HCL 411/2017 adoptată
STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE URBANĂ PENTRU POLUL DE CREŞTERE CRAIOVA ÎN VEDEREA DEPUNERII LA AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ SUD-VEST OLTENIA PENTRU ETAPA DE VERIFICARE A CONFORMITĂȚII ADMINISTRATIVE ȘI A ADMISIBILITĂȚII
Documente
- hcl 411.pdf
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 411
privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbana pentru Polul de
Creştere Craiova (S.I.D.U. Craiova)
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
26.10.2017;
Având în vedere raportul nr.142327/2017 întocmit de Direcţia Elaborare şi
Implementare Proiecte prin care se propune aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare
Urbana pentru Polul de Creştere Craiova (S.I.D.U. Craiova);
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3045/18.05.2017 pentru modificarea
Ordinului Viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale, administratiei publice si
fondurilor europene si al ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 112/20.01.2017
pentru aprobarea Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltarii Urbane Durabile –
Axa prioritara 4 – Sprijinirea Dezvoltarii urbane Durabile, art.7 din Regulamentul (UE)
nr. 1301/2013;
În temeiul art.36 alin. 2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.e, art.45 alin.2 lit.d, art.61
alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia
publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Creştere
Craiova, în vederea depunerii la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest
Oltenia pentru etapa de verificare a conformității administrative și a
admisibilității, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte şi
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Craiova vor aduce
la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT.SECRETAR,
Gheorghe NEDELESCU Ovidiu MISCHIANU
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
1
2
I. Contextul urban și identificarea principalelor probleme și provocări
la nivel local ....................................................................... 5
I.1. PREZENTARE GENERALĂ ..............................................................6
Dezvoltare urbană - definire, concept, politici tendințe .........................7
Localizare geografică.................................................................. 11
Accesibilitate ........................................................................... 11
Organizare administrativă ............................................................ 12
Suprafață ................................................................................ 13
Cadru natural ........................................................................... 14
I.2. DOMENIUL ECONOMIC ............................................................... 19
Profilul economic al zonei ............................................................ 20
Situația antreprenoriatului ........................................................... 27
Forță de muncă și șomaj .............................................................. 47
Sectorul turistic ........................................................................ 56
Dezvoltarea agriculturii și a zonei rurale .......................................... 64
Infrastructura de transporturi ....................................................... 78
Infrastructura tehnică ................................................................. 89
Situația sectorului cercetării, dezvoltării și inovării (CDI) ..................... 98
Întreprinderi și investiții mari ...................................................... 108
Atractivitatea municipiului Craiova ............................................... 120
I.3. DOMENIUL SOCIAL ................................................................... 122
Demografie ............................................................................. 123
Condiții de locuire .................................................................... 140
Fondul locativ ......................................................................... 147
Sănătate și servicii sociale .......................................................... 154
Educația și nivelul de pregătire .................................................... 168
Cultură și timp liber .................................................................. 181
Siguranța populației .................................................................. 190
I.4. MEDIU ................................................................................. 192
Starea naturală a factorilor de mediu ............................................. 193
Poluarea urbană ....................................................................... 197
Spații verzi din mediul urban ....................................................... 206
Managementul deșeurilor ............................................................ 209
Resurse alternative de producere a energiei .................................... 211
I.5. AUDIT ADMINISTRATIV .............................................................. 214
I.6. ZONA FUNCȚIONALĂ URBANĂ CRAIOVA ÎN CONTEXTUL POLILOR DE CREȘTERE
NAȚIONALI ................................................................................. 220
Prezentarea generală a polilor de creștere din România ...................... 221
Dinamica și structura populației ................................................... 222
Dezvoltarea economică .............................................................. 226
Calitatea factorilor de mediu ....................................................... 234
Analiza de clustere la nivelul polilor de creștere ai României ................ 236
I.7. STRATEGII ȘI POLITICI SECTORIALE RELEVANTE ............................... 238
I.8. NEVOI, PROBLEME ȘI SOLUȚII ..................................................... 248
I.9. DIAGNOSTIC ȘI ANALIZĂ SWOT .................................................... 260
Domeniul economic ................................................................... 261
Domeniul social ....................................................................... 269
Mediu .................................................................................... 276
Audit administrativ ................................................................... 278
Principalii Poli de Creștere Naționali – analiză comparativă .................. 279
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
3
II. Viziunea de dezvoltare și obiectivele SIDU ............................ 281
VIZIUNE ................................................................................. 282
OBIECTIV GENERAL .................................................................... 285
OBIECTIVE STRATEGICE ȘI SPECIFICE .............................................. 285
COERENȚA SIDU CU DOCUMENTELE STRATEGICE RELEVANTE ................. 299
III. Calendar de activități pentru implementarea SIDU ................. 307
Perspective de dezvoltare ........................................................... 308
Direcții de acțiune .................................................................... 313
PORTOFOLIUL DE PROIECTE (LISTA LUNGĂ DE PROIECTE) ..................... 316
IV. Implementarea, monitorizarea și evaluarea SIDU ................... 385
Contextul instituțional ............................................................... 386
Planul de acțiune pentru implementarea SIDU .................................. 393
Indicatori pentru monitorizarea și evaluarea SIDU .............................. 397
V. Cadrul partenerial pentru elaborarea și implementarea SIDU ..... 403
Bibliografie ...................................................................... 406
Anexe ............................................................................ 408
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
4
I. Contextul urban și identificarea
principalelor probleme și
provocări la nivel local
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
5
I.1. PREZENTARE GENERALĂ
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
6
I.1.1. Dezvoltare urbană - definire,
concept, politici tendințe
Ce este dezvoltarea urbană integrată?
Potrivit Comisiei Europene, orașele reprezintă motoarele economiei europene,
asigurând locuri de muncă și servicii și deținând rolul de catalizatoare ale
creativității și inovării la nivelul întregii UE. Aproximativ 70% din populația UE
locuiește într-o zonă urbană, iar aceste zone generează peste două treimi din PIB-
ul UE. Cu toate acestea, orașele se confruntă cu o serie de probleme acute, de tip
social, economic sau de mediu, iar un nivel ridicat de dezvoltare urbană poate fi
atins numai prin intermediul unei abordări integrate, care să urmărească toate
dimensiunile sustenabilității urbane, precum şi noile tendințe în domeniu.
La nivel european, numeroase documente strategice pun în discuție conceptul de
dezvoltare urbană durabilă: Carta de la Leipzig (2007), Declarația de la Toledo
privind dezvoltarea urbană (2010), Agenda Teritorială a Uniunii Europene (2011),
Strategia Europa 2020 etc.
Dezvoltarea conceptului de dezvoltare urbană integrată la nivel european a luat
amploare prin Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile, adoptată cu
Dezvoltare urbană ocazia reuniunii ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea
integrată: teritorială de la Leipzig (mai 2007). Conform documentului, dezvoltarea urbană
instrument integrată trebuie să devină un principiu comun pentru politica de planificare
strategic, urbană, atât la nivel european, cât și în fiecare stat membru.
participativ și
operațional Ulterior, prin Declarația de la Toledo (iunie 2010), adoptată la finalul Reuniunii
informale a miniștrilor din Uniunea Europeană responsabili cu dezvoltarea urbană,
s-a subliniat necesitatea unei dezvoltări urbane inteligente, durabile şi incluzive
din punct de vedere social, care poate fi realizată numai printr-o viziune globală
şi comprehensivă asupra problemelor orașului.
Dată fiind seriozitatea provocărilor cu care se confruntă, în prezent, localitățile
urbane din UE (de la schimbările demografice la consecințele stagnării economice
în termeni de creare de noi locuri de muncă, precum și creșterea presiunii asupra
mediului), sunt necesare soluții rapide și eficiente pentru atingerea obiectivului
unei economii inteligente, durabile și favorabilă incluziunii, prevăzut în strategia
Europa 2020. Aceste priorități se sprijină reciproc și pot duce la obținerea unui
nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune
socială.
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
7
Astfel, dezvoltarea urbană integrată poate fi definită după cum urmează1:
- un instrument strategic, care asigură complementaritatea dintre domeniile
de politică publică precum: transport, cultură, dezvoltare economică,
infrastructură, educație, protecția mediului etc.;
- un instrument participativ de dezvoltare locală, care agregă interesele
actorilor urbani într-un parteneriat ce urmărește dezvoltarea orașului;
- un instrument operațional de dezvoltare, care înglobează proiecte de
dezvoltare locală pentru domenii ca: renovarea spațiului urban, locuire,
infrastructură, protecția mediului, dezvoltare economică, incluziune socială
etc.
Zone funcționale urbane
Dezvoltarea durabilă a orașelor ca principal motor al dezvoltării economice și
sociale, poate fi realizată doar printr-o abordare integrată, care să urmărească
toate dimensiunile sustenabilității urbane, precum și noile tendințe în domeniu.
Așadar, investițiile trebuie să acopere zonele funcționale urbane, dincolo de
limitele administrative ale municipiilor reședință de județ.
Zona Funcțională Urbană reprezintă acea zonă formată din unul sau mai multe
centre urbane cu caracter polarizator din punct de vedere socio-economic și
localitățile înconjurătoare, între care există cel puțin o relație bazată pe migrație
și navetism (datorată proximității); care împărtășesc una sau mai multe
specializări funcționale și/sau caracteristici cultural-istorice.2
Politici europene pentru o dezvoltare urbană integrată
în perioada 2014-2020
Politica de coeziune a UE pentru perioada 2014-2020 urmărește să stimuleze
SIDU – cadrul strategiile integrate care intensifică dezvoltarea urbană durabilă în vederea
pentru selectarea consolidării rezistenței orașelor şi a asigurării sinergiilor dintre investițiile
proiectelor sprijinite din fondurile structurale şi de investiții europene (SIE). În această
individuale de perioadă, cel puțin 5% din sumele alocate la nivel național din Fondul European
dezvoltare urbană pentru Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Obiectivul de Investiții pentru creștere
economică și locuri de muncă vor fi obligatoriu dedicate dezvoltării urbane
durabile (art. 7 al Regulamentului FEDR). Statele membre pot implementa
dezvoltarea urbană durabilă, fie prin intermediul Investițiilor Teritoriale Integrate
(ITI), fie prin intermediul unui program operațional specific, dedicat sau al unei
axe prioritare dedicate.
Elementul central îl constituie finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană în baza
Strategiilor Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), care abordează provocările
economice, de mediu, climatice, demografice și sociale din fiecare oraș. SIDU
constituie cadrul pentru selectarea proiectelor individuale de dezvoltare urbană.
1 Platformă pentru Dezvoltare Urbană Durabilă și Integrată, proiect cofinanțat din FSE prin
PODCA 2007-2013
2
8
Centrul Român de Politici Europene – „România are nevoie de Zone Urbane Funcționale”,
2013
St ra t egi a I nt eg ra t ă d e D e zvo l ta r e U rb a n ă a Po l u l ui d e C r eșt e r e
C R AI OVA
Pentru a putea obține finanțarea și a realiza aceste proiecte, organismele
responsabile pentru implementarea SIDU (denumite ”autorități urbane”) trebuie
să se implice în procesul de gestionare a fondurilor. Astfel, autoritățile urbane vor
fi desemnate și vor îndeplini rolul de Organisme Intermediare secundare, fiind
incluse în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și
de investiții.
Această nouă abordare privind strategiile integrate de dezvoltare urbană are un
caracter pronunțat holistic, proiectele de dezvoltare urbană cu finanțare FEDR
trebuind integrate în cadrul unor obiective mai largi ale programelor. Astfel, este
indicată utilizarea Fondului social european (FSE) în sinergie cu FEDR, pentru a
putea susține măsuri în materie de ocupare a forței de muncă, educație, incluziune
socială și capacitate administrativă, concepute și puse în aplicare în cadrul
strategiilor integrate.
În cadrul politicii de dezvoltare urbană integrată, accentul se pune pe o abordare
vizionară care să întrunească dimensiunile spațiale, economice, sociale sau de
mediu ale unui oraș. Aceste politici trebuie să țină cont de specificitatea
problemelor localității, însă urmărirea unei viziuni este un aspect important pentru
o dezvoltare urbană coerentă și durabilă.
Abordarea României privind dezvoltarea urbană
durabilă în perioada 2014-2020
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 vizează măsuri centrate pe
dezvoltarea urbană durabilă, în special prin Axa prioritară (AP) 4, dedicată
Sprijinirii dezvoltării urbane durabile.
De asemenea, proiecte destinate dezvoltării orașelor vor fi eligibile şi pe alte axe
ale POR 2014-2020. Astfel, la nivelul Acordului de Parteneriat va fi identificat un
mecanism de corelare și prioritizare a investițiilor: investițiile cuprinse în SIDU și
POR 2014-2020 –
finanțate prin Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020 vor fi prioritare la finanțare prin
Axa prioritară 4:
alte axe prioritare ale POR 2014-2020 sau alte programe operaționale.
Sprijinirea
dezvoltării urbane
AP 4 a POR 2014-2020, “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” combină
durabile
prioritățile de investiții aferente obiectivelor tematice (OT): OT 4 - economii cu
emisii scăzute de carbon; OT 6 - protecția mediului și promovarea utilizării
eficiente a resurselor; OT 9 – promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei
și OT 10 - investițiile în e
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.