Hotărâre privind aprobarea măsurilor necesare în vederea încadrării în numărul maxim de posturi redus în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrative-teritoriale
Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile…
Proiect de Hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică a unui teren cu număr cadastral 68215, situat în municipiul Moinești, strada Vasile Alecsandri, județul Bacău.
Administrarea eficientă a domeniului privat al municipiului, pentru obținerea de venituri suplimentare la bugetul local, prin valorificarea patrimoniului. Sumele rezultate din vânzarea imobilului se fac venit integral
Proiect de Hotărâre privind aprobarea vânzării fără licitație publică a terenului cu nr. cadastral 62256, situat în municipiul Moinești, strada Tristan Tzara, județul Bacău.
1etri1e ulterloare; prevederile Legil nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificäxile i - Q2?1!t11c. °! . ... - prevedeile Legii adi iltzâf{ei jEike locale E…
Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Moinești nr. 98/02.07.2020 privind aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 13.400.000 lei.
local a căror documentație tehnico-economică a fost aprobata prin H.C.L. nr. 218/28.11.2019, H.C.L. nr. 158/25.11.2021 si H.C.L. nr. 146/28.10.2021. Consiliul Local al Municipiul…
Hotărâre privind aprobarea asocierii cu Județul Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău pentru finanțarea activității de protecție de tip rezidențial a persoanei cu handicap pentru anul 2025.
stat, sumă aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr. 247/31.10.2025 suportată din bugetul local. Încheierea contractului se face în vederea suportării unei cote-părţi din sumele aprobate conform
Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea anexei nr.7 la Hotarârea Consiliului Local Moinești nr. 227/24.11.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la nivelul municipiului Moineşti, judeţul Bacău, pentru anul 2024.
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Moinești, județul Bacău, pentru anul 2023
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea anexei nr.7 la Hotarârea Consiliului Local Moinești nr. 227/24.11.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la nivelul municipiului Moineşti, judeţul Bacău, pentru anul 2024.
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Moinești, județul Bacău, pentru anul 2022
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Anexei nr. 7 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 163/15.09.2022 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la nivelul municipiului Moineşti, judeţul Bacău, pentru anul 2023.
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Moinești, județul Bacău, pentru anul 2024
zona in care se solicita parcarea, precum si inexistenta debitelor restante la bugetul local al solicitantilor. Persoanele care solicita parcare de resedinta trebuie sa nu figureze cu debite
Proiect de Hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui lot de teren situat în municipiul Moinești, strada Tristan Tzara, zona garaje, județul Bacău.
Motive de ordin economic-financiar Închirierea terenului determină o sursă de venituri pentru bugetul local, prin stabilirea unui cuantum al chiriei adjudecat prin licitație publică. Totodată, aceasta
Proiect de Hotărâre privind delegarea prin concesionare a gestiunii unor activitati componente ale serviciului de salubrizare.
Anul Venituri din redevență Cheltuieli pentru activități de salubrizare conform contract de concesiune Buget local/ Buget activități finanțate integral din venituri proprii 2022 24.538 1.038.692,58 TOTAL
Hotărâre privind aprobarea asocierii cu Județul Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău pentru finanțarea activității de protecție de tip rezidențial a persoanei cu handicap pentru anul 2024.
stat, sumä aprobata prin Hotarârea Consiliului Jude;ean Bacau nr. 266/27.11.2024 suportata din bugetul local. lncheierea contractului se face in vederea suportàrii unei cote -pä4i din sumele aprobate
Proiect de Hotărâre pentru aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare poduri în municipiul Moinești”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriilor de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.
anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. ART. 4 – Se aprobă finanţarea de la bugetul local al Municipiului Moinești a sumei de 385.040,00 lei cu TVA, reprezentând categoriile
Proiect de Hotărâre privind modificarea Hotarârii Consiliului Local Moinești nr.141/19.08.2022 pentru aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiţii ”Reabilitare poduri în municipiul Moinești”, aprobat pentru finanţare prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.
conform anexei nr. 2 la prezenta hotarare.” „ART.4 – Se aprobă finațtarea de la bugetul local al Municipiului Moinesti a sumei de 364.985,32,00 lei cu TVA, reprezentand
Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcare de resedinta a autovehiculelor pe domeniul public al Municipiului Moinesti.
atribuirea se va face având în vedere vechimea cererii si inexistenţa debitelor la bugetul local. (7) Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite numai
Proiect de Hotărâre privind aprobarea înființării Creșei „Primii Pași” Moinești ca serviciu public cu personalitate juridică.
următoarele surse: a) contribuții lunare ale părinților/reprezentanților legali, b) prin bugetul local al municipiului Moinești, pentru acoperirea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor de organizare
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.