25 septembrie 2017 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu
Pe scurtSe aprobă completarea anexei la HCL 334/2001 cu un nou inventar al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galați, potrivit anexei ce face parte din Hotărâre. Sunt stabilite modificările și completările ulterioare ale inventarului, iar primarul este împuternicit să ducă la îndeplinire prevederile hotărârii. Secretarul municipiului va transmite Hotărârea, iar celelalte activități administrative vor fi efectuate conform procedurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAȚI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 491
din 25.09.2017
pentru completarea H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea inventarului bunurilor
care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu modificările şi
completările ulterioare
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 514/19.09.2017
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
25.09.2017; |
Având în vedere expunerea de motive nr. 95942/19.09.2017, a iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 95944/19.09.2017, al Direcţiei
de Evidenţă, Gestiune şi Administrare a Patrimoniului, al Direcţiei Financiar Contabilitate
şi al Serviciului Juridic şi Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget-finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 21, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile pct. X din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind
: lortehi A N rit 5 scări
domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi județelor;
HCL nr. 491/2017
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale
nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se completează anexa la H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu
modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art, II - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art, III — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea prezentei
hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Eugen van
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galaţi,
Radu Qetdoih Kovacs
HCL nr. 491/2017 /
1661'70'61/81 e38o |
diu e, sp gjejedns ul
'0p'de 'aued
Y7SD 00/4q Eusiaje euoz
1661 | 'z'iu pleuos] seN "js [IcăcE A 4 “8
du za sp gjejesdns uj
1661 '70'61/81 ee327 1561 V ZSL Ju taţeg. As UOI9L A IA
du €9 2p Ejejedns uj ,
1661"70'61/81 pede 1661 “Zau nimeuea ns UB 4 9
du sse'j ap ejeşedns ui
1661:70'61/81 vada] I66L 'V99'1U BOSESULOC "Ss USII 4 Ss
du 8£ Sp gjejeidns uj
"V'de '18ued 'zysas
a0/q ByueJ9Je euoz
166['70'61/8I Pa3a 661 | 'peuu uomsiBiniepis "ps ua 4 p
dui 8'6 sp gjejedns ui
ze'de 'oued
“Oas 20|9 gjuaieje euoz
1661'70'61/81 es53 1661 | Seiu J0WpsIGiniopis e VOIA, A “e
du 8g'L ep gjejexansuţ
1661'70'61/81 ea3oi , 166I | “PSL '1UINjNnid ESJe9 "us Ua39 4 7
dul /Z0'2 9p gjejerdns uj
1661'70'61/8| to3a1 L661 LIU I9UUEA "NS li căcRA 4 “j
Eiulsooz up
gienyse porpunt eieniS XEȘUBAUI Op [EA | NIEp zeo gdnp nes AIPIDIPSEŢI | "419
NIIputqop may QIPIIJIIUSPI 9p 919027 Vanunq voua | 9pPIRpoa| “IN
1V07'60'Sz/L6 lu 19H e] exsuy
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.