29 februarie 2024

HCL 99/2024 Constanța adoptată

Hotărâre pentru aprobarea actului adițional nr. 6 la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 99 din 2024 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
99 / 2024
Data
29 februarie 2024
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actul adițional nr. 6 la contractul de delegare a gestiunii serviciului local de transport în Constanța, pentru a actualiza/modifica prevederile contractului existent din 2021, cu modificările ulterioare. Pentru locuitori înseamnă că pot exista ajustări ale drepturilor și obligațiilor privind transportul local (de ex. termene, tarife sau operațiuni), rezultate din noile prevederi ale actului adițional în relația cu operatorul CT BUS S.A. și pentru proiectele conexe (inclusiv achiziții de autobuze electrice și stații de încărcare). Detaliile exacte despre impactul financiar, termenele specifice și zonele afectate apar în actul adițional, dar în esență se ratifica o actualizare a gestiunii serviciului de transport.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actul adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTANTA ROMÂNIA ți 8 JUDEȚUL CONSTANȚA MUNICIPIUL CONSTANȚA CONSILIUL LOCAL eu HOTĂRÂRE pentru aprobarea actului adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în ședința ordinară din data de 29 07. 202 Yy ; Având în vedere: referatul_de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. 456452 602. (ud raportul de specialitate al Serviciului drumuri, ări şi Vransport din cadrul Direcţiei servicii publice înregistrat sub nr. D305 fa 5 0 C/ y avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze Bean dion -sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanta; avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, comerţ, turism și agrement; avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărareaordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățeanului. În conformitate cu prevederile: - art. 35 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 31/1990 a societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare: H.C.L. nr. 362/2021 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate către societatea CT BUS S.A. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa; contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare; contractul de furnizare autobuze electrice și staţii de încărcare lentă şi rapidă, în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, înregistrat sub nr. 8282/13.01.2022; contractul nr. 153326/25.07.2022 de achiziție adăposturi modulare pentru staţii de autobuz; În temeiul prevederilor art. 92 alin. (1) alin. (2) lit. b, art. 129 alin. (2) lit. a, alin. (3), lit. d) şi art.196 alin. (1), lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă actul adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre. Art. Il Se împuternicește domnul Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanța, să semneze actul adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare, menționat la art. 1 din prezenta hotărâre. Art. III Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local, administraţia publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre Direcției servicii publice, Direcției financiare, Direcţiei generale urbanism și patrimoniu - Direcția patrimoniu, societăţii CT BUS S.A. în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - județul Constanţa, spre știință, Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: pă pentru, ___ împoţrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcţie__ 4 de consilieri din 27 membri. PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, CONTRASEHNEAZĂ FAP DA 1 PEG MEET SECRE ENERAL, | FULVIA-ANTO INESCU CONSTANŢA, Anexă la H.C.L. nr. 97, 202 Y Act adiţional nr. 6/____/ la CONTRACTUL de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța Nr. 215993/01.11.2021 Prezentul act adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța a fost încheiat la data de „ între: (1) UAT MUNICIPIUL CONSTANȚA, ca persoană juridică de drept public, legal reprezentată prin Dl. Primar Vergil Chiţac, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. Tomis nr. 51, cod de înregistrare fiscala nr. 4785631, având contul nr. RO17TREZ24A840302403000X, deschis la Trezoreria Constanţa, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare „Delegatarul” şi Operatorul de transport CT BUS S.A., cu sediul în Constanta,str. Industrială nr.8, înregistrat la Registrul comerţului cu nr. ]13/60/1991, codul unic de înregistrare 1883902 având contul nr. RO23BTRL01401202694292XX, deschis la Banca Transilvania, reprezentat legal prin Director General Popa Fănel, în calitate de delegat, denumit în continuare Operatorul, pe de altă parte, În continuare denumiți în mod individual „Partea” și în mod colectiv „Părţile”. Având în vedere: H.C.L. nr. 362/2021 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate către societatea CT BUS S.A. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa; contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare; contractul de furnizare autobuze electrice și stații de încărcare lentă şi rapidă, în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia”, cod SMIS 129112, înregistrat sub nr. 8282/13.01.2022; contractul de furnizare achiziție adăposturi modulare pentru stații de autobuz, înregistrat sub nr. 153326/25.07.2022; Actul adițional nr. 1/245078/09.12.2021 la contractul înregistrat sub nr. 215993/01.11.2021; Actul adițional nr. 2/45075/02.03.2022 la contractul înregistrat sub nr. 215993/01.11.2021; Actul adițional nr. 3/160006/01.08.2022 la contractul înregistrat sub nr. 215993/01.11.2021; Actul adițional nr. 4/182657/01.09.2022 la contractul înregistrat sub nr. 215993/01.11.2021; Actul adițional nr. 5/193891/15.09.2021 la contractul înregistrat sub nr. 215993/01.11.2021; [i H;CL= inr: / pentru aprobarea actului adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, luând în considerare cele de mai sus, Părţile convin să încheie prezentul act adițional după cum urmează: Art. 1 Se modifică art. 6.1 din Capitolul 6 „REDEVENŢA” și va avea următorul cuprins: „Art. 6.1 În schimbul dreptului și obligaţiei de exploatare a bunurile de retur puse la dispoziție de către Delegatar, prevăzute în Anexa 4.1 a prezentului Contract, Operatorul se obligă să plătească Delegatarului o redevenţă calculată la valoarea de 2,24% din valoarea amortizării anuale a bunurilor concesionate: a) În cazul celor 104 autobuze achiziționate de Municipiul Constanţa din împrumutul BERD, valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (73.691.993,49 lei) și o durată de viață rămasă de 3 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; b) În cazul celor 20 de autobuze electrice 12 şes - cod SMIS 127739 achiziţionate de Municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei prin Programul Operațional Regional 2014-2020 valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (61.449.866,88 lei) și o durată de viață rămasă de 2 ani, din durata normală de funcţionare de 4 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; c) În cazul celor 20 de staţii de încărcare lentă HVC-PA (50kW) - cod SMIS 127739 achiziţionate de Municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (1.797.814,63 lei) și o durată de viață rămasă de 6 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; d) În cazul celor 5 staţii de încărcare rapidă HVC-PD 300 kW CE - cod SMIS 127739 achiziţionate de Municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei prin Programul Operațional Regional 2014-2020 valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (2.134.903,75 lei) și o durată de viață rămasă de 6 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; e) În cazul celor 21 de autobuze electrice, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (49.057.809,67 lei) și o durată de viață rămasă de 4 ani, din durata normală de funcţionare de 4 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; ii f) În cazul celor 21 de staţii de încărcare lentă HK-60-BE1/60kW, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia”, cod SMIS 129112, valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (2.420.993,82 lei) și o durată de viață rămasă de 8 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; 9) În cazul celor 5 staţii de încărcare rapidă marca HIKONICS HKC-270-100-E1, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (5.697.319,44 lei) și o durată de viață rămasă de 8 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; h) În cazul celor 125 Adăposturi modulare stații autobuz, valoarea anuală a amortizării se calculează pe baza următoarelor elemente: valoarea bunurilor la data concesionarii (9.827.912,50 lei) și o durată de viață rămasă de 6 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea anuală a redevenței pentru 104 autobuze achiziţionate din împrumutul BERD, 20 autobuze electrice BYD, 20 de staţii de încărcare lentă şi 5 staţii de încărcare rapidă achiziţionate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, 21 autobuze electrice GRANTON, 21 de staţii de încărcare lentă şi 5 staţii de încărcare rapidă achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112 şi 125 adăposturi modulare stații autobuz, care se constituie în bunuri concesionate a fost calculată la 955.220,83 lei, valoare calculată ca procent de 2,24% din valoarea amortizării aferentă unei perioade de 12 luni de utilizare a bunurilor în sistem de concesiune. Valorile calculate ale redevenţei pe anii de derulare a contractului sunt conform tabelului următor: Ei 01/01 01/03 - 01/01 - 01/01 - Anul 29.02.2024 31/12/2024 31/12/2025 31/10/2026 | (1) Valoarea rămasă a mijloacelor fixe primite 15.220.806,12 | 150.019.553,91 | 114.483.064,60 | 74.257.232,55 în administrare (II) Valoarea redevenței 120.985,04 796.017,36 955.220,83 796.017,36 (III) Amortizare anuală 4.689.342,75 42.643.787,16 | 42.643.787,16 | 42.643.787,16 Diferenţa valorii redevenței 4.568.357,71 | -41.847.769,80 | -41.688.566,33 41.847.769,80 Art. II Se modifică Anexa 2.2 - „Program de circulaţie autobuze” din Anexa 2 - „Programul de transport”, conform anexei nr. 1 care face parte din prezentul act adițional. Art. III Se modifică Anexa 4.1.1 - „Bunuri puse la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă” din Anexa 4.1 - „Bunuri de retur” parte integrantă din Anexa 4 - „Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului”, conform anexei nr. 2 care face parte din prezentul act adițional. Art. 4 Se modifică Anexa 5.2 - „Lista Mijloacelor de Transport Utilizate la Prestarea Serviciului Public” din Anexa 5 - „Mijloace de Transport”, conform anexei nr. 3 care face parte din prezentul act adițional. Toate celelalte prevederi ale Contractului nr. 215993/01.11.2021 rămân neschimbate. Prezentul act adiţional a fost semnat astăzi, „ în 2 (două) exemplare originale, din care 1 (un) exemplar pentru Delegatar şi 1 (un) exemplar pentru Operator. DELEGATAR, OPERATOR, MUNICIPIUL CONSTANTA CT BUS S.A PRIMAR, DIRECTOR GENERAL, VERGIL CHIŢAC VIZAT C.F.P. j DIRECŢIA FINANCIARA DIRECTOR ECONOMIC, DIRECTOR EXECUTIV, DIRECȚIA SERVICII PUBLICE DIRECTOR EXECUTIV, INGINER ŞEF, SERVICIUL JURIDIC SERVICIUL JURIDIC, VIZAT C.F.P.P. ŞEF SERVICIU DRUMURI, PARCĂRI ŞI TRANSPORT, ÎNTOCMIT, PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, [IAT ALO Nâfear SECRETAR GINERAL FULVIA-ANTO INESCU ANEXĂ LA , HCL NR, „71... 2004 ANEXE LA CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI PUBLIC DE TRANSPORT LOCAL DE PERSOANE PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL CONSTANŢA Nr. 215993/01.11.2021 modificate prin Actul Adiţional nr. 6/ Cuprins: Anexa 1 la Actul Adiţional 6 - Programul de transport (Anexa 2 - Programul de transport) Anexa 2.2 - Program de circulaţie autobuze Anexa 2 la Actul Adiţional 6 - Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului (Anexa 4 - Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului) Anexa 4.1 - Bunuri de Retur Anexa 4.1.1 - Bunuri de Preluare Anexa 4.3 - Bunuri Proprii ale Operatorului Anexa 3 la Actul Adiţional 6 - Mijloace de Transport (Anexa 5 - Mijloace de transport) Anexa 5.2 - Lista Mijloacelor Utilizate la Prestarea Serviciului Public Anexa 1 la Actul Adiţional 6 - Programul de transport (Anexa 2 - Programul de transport) Anexa 2.2 - Program de circulaţie autobuze Tabel 1 abel 1 Program normal-zile lucrătoare (1-5)/ Sâmbăta-Duminica — sărbatori legale (6-7) Linia Intervalul de succesiune a curselor: zilele 1-5 (6-7) Plecări de la ele de Numărul de mijloace de transport: zilele 1-5 (6 -7) traseu Felul mijl. tr. + Număr capacitate Traseul stații / sens 10 Prima Ultima Nr, locuri - 6-10 13 19-19. 19-21. 21-2 Lungimea (ora) (ora) Dus: Cap linie Sere (Confort Urban) - ISUZU 19,00 Str. Vartul cu Dor - Bd. Aurel Vlaicu - Bd. Tomis - Str. Suceava - Str. 17= dus Adamclisi - Str. Soveja - Cap Linie 94331203 (60) [(60')|(60") (6,00) |(17,00) ISoveja 18= intors Intors; Cap linie Str. Soveja - Bd. Maz 107 Tomis - Bd. Aurel Vlaicu - Str. Varful Maz 103 |cu Dor - Cap linie Sere ( Confort 2 3 2 Urban) 258 + 72P 28S + 76P 18,50 km 265 + 115P (1) (1) (1) 268 + 73P 2-43 Dus: Cap linie Tomis Nord (Ciresica) - ISUZU 5 5 La 7 L-ă 11 5,15 | 23,00 Str.Cpt.Dobrilă Eugeniu - Str. Suceava| - Bd.Tomis - Bd. Mamaia - Str. | JRăscoala din 1907 - Bd. Ferdinand - “ Str. Th.Burada - Bd.1 Mai - Și 3 și ii E zi 25= duS (str Garaiman-Bd. 1 mai Vechi- Str. maz203 |(10')| (10) [(10)[(10)| (17) | (15) | 15,45) [(23,00) Petru Cercel - Str. Brizei - Aleea lArcasului -Cap Linie Poarta 6 Port 25= intors Intors: Cap Linie Poarta 6 Port -Str. Maz 107 Viorelelor - Str. Pajurei - Bd.1 Mai Maz 103 Vechi Str.Caraiman - Bd.1 Mai - Str. ITh.Burada - Bd. Ferdinand - Str. 2851 128 ircea cel Bătrân - Bd.Mamaia - d.Tomis -Str. Suceava - Str.Dobrila 28S + 76P Eugeniu - Str.Cișmelei - Cap linie 265 +145p | 14 | 18 | 13 | 13 | 13 ii Tomis Nord (Ciresica) 268 + 73P 21,60 km (6) (9) (9) | (9 (8) (6) 3 Dus: Cap linie Tomis Nord (Ciresica) - ISUZU 13 13 13 | 13 13% 30 5,15 | 23,00 Str. Dobrila Eugeniu - Str. Adamclisi - str.Soveja - Bd. Tomis - Str. 14= dus lexandru Sahia - Str.Santinelei - (20')| (20') |(20')|(20')| (20') (30') | (5,45) [(23,00) Maz 203 anatoriu (Palazu Mare) 17= into Intors: Sanatoriu ( Palazu Mare ) - Maz 107 IN9'S |str.Santinelei- Str. Dumbraveni — Maz 103 IStr.Krakovia = Str.Napoli = Str.Lyon- | GRANTON Str.Napoli - Str.Krakovia -Bd. Tomis — |Str.Soveja - Str. Adamclisi - 5 5 5 5 5 2 Str.Cismelei - Cap linie Tomis Nord 25S + 72P Ciresica) abel 1 Program normal-zile lucrătoare (1-5)/ Sâmbăta-Duminica — sărbatori legale (6-7) Linia : Intervalul de succesiune a curselor: zilele 1-5 (6-7) Plecări de la Felul mijl. tr. + A RZA capetele de Număr Capoal OR Numărul de mijloace de transport: zilele 1-5 (6 -7) traseu Traseul staţii / sens Prima Ulti Nr. locuri Lungimea (ora) (ora) | 28S+76P 15.4 km 26S+115P | (3)| 3103143) (3) (3) 26S + 73P | 248 +48P 3B Dus: Cap linie Tomis Nord (Ciresica) - ISUZU 60' 60' | 60 6,00 | 19,00 Str. Dobrila Eugeniu - Str. Suceava - Mos Dsecapinetarg Maz 203 dee) Jteza[cse”) (eco) [90 12= intors Intors: Cap linieTarg - D.N.3C - Bd. Maz 107 Aurel Vlaicu - Bd. Tomis - Maz 103 IStr.Suceava — Str. Dobrila Eugeniu - Str. Cismelei - Cap linieTomis Nord 258 + 72P 1 1 1 Ciresica) 28S + 76P 12,70 km 268 + 115P (1) (1) (1) 26S + 73P 5-40 Dus: Cap linie Sere - Str. Virful cu Dor ISUZU 5 5 6 6' Ld 20 5,15 | 23,00 - Str. Democraţiei — Str. Pandurului - Str.Mesterul Manole - Str. Hatman - (Arbore - Șos. Mangaliei - Bif. E (Cumpăna - Șos. Mangaliei - Bd. 1 Mai - 3 îi îi F Și , 352 dus. (str. Th.Burada - Bd.Ferdinand- Str. | Mazz03 |(15)| (8) [(5)|(8)| (9) | (15) | (5,45) [(23,00) Mircea cel Bătrân - Bd. Mamaia - Bd. Aurel Vlaicu — Cap linie Campus Univ. | 31= intors Intors: Campus Univ. = Bdul. Aurel Maz 107 Vlaicu - Bd. Mamaia - Str. Rascoala Maz 103 din 1907 - Bd. Ferdinand -Str. E a Th.Burada - Bd. 1 Mai - Șos. Mangaliei + Str. Pandurului - Str. Democraţiei - 25S + 72P 18 iu i li 12 8 Str. Virful cu Dor - Cap linie Sere 28S + 76P 30.30 km 268 + 115P (6) (11) 100| (00 (10) (6) 26S + 73P 5B Dus: Cap linie Sere (Confort Urban) - ISUZU 32' 32 32' | 32 32' 32' 5,15 | 23,00 Str. Varful cu Dor- Str. Democratiei — Str.Comarnic — Str.Fantanele -Str. 7] Mesterul Manole - Str. Hatman L. 17= dus Arbore - sos. Mangaliei- Bd.1Mai- | maz203 |(32)| (32) 1(32)](32")| (32) | (32%) | (5,45) (23,00) Bd. Ferdinand -Str. Gării - Cap linie (Gara C.F.R 21= intors Intors: Cap linie Gara C.F.R.- Str. Maz 107 Theodor Burada - Bd. 1 Mai - sos. Maz 103 Mangate — Str.Hatman L. Arbore = GRANTON tr. Mesterul Manole — Str. Fântânele - Str. Comarnic - Str. Democratiei - Str. Vartul cu Dor - Cap linie Sere (Confort! 258 + [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă