Pe scurtSe aprobă Raportul de selecţie şi prioritizare a proiectelor ce vor fi finanţate din Programul Regional Sud-Vest 2021-2027, în forma revizuită. Asta înseamnă că lista proiectelor poate primi finanţare în următorii ani şi că ordinea de punere în execuţie este stabilită de acest raport; intenţia este de a direcţiona fonduri către proiectele prioritare din Craiova. Pentru locuitori, rezultat concret: se decide ce lucrări sau intervenţii vor fi finanţate (cu bani bugetari), în ce intervale/termen, şi ce zone vizate, conform anexei raportului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
PROIECT
HOTĂRÂREA NR.520
privind aprobarea Raportului de selecţie şi prioritizare a proiectelor ce
vor fi finanţate în cadrul Programului Regional Sud – Vest 2021-2027, forma
revizuită
Consiliul Local al Municipiului Craiova convocat în şedinţa ordinară
din data de 28.11.2024;
Având în vedere referatul de aprobare nr.408240/2024, raportul
nr.408245/2024 al Direcţiei Elaborare şi Implementare Proiecte şi raportul
de avizare nr.409323/2024 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate
şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea Raportului de
selecţie şi prioritizare a proiectelor ce vor fi finanţate în cadrul
Programului Regional Sud – Vest 2021-2027, în forma revizuită și avizele
nr.
41/2024 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea
domeniului, nr.
29/2024 al Comisiei II-Urbanism, Protecţia Mediului şi
Conservarea Monumentelor, şi nr.
43/2024 al Comisiei V-Juridică,
Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aferent
Apelului Strategii Teritoriale Integrate, Instrucțiunii nr.
11/2024 privind
actualizarea documentelor strategice (SIDU/SDL/SDT) şi a Listelor de
proiecte prioritare aferente ale UAT municipii reședință de
județ/municipii/orașe/ avizate de către AM PR SV Oltenia în cadrul
Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027;
În temeiul art.129 coroborat cu art.139, art.154 alin.1 şi art.196
alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificarile și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Raportul de selecţie şi prioritizare a
proiectelor ce vor fi finanţate în cadrul Programului Regional Sud
Vest 2021-2027, în forma revizuită, prevăzut în anexa (pag.1-61),
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul
Local şi Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
| | |
| | |
| | |
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, |
| |SECRETAR GENERAL, |
| Marian Daniel PĂLOIU |Nicoleta MIULESCU |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.