HCL 537/2013 adoptată
STUDIUL DE FUNDAMENTARE A DECIZIEI DE DELEGAREA GESTIUNII PRIN CONCESIUNEA SERVICIULUI DE ECARISAJ ŞI A ACTIVITĂŢILOR DE DEZINSECŢIE DEZINFECŢIE DERATIZARE ŞI TRATAMENTE FITOSANITARE
Documente
- hcl hcl_537.pdf
Text
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.537
privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de delegarea gestiunii,
prin concesiunea serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie,
deratizare şi tratamente fitosanitare
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
26.09.2013;
Având în vedere raportul nr.136654/2013 întocmit de Direcţia Servicii Publice
prin care se propune aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de delegarea
gestiunii, prin concesiunea serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie,
dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare şi rapoartele comisiilor de specialitate
ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 236, 237, 238, 239 şi 240/2013;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.71/2007 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute in
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii;
În temeiul art.36 alin.2 lit.d coroborat cu alin.6 lit.a pct.14, art.45 alin.1, art. 61
alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată privind administraţia
publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Studiul de fundamentare a deciziei de delegarea gestiunii, prin
concesiunea serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie,
deratizare şi tratamente fitosanitare, prevăzut în anexa care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice şi S.C. Salubritate
Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Dan Adrian CHERCIU Nicoleta MIULESCU
Anexa la Hotărârea nr.537/2013
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Dan Adrian CHERCIU
STUDIU DE FUNDAMENTARE A DECIZIEI DE
DELEGARE A GESTIUNII PRIN CONCESIUNE A
SERVICIULUI DE ECARISAJ ŞI A ACTIVITĂŢILOR DE
DEZINSECŢIE, DEZINFECŢIE, DERATIZARE ŞI
TRATAMENTE FITOSANITARE DIN MUNICIPIUL
CRAIOVA
Page 1
Cuprins
Capitolul I Introducere
1.1. Scopul Studiului de fundamentare
1.2. Procesul de luare a deciziilor
Capitolul II Aspecte generale ale proiectului
2.1. Obiectivele şi cerinţele serviciului
2.2. Descrierea activităţilor proiectului
2.3. Analiza părţilor interesate
Capitolul III Fezabilitatea tehnică a proiectului
3.1 Informaţii tehnice generale
3.2 Standarde de performanţă tehnică şi specificaţii tehnice de calitate
3.3 Starea tehnică a facilităţilor existente
3.4 Utilităţi disponibile şi necesare
Capitolul IV. Fezabilitatea economică şi financiară a concesiunii
4.1 Durata concesiunii
4.2 Prezentarea structurii concesiunii
4.3 Matricea riscurilor pentru concesiune
Capitolul V. Aspecte referitoare la mediu
Capitolul VI. Aspecte sociale
Capitolul VII. Aspecte instituţionale
7.1 Tipul concesiunii
7.2 Structura juridică a concesiunii
7.3.Beneficiile concesiunii
Capitolul VIII. Concluzii
Page 2
Capitolul I. Introducere
Elaborarea Studiului de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii
prin concesiune a serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie,
dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare, reprezintă o cerinţă obligatorie
în orice situaţie în care autoritatea contractantă intenţionează să atribuie un
contract de concesiune de servicii, conform prevederilor legale. Studiul va sta la
baza deciziilor ulterioare ale Consiliului Local al Municipiului Craiova acesta
fiind utilizat pentru a verifica corectitudinea calificării contractului drept un
contract de concesiune de servicii.
1.1. Scopul studiului de fundamentare
Prezentul studiu de fundamentare urmăreşte să stabilească necesitatea,
oportunitatea şi fezabilitatea tehnică şi financiară în ceea ce priveşte delegarea de
gestiune prin concesiune a serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie,
dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare.
Rezultatele Studiului de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii
serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi
tratamente fitosanitare, trebuie să justifice necesitatea şi oportunitatea delegării
serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi
tratamente fitosanitare, prin concesiune şi să demonstreze că :
• proiectul este realizabil;
• proiectul răspunde cerinţelor şi politicii autorităţii publice locale, precum şi
aşteptărilor populaţiei municipiului;
• varianta prin care proiectul prevăzut a fi realizat prin atribuirea unui
contract de concesiune de servicii este mai avantajoasă în raport cu
proiectul prevăzut a fi realizat prin atribuirea unui contract de achiziţie
publică;
• proiectul beneficiază de susţinere financiară, în limitele stabilite de
legislaţia în vigoare.
1.2. Procesul de luare a deciziilor
La data de 31.12.2013 încetează Contractul de delegare a gestiunii
serviciului de ecarisaj precum şi Contractul de delegare a gestiunii pentru unele
activităţi ale serviciului de salubrizare a localităţilor membre ale Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară ” Salubris Dolj” pentru activitatea de dezinsecţie,
dezinfecţie, deratizare.
În cazul încetării din orice cauză a contractelor de delegare a gestiunii
serviciilor de utilităţi publice atribuite direct, delegarea ulterioară a gestiunii
acestor servicii se poate face numai prin procedurile de:
Page 3
a) licitaţia publică deschisă - procedura la care orice operator licenţiat
interesat are dreptul de a depune oferta;
b) negocierea directă - procedura prin care unităţile administrativ-teritoriale
negociază clauzele contractuale, inclusiv redevenţa, cu unul sau mai mulţi
operatori licenţiati interesaţi.
În conformitate cu prevederile Legii 51/2006, republicată, privind serviciile
comunitare de utilităţi publice, H.G. 955/2004 privind aprobarea reglementărilor-
cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de
interes local, serviciul de ecarisaj şi activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie,
deratizare şi tratamente fitosanitare, sunt servicii de utilitate publică.Gestiunea
serviciilor de utilităţi publice se organizează şi se realizează în modalitatea
gestiunii directe sau a gestiunii delegate, alegerea modalităţii de gestiune făcându-
se prin hotărâri ale unităţii deliberative.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 440/2013 şi
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 457/2013 s-a aprobat
atribuirea prin procedura licitaţie publică a contractului de delegare pentru
activitatea de ecarisaj, precum şi atribuirea prin procedura licitaţie publică a
contractului de delegare pentru activitatea dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi
tratamente fitosanitare.
Potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată, procedura de atribuire a
contractului de delegare a gestiunii se stabileşte în baza prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.
H.G. nr.71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor
referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii prevăzute în Ordonanţa de urgenţă nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, prevede
faptul că pentru atribuirea fiecărui contract de concesiune de servicii, autoritatea
contractantă are obligaţia de a desemna un colectiv de coordonare şi supervizare.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 440/2013 s-a
aprobat componenţa Colectivului de coordonare şi supervizare pentru atribuirea
contractului de delegare a serviciului de ecarisaj în municipiul Craiova iar prin
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 457/2013 s-a aprobat
componenţa Colectivului de coordonare şi supervizare pentru atribuirea
contractului de delegare a activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi
tratamente fitosanitare în municipiul Craiova.
Principalele responsabilităţi ale colectivului de coordonare şi supervizare
constau în:
− fundamentarea deciziei de concesionare;
Page 4
− elaborarea documentaţiei de atribuire a contractului de delegare prin
concesiune;
− stabilirea procedurii de atribuire a contractului de delegare prin concesiune.
În conformitate cu art. 8 din H.G. 71/2007, Studiul de fundamentare a
deciziei de delegare prin concesiune a serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de
dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare, se va aproba prin
hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Craiova.
După aprobarea studiului de fundamentare, Colectivul de coordonare
şi supervizare desemnat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Craiova nr. 440/2013 şi nr. 457/2013 va proceda la întocmirea documentaţiei de
atribuire a contractului de delegare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi H.G. nr.
71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii prevăzute în Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări
publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Operatorul serviciului de ecarisaj şi al activităţilor de dezinsecţie,
dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare va fi desemnat prin hotărâre de
atribuire a contractului de delegare a gestiunii, în urma desfăşurării procedurii de
licitaţie publică deschisă.
CAPITOLUL II - Aspecte generale ale proiectului
2.1. Obiectivele şi cerinţele proiectului
Scopul principal al delegării gestiunii prin concesiune a serviciului de ecarisaj şi a
activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare, este
să asigure, pe baza unei gestionări optime următoarele:
− continuitatea operaţiunilor specifice serviciului,
− securitatea serviciilor furnizate,
− tarifare echitabilă a serviciilor prestate,
− securitatea serviciilor furnizate,
− satisfacerea cu prioritate a nevoilor utilizatorilor,
− accesul liber la servicii şi la informaţii referitoare la acestea,
− întreţinerea şi dezvoltarea bunurilor de retur încredinţate concesionarului.
Consiliul Local al municipiului Craiova are ca obiective:
• îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi
eficienţei serviciului de ecarisaj şi activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie,
deratizare şi tratamente fitosanitare;
Page 5
• creşterea calităţii vieţii cetăţenilor prin stimularea mecanismelor economiei
de piaţă, realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, atragerea
investiţiilor profitabile pentru comunitatea locală;
• dezvoltarea durabilă a unor servicii care să asigure protecţia mediului
înconjurător;
• organizarea serviciilor astfel încăt să satisfacă nevoile populaţiei, ale
instituţiilor publice şi agenţilor economici;
• realizarea serviciului de ecarisaj şi a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie,
deratizare şi tratamente fitosanitare, la calitate superioară celei actuale, cu
costuri minime.
2.2.A Descrierea serviciului de ecarisaj
Serviciul de ecarisaj se realizează prin instituirea de norme privind transportul,
îngrijirea şi exterminarea animalelor fără stăpân, care prezintă un grad ridicat de
pericol social.
Serviciul de ecarisaj va asigura protecţia câinilor conform principiilor europene de
protejare a animalelor, concomitent cu protecţia cetăţenilor din unitatea
administrativ-teritorială în care funcţionează.
Serviciul de ecarisaj va realiza următoarele:
a) capturarea câinilor fără stăpân, pe baza reclamaţiilor scrise ale
persoanelor fizice sau juridice respectând:
− capturarea câinilor se va face de către personalul angajat al operatorului,
care trebuie să fie format din persoane instruite în acest sens şi care vor
lucra în echipe de câte doi, plus şoferul mijlocului de transport şi vor purta
echipament de protecţie adecvat;
− capturarea câinilor nu se va face prin aplicarea unui tratament brutal, iar
persoanele care capturează câinii fără stăpân vor fi, în mod obligatoriu,
vaccinate antirabic ;
− personalul calificat poate captura câinii cu crose speciale, plase, cuşti-
capcană, puşti şi pistoale cu tranchilizante sau lansatoare cu seringi de uz
veterinar, cu produse imobilizante;
− câinii foarte agresivi, situaţi în spaţii inaccesibile sau suspecţi de a fi
turbati, pot fi imobilizaţi cu ajutorul armelor pentru captură cu sageată care
utilizează gazul carbonic comprimat sau cu cartuşe cu percuţie pentru
propulsarea unor seringi sau săgeţi care permit injectarea cu produse
imobilizante;
− pentru imobilizare se vor utiliza numai substanţe aprobate de organele
sanitar veterinare, prin injectare pe cale intramusculară, cu respectarea
prescripţiilor medicale, ea fiind puţin periculoasă pentru trecători; poate fi
Page 6
utilizată şi orice altă asociere de produse autorizate, cu respectarea
legislaţiei în vigoare.
b) eliberarea animalelor contra unei taxe sau cu scutire de taxă pentru
organizaţiile de protecţie a animalelor;
c) îngrijirea câinilor, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea şi înregistrarea
lor într-o evidenţă unică;
d) reîntoarcerea câinilor în zona de unde au fost prinşi, la cererea
colectivităţii/grupului local, care işi va asuma în scris răspunderea pentru ocrotirea
câinilor trataţicu interdicţia de a-i lăsa liberi pe domeniul public sau abandonul
acestora după achitarea cheltuielilor ocazionate de staţionarea în centru. Eliberarea
se face după: sterilizare, vaccinare antirabica, crotaliere.
e) eutanasierea câinilor bolnavi de către personal specializat al serviciului
de ecarisaj.Această operaţie se va efectua de către un medic veterinar cu
substanţele prevăzute de legislaţia în vigoare şi prin procedeele acceptate de
normele sanitar-veterinare cu obligaţia ca procedeele şi substanţele utilizate să nu
provoace suferinţe animalelor.
f) asigurarea adăposturilor temporare pentru câini, cu avizul serviciului de
specialitate sanitar-veterinar.
2.2.B Descrierea activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi
tratamente fitosanitare
Dezinsecţia reprezintă acţiunea de combatere a insectelor în stadiul de larvă
şi/sau adult, vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort, cu
substanţe chimice.
Dezinsecţia se execută la :exterior şi interior.
Dezinsectia se efectuează în următoarele locaţii:
− clădiri ale instituţiilor publice;
− părţi comune ale clădirilor tip condominii, case;
− căminele aferente reţelelor de alimentare cu apa, canalizare, alimentare cu
energie termică;
− parcuri, cimitire, lacuri, bălţi, mlaştini, maluri de apă;
− zone demolate si neconstruite;
− târguri, pieţe, oboare;
− subsoluri uscate, umede sau inundate.
Dezinsecţia executată la exterior conţine următoarele etape:
• Larvicidarea – operaţie care se efectuează cu procedee specifice şi are
drept scop tratarea habitatelor larvare, respectiv malurile lacurilor,
suprafeţele luciului de apă stătătoare şi a zonelor mlăştinoase.
• Dezinsecţia preventivă ( profilactică) care are drept scop crearea de
condiţii nefavorabile dezvoltării, înmulţirii şi răspândirii dăunătorilor.
• Dezinsecţia curativă în focar urmăreşte distrugerea şi îndepărtarea
insectelor şi antropodelor din unitatea asupra căreia se activează.
Page 7
Combaterea populaţiei adulte de insecte se efectuează după acţiunea de larvicidare
cu scopul de reducere imediată şi în mod drastic a acestor insecte din locurile de
adăpostire (arbori, tufişuri, gard viu, vegetaţia din municipiu), cu aparatura purtată
de operatori, aplicându-se sub formă de ceaţă caldă sau rece în sistem ULV,
cuprinzând întreaga vegetaţie de la sol, către vârful copacilor. Tratamentul se
repetă la un interval de cel mult 14 zile pe aceleaşi zone. În zonele cu densitate
ridicată de ţânţari adulţi, se vor aplica tratamente repetate la 2, 3 zile , timp de
aproximativ 10 zile.
Dezinsecţia constă în pulverizarea unei pelicule fine de substanţă.
Pulverizarea soluţiilor insecticide se face cu utilaje purtate de operator şi
amplasate pe vehicule.
Dezinfecţia este activitatea de prevenire şi combatere a microorganismelor
precum viruşi, bacterii, spori, paraziţi etc., care pot transmite maladii la om şi
animale.
Dezinfectia se executa de regulă în următoarele locaţii:
1.depozite de deşeuri municipale şi cele asimilate acestora;
2.staţii de transfer şi sortare a deşeurilor;
3.spaţiile amenajate pentru colectarea deşeurilor menajere din cartiere;
4 încăperile din cadrul condominiilor prevăzute cu tobogan, destinate colectării
deşeurilor municipale;
5. unităţi de invăţământ, sanitare din subordinea administraţiei publice locale şi
alte clădiri ale instituţiilor publice;
6.locuri unde există focare declarate sau pericol de apariţie a focarelor;
7.mijloace de transport în comun.
8.în spaţii cu destinaţie de locuinţă, numai la solicitarea beneficiarului.
9.pieţe, târguri, oboare.
Deratizarea reprezintă un complex de măsuri aplicate, in scopul distrugerii
rozătoarelor dăunătoare (şoareci, şobolani), vectoare de maladii transmisibile
şi/sau generatoare de disconfort, si menţinerii acestora la un nivel numeric redus.
Având o răspândire foarte mare aceste răzătoare reprezintă un factor principal de
transmitere a unor boli, producând în acelaşi timp disconfort şi pagube economice
importante, şobolanii mai ales fiind rezervoare de infecţie şi vectori, răspândind
trichineloza, leptospiroza, febra aftoasă, etc.
Deratizarea se efectuează în toate locurile în care :
◦ se efectuează operaţiunea de dezinsecţie;
◦ se efectuează operaţiunea de dezinfecţie, cu excepţia mijloacelor de
transport în comun;
◦ există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor şi a
animalelor.
Tratamentele fitosanitare, constau în
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.