Se aprobă ordinea de zi a ședinței extraordinare din 8 decembrie 2023 a Consiliului Local al Oradiei, iar decizia înseamnă că se pot discuta și decide în acea întâlnire subiecte deja prevăzute, conform anexei din hotărâre. Unul dintre subiecte este proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice în faza DALI pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice la sediul DASO Bihor” și acordul de a depune spre finanțare în cadrul programului național pentru eficiență energetică și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, ceea ce poate aduce fonduri și modificări în cheltuielile și termenele asociate. Pentru locuitori, acest demers înseamnă, în principiu, îmbunătățiri ale eficienței energetice a unei clădiri publice și posibil acces la finanțare externă, cu impact asupra investițiilor publice și a gestiunii energiei în spațiile respective.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Ordinea de zi a ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Oradea din data de 08 DECEMBRIE 2023, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Goradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Ordinii de zi a ședinței extraordinare de îndată
a Consiliului Local al Municipiului Oradea
din data de 08 DECEMBRIE 2023
Având în vedere prevederile art. 135, art. 136 și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgență
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de Dispoziţia primarului municipiului Oradea nr. 2284 din 08.12.2023, privind convocarea
Consiliului Local al Municipiului Oradea în şedinţa extraordinară de îndată din data de 08 DECEMBRIE 2023;
Văzând Ordinea de zi prezentată și aprobată la punctul 1084 din data de 08 DECEMBRIE 2023;
În baza art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art. 1. Se aprobă Ordinea de zi a ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al Municipiului
Oradea din data de 08 DECEMBRIE 2023, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Compartimentului Consiliul Local
din cadrul Primăriei municipiului Oradea;
Art. 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituția Prefectului județului Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
Secretarul General al municipiului Oradea;
- Compartimentul Consiliul Local;
Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Buhaș Camelia-Liana
Oradea, 08 decembrie 2023 Que CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 1068 | SECRETAR GENERAL
Eugenia Borbei
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
A
II
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
PROIECT AL ORDINII DE ZI
Cuprinzând materialele propuse spre analiza și aprobarea Consiliului Local al Municipiului Oradea în
ŞEDINŢA EXTRAORDINARĂ DE ÎNDATĂ
08 DECEMBRIE 2023
1085
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico-economice la
faza DALI aferente proiectului: „Cresterea eficientei energetice la sediul
DASO Bihor”, și acordul privind depunerea spre finantare prin „Programul
privind cresterea eficientei energetice si gestionarea inteligenta a energiei în
clădirile publice”
08.12.2023
i Data Comisia de
r. pei oarae Vot. specialitate
Crt. CONŢINUTUL DOCUMENTULUI înregistrării Nes api | cana e
la C.L. :
avizul
1084 | Aprobarea Ordinii de zi 08.12.2023 | Maloritate
simplă
Majoritate
absolută
Comisia
Buget
1086
Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Cresterea eficientei
energetice si gestionarea Inteligenta a energiei in cladirile publice cu
destinatie de unitati de invatamant — Liceul Teoretic German F. Schiller” si a
cheltuielilor legate de proiect, în vederea realizării obiectivului de investitii
"Cresterea eficientei energetice si gestionarea inteligenta a energiei in
cladirile publice cu destinatie de unitati de invatamant — Liceul Teoretic
German F. Schiller”, str. William Shakespeare, nr.22, Oradea
08.12.2023
Majoritate
absolută
Comisia
Buget
1087
Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici
actualizaţi valoric, a Studiului de Fezabilitate și Analizei Cost-Beneficiu
revizuite pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la
nivelul Municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării
la legislația de mediu și creșterii eficienţei energetice - Etapa III”, finanțat prin
Programul Operaţional Infrastructură Mare
08.12.2023
Majoritate
absolută
Comisia
Buget
1089
_Oradea, str. Alexandru Cazaban, nr. 47
Proiect de hotărâre pentru aprobarea depunerii de către Asociaţia de
Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea a proiectului
"Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în
Centrul Metropolitan” în vederea finalizării reabilitării imobilului situat în
Proiect de hotărâre privind aprobarea punctelor de pe ordinea de zi a ședinței
ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor societății Termoficare Oradea SA
care va avea loc în 8 decembrie 2023 (prima convocare) şi în data de 11
decembrie 2023 (a doua convocare) și mandatarea reprezentantului
Municipiului Oradea în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii
Termoficare Oradea SA de a vota „pentru” în cazul tuturor punctelor înscrise
pe ordinea de zi a şedinţei ordinare
08.12.2023
08.12.2023
Majoritate
absolută
Majoritate
absolută
Comisia
Buget
Comisia
Buget
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.