20 decembrie 2019

HCL 370/2019 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării Statului de funcţii și a organigramei al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea Ciuc începând cu data 01.01.2020

Denumire
Hotărârea nr. 370 din 2019 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
370 / 2019
Data
20 decembrie 2019
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local din Miercurea-Ciuc aprobă modificarea Statului de funcții și a organigramei aparatului de specialitate al primarului, începând cu 01.01.2020. Schimbările includ transformări de posturi (de la asistent la superior, muncitor calificat-floricol la mec ani c, și alte ajustări de funcții) și introducerea a 3 posturi noi de muncitor calificat în organigramă. Pentru locuitori, înseamnă eventuale creșteri sau restructurări ale personalului care deservește servicii locale (spații verzi, floricolă, cultură, investiții etc.), cu impact în funcționarea administrației locale în termenele stabilite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, începând cu data de 01.01.2020, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA - CIUC HOTĂRÂREA Nr.370/2019 privind aprobarea modificării Statului de funcţii şi a organigramei al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data 01.01.2020 Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.12.2019; Ţinând cont de: Referatul nr. 24450 / 04.12.2019 întocmit de Compartimentul resurse umane și control financiar preventiv, privind modificarea statului de funcţii prin transformarea postului de execuţie funcţionar public consilier asistent în consilier superior, din cadrul Compartimentului resurse umane și control financiar preventiv; - Referatul nr. 140257 / 05.12.2019 întocmit de Direcţia floricolă, spaţii verzi şi baze sportive, Secţia de utilaj , întreţinere, floricolă, spaţii verzi, baze sportive și cimitir, privind modificarea statului de funcţii prin transformarea postului de muncitor calificat-floricol în muncitor calificat - mecanic - Referatul nr. 25422 / 10.12.2019 întocmit de Direcţia managementul proiectelor, achiziţii publice şi investiţii privind transformarea postului de funcţie publică de execuţie, grad profesional asistent în funcţie publică de execuţie, grad profesional superior - Referatul nr. 26108/16.12.2019 întocmit de Serviciului cultural, de învățământ sport şi tineret, privind modificarea statului de funcţii prin transformarea postului de şef birou 1 în şef birou II - Referatul nr. 140383 / 19.12.2019 întocmit de Direcţia floricolă, spaţii verzi şi baze sportive, Secţia de utilaj, întreţinere, floricolă, spaţii verzi, baze sportive, privind aprobarea a 3 posturi de muncitor calificat şi introducerea acestora în statul de funcţii şi a organigramei al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc din data de 01.01.2020. Analizând Referatul de aprobare al viceprimarului Fiileki Zoltân Ladislau cu nr. 25424 / 10.12.2019 şi Raportul de specialitate nr. 25426 / 10.12.2019 întocmit de Compartimentul resurse umane şi control financiar preventiv din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, prin care propune adoptarea hotărârii privind aprobarea modificării Statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, începând cu data de 01.01.2020; Pe baza rapoartelor comisilor pentru: - administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; - servicii publice, comerţ şi relaţii cu cetăţenii În baza prevederilor: ii - Legii 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; cu, modificările aie, organizare zi a bţioimare a poliţiei locale aprobat prin HG nr. 1332/2010; - HCL nr. 24/2019 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 377/ 2018 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea-Ciuc şi din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, începând cu | ianuarie 2019; - HCL nr. 270/ 2019 privind aprobarea modificării Statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data de 01.10.2019, modificat prin HCL 313/2019 şi HCL 345/2019; - HCL nr.121/2019 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Miercurea Ciuc pe anul 2019 şi estimări pentru anii 2020-2022; - Ordinului prefectului nr. 217/ 2019 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru anul 2019 la nivelul unităţilor administrativ teritoriale din judeţ; - Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1), (2) lit. a), (3) lit. c), art. 154 alin. (2), (3), art. 139 alin. (1), 3), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, începând cu data de 01.01.2020, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă organizarea Serviciului Poliţiei Locale, ca un compartiment funcţional, fără personalitate juridica la nivel de serviciu, în cadrul aparatului de specialitate al primarului, începând cu data de 01.01.2020. Art.3. Se aprobă introducerea în organigramă a Serviciului Poliţiei Locale a Municipiului Miercurea-Ciuc conform anexei 2 și anexa 3 care fac parte integrantă prin prezenta hotărâre. Art.4. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare a Serviciului Poliţiei Locale a Municipiului Miercurea-Ciuc conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea nr. 101/2019 privind înfiinţarea Poliţiei Locale a Municipiului Miercurea Ciuc, ca instituţie de interes local, cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc. Art.6. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul municipiului Fiileki Zoltân Ladislau Miercurea-Ciuc şi Compartimentul de resurse umane și control financiar preventiv, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita; b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Răduly R6bert-Kăâlmân c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, Fiileki Zoltan-Ladislau; d) Direcţiei economice; e) Compartimentului de resurse umane şi control financiar preventiv. | ntiasemnează pentru legalitate — |Secretar general E OHLFARȚRUDOLE O Preşedintele şedinţei FULOP ARPÂD ZOLTÂN. ji: = > ANEXA NR.1 LA HOT. NR So /e%o| ] Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc Nr. Funcţia Nivel studii | Clasa | Grad Observaţii Ctr. prof De De execuţie conducere 1 Secretar Consilier juridic S l $ general | Serviciul cultural de învățămănt sport şi tineret 15/13/2 2 Şef serviciu | Consilier S I Superior II Biroul de comunicare publică, cultural, tineret, sport, Csikinfo şi Csiki Mozi 9/8/1 4 Consilier S Il Principal 5 | Consilier Ss 1 Superior 6 | Inspector de Ss CM Gr. | specialitate 7 Consilier S li Superior 8 Referent M CM Tr.IA 9 Regizor tehnic M;G CM Tr. 10 Maestru lumini- M;G CM Tr. sunet- 1 | Garderobier — M;G CM Compartiment programe, proiecte comunicare şi învățămănt 5/5/0 12 Consilier S li Principal 13 Referent de SSD II Superior specialitate 14 Consilier S 1 Superior 15 Consilier S 1 Superior 16 Consilier S Li Principal Serviciul patrimoniu agricol, cadastru şi comercial 18/16/2 17 | Şefserviciu 1 | Consilier ] Ss | __1 | Superior Biroul de evidenţă şi administrarea patrimoniu 6/5/1 18 | Sefbiroul Consilier S I Superior 19 Referent M III Superior 20 Referent de SSD IL Superior specialitate 21 Consilier S I Principal 22 Consilier S l Superior 23 Referent M III Superior Compartiment comercial, agricultură şi silvicultură, cadastru şi topografie 5/5/0 24 Consilier S I Superior 25 Consilier S I Superior 26 | Consilier S I Superior 27 | Consilier S l Superior 28 | ] Consilier | E | 1] Asistent ] Direcţia economică 29/26/3 29 Director | Consilier S i Superior executiv 1 Birou financiar contabil 6/5/1 30_|_ Sef birou II | Consilier S 1 Superior 31 Consilier S l Principal 32 Consilier S li Principal 33 | Consilier S 1 Asistent 34 Referent M III Superior 35 Consilier $ l Superior Compartiment resurse umane şi control financiar preventiv 5/5/0 36 Consilier S ; Superior 37 Consilier S | Superior 38 Consilier S l Superior 39 Referent M III Superior 40| RR a | Consilier gate | Se [erai] IS ji Compartiment buget, prognoză economică și control financiar intern 2/210 4 | Consilier $ I Principal 42 | Consilier S li Principal Serviciul impozite, taxe și alte venituri 15/14/71 43 Șef serviciu | Consilier S Li Superior II Compartiment gestionare bunuri impozabile 7/710 +4 | Consilier Ss I Principal 45 | Referent M III Superior 46 Consilier S li Superior 47 Consilier S 1 Superior 48 Consilier S Li Superior 49 Consilier S l Asistent 50 Referent S I Superior Compartiment evidenţa urmărirea şi încasarea a veniturilor şi de executare silită 7/70 51 | Consilier Ss i Superior 52 | Consilier E i Superior 53 Consilier S i Superior 54 Referent M I Superior 55 Consilier juridic S | Superior 56 Consilier S 1 Superior 57 Consilier S l Superior Cabinet viceprimar 1 2/1/1 58 Consilier S CM Gr. IA 59 Consilier S CM m a Serviciul de gospodărie, management energetic infrastructură şi transport local .;.- 11/10/71 -/ 60 Șef serviciu | Consilier S 1 Superior II 61 Consilier S I Superior 62 Consilier S l Superior Referent de SSD II Superior 63 specialitate 64 Referent S 1 Superior 65 Referent M CM Tr. IA 66 Consilier S Il Asistent 67 Ingrijitor M CM Tr. 68 Consilier S Li Superior Muncitor M CM Tr.l 69 calificat/ mecanic 70 | Consilier S l Superior Direcţia managementul proiectelor, achiziţii publice şi invesiţii 22/18/4 Director Consilier s Li Superior 71 5 executiv II Serviciul, achiziţii publice şi invesiţii 12/10/2 Sef serviciu | Consilier S Li Superior 72 II Biroul investiţii 6/5/1 73 | Şefbiroul | Consilier S I Superior 74 | Consilier S | Principal 75 Referent M III Superior 76 Referent M III Superior 77 Consilier S li Superior 78 Consilier S I Superior Compartiment achiziţii publice 5/5/0 23) | Consilier , S Il Debutant achiziţii publice 80 | Consilier juridic S l Asistent ! Consilier S l Superior SE | achiziţii publice Consilier S 1 Asistent 82 achiziții publice 83 Consilier juridic S li Principal Serviciul proiecte cu finanțare nerambursabila 9/8/1 84 ] Ser serviciu 1 | Consilier | S | __1 | Superior ] Compartimentul relaţii cu asociaţiile de proprietar 2/2/0 85 | Consilier s Il Superior 86 | Referent M III Superior Compartiment proiecte 6/6/0 37 Referent de SSD II Superior specialitate 88 __| Consilier. ij Ss. Ş „Superior | 89 Consilier S li Superior 90 Consilier S l Debutant 91 Consilier S l Debutant 92 Consilier S 1 Principal . ce A 42 g A A COREA Arhitect şef 11/9/2 93 | Arhitect şef | Consilier ] Ss | 1 | Superior | Serviciul de amenajare teritoriului şi urbanism 9/8/1 94 | Sefserviciu | Consilier s Il Superior II Compartiment autorizări, recepții şi disciplină în construcții 6/6/0 95 | Consilier S l Superior 96 | Referent M III Superior 97 Consilier S Il Asistent 98 Consilier S ! Asistent 99 Consilier S | Principal 100 Consilier S | Superior Compartiment de urbanism 3/3/0 101 | Consilier S Il Asistent 102 | Consilier Ss Il Superior 103 | Consilier S I Principal Cabinet viceprimar II 2/1/1 104 Consilier S CM Gr. IA 105 Consilier S CM Gr.ll Compartiment administraţie, registratură şi arhivă şi monitorizarea procedurilor 4/410 106 Consilier S li Asistent 107 Consilier S l Debutant 108 Referent M III Superior 109 Referent M II Superior Compartiment juridic 4/40 110 | Consilier juridic S li Superior 1 | Consilier juridic S Il Principal 112 | Consilier juridic S Il Superior 113 | Consilier juridic S Il Asistent Administrator public 114 | Administrator Ss li public 1 = Compartiment audit intern 2/2/0 115 Auditor S li Superior 116 Auditor S l Superior Cabinetul Primarului 6/5/1 117 Director | Ss CM cabinet 118 | Consilier S CM Gr. IA. 119 | Consilier S CM Gr. IA 120 | Consilier S CM Gr.l 121 Consilier S CM Gr.l i Ma 122 | Consilier S CM Gr.IA APrpah Serviciul public comunitar privind evidenţa populației 12/11/1 1___] Şefserviciuil | Consilier | Ss | ] | Superior Compartiment stare civilă 2/2/0 2 Consilier S Li Principal 3 Consilier S li Principal Compartiment evidenţă, informare şi ghişeu unic 9/9/0 4 Referent M II Superior 5 Consilier S 1 Superior 6 Referent M III Superior (/ Consilier S Il Superior 8 Consilier S | Principal 9 Referent M II Superior 10 Referent M Detaşat de Tr. A la INEP CM II Consilier S 1 Asistent 12 Consilier S l Superior Direcţia de asistență socială 173 /171/2 l Director executiv | consilier Ss Li Funcție publică de conducere Compartiment autoritate tutelară 3/3/0 2 Consilier $ Superior | Funcție publică de execuţie 3 Consilier S Superior | Funcție publică de execuţie 4 Consilier S Asistent | Funcție publică de execuţie Compartiment servicii și beneficii sociale 4/4/0 5 Consilier S Asistent | Funcție publică de execuţie 6 Consilier S Debutant | Funcție publică de execuţie ră Referent M Tr. IA CM 8 Referent de S Superior | Funcție publică de execuţie specialitate Compartiment strategii, programe, proiecte în domeniul asistenței sociale 2/2/0 9 Consilier S Asistent | Funcție publică de execuţie 10 Consilier juridic S Debutant | Funcție publică de execuţie Compartiment intervenţie în situaţii de urgență de abuz, prevenire marginalizare socială, incluziune şi protecția copilului 4/4/0 LI Consilier S Superior | Funcție publică de execuţie 12 Referent M Tr. IA | CM 13 Referent M Tr. IA | CM 14 Consilier P Superior | Funcție publică de execuţie Serviciul de organizare a asistenţei sociale prin unităţi specific PI PR 49/48/1 PD ci, Cantină de ajutor social SA i 7/70 15 Referent M Tr.IA 16 Aministrator M Tr. 17 Muncitor necalificat G 18 Muncitor necalificat G 19 Ingrijitor G l 20 Ingrijitor G 1 21 Şofer G Adăpost de noapte 7/70 22 Administrator M 1 23 Munictor necalificat G 24 Muncitor instalator Sc Prof II 25 Muncitor intreţinere Sc Prof IV 26 Paznic G l 27 Paznic G I 28 Muncitor necalificat G 1 Asistenţă la domiciliul a bătrânilor și a bolnavilor — servicii comunitare 3/3/0 29 Ingrijitor G 30 Asistent social S Debutant | CM 31 Ingrijitoare G CM Serviciul Socială de educaţie antepreşcolară 8/8/0 Ad Educator puericultor M 33 Educator puericultor M 34 Educator puericultor M 35 Educator puericultor M 36 Ingrijitoare G 37 Ingrijitoare G 38 Ingrijitoare G 39 Ingrijitoare G Centru social — Creşă 24/23/1 40 Şef centru II Ss 4l Educator puericultor M 42 Educator puericultor M 43 Educator puericultor M 44 Educator puericultor M 45 Educator puericultor M 46 Educator puericultor M 47 Educator puericultor M 48 Educator puericultor M 49 Educator puericultor M 50 Educator puericultor M 51 Educator puericultor M 52 Educator puericultor M 53 Educator puericultor M 54 Educator puericultor M 55 Muncitor necalificat G 56 Instalator Sc.Prof 57 Ingrijitoare G 58 Ingrijitoare G 59 Ingrijitoare G că 60 Asistent medical PI: principal [că Medic cu 4 norma | S 62 Bucătar G 63 Ingrijitoare G Serviciul public de asistenţă medical 32/32/0 Asistenţă medicală comunitară 5/50 64 Asistent medical PL 65 Moaşa S 66 Asistent medical YI, Principal 67 Asistent medical PE Principal 68 Mediator sanitar M Asistenţă medicală în unităţi de învăţământ 27/2710 69 Medic primar S 70 Medic primar S 71 Medic specialist S 72 Medic specialist S 73 Medic specialist S 74 Medic specialist S 75 Medic specialist S 76 Medic specialist S 77 Medic specialist S 78 Asistent medical PL General 79 Asistent medical PL General 80 Asistent medical PL General 81 Asistent medical PL: Principal 82 Asistent medical PL Principal 83 Asistent medical PL Principal 84 Asistent medical PL Principal 85 Asistent medical BI: Principal 86 Asistent medical PL Principal 87 Asistent medical PL Principal 88 Asistent medical PL Principal 89 Asistent medical PL Principal 90 Asistent medical M Principal 9I Asistent medical PL Principal 92 Asistent medical PL Principal 93 Asistent medical PL Principal 94 Asistent medical Pl: Principal 95 Asistent medical PL Principal Asistenti personali ai persoanelor cu handicap 78/78/0 96 Asistent personal G/M 97 Asistent personal G/M 98 Asistent personal G/M 99 Asistent personal G/M 100__ | Asistent personal G/M 101__| Asistent personal G/M 102__ | Asistent personal G/M 103 | Asistent personal G/M 104_ | Asistent personal G/M 105_ | Asistent personal G/M 106__| Asistent personal G/M 107_ | Asistent personal G/M 108__| Asistent personal G/M 109 | Asistent personal G/M 110 | Asistent personal G/M Il | Asistent personal G/M 112 | Asistent personal G/M 113| Asistent personal G/M 114| Asistent personal G/M 115__| Asistent personal G/M 116__| Asistent personal G/M 117__| Asistent personal G/M 118__ | Asistent personal G/M 119_ | Asistent personal G/M 120 | Asistent personal G/M 121__| Asistent personal G/M 122 | Asistent personal G/M 123 | Asistent personal G/M 124| Asistent personal G/M 125| Asistent personal G/M 126__| Asistent personal G/M 127| Asistent personal G/M 128__| Asistent personal G/M 129 | Asistent personal G/M 130__ | Asistent personal G/M 131 | Asistent personal G/M 132| Asistent personal G/M 133___| Asistent personal G/M 134_ | Asistent personal G/M 135 | Asistent personal G/M 136 | Asistent personal G/M 137___| Asistent personal G/M 138 | Asistent personal G/M 139_ | Asistent personal G/M 140| Asistent personal G/M 141| Asistent personal G/M 142 | Asistent personal G/M 143 | Asistent personal G/M 144| Asistent personal G/M 145| Asistent personal G/M 146__| Asistent personal G/M 147__| Asistent personal G/M 148__| Asistent personal G/M 149 | Asistent personal G/M 150_ | Asistent personal G/M 151 | Asistent personal G/M 152 | Asistent personal G/M 153 | Asistent personal G/M 154 | Asistent personal G/M 155 | Asistent personal G/M 156 | Asistent personal G/M 157__| Asistent personal G/M 158__| Asistent personal G/M 159_ | Asistent personal G/M 160 | Asistent personal G/M 161 | Asistent personal G/M 162 | Asistent personal G/M 163 | Asistent personal G/M 164| Asistent personal G/M 165| Asistent personal G/M 166__| Asistent personal G/M 167 | Asistent personal G/M 168 | Asistent personal G/M 169 | Asistent personal G/M 170. | Asistent personal G/M 171__| Asistent personal G/M 172__ | Asistent personal G/M 173| Asistent personal G/M Funcţia Grad Observaţii Nr. de Nivel profesional, crt. de execuţie conducere studii treaptă Direcţia floricolă, spaţii verzi și baze sportive 43/40/3 l Director | I Secţia de utilaj, intreţinere, floricolă, spaţii verzi, baze sportive şi cimitir 39/37/2 2 Muncitor calificat Şef formaţie li 3 Muncitor calificat 1 4 Muncitor calificat I 5 Muncitor calificat 1 6 Muncitor calificat I 7 Muncitor calificat 1 8 Muncitor calificat 1 9 Muncitor calificat li 10 Muncitor calificat Il Il Muncitor calificat 1 12 Muncitor calificat l 13 Muncitor calificat II 14 Muncitor calificat II 15 Muncitor calificat III 16 Muncitor calificat III 17 Muncitor calificat III 18 Muncitor calificat III 19 Muncitor calificat III 20 Muncitor calificat III 21 Muncitor calificat III 22 Muncitor calificat III 23 Muncitor calificat 24 | Muncitor mecani 25 Muncitor necalificat 26 Muncitor necalificat 27 Muncitor necalificat 28 Muncitor necalificat 29 Muncitor zugrav Şef formaţie M 30 Muncitor zugrav III 31| Muncitor tâmplar l 32 | Muncitor tâmplar 1 33 Muncitor zidar 1 34 | Muncitor zugrav Li 35 Muncitor tractorist 1 36 | Muncitor mecanic Li 37 Muncitor tractorist I 38 Muncitor conducător I auto 39 | Muncitor buldozerist 1 40 Muncitor conducător 1 auto Inspector de specialitate 45 Funcţionar M 1 Funcţionar l Administrator M l 2 Fochist G III 3 Ingrijitor G Li 4 Mecanic G ij 5 Referent M 1 6 Inspector de protecție M Ss Funcție civila publică de execuţie Observaţii De conducere Șef birou 1 COMPARTIMENT DISPECERAT 4/4/0 3 Poliţist local M III asistent 4 Poliţist local M III asistent =) Poliţist local M II asistent 6 Poliţist local M II principal COMPARTIMENT ORDINE PUBLICĂ ŞI EVIDENŢA POPULAȚIEI 110. 7, ] Poliţist local | S | III | asistent Poliţist local III asistent M 9 Poliţist local M III asistent 10 Poliţist local M III principal Il Poliţist local M III principal 12 Poliţist local M III superior 13 Poliţist local M III superior COMPARTIMENT CIRCULAȚIE ŞI CONTROL URBAN_ [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă