Galați › 27 martie 2025

HCL 83/2025 adoptată

Aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 83 din 27.03.2025 pentru aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 87/10.03.2025; Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data 27.03.2025; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 40767/10.03.2025, al inițiatorului; Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 40769/10.03.2025, al Direcției Financiar Contabilitate și al Serviciului Juridic și Legalitate; Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Galați; Având în vedere Avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Având în vedere Nota de fundamentare a Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” nr. 86/27.01.2025, înregistrată la Registratura Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați cu nr. 2868/28.01.2025; _____________________________________________________________________________ HCL nr. 83/2025 Având în vedere dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului social Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, prevăzut în Anexa nr. 3 la HCL nr. 233/28.03.2024 privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru serviciul social Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”; Având în vedere dispoziţiile art. 39 lit. ”c”, art. 103^1 alin. (1) și art. 132 alin. (1) lit. ”c”, lit. ”f” și lit. ”g” din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ”d” și alin. (7) lit. ”b” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 – Se aprobă costul mediu lunar de întreținere, pentru anul 2025, la Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, în cuantum de 7.041 lei. Art. 2 – Se aprobă normele metodologice privind modul de calcul al contribuției lunare de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 – Prevederile HCL nr. 59/2024 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale - Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente și/sau susținătorii lor legali, își încetează aplicabilitatea. Art. 4 – Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galaţi şi Directorul Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane _____________________________________________________________________________ HCL nr. 83/2025 Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 5 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de ședință, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________ HCL nr. 83/2025 Anexa la HCL nr. 83/27.03.2025 Norme metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreținere stabilită pentru beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora SECŢIUNEA I Costul mediu lunar de întreținere Art. 1 – (1) Costul mediu lunar de întreținere în Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, se stabilește anual, prin hotărâre a Consiliului Local. (2) Costului mediu lunar de întreţinere are în vedere totalitatea cheltuielilor curente anuale ale centrului. (3) Costul mediu lunar de întreținere trebuie să asigure îndeplinirea nivelului standardelor minime de calitate pentru serviciile oferite, adoptate și aprobate în condițiile legii. Art. 2 – Costul mediu lunar de întreținere poate fi modificat în cursul anului, începând cu luna următoare celei în care intervin corecții ale nivelului alocației zilnice de hrană pentru consumurile colective. Art. 3 – Costul mediu lunar de întreținere este avut în vedere la stabilirea contribuției lunare de întreținere datorate de beneficiarii și/sau susținătorii legali ai beneficiarilor Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”. SECŢIUNEA II Contribuția lunară de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora Art. 4 – (1) Persoanele îngrijite în Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, care realizează venituri proprii, precum și susținătorii legali ai acestora, au obligația să plătească lunar o contribuție de întreținere stabilită pe baza costului mediu lunar de întreținere, precum și a veniturilor persoanelor îngrijite și, după caz, a susținătorilor legali ai acestora. (2) Veniturile nete lunare ale beneficiarilor și/sau ale susținătorilor legali ai acestora se stabilesc luând în considerare toate veniturile nete provenind din salarii și alte drepturi salariale, pensii de orice natură, indiferent de fondurile din care se plătesc acestea, din ajutoare, indemnizații sau din alte drepturi cu caracter permanent acordate potrivit legii, din încasări bănești de la societățile agricole, veniturile obținute din activitățile de valorificare a produselor agricole și a celor provenite din industria casnică și meșteșugărească prin exercitarea meseriilor, din vânzări și închirieri de locuințe sau terenuri, din prestări de servicii, precum și orice alte venituri realizate. (3) La calculul veniturilor realizate de beneficiari nu se iau în considerare drepturile bănești care se suspendă pe perioada de îngrijire în Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”. (4) La calculul veniturilor realizate de beneficiari sau de susținătorii legali ai acestora nu se iau în considerare alocațiile de stat pentru copii, alocațiile pentru susținerea familiei, indemnizațiile cu destinație specială, bursele școlare, stimulentele educaționale, veniturile obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, ajutoarele acordate în caz de deces, sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale. Art. 5 – (1) Acoperirea valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se stabilește astfel: a) beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, care au venituri, datorează contribuția lunară de întreținere în cuantum de 80% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăși costul mediu lunar de întreținere aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Galați; b) diferența, până la acoperirea integrală a costului mediu lunar de întreținere, se va plăti de către susținătorii legali ai beneficiarilor, dacă realizează venit lunar pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, dar nu mai mult de 30% din totalul veniturile nete lunare ale familiei și fără a afecta valoarea netă a salariului minim brut pe țară garantat în plată pe membru de familie; c) dacă prin aplicarea cotei prevăzută la lit. a) se acoperă valoarea totală a contribuției lunare, susținătorii legali nu mai sunt ținuți de obligația susținerii plății diferenței de contribuție; d) diferența dintre valoarea totală a costului mediu lunar de întreținere și contribuția proprie a beneficiarilor și/sau a aparținătorilor acestora va fi suportată de la bugetul local. (2) Susținătorii legali pot acoperi integral, din venituri proprii, contribuția legală de întreținere. (3) Beneficiarii care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuția de întreţinere, aceasta fiind asigurată din bugetele locale în limita sumelor aprobate în acest scop. (4) În cazul în care beneficiarul nu are venituri proprii sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea costului mediu lunar de întreținere, contribuția de întreținere se datorează de susținătorii legali ai beneficiarului, în următoarea ordine de obligare la plată: a) soțul pentru soție sau, după caz, soția pentru soţ; b) copii pentru părinți; c) părinții pentru copii. (5) În cazul în care una din persoanele care datorează plata, potrivit alin.(4), nu are mijloace materiale, sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a contribuției lunare de întreținere a beneficiarului, diferența de plată trece în sarcina celorlalte persoane, în ordinea stabilită la alin.(4), până la completarea integrală a contribuției lunare de întreținere. (6) În cazul în care obligația de plată a contribuției de întreținere ar reveni mai multor persoane, ea poate fi plătită și numai de una dintre acestea, care își asumă obligația de întreținere. Art. 6 – (1) La stabilirea veniturilor nete lunare ale beneficiarilor se procedează după cum urmează: a) din veniturile nete lunare ale acestor persoane se deduc eventualele obligații legale de întreţinere, aflate în executare; b) suma rezultată în urma deducerilor de la lit. a) se împarte la numărul membrilor de familie pe care beneficiarul îi are efectiv în întreținere (inclusiv beneficiarul), în măsura în care acestea nu au venituri proprii și nu beneficiază de protecție și servicii sociale acordate în alte instituții de asistență socială, stabilindu-se astfel venitul net lunar, care va fi avut în vedere la stabilirea contribuției lunare de întreținere în sarcina beneficiarului; (2) La stabilirea veniturilor nete lunare ale susținătorilor legali ai beneficiarilor se procedează după cum urmează: a) din veniturile nete lunare ale acestor persoane se deduc eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare; b) suma rezultată în urma deducerilor de la lit. a) se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întreținere; c) în raport de venitul astfel rezultat, se stabilește obligativitatea la plată a susținătorilor legali. (3) Susținătorii legali ai beneficiarilor nu sunt ținuți la completarea contribuției lunare de întreținere în situația în care, dacă prin aplicarea procentului de 80%, deși nu se acoperă valoarea integrală a costului mediu lunar de întreținere, beneficiarii, în funcție de veniturile proprii, printr-un angajament scris, își asumă obligația de a achita integral costul mediu lunar de întreținere. Art. 7 – (1) În cazul în care, din motive medicale, beneficiarul lipsește din centru o perioadă mai mare de 5 zile consecutive, contribuția legală de întreținere se recalculează, diminuându-se cu contravaloarea alocației zilnice de hrană corespunzătoare zilelor respective. (2) În cazul în care, din motive personale, beneficiarul lipsește din centru o perioadă mai mare de 15 zile consecutive, contribuția legală de întreținere se recalculează, diminuându-se cu contravaloarea alocației zilnice de hrană corespunzătoare zilelor respective. (3) În ambele cazuri, recalcularea se face numai pentru situațiile în care contribuția lunară de întreținere, stabilită ca obligație de plată, este egală cu costul mediu lunar de întreținere. (4) În cazul în care contribuția de întreținere a fost plătită integral de către beneficiar și/sau susținătorii legali ai acestuia, iar ulterior a intervenit decesul beneficiarului în cauză, contribuția de întreținere se recalculează, iar restituirea diferenței dintre suma achitată și cea recalculată se va face doar susținătorilor legali care și-au asumat obligația de întreținere. Art. 8 – (1) Obligația de plată a contribuţiei lunare de întreţinere în sarcina beneficiarului şi/sau a susţinătorilor legali se stabileşte printr-un angajament de plată, semnat de beneficiar, de reprezentantul său legal, după caz şi/sau de susţinătorul legal al acestuia. (2) Angajamentul de plată constituie titlu executoriu. (3) Obligaţia de plată a contribuţiei lunare în sarcina susţinătorilor legali se poate stabili şi prin hotărâre judecătorească. Art. 9 – (1) Conducerea centrului este obligată să informeze persoanele cu care a încheiat angajamente de plată ori de câte ori intervin modificări ale costului mediu lunar de întreţinere sau ale veniturilor persoanelor îngrijite în baza cărora se recalculează cuantumul contribuţiei lunare de întreţinere. (2) Beneficiarii și susținătorii legali ai acestora au obligaţia de a aduce la cunoştinţa conducerii centrului orice modificare intervenită în situaţia veniturilor personale sau ale familiei beneficiarilor, în vederea recalculării contribuției lunare de întreținere. (3) Recalcularea contribuției lunare de întreținere se efectuează în cadrul centrului, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. SECŢIUNEA III Documente necesare pentru stabilirea contribuției lunare de întreținere datorată de beneficiarii Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator” și/sau susținătorii legali ai acestora Art. 10 – (1) În vederea stabilirii contribuției lunare de întreținere, dosarul beneficiarului va cuprinde documentația prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Dimitrie Ioan Frigator”, precum și următoarele acte privind starea civilă, care dovedesc componența familiei și acte privind situația materială a beneficiarului și/sau a susținătorilor legali ai acestuia, după cum urmează: a) certificatele de naștere și de căsătorie ale beneficiarului, ale părinților, ale copiilor, ale soțului sau soției, după caz; b) declarație pe propria răspundere privind lipsa susținătorilor legali, după caz; c) acte doveditoare privind veniturile, respectiv adeverința de salariu, cupon de pensie, adeverință eliberată de organele financiare teritoriale, alte acte sau, după caz, declarație pe propria răspundere că nu realizează venituri; d) ultima hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația de întreținere a unor persoane; e) ultima hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit în sarcina altor persoane obligația de întreținere a beneficiarului; f) ultima hotărâre judecătorească definitivă prin care cei care datorează plata contribuției de întreținere au stabilite obligații de întreținere și față de alte persoane; g) ancheta socială privind beneficiarul și familia acestuia; h) pentru beneficiarii ai căror susținători legali sunt plecați din țară, trebuie anexate documente privind reședința din străinătate, precum și documente doveditoare ale veniturilor realizate. În cazul în care beneficiarul nu cunoaște unde se află susținătorii lui legali, acesta are obligația să dea o declarație pe proprie răspundere cu privire la acest aspect. (2) Cuantumul contribuției de întreținere datorată de beneficiar și/sau de susținătorii legali ai acestuia se stabilește în mod individualizat de personalul centrului, în funcție de costul mediu lunar de întreținere, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. (3) După stabilirea persoanelor obligate la plata contribuției de întreținere, se întocmesc angajamentele de plată pentru fiecare dintre acestea, cu precizarea sumelor datorate. Modelul angajamentului de plată este prevăzut în anexa la contractul privind acordarea serviciilor sociale. (4) Angajamentul de plată, semnat de beneficiar, de reprezentantul său legal, după caz, și/sau de susținătorul legal, se întocmește într-un număr suficient de exemplare, astfel încât, câte un exemplar original se înmânează fiecărei persoanei obligate la plată, iar un exemplar original rămâne la dosarul beneficiarului. (5) În angajamentul de plată se menționează și consimțământul persoanei obligate la plată că urmează să achite contribuția lunară de întreținere și în condițiile creșterii cuantumului acesteia, ca urmare a majorării nivelului veniturilor și/sau a modificării costului mediu lunar de întreținere. (6) Recalcularea contribuției lunare de întreținere, ca urmare a modificării costului mediu lunar de întreținere sau a modificării veniturilor beneficiarilor și/sau ale persoanelor obligate la plata contribuției lunare de întreținere, se va efectua de către personalul centrului, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. SECȚIUNEA IV Plata contribuției lunare de întreținere Art. 11 – (1) Contribuțiile lunare de întreținere în centru reprezintă venit la bugetul local și se achită în contul Municipiului Galați, până la data de 25 ale lunii, pentru luna curentă. (2) Pentru întârzierea la plată a contribuției legale de întreținere se percep majorări de întârziere, conform dispozițiilor legale în vigoare, aplicabile creanțelor bugetare. (3) Neplata contribuției de întreținere în termen de 45 de zile de la scadență (25 ale lunii), conduce la pierderea de drept a calității de beneficiar, prin rezilierea unilaterală a contractului de acordare servicii sociale. (4) Pentru recuperarea debitelor și a accesoriilor, atât beneficiarul, cât şi susținătorii săi legali, pot fi acționați în instanța de judecată, după epuizarea tuturor căilor de conciliere. Președinte de ședință,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro