HCL 27/2011 adoptată
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR DIN MUNICIPIUL CRAIOVA
Documente
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 27
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa extraordinară din
data de 10.02.2011;
Având în vedere raportul nr.25459/2011 întocmit de Serviciul Resurse
Umane prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din
municipiul Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Craiova nr.25, 26, 28 şi 29/2011;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele
publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare şi Ordonanţei
Guvernului nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice comunitare de evidenţă a persoanelor aprobată prin Legea nr.372/2002;
În temeiul art. 36 alin.2 lit.a coroborat cu alin. 3 lit. b, art. 45 alin.1 şi art.61
alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public
Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din municipiul Craiova, prevăzut în
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Pe data prezentei hotărâri, îşi încetează efectele art. 2 din Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.335/2007.
Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane şi Serviciul Public
Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din municipiul Craiova vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Dan Iulius MAGLA Nicoleta MIULESCU
Anexa la Hotărârea nr.27/2011
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI
FUNCTIONARE A SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR DE
EVIDENTA A PERSOANELOR DIN MUNICIPIUL
CRAIOVA
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova este constituit în
temeiul art. 1 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a
persoanelor , modificată şi completată precum şi a Hotărârii Consiliului Local al
municipiului Craiova nr.102/2005 modificată și completată prin H.C.L.
nr.335/2007.
Art.2
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova este organizat în
subordinea Consiliului Local Municipal Craiova fiind instituţie publică de
interes municipal cu personalitate juridică.
Art.3
Scopul Serviciului Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor
Craiova este acela de a exercita competenţele ce îi sunt conferite prin lege
pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează
activitatea de stare civilă si de evidenţă a persoanelor, precum şi eliberarea
documentelor.
Art.4
1) Activitatea Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova se
desfăşoară în interesul persoanei şi al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor
statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
2) Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova își
desfășoară activitatea în baza prezentului Regulament de Organizare și
Funcționare și a prevederilor legale în vigoare.
1|Page
Art.5
1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor, serviciul public comunitar este constituit,
potrivit prevederilor art.4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001
modificată și completată, prin reorganizarea compartimentului de stare civilă
din aparatul propriu al consiliului local al municipiului Craiova şi a biroului de
evidenţă informatizată a persoanei din aceeaşi localitate, care a făcut parte din
structura de evidenţă informatizată a persoanei municipiului.
2) Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova este organizat
la nivel de direcţie şi are în componenţă servicii, birouri şi compartimente având
ca principale atribuţii: evidenţa persoanelor, ghișeu unic, înregistrarea şi
eliberarea actelor de stare civilă, informatică, liste electorale, juridic,
administrativ, contabilitate, buget, resurse – umane, arhivă, secretariat şi
achiziții publice.
3) Structura organizatorică a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova este constituită după cum urmează:
- Compartiment: minim o persoană
- Birou: 5+1 persoane,
- Serviciu: 7+1 persoane,
- Direcție: 65 +1 persoane
Art.6
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova dispune de cod
fiscal, cont bancar propriu şi de trezorerie, precum și de sigiliu.
Art.7
1) Şeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor (director) este
numit sau eliberat din funcţie, de către consiliul local, în condiţiile legii, cu
avizul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date
în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din metodologia aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 2104/2004, modificată și completată.
2) Directorul are obligația de a lua măsuri pentru îmbunătățirea activității
serviciului care intră în sfera sa de competență.
Art.8
În îndeplinirea prerogativelor cu care este investit, serviciul public comunitar
de evidență a persoanelor cooperează cu celelalte structuri ale Primăriei
Municipiului Craiova, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi
colaborează, pe probleme de interes comun, potrivit prevederilor actelor
normative în vigoare, cu autorităţi publice, societăţi, agenţi economici, precum
şi cu persoane fizice.
2|Page
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA SERVICIULUI
Art.9
Posturile necesare, Organigrama, Statul de funcţii sunt stabilite şi aprobate prin
Hotărârea Consiliului Local iar Regulamentul de organizare și funcționare al
serviciului este aprobat prin Hotărârea Consiliului Local cu avizul Direcției
pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Art.10
Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor Craiova are atribuţii pe
linie de:
a) stare civilă;
b) evidența persoanelor, ghișeu unic;
c) informatică
d) contabilitate, buget, resurse – umane,
e) administrativ;
f) arhivă, secretariat
g) achiziții publice;
h) liste electorale;
i) juridic.
Art.11
1) Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor execută atribuţiile ce-i
sunt conferite de lege pentru soluţionarea cererilor cetăţenilor care au domiciliul
sau reşedinţa pe raza de competenţă, cât şi a localităţilor arondate.
2) Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Craiova are arondate
următoarele unităţi administrativ teritoriale Almăj, Bratovoieşti, Bucovăţ,
Breasta, Bulzeşti, Coţofenii din Dos, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Ghindeni,
Malu Mare, Mischii, Podari, Robăneşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpeziţa,
Ţuglui, Vârvoru de Jos însumând o populaţie de 369406 locuitori, conform
Anexei 1 la Regulament.
3) Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova primeşte şi
soluţionează cererile cetăţenilor pe probleme specifice de evidenţă a persoanelor
din localitatea în care funcţionează serviciul public comunitar de evidență a
persoanelor cât şi din comunele prevăzute la alineatul de mai sus, în care nu au
fost încă constituite servicii publice comunitare de evidență a persoanelor.
3|Page
Art.12
1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Serviciului Public Comunitar
de Evidenţă a Persoanelor Craiova se asigură din subvenții de la bugetul local
și venituri proprii.
2) Bugetul de venituri și cheltuieli al serviciului se aprobă de către Consiliul
Local al Municipiului Craiova.
3) Directorul serviciului are calitate de ordonator terțiar de credite.
(3.1)Ordonatorul terțiar de credite cu avizul ordonatorului principal de
credite întocmește și prezintă spre aprobare Consiliului Local Municipal
Craiova proiectul de buget al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova.
Art.13
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova, în completarea
surselor bugetare alocate din bugetul local, va putea obține și venituri proprii
numai în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
(13.1) Veniturile proprii ale serviciului se încasează, administrează,
utilizează și contabilizează de către acesta conform prevederilor legale în
materie.
Art.14
Angajarea și efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare aprobate în buget,se
aprobă de către ordonatorul principal de credite, și se efectuează numai cu viza
prealabilă de control financiar preventiv intern, care atestă atât respectarea
condițiilor legale cât și încadrarea în creditele bugetare aprobate și destinația
acestora.
4|Page
CAPITOLUL III
MANAGEMENTUL ȘI ORGANIZAREA SERVICIULUI PUBLIC
COMUNITAR DE
EVIDENŢĂ A PERSOANELOR CRAIOVA
Secțiunea 1
Managementul Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova
Art.15
1) Conducerea Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor este
asigurată de directorul executiv desemnat prin Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Craiova .
2) Directorul executiv al serviciului public comunitar este numit sau eliberat din
funcţie prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova, în condiţiile
legii, cu avizul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor
de Date ( în conformitate cu prevederile art. 9, al. 2 din Metodologia aprobată
prin H.G. 2104/2004 modificată și completată).
3) Directorul executiv adjunct al serviciului este subordonat directorului
executiv, fiind numit în funcție de către Directorul executiv al S.P.C.E.P.
Craiova, în urma susținerii concursului organizat de către Agenția Națională a
Funcționarilor Publici
4) În perioada concediilor de odihnă precum și a altor concedii legale,atribuțiile
Directorului executiv vor fi preluate și îndeplinite de către directorul executiv
adjunct.
Art.16
Directorul executiv reprezintă Serviciul public comunitar în relaţiile cu alte
structuri din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, cu comandanţii (şefii)
unităţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu instituţiile şi
organismele din afara ministerului, potrivit competenţelor legale.
Art.17
1) Directorul executiv răspunde în faţa consiliului local pentru întreaga
activitate pe care o desfăşoară potrivit prevederilor legale şi a fişei postului.
2) Personalul serviciului răspunde de întreaga activitate pe care o desfăşoară în
faţa directorului executiv.
5|Page
Secțiunea II
Structura organizatorică
Art.18
1) Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova are
următoarea structură organizatorică:
2) Conducerea Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor
Craiova este asigurata de către Directorul executiv.
3) Directorul executiv are în subordine următoarele structuri:
(3.1) Serviciul de Stare Civilă:
- Compartiment Nașteri,
- Compartiment Căsătorii,
- Compartiment Decese
- Compartiment Eliberări Acte
4) Compartimente funcționale aflate în subordinea directă a directorului
executiv:
(4.1) Compartiment Liste Electorale
(4.2) Compartiment Juridic
(4.3) Compartiment Achiziții Publice
5) Directorul executiv Adjunct ( economic) are în subordine următoarele
structuri:
(5.1)Serviciul Evidența Informatizată a Persoanelor:
- Biroul Ghișeu Unic
- Biroul Informatică
(5.2) Serviciul Buget,Contabilitate, Resurse Umane
- Compartiment Arhivă, Secretariat
6. Compartiment funcțional aflat în subordinea directă a directorului executiv
adjunct:
(6.1) Compartiment Administrativ
Art.19
1) Activitatea Serviciului public comunitar are la bază relaţiile de autoritate de
cooperare, coordonare şi control.
2) Relaţiile de autoritate ierarhice se stabilesc între conducerea serviciului
public comunitar de evidență a persoanelor şi structurile subordonate acestuia în
scopul menţinerii, păstrării şi perfecţionării stării de funcţionalitate a serviciului.
6|Page
Acelaşi tip de relaţii se stabilesc între personalul de conducere şi personalul
subordonat acestora.
3) În cadrul serviciilor sau birourilor se pot organiza compartimente. În cadrul
compartimentului unde nu sunt prevăzute funcţii de conducere, se stabilesc
relaţii de autoritate funcţionale între personalul cu funcţia cea mai mare şi restul
personalului acestor structuri, în vederea îndrumării şi îmbinării în mod unitar,
în conformitate cu scopurile şi obiectivele propuse, a activităţii acestora şi a
echilibrării sarcinilor, armonizării eforturilor necesare şi asigurării unităţii de
acţiune în îndeplinirea obiectivelor.
Art.20
La nivelul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor activitatea de
control şi coordonare este atributul conducerii şi se realizează direct, ori prin
intermediul şefilor de servici sau birou. De asemenea, în activitatea de control,
conducerea serviciului poate angrena şi alt personal specializat din cadrul
structurilor proprii sau ale aparatului propriu al Consiliului Local Municipal
Craiova.
CAPITOLUL IV
PERSONALUL SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR
DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR CRAIOVA
Art.21
Personalul Serviciului Public Comunitar este compus din: funcţionari publici,
și personal contractual .
Art.22
Personalului prevăzut la art.21 le sunt aplicabile atât prevederile Legii
nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, cât şi Legii
nr.53/2003 privind Codul muncii.
7|Page
CAPITOLUL V
ATRIBUŢIILE SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR
DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR CRAIOVA
Art.23
Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Craiova are următoarele
atribuții:
23.1 Întocmește, ţine evidenţa şi eliberează certificatele de stare civilă;
23.2 Înregistrează actele şi faptele de stare civilă, precum şi menţiunile şi
modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul şi reşedinţa persoanei, în
condiţiile legii;
23.3 Întocmește şi păstrează registrele de stare civilă, în condiţiile legii;
23.4 Întocmește, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de
stare civilă şi orice menţiuni efectuate pe actele de stare civilă, în condiţiile
legii;
23.5 Actualizează componenta județeană a R.N.E.P. care conţine datele de
identificare şi adresele cetăţenilor care au domiciliul în raza de competenţă
teritorială a serviciului public comunitar respectiv;
23.6 Furnizează, în cadrul Sistemului naţional informatic de evidenţă a
populaţiei, date necesare pentru actualizarea Registrului permanent de evidenţă
a populaţiei;
23.7 Utilizează şi valorifică Registrul naţional de evidenţă a persoanelor;
23.8 Furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale
persoanei către autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale,
agenţii economici şi către cetăţeni;
23.9 Asigură soluționarea petițiilor pe probleme specifice.
23.10 Constată contravenţiile şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii;
23.11 Primește, în sistem de ghişeu unic, cererile şi documentele necesare în
vederea eliberării cărţilor de identitate și cărţilor de alegător;
23.12 Primește de la B.J.A.B.D.E.P. cărţile de identitate, cărţile de alegător, pe
care le eliberează solicitanţilor;
23.13 Ține registrele de evidenţă pentru fiecare categorie de documente eliberate
8|Page
CAPITOLUL VI
ATRIBUȚIILE DIRECTORULUI EXECUTIV AL
SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR
DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR CRAIOVA
Art.24
Conducerea Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova
este asigurată de către Director executiv numit în baza Hotărârii Consiliului
Local Municipal Craiova nr. 335/2007.
24.1) Directorul executiv reprezintă Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova în relațiile cu cetățenii, conducătorii instituțiilor publice
din cadrul municipalității, conducătorii compartimentelor funcționale din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor, ori cu instituții sau organisme din
afara sistemului, potrivit competențelor legale.
24.2) În aplicarea prevederilor legale, precum și a ordinelor și instrucțiunilor,
Directorul executiv emite decizii cu caracter obligatoriu pentru tot personalul
din subordine.
24.3) În condițiile legii și ale reglementărilor specifice, Directorul executiv
poate delega atribuții din competența sa personalului din subordine.
24.4) Directorul executiv Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova are următoarele atribuții, răspunderi și competențe:
- conduce și coordonează întreaga activitate a Serviciului Public Comunitar de
Evidenţă a Persoanelor Craiova,
- răspunde de administrarea legală și eficientă a întregului patrimoniu al
serviciului,
- fundamentează proiectul de buget și-l propune spre analiză compartimentelor
de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova în vederea aprobării
acestuia de către Consiliul Local Municipal Craiova, conform legislației în
vigoare,
- în limita competențelor acordate, aprobă încheierea contractelor cu terți agenți
economici pentru derularea activităților curente,
- elaborează proiectul de Organigramă, Statul de funcții și le supune spre analiză
compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova,
- aprobă Regulamentul intern și supraveghează respectarea acestuia și aplicarea
normelor de protecție a muncii,
- coordonează activitatea de personal, urmărind încadrarea în bugetul de
cheltuieliu aprobat la capitolul ,, cheltuieli de personal,,
- numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea
raporturilor de serviciu, sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile
legii pentru personalul din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a
Persoanelor Craiova,
9|Page
- verifică, răspunde și emite decizii de recuperare a pagubelor aduse instituției în
condițiile și termenele stabilite de lege,
- conduce și coordonează direct următoarele servicii: Serviciul Stare civilă,
Compartimentul Juridic, Compartimentul Liste Electorale, și Compartimentul
Achiziții Publice,
- în exercitarea atribuțiilor sale, Directorul executiv emite decizii,
- răspunde de cunoașterea prevederilor legale de către întregul personal al
instituției și aplicarea acestora de către fiecare salariat, în activitatea pe care o
desfășoară conform fișei postului,
- asigură aplicarea reglementărilor în vigoare și a dispozițiilor Direcției pentru
Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date cu privire la activitatea
de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului,
- în perioada în care, din diverse motive, Directorul executiv nu este prezent în
instituție, atribuțiile postului sunt preluate de către Directorul executiv Adjunct,
- Directorul executiv răspunde în fața Primarului Municipiului Craiova de
întreaga activitate pe care o desfășoară,
- dispune orice alte măsuri privind activitatea curentă a instituției, în condițiile
legii, ale Hotărârilor Consiliului Local Municipal Craiova și dispozițiilor
Primarului Municipiului Craiova
CAPITOLUL VII
ATRIBUȚIILE COMPARTIMENTELOR FUNCȚIONALE AFLATE ÎN
SUBORDINEA DIRECTORULUI
Art. 25 SERVICIUL DE STARE CIVILĂ
Pe linie de stare civilă, Serviciul Public Comunitar de Evidență a
Persoanelor Craiova are următoarele atribuţii :
- întocmeşte, la cerere sau din oficiu – potrivit legii, acte de naştere, de căsătorie
şi de deces şi eliberea
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.