30 martie 2020

HCL 13/2020 Fântânele adoptată

Fantanele HCL 13 din 30 martie

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea suprafeţei de 50,58 ha păşune comunală, ca urmare a ajungerii la termen a contractului de închiriere, aflată în proprietatea privată a comunei Fântânele, în condiţiile legii și a prezentei hotărâri, în baza cererilor crescătorilor de animale persoane fizice sau persoane juridice înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fântânele

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 13 din 2020 a Consiliului Local Fântânele
Emitent
Consiliul Local Fântânele
Număr
13 / 2020
Data
30 martie 2020
Localitate
Fântânele, județul Mureș
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA FÂNTÂNELE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 13 Din 30 martie 2020 privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 50,58 ha păşune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele, județul Mureş Consiliul local al comunei Fântânele, întrunit în şedinţă ordinară în 30.03.2020; Având în vedere prevederile art.9 alin. (2) din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale HGR nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.34/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere expunerea de motive şi referatul consilierului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate a primarului comunei Fântânele și raportul de avizare a comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Fântânele Cu respectarea prevederilor art.7 din L. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, r. cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin (2) lit.c, alin (6) lit.b şi art. 196 alin (1) lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ HOTĂREȘTE Art.1. Se aprobă închirierea suprafeţei de 50,58 ha păşune comunală, ca urmare a ajungerii la termen a contractului de închiriere, aflată în proprietatea privată a comunei Fântânele, în condiţiile legii și a prezentei hotărâri, în baza cererilor crescătorilor de animale persoane fizice sau persoane juridice înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fântânele. Art.2. Se aprobă studiul de oportunitate conform Anexei nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă caietul de sarcini conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art,4. Durata închirierii va fi de 7 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere, cu posibilitate de prelungire cu încă 3 ani. Art.5. Comisia de atribuire va fi compusă din: Takacs Kalman viceprimar, Kapusi Imre consilier local şi [persoană fizică] inspector de specialitate. Art.6. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Fântânele prin aparatul de specialitate. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureș, Primarului comunei Fântânele, și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare. Contrasemnează, Preşedinte de şedinţă, Secretar general, Keserii Katalin Gyongyi Anexa nr. 1 la HCL nr. 13/30.03.2020 STUDIU DE OPORTUNITATE cu privire la aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 50,58 ha pășune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele 1. Descrierea și identificarea bunului care urmează a fi închiriat: Suprafaţa de 50,58 ha păşune conform Ordinului Prefectului nr. 500/2009, a fost trecut în domeniul privat al comunei Fântânele, situat în : Tarla 63, Pş nr. 2165/1- 10,52 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/2-3,65 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/5- 7,86 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş. nr. 2165/7- 2,90 ha, sat Bordoșiu Tarla 63, Pş nr. 2165/8/1- 25,65 ha, sat Bordoşiu Contractul de închiriere a suprafeţei de păşune ajunge la termen , astfel că se impune valorificarea în continuare a pășunii. 2. Motive: - motive de ordin economic: prin închirierea suprafeței de pășune ce face obiectul prezentului studiu se va pune baza armonizării legislaţiei române cu legisdlația europeană, respectarea angajamentelor României cu ocazia aderării la Uniunea Europeană, implementarea la nivel local a OUG nr. 34/2013 şi a HG nr. 1064/2013. Pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activităţii de de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al Ministrului Administraţiei publice nr. 226/235/2003 şi a Legea nr. 72/2002- Legea zootehniei - motive de ordin financiar: resursele financiare rezultate din administrarea și exploatarea pajiștilor permanente conform prev. art. 9 alin (7) din OUG. 34/2013 , cu modificările şi completările ulterioare se fac venit la bugetul local - motive de ordin social: prin administrarea judicioasă a resurselor şi bunurilor ce aparţin proprietăţii private a comunei, locuitorilor acesteia li se vor asigura condiţiile necesare creşterii animalelor pe care le deţin în gospodării - asigurându-le produse pentru consum propriu cât şi valorificarea acestora în pieţe sau sub altă formă. - motive de mediu: organizarea păşunatului după normele impuse de legislaţia în vigoare. 3.Nivelul minim al chiriei va fi de 135 lei pe an/ha actualizată anual cu indicele de inflaţie. 4.Procedura utilizata pentru atribuirea contractului de închiriere este atribuire directă. 5.Durata închirierii este de 7 ani , cu posibilitatea prelungirii cu încă 3ani , fără a depăși 10 ani, conform prev. art. 9 alin (2) din OUG. 34/2013. 6.Planul de situaţie al terenului ce se închiriază este anexa la prezentul studiu de oportunitate. Preşedinte de şedinţă, Secretar general, Takaks Kalman Keserii Katalin Gyongyi Anexa nr. 2 la HCL nr. 13/30.04.2020 CAIET DE SARCINI privind închirierii prin atribuire directă a suprafeței de 50,58 ha pășune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele L. OBIECTUL ÎNCHIRIERII Suprafaţa de 50,58 ha teren, pășune comunale se află în extravilanul comunei Fântânele, sat Bordoşiu şi aparţine domeniului privat al comunei Fântânele, urmează a fi închiriate în vederea întreţinerii, amenajării, îmbunătăţirii calităţii şi folosirii acestuia pentru creşterea animalelor bovine, ovine şi caprine , după cum urmează: Tarla 63, Pş nr. 2165/1- 10,52 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/2-3,65 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/5- 7,86 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş. nr. 2165/7- 2,90 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/8/1- 25,65 ha, sat Bordoşiu Închirierea păşunilor se va face în funcţie de numărul cererilor depuse, precum şi în funcţie de numărul de animale deţinute. Raportul suprafaţa păşunii/UVM şi încărcătura de animale necesare pe ha se calculeză conform Ordinului MADR nr.544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște, şi va fi de : - Bovine: 1 capăt/ha - Ovine şi caprine : 6 capete/ha II. DURATA ÎNCHIRIERII Durata închirierii este de 7 ani, iar la expirarea termenului, cu posibilitate de prelungire cu încă 3 ani. III. PREŢUL ÎNCHIRIERII Preţul pentru închiriere este de 135 lei /ha/an, actualizată anual cu indicele de inflaţie. Plata chiriei se va face în termen de 30 zile de la data semnării contractului de închiriere şi anual până la data de 28 februarie a anului pentru care se face plata. Întârzierile la plata chiriei se vor sancţiona cu penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere la suma datorată. În caz de întârziere la plata chiriei cu o perioadă mai mare de 2 luni, se va proceda la rezilierea contractului fără a fi necesară respectarea vreunei formalităţi. IV.CONDIȚIILE DE PARTICIPARE LA închiriere În cazul participării unui singur fermier sau organizaţii locale a crescătorilor de animale închirierea păşunilor se va face prin atribuire directă a contractului de închiriere în favoarea acestuia, iar în cazul mai multor doritori se va recurge la atribuire proporţional cu numărul de animale deţinute. V:OBIGAŢIILE LOCATARULUI: Locatarul are următoarele obligaţiuni: |. Să întreţină şi să fertilizeze în conformitate cu normele legale în vigoare suprafeţele de păşune închiriate. Vor fi executate următoarele lucrări: - fertilizare corectă prin mutarea arcurilor suficient de des pentru evitarea degradării terenului; îndepărtarea de pe păşune a buruienilor (urzică, stevie, pălămidă ş.a.); defrișare tufăriş, spini; - amenajarea şi întreţinerea surselor de apă; - delimitarea și împrejmuirea zonelor periculoase pentru animale; - întreţinerea inventarului; - refacerea covorului vegetal după fiecare ciclu de pășunat 2. Să folosească păşunea numai în scopul pentru care s-a închiriat — creşterea animalelor. În păşunea în care se pretează, se vor putea face amenajări zoopastorale în scopul creşterii animalelor. 3. Chiriaşul nu are dreptul de a exploata lemn de pe terenul închiriat, exploatarea se face în regim silvic. 4. Păşunile sunt destinate pentru păşunatul bovinelor, ovinelor şi animalelor complementare . 5. Numărul maxim de animale care vor fi admise sunt cele stabilite conform anexei nr. 1 la Regulament. 6. Vor fi admise numai animale sănătoase însoţite de certificat sanitar-veterinar şi dovada înscrierii lor în registrul agricol. VI. OBLIGAȚIILE LOCATORULUI: 1. Concedentul va încheia cu concesionarul un contract pe durata stabilită şi cu respectarea prevederilor caietului de sarcini. 2. Va preda păşunea locatarului, indicându-i limitele pe bază de proces-verbal. 3. Va participa la recepţionarea lucrărilor executate de către locator pe păşune şi va confirma prin semnătură executarea acestora. 4. Va verifica modul în care sunt respectate prevederile caietului de sarcini prin cel puţin 2 controale pe sezon din care unul la sfârşitul perioadei de păşunat. VII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR Litigiile de orice fel apărute între părţile contractante în cursul derulării contractului sunt de competenţa instanțelor judecătoreşti, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă între părţi. VII. DISPOZIȚII FINALE Drepturile şi îndatoririle părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere. Orice modificări legale vor fi însuşite prin hotărâre a Consiliului local.Încălcarea cu vinovăţie a oricăreia dintre prevederile prezentului Caiet de sarcini, duce la rezilierea contractului. Preşedinte de ședință,i Secretar general, Takâ Kal Keserii Kaţalin Gyongyi N pe ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA FÂNTÂNELE CONSILIUL LOCAL PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeței de 50,58 ha pășune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele, județul Mureş Consiliul local al comunei Fântânele, întrunit în şedinţă ordinară Având în vedere prevederile art.9 alin. (2) din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale HGR nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.34/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere expunerea de motive şi referatul consilierului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate a primarului comunei Fântânele şi raportul de avizare a comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Fântânele Cu respectarea prevederilor art.7 din L. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, r. cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin (2) lit.c, alin (6) lit.b şi art. 196 alin (1) lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ HOTĂREȘTE Art.1. Se aprobă închirierea suprafeţei de 50,58 ha păşune comunală, ca urmare a ajungerii la termen a contractului de închiriere, aflată în proprietatea privată a comunei Fântânele, în condiţiile legii şi a prezentei hotărâri, în baza cererilor crescătorilor de animale persoane fizice sau persoane juridice înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fântânele. Art.2. Se aprobă studiul de oportunitate conform Anexei nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă caietul de sarcini conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Durata închirierii va fi de 7 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere, cu posibilitate de prelungire cu încă 3 ani. Art.5. Comisia de atribuire va fi compusă din: Takacs Kalman viceprimar, Kapusi Imre consilier local şi [persoană fizică] inspector de specialitate. Art.6. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Fântânele prin aparatul de specialitate. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureș, Primarului comunei Fântânele, şi se aduce la cunoștință publică prin afişare. Avizat, Secretar general, Keserii Kafalin Gyongyi (LE iii Anexa nr. 1 la Proiectul HCL STUDIU DE OPORTUNITATE cu privire la aprobarea închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 50,58 ha păşune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele 3. Descrierea și identificarea bunului care urmează a fi închiriat: Suprafața de 50,58 ha pășune conform Ordinului Prefectului nr. 500/2009, a fost trecut în domeniul privat al comunei Fântânele, situat în : Tarla 63, Pş nr. 2165/1- 10,52 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/2-3,65 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/5- 7,86 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş. nr. 2165/7- 2,90 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/8/1- 25,65 ha, sat Bordoşiu Contractul de închiriere a suprafeţei de păşune ajunge la termen , astfel că se impune valorificarea în continuare a păşunii. 4. Motive: - motive de ordin economic: prin închirierea suprafeței de păşune ce face obiectul prezentului studiu se va pune baza armonizării legislaţiei române cu legisdlaţia europeană, respectarea angajamentelor României cu ocazia aderării la Uniunea Europeană, implementarea la nivel local a OUG nr. 34/2013 şi a HG nr. 1064/2013. Pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activităţii de de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al Ministrului Administraţiei publice nr. 226/235/2003 şi a Legea nr. 72/2002- Legea zootehniei - motive de ordin financiar: resursele financiare rezultate din administrarea şi exploatarea pajiștilor permanente conform prev. art. 9 alin (7) din OUG. 34/2013 , cu modificările şi completările ulterioare se fac venit la bugetul local - motive de ordin social: prin administrarea judicioasă a resurselor şi bunurilor ce aparţin proprietăţii private a comunei, locuitorilor acesteia li se vor asigura condiţiile necesare creşterii animalelor pe care le deţin în gospodării - asigurându-le produse pentru consum propriu cât şi valorificarea acestora în pieţe sau sub altă formă. - motive de mediu: organizarea păşunatului după normele impuse de legislaţia în vigoare. 3.Nivelul minim al chiriei va fi de 135 lei pe an/ha actualizată anual cu indicele de inflaţie. 4.Procedura utilizata pentru atribuirea contractului de închiriere este atribuire directă. 5.Durata închirierii este de 7 ani , cu posibilitatea prelungirii cu încă 3ani , fără a depăşi 10 ani, conform prev. art. 9 alin (2) din OUG. 34/2013. 6.Planul de situaţie al terenului ce se închiriază este anexa la prezentul studiu de oportunitate. Secretar general, iSeserii Bpdalin Gyongyi / | Anexa nr. 2 la Proiectul HCL CAIET DE SARCINI privind închirierii prin atribuire directă a suprafeţei de 50,58 ha pășune comunală aflat în proprietatea privată a comunei Fântânele 1. OBIECTUL ÎNCHIRIERII Suprafaţa de 50,58 ha teren, pășune comunale se află în extravilanul comunei Fântânele, sat Bordoşiu și aparţine domeniului privat al comunei Fântânele, urmează a fi închiriate în vederea întreţinerii, amenajării, îmbunătăţirii calităţii şi folosirii acestuia pentru creşterea animalelor bovine, ovine şi caprine , după cum urmează: Tarla 63, Pş nr. 2165/1- 10,52 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/2-3,65 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/5- 7,86 ha, sat Bordoșiu Tarla 63, Pş. nr. 2165/7- 2,90 ha, sat Bordoşiu Tarla 63, Pş nr. 2165/8/1- 25,65 ha, sat Bordoşiu Închirierea păşunilor se va face în funcţie de numărul cererilor depuse, precum şi în funcţie de numărul de animale deţinute. Raportul suprafaţa păşunii/UVM şi încărcătura de animale necesare pe ha se calculeză conform Ordinului MADR. nr.544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște, şi va fi de : - Bovine: 1 capăt/ha - Ovine şi caprine : 6 capete/ha II. DURATA ÎNCHIRIERII Durata închirierii este de 7 ani, iar la expirarea termenului, cu posibilitate de prelungire cu încă 3 ani. III. PREȚUL ÎNCHIRIERII Preţul pentru închiriere este de 135 lei /ha/an, actualizată anual cu indicele de inflaţie. Plata chiriei se va face în termen de 30 zile de la data semnării contractului de închiriere şi anual până la data de 28 februarie a anului pentru care se face plata. Întârzierile la plata chiriei se vor sancţiona cu penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere la suma datorată. În caz de întirziere la plata chiriei cu o perioadă mai mare de 2 luni, se va proceda la rezilierea contractului fără a fi necesară respectarea vreunei formalităţi. IV.CONDIȚIILE DE PARTICIPARE LA închiriere În cazul participării unui singur fermier sau organizaţii locale a crescătorilor de animale închirierea păşunilor se va face prin atribuire directă a contractului de închiriere în favoarea acestuia, iar în cazul mai multor doritori se va recurge la atribuire proporţional cu numărul de animale deţinute. V:OBIGAŢIILE LOCATARULUI: Locatarul are următoarele obligaţiuni: 1. Să întreţină şi să fertilizeze în conformitate cu normele legale în vigoare suprafeţele de păşune închiriate. Vor fi executate următoarele lucrări: - fertilizare corectă prin mutarea ţarcurilor suficient de des pentru evitarea degradării terenului; - îndepărtarea de pe păşune a buruienilor (urzică, stevie, pălămidă ş.a.); - defrişare tufăriş, spini; - amenajarea şi întreţinerea surselor de apă; - delimitarea şi împrejmuirea zonelor periculoase pentru animale; - întreţinerea inventarului; - refacerea covorului vegetal după fiecare ciclu de pășunat 2. Să folosească păşunea numai în scopul pentru care s-a închiriat — creşterea animalelor. În păşunea în care se pretează, se vor putea face amenajări zoopastorale în scopul creşterii animalelor. 3. Chiriaşul nu are dreptul de a exploata lemn de pe terenul închiriat, exploatarea se face în regim silvic. 4. Păşunile sunt destinate pentru păşunatul bovinelor, ovinelor şi animalelor complementare . 5. Numărul maxim de animale care vor fi admise sunt cele stabilite conform anexei nr. | la Regulament. 6. Vor fi admise numai animale sănătoase însoţite de certificat sanitar-veterinar şi dovada înscrierii lor în registrul agricol. VI. OBLIGAȚIILE LOCATORULUI: 1. Concedentul va încheia cu concesionarul un contract pe durata stabilită şi cu respectarea prevederilor caietului de sarcini. 2. Va preda păşunea locatarului, indicându-i limitele pe bază de proces-verbal. 3. Va participa la recepţionarea lucrărilor executate de către locator pe păşune şi va confirma prin semnătură executarea acestora. 4. Va veritica modul în care sunt respectate prevederile caietului de sarcini prin cel puţin 2 controale pe sezon din care unul la sfârşitul perioadei de pășunat. VII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR Litigiile de orice fel apărute între părţile contractante în cursul derulării contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă între părţi. VIII. DISPOZIȚII FINALE Drepturile şi îndatoririle părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere. Orice modificări legale vor fi însuşite prin hotărâre a Consiliului local.Încălcarea cu vinovăţie a oricăreia dintre prevederile prezentului Caiet de sarcini, duce la rezilierea contractului. Primar, /. «N Secretar general, Keserii Katalin Gyongyi D= £ ROMÂNIA JUDEȚUL MUREŞ COMUNA FÂNTÂNELE 547235 — Fântânele str.Principală nr.124, jud. Mureş, E-mail : fintinele(Qcjmures.ro Telefon/fax : 0265-5801 12, telefon : 0265-580113 Nr. 663/07.02.2020 EXPUNERE DE MOTIVE privind aprobarea. închirierii prin atribuire directă a suprafețelor de păşuni comunale disponibile pe raza comunei Fântânele Având în vedere prevederile art.9 alin ( [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fantanele-ms.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala