri de tensiune destinate să
amorseze o lampă cu descărcări fără preîncălzirea electrozilor;
3.22.iluminare E - raportul dintre fluxul luminos receptat de o suprafață și aria
respectivă;
3.23.iluminare medie E(m) - media aritmetică a iluminărilor pe suprafața de calcul
avută în vedere;
3.24.iluminare minima E(min) - cea mai mica valoare a iluminării punctuale pe
suprafața de calcul avută în vedere;
3.25.iluminat arhitectural - iluminatul destinat punerii în evidență a unor
monumente de artă sau istorice ori a unor obiective de importanță publică sau culturală
pentru comunitatea locală;
3.26.iluminat ornamental - iluminatul zonelor destinate parcurilor, spațiilor de
agrement, piețelor, târgurilor și altora asemenea;
3.27.iluminat ornamental-festiv - iluminatul temporar utilizat cu ocazia
Sărbătorilor și altor evenimente festive;
3.28.iluminat stradal-pietonal - iluminatul arterelor de acces pietonal;
3.29.iluminat stradal-rutier - iluminatul arterelor de circulație rutieră;
3.30.incident - perturbație accidentală care apare în rețelele de distribuție a
energiei electrice cu tensiunea peste 1 kV, care se manifestă prin modificarea stării
anterioare a ansamblurilor funcționale, prin abateri ale parametrilor funcționali ai
3
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
acestora, în afara limitelor prevăzute prin reglementări sau contracte, indiferent de
efectul lor asupra consumatorilor și indiferent de momentul în care se produc;
3.31.indicatori de performanță garantați - parametri ai serviciului de iluminat
public prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate și pentru care sunt
prevăzute penalizări în licență sau în contractele de delegare de gestiune, în cazul
nerealizării lor;
3.32.indicatori de performanță generali - parametri ai serviciului de iluminat public
prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriți la nivelul
operatorilor și care reprezintă condiții de acordare sau de retragere a licențelor, dar
pentru care nu sunt prevăzute penalizări în contractele de delegare de gestiune, în
cazul nerealizării lor;
3.33.indice de prag Tl - creșterea pragului percepției vizuale TI, care conduce la
orbirea inconfortabilă, caracterizând orbirea provocată de sursele de lumină aflate în
câmpul vizual, în raport cu luminanta medie a arterelor de circulație;
3.34.indice de orbire - orbire produsă prin reflexii ale luminii, de regulă atunci
când imaginile reflectate sunt situate în aceiași direcție sau direcție apropiată cu
obiectul privit;
3.35.intensitate luminoasă I - raportul dintre fluxul luminos elementar emis de
sursa și unghiul solid elementar pe direcția dată;
3.36.întrerupere programată - întrerupere temporară a iluminatului public în
scopul efectuării lucrărilor de întreținere, de exploatare și/sau a reparațiilor planificate
ale rețelei electrice și/sau ale instalațiilor de iluminat, de către operatorul serviciului de
iluminat cu înștiințarea prealabilă a utilizatorilor, cu sau fără deconectarea instalațiilor de
utilizare de la rețeaua electrică;
3.37.întrerupere neprogramată - întrerupere temporară a iluminatului public,
cauzată de accidente produse în sistemul de iluminat public, fără a fi deconectate
instalațiile de utilizare de la rețeaua electrică și fără înștiințarea prealabilă a utilizatorilor;
3.38.întreținere - ansamblul de operații de volum redus, executate periodic sau
neprogramat în activitatea de exploatare, având drept scop menținerea în stare tehnică
corespunzătoare a diferitelor subansambluri ale instalațiilor;
3.39.lămpi cu descărcări - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă printr-o
descărcare electrică într-un gaz sau în vapori metalici ori într-un amestec de mai multe
gaze și/sau vapori metalici;
3.40.lămpi cu incandescență - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă cu
filamentul încălzit la incandescență prin trecerea unui curent electric;
3.41.lămpi cu incandescență cu halogen - lămpi incandescente având, în balonul
de constructie specială, un mediu de un anumit halogen, care creează un ciclu
regenerativ al filamentului pentru mărirea duratei de funcționare și pentru realizarea
unui flux emis aproximativ constant;
3.42.lămpi cu LED - sunt lămpi care utilizează diode emițătoare de lumină (LED
= light emitting diode), ca sursă de lumină;
4
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
3.43.lămpi cu incandescență cu utilizări speciale - lămpi cu filament central, lămpi
ornamentale, lămpi cu reflector, lămpi foto;
3.44.licența - actul tehnic și juridic emis de A.N.R.S.C., prin care se recunoaște
calitatea de operator al serviciului de iluminat public, precum și capacitatea și dreptul de
a presta acest serviciu;
3.45.lucrări operative - ansamblu de operații și activități pentru supravegherea
permanentă a instalațiilor, executarea de manevre programate sau accidentale pentru
remedierea deranjamentelor, urmărirea comportării în timp a instalațiilor;
3.46.lucrări de realizare a conceptului de iluminat arhitectural, ambiental –
totalitatea lucrărilor stabilite prin documentația tehnică elaborată cu respectarea
proiectului inițial de arhitectură și a caracteristicilor de culoare, materiale, detalii,
stabilite de acte normative naționale și locale a obiectivelor aflate pe teritoriul
Municipiului Oradea;
3.47.lucrări de protejare - ansamblu de măsuri cu caracter științific, juridic,
administrativ, financiar, fiscal și tehnic menite să asigure punerea în valoare a
imobilelor, cu valoare cultural arhitecturală, situate pe teritoriul Municipiului Oradea;
3.48.luminanța L - raportul dintre intensitatea luminoasă elementară emisă către
ochiul observatorului și suprafața aparentă de emisie;
3.49.luminanța maximă L(max) - cea mai mare valoare a luminanței de pe
suprafața de calcul avută în vedere;
3.50.luminanța medie L(m) - media aritmetică a luminanțelor de pe suprafața de
calcul avută în vedere;
3.51.luminanța minimă L(min) - cea mai mică valoare a luminanței de pe
suprafața de calcul avută în vedere;
3.52.mentenanță - ansamblul tuturor acțiunilor tehnice și organizatorice care se
execută asupra instalațiilor, sistemelor, echipamentelor, structurilor și componente
pentru menținerea sau restabilirea funcției pentru care au fost proiectate;
3.53.monitorizare - măsurare/determinare continuă a unor indicatori și raportare
a acestora la un set de valori prestabilite, în scopul de a identifica deviații sau excepții
de la rezultatele normale sau anticipate;
3.54.nivel de iluminare/nivel de luminanța - nivelul ales pentru valoarea iluminării/
luminanței;
3.55.nivele servicii (NS) - valori standard privind nivelul serviciilor prestate de
operator
3.56.norme - standarde, coduri, regulamente, reglementări, instrucțiuni,
prescripții energetice, hotărâri, alte acte legislative, contracte sau alte documente
oficiale;
3.57.operator - persoană juridică titulară a unei licențe de furnizare/prestare,
emisă de autoritatea competentă, pentru operare sistem de iluminat public;
3.58.Program multianual - document elaborat de către autoritățile administrației
publice locale, fundamentat pe planurile de urbanism și regulamentele locale aferente,
5
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
și care cuprinde organizarea, monitorizarea și controlul realizării măsurilor de reabilitare
structural-arhitecturală a clădirilor inclusiv fundamentarea alocațiilor de la bugetul local
și modalitățile de recuperare a cheltuielilor de la proprietarii clădirilor;
3.59.punere în funcțiune - totalitatea activităților prevăzute de documentația
tehnică de proiectare și de reglementările în vigoare pentru a demonstra că
echipamentul și sistemele tehnologice se comportă în limitele prevăzute de proiect, în
momentul în care se declară în funcțiune;
3.60.punctul de delimitare în cazul sistemelor folosite exclusiv pentru iluminatul
public – punctul de separare între sistemul de distribuție a energiei electrice și sistemul
de iluminat public, care se stabilește la punctul de racord al cablurilor de plecare din
tablourile și cutiile de distribuție;
3.61.punct de delimitare în cazul sistemelor folosite atât pentru iluminatul public,
cât și pentru distribuția energiei electrice - punctul de separare între sistemul de
distribuție a energiei electrice și sistemul de iluminat public, care se stabilește la
clemele de racord ale coloanelor de alimentare a corpurilor de iluminat public;
3.62.raport de zona alăturată SR - raport între iluminarea medie de pe o porțiune
de 5 m lățime sau mai puțin, dacă spațiul nu o permite, de o parte și de alta a sensurilor
de circulație, și iluminarea medie a arterei de circulație de pe o lățime de 5 m sau
jumătate din lățimea fiecărui sens de circulație, dacă aceasta este mai mică de 5 m;
3.63.reabilitare - ansamblul de operațiuni efectuate asupra unor echipamente
și/sau instalații care, fără modificarea tehnologiei inițiate, restabilesc starea tehnică și
de eficiență a acestora la un nivel apropiat de cel avut la începutul duratei de viață;
3.64.reclamație - exprimarea insatisfacției, adresată unui operator, referitoare la
serviciile prestate, la care este așteptat în mod explicit sau implicit un răspuns sau o
rezoluție.
3.65.rețea electrică de joasă tensiune destinată iluminatului public - ansamblu de
posturi de transformare, cutii de distribuție, echipamente de comandă/control și măsură,
instalații de legare la pământ, conductoare, izolatoare, cleme, armături, stâlpi, fundații,
console, aparate de iluminat și accesorii destinate exclusiv iluminatului public;
3.66.reparații curente - ansamblu de operații executate periodic, în baza unor
programe, prin care se urmărește readucerea tuturor părților instalației la parametrii
proiectați prin remedierea tuturor defecțiunilor și înlocuirea părților din instalație care nu
mai prezintă un grad de fiabilitate corespunzător;
3.67.revizie tehnică - ansamblu de operații și activități de mică amploare
executate periodic pentru verificarea, curățarea, reglarea, eliminarea defecțiunilor și
înlocuirea unor piese, având drept scop asigurarea funcționării instalațiilor de iluminat
până la următoarea lucrare planificată.
3.68.Telegestiune - Sistem integral de administrare, monitorizare și control al
parametrilor tehnico-funcționali SIP.
3.69.Serviciu de iluminat public - activitate de utilitate publică și de interes
economic și social general, aflată sub autoritatea UAT Municipiului Oradea, care are
6
PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA
REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
drept scop asigurarea iluminatului arterelor publice de circulație auto și pietonale,
arhitectural, ornamental și ornamental-festiv;
Sistemul de iluminat public cuprinde:
-linii electrice de joasă tensiune, subterane sau aeriene,
-corpuri de iluminat, console și accesorii;
-puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere;
-echipamente de comandă, automatizare și măsurare;
-fundații, stâlpi, elemente de susținere a liniilor, instalații de legare la pământ,
conductoare, izolatoare, cleme, armături, utilizate penlru iluminatul public;
3.70.sistem de distribuție a energiei electrice - totalitatea instalațiilor de distribuție
aflate în proprietatea unui Operator/Distribuitor și/sau Beneficiar care cuprinde
ansamblul de linii, inclusiv elemente de susținere și de protecție ale acestora, stații
electrice, posturi de transformare și alte echipamente electroenergetice conectate între
ele, cu tensiunea de linie nominală până la 10 kV inclusiv, destinate transmiterii energiei
electrice de la rețelele electrice de transport sau de la producători către instalațiile
proprii ale consumatorilor de energie electrică;
3.71.sursa de lumină/Iampa - obiectul sau suprafața care emite radiații optice în
mod uzual vizibile, produse prin conversie de energie, și care este caracterizată printr-
un ansamblu de proprietăți energetice, fotometrice și/sau mecanice;
3.72.tablou electric de alimentare, distribuție, conectare/deconectare - ansamblu
fizic unitar ce poate conține, după caz, echipamentul de protecție, comandă,
automatizare, măsură și control, protejat împotriva accesului accidental, destinat
sistemului de iluminat public;
3.73.temperatura de culoare corelată T(c) - temperatura radiatorului integral, a
cărui culoare percepută datorită încălzirii, se aseamană cel mai mult, în condițiile de
observare precizate,
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.