HCL 558/2018 Galați adoptată
Modificarea si completarea H.C.L. nr. 6/28.01.2016 privind aprobarea criteriilor in baza carora se repartizeaza locuințele aflate in administrarea Consiliului local Galati, cu modificarile si completarile ulterioare
- Denumire
- Hotărârea nr. 558 din 2018 a Consiliului Local Galați
- Emitent
- Consiliul Local Galați
- Număr
- 558 / 2018
- Data
- 25 octombrie 2018
- Inițiator
- Consilierii locali - Ciupercă Silviana, Badiu Nicoleta, Pătrașcu Mariana-Nicoleta, Găvănescu Ioan Paul, Dima Giorgică
- Localitate
- Galați, județul Galați
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se modifică punctul 2.3 din lista de criterii pentru repartizarea locuințelor administrate de Consiliul Local Galați, actualizând punctajul acordat în funcție de numărul copiilor aflați în întreținere. Practic, se stabilesc punctaje noi pentru situația copiilor în familie (exemplu: 1 copil primește 5 puncte, 2 copii 10 puncte, etc.), care vor influența ordinea de acordare a locuințelor către cetățeni. Pentru locuitori înseamnă că accesul la o locuință poate deveni mai rapid sau mai lent în funcție de câte persoane din familie sunt în întreținere, conform noilor valori de punctaj.
Documente
- hcl HCL 558.pdf
Text
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 558
din 25.10.2018
privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 6 din 28.01.2016 privind aprobarea
criteriilor în baza cărora se repartizează locuințele aflate în administrarea
Consiliului local Galați, cu modificările și completările ulterioare
Inițiatori: Consilierii locali - Ciupercă Silviana, Badiu Nicoleta, Pătrașcu Mariana-
Nicoleta, Găvănescu Ioan Paul, Dima Giorgică
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 590/15.10.2018
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
25.10.2018;
Având în vedere expunerea de motive nr. 83086/15.10.2018, a inițiatorilor -
Consilierii locali - Ciupercă Silviana, Badiu Nicoleta, Pătrașcu Mariana-Nicoleta,
Găvănescu Ioan Paul, Dima Giorgică;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 83088/15.10.2018, al
Direcției Patrimoniu, şi al Serviciului Juridic şi Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere dispozițiile art. 21, art. 22, art. 30 din anexa la Hotărârea
Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea
în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „c”, lit. „d”, alin. (5), lit.
„b”, alin. (6), lit. „e” din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările si completările ulterioare,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 558/2018
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. I – Punctul 2.3 al Cap I - „Criterii de bază” din anexa la H.C.L. nr. 6 din
28.01.2016 privind aprobarea criteriilor în baza cărora se repartizează locuințele
aflate în administrarea Consiliului local Galați, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„ 2.3 - Număr copii în întreținere:
• 1 copil 5p
• 2 copii 10p
• 3 copii 15p
• 4 copii și mai mulți 20p”
Art. II – Punctul 4.1 al Cap I - „Criterii de bază” din anexa la H.C.L. nr. 6 din
28.01.2016 privind aprobarea criteriilor în baza cărora se repartizează locuințele
aflate în administrarea Consiliului local Galați, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„4.1 doctorat 30p”
Art. III – (1) Pentru anul 2018 se prorogă termenul de depunere și actualizare
a dosarelor până la data de 31 decembrie 2018.
(2) Analiza dosarelor de către comisia constituită în vederea soluționării
cererilor privind repartizarea unei locuințe, se va realiza în cursul lunii decembrie
2018.
(3) Stabilirea listei de priorități se face pe baza dosarelor depuse în cursul
anului 2018 precum și a dosarelor nesoluționate din anii anteriori, actualizate în
termenele legale.
(4) Eventualele repartiții vor fi emise după data de 01 ianuarie 2019, dacă va
exista un fond disponibil de locuințe/în funcție de disponibilități, de către o comisie
numită prin dispoziție a primarului.
(5) În cazul refuzului unei repartiții emisă de comisia prevăzută la alin. (4),
persoana aflată în situația respectivă va trebui să dea o declarație în formă autentică
de renunțare. În caz contrar se va emite o notificare prin care, în termen de 5 zile de la
primire, aceasta trebuie să își exprime acceptul sau refuzul locuinței conform
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 558/2018
repartiției, iar în situația în care, urmare notificării, nu se primește nici un fel de
răspuns, repartiția se va retrage.
(6) La data aprobării de către Consiliul local a tabelului nominal cu familiile
care vor întruni criteriile de atribuire a unei locuințe aflate în administrarea
Consiliului local Galați, H.C.L. nr. 637 din 27.11.2017 își va înceta aplicabilitatea.
Art. IV – Primarul municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. V – Secretarul municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Galați,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 558/2018
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 554/2018Modificarea HCL nr. 266/14.06.2007 privind infiintarea, organizarea Serviciului Public "GeoTopoCad - Expert" (GTCE) pentru…HCL 555/2018Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 4, Aleea Cedrilor…HCL 556/2018Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 35, str. Elena…HCL 557/2018Majorarea cu 500% a impozitului pe cladiri, incepand cu anul 2019, pentru cladirea situata in Galati, str. Lebedei nr. 1HCL 559/2018Modificarea H.C.L. nr. 698/13.12.2017 privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si…HCL 560/2018Aprobarea ajutorului de urgenta constand in lemne de foc pentru sezonul rece 2018 - 2019HCL 561/2018Aprobarea Planului Urbanistic Zonal, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 18, zona delimitata de…HCL 562/2018Aprobarea Planului Urbanistic Zonal, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 8, zona delimitata la nord…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.