HCL 19/2021 Fântânele adoptată
Aprobare inchiriere pasune comunala
Ce se aprobă
Se aprobă închirierea suprafeței de 35 ha păşune comunală, ca urmare a rezilierii contractului de închiriere, aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele, în condiţiile legii şi a prezentei hotărâri. în baza cererilor crescătorilor de animale persoane fizice sau persoane juridice înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fântânele
Ce înseamnă pentru tine
- Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Fântânele
- Denumire
- Hotărârea nr. 19 din 2021 a Consiliului Local Fântânele
- Titlu oficial
- HCL 19/2021 aprobare inchiriere pasune comunala
- Emitent
- Consiliul Local Fântânele
- Număr
- 19 / 2021
- Localitate
- Fântânele, județul Mureș
- Stare
- adoptată
- Teme
- Terenuri și clădiri
Pe același subiect în Fântânele
HCL 13/2020Fantanele HCL 13 din 30 martieHCL 12/2024Consiliul local al comunei Fântânele aprobă închirierea prin atribuire directă a unei suprafețe de pășune comunale în lungime totală de…HCL 32/2020Aprobarea inchiriere pasuneHCL 17/2025Aprobare inchiriere pasuneHCL 70/2021Aprobare inchiriere pasune comunala
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREŞ
COMUNA FÂNTÂNELE
CONSILIUL. LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 19
Din 25 martie 2021
privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 35 ha
pășune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele, județul
Mureş
Consiliul local al comunei Fântânele, întrunit în şedinţă ordinară în
25.03.2021;
Având în vedere expunerea de motive nr. 639/05.02.2021 și referatul
consilierului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate a primarului
comunei Fântânele şi raportul de avizare a comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului local Fântânele
În temeiul prevederilor art.9 alin. (2) din OUG nr. 34/2013 privind
organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru
modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199] şi ale HGR
nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG
nr.34/2013, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.7 din L. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică locală, r. cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin (2) lit.c, alin (6) lit.b şi art. 196 alin (1)
lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ
HOTĂREȘTE
Art.1. Se aprobă închirierea suprafeței de 35 ha păşune comunală, ca
urmare a rezilierii contractului de închiriere, aflat în proprietatea privată a
comunei Fântânele, în condiţiile legii şi a prezentei hotărâri. în baza cererilor
crescătorilor de animale persoane fizice sau persoane juridice înscrise în Registrul
naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social
pe teritoriul comunei Fântânele.
Art.2. Se aprobă studiul de oportunitate conform Anexei nr. 1 „care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă caietul de sarcini conform Anexei nr.2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Durata închirierii va fi de 7 ani, începând cu data semnării
contractului de închiriere, cu posibilitate de prelungire cu încă 3 ani.
Art.5. Comisia de atribuire va fi compusă din: Takacs Kalman viceprimar,
Csaszar Endre consilier local şi [persoană fizică] inspector de specialitate.
Art.6. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează
primarul comunei Fântânele prin aparatul de specialitate.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureş,
Primarului comunei Fântânele, şi se aduce la cunoștință publică prin afişare.
Contrasemnează,
Secretar general,
Keserii Katalin Gyongyi
Aa
Anexa nr. | la
HCL nr. 19/25.03.2021
STUDIU DE OPORTUNITATE
cu privire la aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 35 ha
l.
păşune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele
Descrierea şi identificarea bunului care urmează a fi închiriat:
Suprafaţa de 35 ha pășune conform Ordinului Prefectului nr. 500/2009, a fost
trecut în domeniul privat al comunei Fântânele, situat în :
a)
Tarla 52, Pş nr. 1636/4/1- 35 ha, sat Roua, tarla numită ” Melegszoba”
Contractul de închiriere a suprafeței de păşunea fost reziliat la solicitarea
chiriașului începând cu data de 02.06.2020, astfel că se impune
valorificarea în continuare a păşunii.
„. Motive:
- motive de ordin economic: prin închirierea suprafeţei de păşune ce face
obiectul prezentului studiu se va pune baza armonizării legislaţiei române
cu legisdlaţia europeană, respectarea angajamentelor României cu ocazia
aderării la Uniunea Europeană, implementarea la nivel local a OUG nr.
34/2013 şi a HG nr. 1064/2013.
Pentru modificarea şi completarea Strategiei privind organizarea activităţii de de
îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung,
aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al
Ministrului Administraţiei publice nr. 226/235/2003 şi a Legea nr. 72/2002-
Legea zootehniei
motive de ordin financiar: resursele financiare rezultate din administrarea şi
exploatarea pajiştilor permanente conform prev. art. 9 alin (7) din OUG.
34/2013 „ cu modificările şi completările ulterioare se fac venit la bugetul
local
motive de ordin social: prin administrarea judicioasă a resurselor şi
bunurilor ce aparţin proprietăţii private a comunei, locuitorilor acesteia
li se vor asigura condiţiile necesare creșterii animalelor pe care le deţin
în gospodării - asigurându-le produse pentru consum propriu cât şi
valorificarea acestora în pieţe sau sub altă formă.
motive de mediu: organizarea păşunatului după normele impuse de
legislaţia în vigoare.
3.Nivelul minim al chiriei va fi de 140 lei pe an/ha actualizată anual cu indicele
de inflaţie.
4.Procedura utilizata pentru atribuirea contractului de închiriere este atribuire
directă.
5.Durata închirierii este de 7 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 3ani , fără a
depăşi 10 ani, conform prev. art. 9 alin (2) din OUG. 34/2013.
6.Planul de situaţie al terenului ce se închiriază este anexa la prezentul studiu de
oportunitate.
Preşedinte
Balinţ
Secretar general,
Keserii Katalin Gyongyi
Pi
Zi
Anexa nr. 2 la
HCL nr. 19 /25.03.2021
CAIET DE SARCINI
privind închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 35 ha păşune
comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele
1. OBIECTUL ÎNCHIRIERII
Suprafaţa de 35 ha teren, păşune comunale se află în extravilanul comunei
Fântânele, sat Roua şi aparţine domeniului privat al comunei Fântânele, urmează
a fi închiriate în vederea întreţinerii, amenajării, îmbunătăţirii calităţii şi folosirii
acestuia pentru creşterea animalelor bovine, ovine şi caprine, după cum urmează:
Tarla 52, Pş nr. 1636/4/1- 35 ha, sat Roua, tarla numită ” Melegszoba”
Închirierea păşunilor se va face în funcţie de numărul cererilor depuse,
precum şi în funcţie de numărul de animale deţinute.
Raportul suprafaţa păşunii/UVM şi încărcătura de animale necesare pe ha
se calculeză conform Ordinului MADR nr.544/2013 privind metodologia de
calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște, şi va fi de min. 03
UVM/ha şi max. lUVM/ha.
II. DURATA ÎNCHIRIERII
Durata închirierii este de 7 ani, iar la expirarea termenului, cu posibilitate
de prelungire cu încă 3 ani.
III. PREȚUL ÎNCHIRIERII
Preţul pentru închiriere este de 140 lei /ha/an, actualizată anual cu indicele
de inflaţie.
Plata chiriei se va face în termen de 30 zile de la data semnării contractului
de închiriere şi anual până la data de 28 februarie a anului pentru care se face
plata.
Întârzierile la plata chiriei se vor sancţiona cu penalităţi de 0,1 % pe zi de
întârziere la suma datorată.
În caz de întârziere la plata chiriei cu o perioadă mai mare de 2 luni, se va
proceda la rezilierea contractului fără a fi necesară respectarea vreunei
formalităţi.
IV.CONDIȚIILE DE PARTICIPARE LA închiriere
În cazul participării unui singur fermier sau organizaţii locale a
crescătorilor de animale închirierea păşunilor se va face prin atribuire directă a
contractului de închiriere în favoarea acestuia, iar în cazul mai multor doritori se
va recurge la atribuire proporţional cu numărul de animale deţinute.
V:OBIGAȚIILE LOCATARULUI:
Locatarul are următoarele obligaţiuni:
|. Să întreţină şi să fertilizeze în conformitate cu normele legale în
vigoare suprafeţele de păşune închiriate.
Vor fi executate următoarele lucrări:
- fertilizare corectă prin mutarea ţarcurilor suficient de des pentru evitarea
degradării terenului;
- îndepărtarea de pe pășune a buruienilor (urzică, stevie, pălămidă ş.a.);
- defrişare tufăriş, spini;
- amenajarea şi întreţinerea surselor de apă;
- delimitarea şi împrejmuirea zonelor periculoase pentru animale;
- întreţinerea inventarului;
- refacerea covorului vegetal după fiecare ciclu de păşunat
>
„Să folosească păşunea numai în scopul pentru care s-a închiriat — creşterea
animalelor. În păşunea în care se pretează, se vor putea face amenajări
zoopastorale în scopul creşterii animalelor.
3. Chiriaşul nu are dreptul de a exploata lemn de pe terenul închiriat, exploatarea
se face în regim silvic.
4. Păşunile sunt destinate pentru păşunatul bovinelor, ovinelor și animalelor
complementare .
5. Numărul maxim de animale care vor fi admise sunt cele stabilite conform
anexei nr. | la Regulament.
6. Vor fi admise numai animale sănătoase însoţite de certificat sanitar-veterinar şi
dovada înscrierii lor în registrul agricol.
VI. OBLIGAȚIILE LOCATORULUI:
|. Concedentul va încheia cu concesionarul un contract pe durata stabilită şi cu
respectarea prevederilor caietului de sarcini.
2. Va preda păşunea locatarului, indicându-i limitele pe bază de proces-verbal.
3. Va participa la recepţionarea lucrărilor executate de către locator pe păşune şi
va confirma prin semnătură executarea acestora.
4. Va verifica modul în care sunt respectate prevederile caietului de sarcini prin
cel puţin 2 controale pe sezon din care unul la sfârşitul perioadei de păşunat.
VII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Litigiile de orice fel apărute între părţile contractante în cursul derulării
contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, dacă nu pot fi rezolvate
pe cale amiabilă între părţi.
VIII. DISPOZIŢII FINALE
Drepturile şi îndatoririle părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere.
Orice modificări legale vor fi însuşite prin hotărâre a Consiliului local.
Încălcarea cu vinovăţie a oricăreia dintre prevederile prezentului Caiet de sarcini,
duce la rezilierea contractului.
Preşedinte d PA Secretar general,
Balin/ Lajos / 5 Keserii Katalin Gyongyi
——
Saba Caldă
DS 1636 ;
a, *
ip ce, 1562 A,
A
= 0E 7532
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 15/2021HCL 15/2021 aprobare cesiune contract de inchiriereHCL 16/2021HCL 16/2021 constatarea incetarii mandatului consilierului localHCL 17/2021HCL 17/2021 reactualizare Planului de analiza si acoperire a riscurilorHCL 18/2021HCL 18/2021 clasificare drum comunal si intabulare drumuriHCL 20/2021HCL 20/2021 alegerea presedintelui de sedintaHCL 21/2021HCL 21/2021 reorganizarea comisiilor de specialitateHCL 22/2021HCL 22/2021 aprobarea cuantumului si nr burselor scoalreHCL 23/2021HCL 23/2021 aprobarea bugetului local pe anul 2021
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →