25 octombrie 2024

HCL 437/2024 Constanța adoptată

Hotărâre pentru modificarea hcl nr. 168/2024 privind stabilirea modalității de prelungire a valabilității contractelor de locațiune, ce au ca obiect imobile din fondul locativ aflate în domeniul public al municipiului constanța și în administrarea societății administrația fondului imobiliar s.r.l

Denumire
Hotărârea nr. 437 din 2024 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
437 / 2024
Data
25 octombrie 2024
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică modalitatea de prelungire a valabilității contractelor de locațiune pentru imobile din fondul locativ aflat în domeniul public al municipiului Constanța, aflate în administrarea Administrația Fondului Imobiliar S.R.L. Practic, locuitorii pot avea prelungiri ale contractelor în condiții stabilite de noua hotărâre (inclusiv termene și criterii) și cu impact asupra chiriei sau dreptului de locuire, în funcție de noile reguli adoptate. Decizia vizează adaptarea procedurilor și oportunităților de prelungire în sistemul existent, conform cadrului legislativ relevant.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea notei din anexa la HCL nr. 168/2024 „ Lista documentelor justificative pentru prelungirea duratei contractelor de închiriere ce au ca obiect imobile din fondul locativ aflate în domeniul public al municipiului Constanţa și în administrarea societății Administraţia Fondului Imobiliar S.R.L.” și va avea următorul cuprins

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru modificarea H.C.L. nr. 168/2024 privind stabilirea modalității de prelungire a valabilității contractelor de locațiune, ce au ca obiect imobile din fondul locativ aflate în domeniul public al municipiului Constanţa și în administrarea societății Administrația Fondului Imobiliar S.R.L. Au Local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 10 _ XAU ; 7 Având în vedere: șI - proiectul de hotărâre nr. Ab / I6.10. 99740] - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub 15207] HZ 10 RI, în calitatea sa de inițiator; - raportul de specialitate al societății Confort Urban SRL, înregistrat sub nr. ho ja 10 0004, - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - de studii, prognoze economico -— sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism și agrement; - avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație publică, juridică, j apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului; In conformitate cu prevederile: - Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii locuinței nr. 114/1996 cu modificările și completările ulterioare; - O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinația de locuințe, cu modificările și completările ulterioare; - art. 1777 - art. 1835 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare: - H.C.L. nr. 168/2024 privind stabilirea modalității de prelungire a valabilităţii contractelor de locațiune, ce au ca obiect imobile din fondul locativ aflate în domeniul public al municipiului Constanţa și în administrarea societății Administrația Fondului Imobiliar S.R.L. - H.C.L. nr. 373/2022 privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanţa prin transformare în societate cu răspundere limitată cu asociat unic cu denumirea “Administrația Fondului Imobiliar S.R.L.”, cu modificările și completările ulterioare; - H.C.L. nr. 289/29.06.2023 privind aprobarea gestiunii delegate a Serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanţa către societatea Administrația Fondului Imobiliar S.R.L.; - HCL nr. 240/30.05.2024 privind aprobarea fuziunii prin absorbție a societății Administrația Fondului Imobiliar S.R.L. de către societatea Confort Urban S.R.L.; - Contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanța, înregistrat sub nr. 137105/19.07.2023; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. q) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1 - Se aprobă modificarea notei din anexa la HCL nr. 168/2024 „ Lista documentelor justificative pentru prelungirea duratei contractelor de închiriere ce au ca obiect imobile din fondul locativ aflate în domeniul public al municipiului Constanţa și în administrarea societății Administraţia Fondului Imobiliar S.R.L.” și va avea următorul cuprins: „ Notă: Cererea şi documentele justificative se depun de către titularul contractului de închiriere cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei contractuale. Eventualele completări la documentele depuse se vor depune în termen de cel mult 15 de zile de la solicitarea Operatorului. Prelungirea contractului de închiriere este condiţionată de plata la zi a chiriei, a cotelor de contribuţie la cheltuielile comune şi a taxei de salubritate precum şi de plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate la bugetul local al Municipiului Constanţa. În situația în care există obligații fiscale datorate de către chiriaș la bugetul local al Municipiului Constanța și nu există posibilitatea achitării integrale, contractul de închiriere va putea fi prelungit în baza prezentării unui angajament de plată eliberat de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanţa privind eșalonarea creanţelor datorate și neachitate. Deasemenea, o altă condiţie necesară prelungirii contractului este aceea ca titularul şi/sau membrii familiei să fi locuit efectiv în locuinţa închiriată cel puţin 6 luni într-un an calendaristic.” Art. 2 - Compartimentul secretariat, relații consiliul local, administrația publică și fond funciar, va comunica prezenta hotărâre societății Confort Urban SRL, în vederea ducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre ştiinţă. Pezenia pofărăra a fost votată de consilieri locali astfel: pentru, = otriva, ——_ abţineri La data adoptării sunt în funcţie 08 consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMMEAZĂ 2L0eUN —TU06, [A tă SECRETAR GENERAL, FULVIA-ANTONELA DINESCU Mao Ah 908.10 047

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă