HCL 30/2011 adoptată
BUGETUL FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE PENTRU ANUL 2011
Documente
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 30
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa extraordinară din
data de 10.02.2011;
Având în vedere raportul nr.24067/2011 întocmit de Direcţia Proiecte şi
Programe de Dezvoltare, Tehnică şi Investiţii prin care se propune aprobarea
bugetului fondurilor externe nerambursabile, pentru anul 2011 şi rapoartele
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.25, 26, 28
şi 29/2011;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice
locale;
În temeiul art.36, alin.2, lit. b coroborat cu alin.4, lit. a, art.45, alin.2, lit. a şi
art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă bugetul fondurilor externe nerambursabile, pentru anul 2011, la
valoare de 278 mii lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico - Financiară şi Direcţia
Proiecte şi Programe de Dezvoltare, Tehnică şi Investiţii vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Dan Iulius MAGLA Nicoleta MIULESCU
JUDEŢUL:____________
DOLJ, MUNICIPIUL CRAIOVA Anexa la
Formular: 11/04 HCL nr. 30/10.02.2011
BUGETUL FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE
PE ANUL 2011
- mii lei -
Cod Program
DENUMIREA IN D IC AT O R IL O R
indicator 2011
TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.17) 00.01
I. VENITURI CURENTE (cod 00.12) 00.02
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) 00.12
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 31.08) 00.13
Venituri din dobanzi (cod 31.08.03) 31.08
Alte venituri din dobanzi 31.08.03
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 36.08+37.08) 00.14
Diverse venituri (cod 36.08.50) 36.08
Alte venituri 36.08.50
Transferuri voluntare, altele decat subvenţiile (cod 37.08.01+37.08.50) 37.08
Donaţii şi sponsorizări 37.08.01
Alte transferuri voluntare 37.08.50
IV. SUBVENŢII (cod 44.08) 00.17
Donaţii din strainatate (cod 44.08.01 la 44.08.03) 44.08
Donaţii din strainatate 44.08.01
De la guverne straine 44.08.02
De la alte administratii 44.08.03
TOTAL CHELTUIELI 49.08 278
Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.08+54.08) 50.08
Autoritati publice si actiuni externe (cod 51.08.01) 51.08
Din total capitol:
Autoritati executive si legislative (cod 51.08.01.03) 51.08.01
Autorităţi executive 51.08.01.03
Alte servicii publice generale (cod 54.08.10) 54.08
Din total capitol:
Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 54.08.10
Din care:
Bunuri si servicii 20
Consultanta si expertiza 20.12
Alte cheltuieli 20.30
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20.30.30
Alte transferuri 55
Alte transferuri curente interne 55.01.18
Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA
(cod 60.08+61.08) 59.08
Aparare (cod 60.08.02) 60.08
Din total capitol:
Aparare nationala 60.08.02
Ordine publica si siguranta nationala (cod 61.08.03+61.08.50) 61.08
Din total capitol:
Ordine publica (cod 61.08.03.04) 61.08.03
Politie comunitara 61.08.03.04
Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale 61.08.50
1
- mii lei -
Cod Program
DENUMIREA IN D IC AT O R IL O R
indicator 2011
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE
(cod 65.08+66.08+67.08+68.08) 63.08
Invatamant (cod 65.08.03 la 65.08.05+65.08.07+65.08.11+65.08.50) 65.08
Din total capitol:
Învatamânt prescolar si primar (cod 65.08.03.01+65.08.03.02) 65.08.03
Învatamânt prescolar 65.08.03.01
Învatamânt primar 65.08.03.02
Învatamânt secundar (cod 65.08.04.01 la 65.08.04.03) 65.08.04
Învatamânt secundar inferior 65.08.04.01
Învatamânt secundar superior 65.08.04.02
Invatamant profesional 65.08.04.03
Învatamânt postliceal 65.08.05
Învatamânt nedefinibil prin nivel (cod 65.08.07.04) 65.08.07
Învatamânt special 65.08.07.04
Servicii auxiliare pentru educatie (cod 65.08.11.03+65.08.11.30) 65.08.11
Internate si cantine pentru elevi 65.08.11.03
Alte servicii auxiliare 65.08.11.30
Alte cheltuieli in domeniul invatamantului 65.08.50
Sanatate (cod 66.08.06+66.08.50) 66.08
Din total capitol:
Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.08.06.01) 66.08.06
Spitale generale 66.08.06.01
Alte cheltuieli in domeniu sanatatii (cod 66.08.50.50) 66.08.50
Alte institutii si actiuni sanitare 66.08.50.50
Din care:
Alte transferuri 55
Alte transferuri curente interne 55.01.18
Cultura, recreere si religie (cod 67.08.03+67.08.05+67.08.06+67.08.50) 67.08
Din total capitol:
Servicii culturale (cod 67.08.03.02 la
67.08.03.08+67.08.03.12+67.08.03.14+67.08.03.30) 67.08.03
Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale 67.08.03.02
Muzee 67.08.03.03
Institutii publice de spectacole si concerte 67.08.03.04
Scoli populare de arta si meserii 67.08.03.05
Case de cultura 67.08.03.06
Camine culturale 67.08.03.07
Centre pentru conservarea si promovarea culturii traditionale 67.08.03.08
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice 67.08.03.12
Centre culturale 67.08.03.14
Alte servicii culturale 67.08.03.30
Servicii recreative si sportive (cod 67.08.05.01 la 67.08.05.03) 67.08.05
Sport 67.08.05.01
Tineret 67.08.05.02
Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 67.08.05.03
Servicii religioase 67.08.06
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei 67.08.50
2
- mii lei -
Cod Program
DENUMIREA IN D IC AT O R IL O R
indicator 2011
Asigurari si asistenta sociala (cod
68.08.02+68.08.04+68.08.05+68.08.06+68.08.15+68.08.50) 68.08
Din total capitol:
Servicii publice descentralizate 68.08.02
Asistenta acordata persoanelor in varsta 68.08.04
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati (cod 68.08.05.02) 68.08.05
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditate 68.08.05.02
Asistenta sociala pentru familie si copii 68.08.06
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.08.15.02) 68.08.15
Cantine de ajutor social 68.08.15.02
Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistenţei sociale 68.08.15.50
Din care:
Bunuri si servicii 20
Bunuri de natura obiectelor de inventar 20.05
Alte obiecte de inventar 20.05.30
Alte transferuri 55
Alte transferuri curente interne 55.01.18
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI
APE (cod 70.08+74.08) 69.08
Locuinte, servicii si dezvoltare publica (cod
70.08.03+70.08.04+70.08.05+70.08.06+70.08.07+70.08.50) 70.08
Din total capitol:
Locuinte (cod 70.08.03.01+70.08.03.30) 70.08.03
Dezvoltarea sistemului de locuinte 70.08.03.01
Alte cheltuieli in domeniul locuintelor 70.08.03.30
Servicii şi dezvoltare publică 70.08.04
Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.08.05.01+70.08.05.02) 70.08.05
Alimentare cu apa 70.08.05.01
Amenajari hidrotehnice 70.08.05.02
Iluminat public si electrificari rurale 70.08.06
Alimentare cu gaze naturale in localitati 70.08.07
Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 70.08.50
Din care:
Cheltuieli de capital 70
Active nefinanciare 71
Active fixe 71.01
Constructii 71.01.01
Protectia mediului (cod 74.08.05+74.08.06) 74.08
Din total capitol:
Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.08.05.01+74.08.05.02) 74.08.05
Salubritate 74.08.05.01
Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor 74.08.05.02
Canalizarea si tratarea apelor reziduale 74.08.06
Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE (cod 80.08+81.08+83.08+84.08+87.08) 79.08 278
Actiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.08.01) 80.08
Din total capitol:
Actiuni generale economice si comerciale (cod 80.08.01.06+80.08.01.10) 80.08.01
3
- mii lei -
Cod Program
DENUMIREA IN D IC AT O R IL O R
indicator 2011
Prevenire si combatere inundatii si gheturi 80.08.01.06
Programe de dezvoltare regionala si sociala 80.08.01.10
Din care:
Cheltuieli de personal 10
Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii 10.01.12
Indemnizatii de delegare 10.01.13
Alte transferuri 55
Alte transferuri curente interne 55.01.18
Alte transferuri curente in strainatate 55.02.04
Cheltuieli de capital 70
Active nefinanciare 71
Active fixe 71.01
Constructii 71.01.01
Combustibili si energie (cod 81.08.06+81.08.50) 81.08
Din total capitol:
Energie termica 81.08.06
Alte cheltuieli privind combustibili si energia 81.08.50
Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.08.03) 83.08
Din total capitol:
Agricultura (cod 83.08.03.03+83.08.03.30) 83.08.03
Protectia plantelor si carantina fitosanitara 83.08.03.03
Alte cheltuieli in domeniul agriculturii 83.08.03.30
Transporturi (cod 84.08.03+84.08.06+84.08.50) 84.08 278
Din total capitol:
Transport rutier (cod 84.08.03.01 la 84.08.03.03) 84.08.03
Drumuri si poduri 84.08.03.01
Transport în comun 84.08.03.02
Strazi 84.08.03.03
Transport aerian (cod 84.08.06.02) 84.08.06
Aviatia civila 84.08.06.02
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor 84.08.50 278
Din care:
Cheltuieli de personal 10 50
Cheltuieli salariale in bani 10.01. 38
Salarii de baza 10.01.01 33
Indemnizatii de delegare 10.01.13 5
Contributii 10.03. 12
Contributii de asigurari sociale de stat 10.03.01 7
Contributii de asigurări de somaj 10.03.02 1
Contributii de asigurari sociale de sanatate 10.03.03 2
Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale
10.03.04 1
Contributii pentru concedii si indemnizatii 10.03.06 1
Bunuri si servicii 20 228
Deplasari în străinătate 20.06.02 9
Consultanta si expertiza 20.12 129
Studii, cercetari 20.16 84
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20.30.30 6
Alte transferuri 55
4
- mii lei -
Cod Program
DENUMIREA
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.