Craiova › 28 noiembrie 2013

HCL 691/2013 adoptată

SCOATEREA LA LICITAŢIE PUBLICĂ ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII A SPAŢIULUI SITUAT ÎN CADRUL POLICLINICII STOMATOLOGICE NR.4 DIN MUNICIPIUL CRAIOVA CARTIER CRAIOVIŢA NOUĂ B-DUL OLTENIA NR.41

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 691 privind scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, a spaţiului situat în cadrul Policlinicii Stomatologice nr.4 din municipiul Craiova, cartier Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia, nr.41 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2013; Având în vedere raportul nr.172992/2013 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, a spaţiului situat în cadrul Policlinicii Stomatologice nr.4 din municipiul Craiova, cartier Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia, nr.41şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.279, 281, 282, 283 şi 288/2013; În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale şi art.555-562 din Codul Civil; În temeiul art.36 alin.2 lit.c coroborat cu alin.5 lit.a, art.45, alin.3, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, pe o perioadă de 5 ani, a spaţiului cu destinaţia de radiologie, în suprafaţă de 19,82 mp. şi spaţii comune în suprafaţă de 5,27 mp., situat în cadrul Policlinicii Stomatologice nr.4 din municipiul Craiova, cartier Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia, nr.41, identificat conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea desfăşurării activităţii de radiologie. Art.2. Se aprobă Caietul de sarcini privind închirierea spaţiului identificat la art.1, prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Preţul minim de pornire al licitaţiei pentru închiriere, se stabileşte în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.214/2007 privind tarifele de bază minime/mp aferente spaţiilor cu altă destinaţie din fondul locativ de stat, indexat cu rata inflaţiei. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Patrimoniu vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Nicuşor COTESCU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.2 la Hotărârea nr.691/2013 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Nicuşor COTESCU CAIET DE SARCINI PRIVIND ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ A SPAŢIULUI CU DESTINAŢIA DE RADIOLOGIE SITUAT ÎN INCINTA POLICLINICII STOMATOLOGICE SITUATĂ ÎN CRAIOVIŢA NOUĂ ,B-DUL OLTENIEI NR.41 1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTUL ÎNCHIRIERII: 1.1 Denumire : Spaţiul cu destinaţia de radiologie situat în incinta Policlinicii Stomatologice nr.4 din Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia nr.41,etaj precum şi spaţii cu folosinţă comună. 1.2 Amplasare: Spatiul situat în incinta Policlinicii Stomatologice nr.4 din Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia nr.41 1.3 Suprafata: Spatiul are o suprafata totală de 19,82 şi spaţii comune cu suprafaţa de 5,27 mp 1.4 Descriere :Spaţiul propus pentru scoatere la licitaţie publică este identificat la etaj cu o suprafaţă totală de 19,82 mp compus din laborator poz.20 din releveu cu suprafaţă de 3,70 mp,hol poz.21 din releveu cu suprafaţă 3,36 mp şi radiologie poz.22 din releveu cu suprafaţă de 12,76mp precum şi spaţii comune în suprafaţă de 5,27 mp(hol,casa scării,wc ) 1.5 Destinatie initiala : Spaţii cu destinaţia de radiologie 1. Destinatie viitoare : Spaţii de destinaţia de radiologie 2.DURATA ÎNCHIRIERII 2.1Spatiul va fi inchiriat pe o perioada de cinci ani cu posibilitatea prelungirii valabilitatii, prin act aditional. 3.OBIECTUL ÎNCHIRIERII 3.1.Spatiul total in suprafata de 19,82,00 mp compus din laborator, hol, radiologie precum şi spaţii comune în suprafaţă de 5,27 mp (hol,casa scării,wc ) 4. CHIRIA 4.1 Pretul minim de la care porneste licitatia este prevazut H.C.L.214/2007, la pct.6 (zona I) ,6.40 lei/mp indexat cu rata inflaţiei. Chiria se va achita lunar pana la sfarsitul lunii pentru luna in curs. Neplata chiriei in termenul prevazut la punctul 4.2 atrage plata majorarilor de intarziere in cuantum de 1%pentru fiecare zi de intarziere . 4.4 Plata chiriei se poate efectua in numerar la casieria Primăriei Municipiului Craiova sau prin ordin de plata in contul locatorului . 4.5 Chiria se va majora ori de cate ori vor fi prevazute modificari de lege sau de hotarari ale Consiliului Local Municipal Craiova. 5. GARANŢII 5.1 Garantia de participare este in suma de 100 lei. 5.2 Garantia de participare se depune la casieria Primăriei Municipiului Craiova . Ofertantul are obligatia de a face dovada efectuării acestei plăţi. 5.3 Garantia de participare nu va fi restituită. 5.4 Garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. 5.5.Garantia de buna executie se va depune intr-un cont de garantii deschis de ofertant la dispozitia Primăriei Municipiului Craiova 5.6 Garantia de buna executie se va elibera /restitui în cel mult 14 zile de la data expirarii perioadei de valabilitate a contractului de inchiriere cu conditia îndeplinirii de către locatar a obligaţiilor asumate prin contract. 5.7In cazul in care locatarul a solicitat prelungirea contractului si/sau contractul a fost prelungit, garantia de buna executie se va restitui in termen de 14 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a actului aditional cu conditia îndeplinirii de către locatar a obligaţiilor asumate prin contract. 5.8 In cazul in care locatarul nu-si indeplineste obligatiile de plata si/sau deterioreaza spatiul transmis in folosinta, locatorul va retine locatarului din garantia de buna executie contravaloarea chiriei nechitate si contravaloarea daunelor provocate. 6. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOCATARULUI 6.1 Locatarului ii este interzis sa subinchirieze, cesioneze sau asocieze cu alte persoane fizice sau juridice , sub sanctiunea rezolvirii de drept a contractului, fara somatie sau punere in intarziere si fara interventia instantei judecatoresti (pact comisoriu), Primăriei Municipiului Craiova avand dreptul sa dezafecteze spatiul inchiriat si sa dispuna aducerea acestuia in stare initiala pe cheltuiala exclusiva a locatarului. 6.2 Locatarul are obligatia efectuarii curateniei in spatiul amplasat pe spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere 6.3 Locatarul se obliga sa respecte si va fi direct raspunzator pe toata durata contractului de inchiriere de aplicarea normelor legale privind protectia mediului, protectia si paza impotriva incendiilor , a normelor legale privind protectia muncii, precum si orice alte obligatii legale ce rezulta din activitatea pe care o desfasoara. 6.4 Lucrarile de imbunatatire si igienizare ale spaţiului cad in sarcina chiriasului fara sa afecteze cuantumul chiriei 6.5 Locatarul se obliga sa ingrijeasca si sa conserve spaţiului ca un bun proprietar. 6.6 Locatarul se obliga sa utilizeze spatiul numai pentru activitatea de radiologie,să păstreze spaţiul exclusiv şi a spaţiilor ,permiţând schimbarea destinaţiei doar cu acordul locatorului. 6.7 La incetarea contractului de inchiriere locatarul are obligatia sa restituie spatiul in starea initiala . 6.8 Chiriasul are obligatia obtinerii tuturor avizelor si autorizatiilor de functionare . In cazul in care exista un plan de modernizare a zonei respective contractul se reziliaza de drept,fara punere in intarziere, fara notificare prealabila si fara interventia instantei de judecata (pact comisoriu). 6.9 Chiriasul are obligatia de a elibera spatiul in termen de 15 zile de la notificare, fara punere in intarziere in conditiile in care exista un plan de modernizare a zonei respective. 7. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOCATORULUI 7.1 Locatorul are dreptul sa inspecteze spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere si sa verifice respectarea obligatiilor asumate de locatar 7.2 Locatorul are obligatia de a instiinta chiriasul cu 15 zile inainte de o eventuala schimbare a situatiei spatiului respectiv, sau atunci cand nu se cunoaste, in 15 zile de la producerea schimbarii respective 8. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE 8.1 Ofertantul câstigator va fi notificat despre acceptarea ofertei sale in termen de 5 zile de la data adjudecarii licitatiei. 8.2 Contractul de inchiriere se incheie in termen de maxim 15 zile calendaristice de la data informarii ofertantului castigator despre acceptarea ofertei sale . 9. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE 9.1 Contractul de inchiriere poate inceta : a. prin acordul ambelor parti b. la expirarea termenului de inchiriere c. inainte de termenul stabilit, prin vointa unilaterala a locatorului , in situatia unei modernizari sau reorganizarii activităţii medicale. d. in situatia nerespectarii obligatiilor asumate prin contract 9.2 Contractul se reziliaza in urmatoarele cazuri: a. rezilierea contractului se poate face la cererea locatarului cu obligatia degrevarii spatiului de orice sarcini; b. contractul se reziliaza de drept iar spatiul ce face obiectul contractului va fi scos la licitatie in situatia in care chiriasul inchiriaza, se asociaza, donează, comodatează, vinde sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spatiului si spatiul construit, ori subinchiriaza, in totalitate sau partial, se asociaza sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spaţiului cu destinaţia de radiologie c. in situatia in care pentru nevoi de interes national sau local, spatiul inchiriat va fi destinat altor scopuri , contractul de inchiriere poate fi reziliat in mod unilateral de catre Primăriei Municipiului Craiova, dupa instiintarea locatarului, cu 30 de zile inainte. d. contractul se reziliaza de drept si in cazul in care locatarul este in lichidare voluntara sau in faliment e. contractul poate fi reziliat de catre locator, daca locatarul nu demareaza obtinerea tuturor avizelor necesare pentru functionare f. rezilierea de drept a contractului poate interveni si ca urmare a neexecutarii oricarei obligatii asumate de partile contractante, din cauze imputabile acesteia 10. MODUL DE ACCEPTARE AL OFERTELOR 10.1 Adjudecarea ofertelor se va face de catre comisia de evaluare pe baza criteriului – pretul cel mai mare oferit /mp/lună 10.2 Valoarea chiriei se va calcula prin inmultirea suprafetei cu pretul oferit/mp/lună 11. CONDITII DE VALABILITATE PE CARE TREBUIE SA LE INDEPLINEASCA OFERTA Pentru a fi considerate valabile, ofertele trebuie sa contina cel putin urmatoarele documente: - copie a certificatului de inmatriculare eliberat de Oficiul registrului comertului, pentru forma de organizare cabinet medical înfiinţat potrivit OUG nr.124 privind cabinetele medicale. - dovada privind achitarea obligatiilor fiscale, prin prezentarea unor certificate de atestare fiscala eliberate de organele fiscale competente (Directia Impozite si Taxe Locale, Directia Generala a Finantelor Publice); - certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului valabil maxim 30 de zile de la eliberării şi valabil la data organizării şedinţei de deschidere a ofertelor - copie B.I. /C.I. ale reprezentantilor legali ai ofertantului; Copie xerox a ultimului bilant - dovada îndeplinirii prevederilor Hotărârii de Guvern nr.884/2004 - dovada achitarii caietului de sarcini; - dovada constituirii garantiei de participare la licitatie; - oferta trebuie depusa la adresa si pana la data limita de depunere stabilite in anuntul procedurii - ofertantul trebuie sa indeplineasca prevederile OUG nr. 54/2006, cu modificarile prevazute de Legea nr. 22/2007 privind conflictul de interese; - imputernicire pentru participare la licitaţie – dacă este cazul; - ofertantul are obligatia de a elabora si depune oferta in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire; - ofertantul va semna si stampila fiecare fila cuprinsa in dosarul de participare la licitatie - neparticiparea la licitatie a ofertantilor care au depus documentele de participare in termenul stabilit atrage dupa sine pierderea garantiei de participare la licitatie - comisia de licitatie, în urma analizării documnetelor depuse va respinge ofertele facute de ofertantii care inregistreaza pierdere conform rezultatelor financiare depuse de ofertant 12. DISPOZITII FINALE 12.1 Documentele licitatiei se pun la dispozitia ofertantilor contracost. Costul unui set este de 50 lei 12.2 Data limita de depunere a ofertelor este .......ora.............................. 12.3 Ofertele vor fi inregistrate intr-un registru special 13.INSTRUCTIUNI PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA PROCEDURII DE LICITATIE PUBLICĂ PENTRU INCHIRIERE 13.1 DATE GENERALE Inchirierea are loc la initiativa Primăriei Municipiului Craiova 13.2 0BIECTUL CONTRACTULUI Inchirierea spatiului -în suprafaţă de 19,82 mp situat în incinta Policlinicii Stomatologice nr.4 ,etaj din Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia nr.41 , identificat conform releveului Clinică de Stomatologie etaj – anexa la Caietul de sarcini, se va realiza prin licitatie publica, care va avea loc la sediul Primăriei Municipiului CRAIOVA ,din A.I.Cuza nr. 1 in data de _______________, ora ______ 13.3 CONDITII SPECIFICE CONTRACTULUI - garantia de participare este in suma de 100 lei. - garantia de participare se depune la casieria unităţii de învăţământ. Ofertantul are obligatia de a face dovada efectuării acestei plăţi. - garantia de participare nu va fi restituita - garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. - garantia de buna executie se va depune intr-un cont de garantii deschis de ofertant la Trezorerie 13.4 PROCEDURA -Licitatie publica. 13.5 LEGISLATIA APLICATA: - OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii modificată şi completată - OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica ,modificată şi completată - Legea nr. 22/2007 pentru aprobarea OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica. - Hotărârea de Guvern nr.884/2004 13.6 INSTRUCTIUNI PRIVIND MODUL DE ELABORARE SI PREZENTARE A OFERTELOR Ofertele se redacteaza in limba romana. Ofertele se depun la sediul Craiova ,din din A.I.Cuza nr. 1 in data de _______________, ora ______, in doua plicuri inchise si sigilate, netransparente, unul exterior si unul interior, care vor contine documentele prevazute si care se inregistreaza in ordinea primirii lor in registrul “Oferte” precizandu- se data si ora. Ofertele vor fi transmise pana la data de ______________, ora _____ , intr-un singur exemplar original. Orice persoana fizica sau juridica care îndeplineşte condiţiile Hotărârii de Guvern nr.884/2004 are dreptul de a participa la procedura licitatie, cu exceptia celor care se afla sub incidenta art. 180 si art. 181 din OUG nr. 34/2006, iar acestia vor fi exclusi din procedura. Pentru a fi considerata valabila, oferta trebuie sa contina cel putin urmatoarele documente: − act doveditor privind achitarea garantiei de participare la procedura de licitatie (chitanta, ordin de plata, cec, etc.) − act doveditor privind intrarea in posesia documentatiei de atribuire (chitanta, ordin de plata, cec, etc.) − declaratia pe propria raspundere completata in conformitate cu prevederile art. 180 din OUG nr. 34/2006, precizata in formularul nr. 1 − declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 181 din OUG nr. 34/2006, completata in conformitate cu formularul nr. 2 − certificatele constatatoare valabile la data depunerii ofertei privind indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat si bugetul local − capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a ofertantului Pe plicul exterior se va inscrie: denumirea licitatiei publice deschise pentru care este depusa oferta,spaţiul cu destinaţia de radiologie situat în incinta Policlinicii Stomatologice nr.4 etaj din Craioviţa Nouă, b-dul Oltenia nr.41 - Fisa de informatii privind ofertantul : Denumire , cod fiscal , sediul , telefon / fax , obiectul de activitate Declaratie de participare semnata de ofertant, fara ingrosari, stersaturi sau modificari dupa modelul : “Subsemnatul __________________reprezentant al ___________________declar pe propria raspundere ca informatiile furnizate sunt complete si corecte in fiecare detaliu si inteleg că locatorul are dreptul de a solicita orice alte informatii, in scopul verificarii si confirmarii declaratiilor si documentelor care insotesc oferta. Prezenta declaratie este valabila pana la data de ___________. Data Semnatura ” Acte doveditore privind calitatile si capacitatile ofertantului : a) Copie xerox a actului constitutiv b) Copie B.I. /C.I. ale reprezentantilor legali ai ofertantului c) Dovada achitarii la casieria Primăriei Municipiului Craiova a contravalorii caietului de sarcini si a instructiunilor privind organizarea si desfasurarea procedurii de licitatie in valoare de 50lei d) Dovada achitarii la casieria Primăriei Municipiului Craiova. a garantiei de participare la licitatie publica in valoare de 100lei e) Copie xerox a ultimului bilant contabil f) Dovada achitarii datoriilor catre bugetul statului si bugetele locale, atestata prin Certificat fiscal ( Certificat fiscal eliberat de Directia Finantelor Publice si Certificat fiscal eliberat de PMC Craiova - Directia Impozite si Taxe ) original sau copie legalizata g) Certificat Constatator pentru licitatie emis de Oficiul Registrului Comertului original sau copie legalizata Pe plicul interior, care contine oferta propriu-zisa, se va ins [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro