28 noiembrie 2013

HCL 689/2013 Craiova adoptată

Vânzarea prin negociere directă a trei terenuri care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova Situate în str. Aleea I bariera vâlcii nr.28a

Pe scurt

Consiliul Local din Craiova aprobă vânzarea prin negociere directă a trei terenuri din domeniul privat al municipiului, situate pe Aleea I Bariera Vâlcii nr. 28A (Rozelor 68), prin modificarea inventarului și împărțirea în trei loturi de proprietate. Se腰 detaliează suprafețele terenurilor (aprox. 3605–3612 mp, 3372 mp, 382 mp, 2058 mp) care vor face obiectul vânzării și se aprobă dezmembrarea unui lot în trei părți distincte. Pentru locuitori înseamnă că municipiul își desconcentră părți din terenul privat, va exista vânzare către potențiali cumpărători, iar fondurile resultante pot fi utilizate în funcție de decizia ulterioară a autorităților (nu este specificat aici un buget sau termene exacte).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.210/2012 referitoare la inventarul domeniului privat al municipiului Craiova, după cum urmează: (1) Se anulează poziţia 3 referitoare la terenul situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; (2) Se completează cu poziţiile referitoare la: a) -terenul în suprafaţă de 3605 mp. din acte şi 3612 mp. din măsurători, cu număr cadastral 214646 din cartea funciară nr.214646 UAT Craiova, situat în municipiul Craiova, str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; b) - terenul în suprafaţă de 3372 mp., situat în municipiul…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Aleea I Bariera Valcii, I Bariera Valcii.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Aleea I Bariera Valcii” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 689 din 2013 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
VÂNZAREA PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ A TREI TERENURI CARE APARŢIN DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SITUATE ÎN STR. ALEEA I BARIERA VÂLCII NR.28A
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
689 / 2013
Data
28 noiembrie 2013
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Locuri citate
Aleea I Bariera Valcii nr. 28a (hartă) · I Bariera Valcii nr. 28a (hartă) · I Bariera Valcii (hartă) · Aleea I Bariera Valcii (hartă) nr. cad. 214646, CF 214646
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Craiova se cereau cu 100 € pe metru pătrat (preț median, din 524 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Craiova.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.689 privind vânzarea, prin negociere directă, a trei terenuri care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, situate în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2013. Având în vedere raportul nr. 172136/2013 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune vânzarea, prin negociere directă, a trei terenuri care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, situate în str. Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.279, 281, 282, 283 şi 288/2013; În conformitate cu prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată; În temeiul art.36 alin.2 lit.c, coroborat cu alin.5 lit.b, art.45 alin.3, art.123, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.210/2012 referitoare la inventarul domeniului privat al municipiului Craiova, după cum urmează: (1) Se anulează poziţia 3 referitoare la terenul situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; (2) Se completează cu poziţiile referitoare la: a) -terenul în suprafaţă de 3605 mp. din acte şi 3612 mp. din măsurători, cu număr cadastral 214646 din cartea funciară nr.214646 UAT Craiova, situat în municipiul Craiova, str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; b) - terenul în suprafaţă de 3372 mp., situat în municipiul Craiova, str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; c) - terenul în suprafaţă de 382 mp., situat în municipiul Craiova, str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A; d) - terenul în suprafaţă de 2058 mp., situat în municipiul Craiova, str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A. Art.2. Se aprobă dezmembrarea terenului aparţinând domeniului privat al municipiului Craiova, în suprafaţă de 3605 mp. din acte şi 3612 mp. din măsurători, situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A (fostă Rozelor, nr.68), cu nr. cadastral 214646,în cartea funciară nr.214646 UAT Craiova, în trei loturi de proprietate, după cum urmează: a) lotul 1 de teren, în suprafaţă de 153 mp, pe care este situată construcţia C1, proprietatea lui Nuţescu Ioan; b) lotul 2 de teren, în suprafaţă de 139 mp, pe care este situată construcţia C2, proprietatea lui Chivu Vasile; c) lotul 3 de teren, în suprafaţă de 3320 mp, pe care sunt situate construcţiile C3,C4, C5, C6, C7, C8 şi C9, proprietatea SC TRANS GRIG S.R.L., identificate în anexa nr.1care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă vânzarea, prin negociere directă, către Nuţescu Ioan, a terenului (lotul 1) în suprafaţă de 153mp., situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A, identificat în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Se aprobă vânzarea, prin negociere directă, către Chivu Vasile, a terenului (lotul 2) în suprafaţă de 139 mp., situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A, identificat în anexa nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5. Se aprobă vânzarea, prin negociere directă, către SC TRANS GRIG S.R.L., a terenului (lotul 3) în suprafaţă de 3320 mp., situat în str.Aleea I Bariera Vâlcii, nr.28A, identificat în anexa nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre Art.6. Preţul de pornire a negocierii vânzării terenurilor prevăzute la art.3 - 5 se stabileşte pe baza rapoartelor de evaluare, care vor fi supuse aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova. Art.7. Cheltuielile ocazionate pentru dezmembrarea terenului identificat la art.2 din prezenta hotărâre, perfectarea actelor notariale şi efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevazute de lege, vor fi suportate de către Nuţescu Ioan, Chivu Vasile şi S.C. TRANS GRIG S.R.L., corespunzător terenului cumpărat de fiecare. Art.8.Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să desemneze comisia de negociere a preţului de vânzare a terenurilor, să încheie şi să semneze contractele de vânzare – cumpărare şi să reprezinte municipiul Craiova în faţa notarului public, în vederea autentificării şi îndeplinirii procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege. Art.9. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.522/2007 referitoare la inventarul bunurilor care aprţin domeniului privat al municipiului Craiova. Art.10.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu, Nuţescu Ioan, Chivu Vasile şi S.C. TRANS GRIG S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Nicuşor COTESCU Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala