28 septembrie 2023

HCL 413/2023 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții «creșterea eficienței energetice a imobilului școala gimnazială nr. 22 „i.c. brătianu”, constanța»

Denumire
Hotărârea nr. 413 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
413 / 2023
Data
28 septembrie 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația pentru intervenții în scopul creșterii eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” din Constanța și indicatorii tehnico-economici principali ai proiectului. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 8,86 milioane lei cu TVA (7,46 milioane fără TVA), iar bugetul include detalierea cheltuielilor făcute de dezvoltare, construcții și materiale. Vor fi definite în detaliu indicatorii proiectului și condițiile finanțării, urmând să fie realizate lucrări de îmbunătățire energetică în clădire.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” Constanţa», conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTAN TA Y g ROMÂNIA i JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a principalilor indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” Constanţa » Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară, din data de A C A JORA ; = Lă Având în vedere: - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. IEEE că be, - raportul de pegialitate,al Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, înregistrat ——— = avizut Comisiei de specialitate-nr:1-de-studii; prognoze economico=sociale; buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială; In conformitate cu prevederile: - art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” Constanţa», conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă Devizul general, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum de 7.457.542,60 lei fără TVA, respectiv 8.862.350,44 lei cu TVA, din care C+M: 5.666.402,56 lei fără TVA, respectiv 6.743.019,04 lei cu TVA. Art.3 Se aprobă detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorilor acestora pentru proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” Constanţa», conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4 Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local și administrația publică va comunica prezenta hotărâre Direcției dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei financiare în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - judeţul Constanța, spre știință. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: ji pentru, = Impoţgi ă, abţineri. La data adoptării sunt în funcție de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, E ua — kk) CONTRASEMNEAZĂ PAZA SECRETAR! GENERAL, 3 FULVIA- A DINESCU CONSTANŢA Nr. N ) OBIECTIV: CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A IMOBILULUI SCOALA GIMNAZIALA NR. 22 - |.C. BRATIANU, CONSTANȚA” BENEFICIAR: PRIMARIA MUNICIPIULUI CONSTANTA i) PROIECTANT: SC MASSTUDIO SRL ANEXĂ LA DEVIZ GENERAL [ d al obiectivului de investitii HCL NR. 1112/4414 $ i i A A caii Valoarea fara Valoarea cu Nr. Crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli TVA TVA TVA lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului 1.1JObtinerea terenului 0.00 0.00) 0.00 1.2]Amenajarea terenului 0.00) 0.00) 0.00 13 Amenajarea pentrul protectia mediului si aducerea terenului 0.00] 0.00] 0.00 in starea initiala 1.4]Cheltuieli pentru relocare/protectia utilitatilor 0.00) 0.00) 0.00! CAPITOLUL 2 Cheltuieli asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii 9 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectarea si asistenta tehnica 3.1|Studii 20,060.00) 3,811.40 23,871.40) 3.1.1. Studii de teren 20,060.00| 3,811.40 23,871.40) 3.1.1.1 Studiu topo 13,700.00 2,603.00) 16,303.00) 3.1.1.2 Studiu geo 6,360.00 1,208.40) 7,568.40 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00) 0.00 0.00) 3.1.3. Alte studii specifice 0.00! 0.00 0.00) Documentatia suport si cheltuielile pentru obtinerea de avize, > 4,000. X 760. ua acorduri si autorizații - NEELIGIBIL ul Asa 00 ui] 3.3 Expertiza tehnica 14,840.00) 2,819.60 17,659.60 3.4 Certificarea performantei energetice si auditul energetic al 10,500.00 1,995.00 12,495.00)| cladirilor, inclusiv CPE 3.5 |Proiectare 396,700.00) 75,373.00) 472,073.00 3.5.1. Tema de proiectare 0.00) 0.00) 0.00 3.5.2. Studiul de prefezabilitate 0.00) 0.00) 0.00 3.5.3. Studiul de fezabilitate/documentatia de avizare a 123,300.00| 23,427.00 146,727.00 lucrarilor de interventie si devizul general Ea Documentele terinice necesare in vederea obtinerii 118,500.00 22515.00) 141,015.00 avizelor/acordurilor/autorizatiilor 3.5:5. Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a 34,900.00 6,631.00 41,531.00 detaliilor de executie 3.5.6. Proiectul tehnic si detaliile de executie 120,000.00 22,800.00| 142,800.00) 3.6|Organizarea procedurilor de achizitie 12,000.00| 2,280.00 14,280.00 9 3.7|Consultanta 110,000.00| 20,900.00| 130,900.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 100,000.00 19,000.00 119,000.00 - NEELIGIBIL 3.7.2. Auditul financiar - NEELIGIBIL 10,000.00 1,900.00, 11,900.00) 3.8 Asistenta tehnica 170,500.00 32,395.00 202,895.00) 3.8.1. Asistenta tehnica din partea proiectantului 31,500.00 5,985.00 37,485.00) 3.8.1.1. pe perioada de executie a lucrarilor 16,000.00 3,040.00 19,040.00| '3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie avizat de catre 15,500.00 2,945.00! 18,445.00| Inspectoratul de Stat in Constructii Pagina 1 din 2 3.8.2 Sie de santier 139,000.00) 26,410.00) 65,410.00) OBIECTIV: CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A IMOBILULUI SCOALA GIMNAZIALA NR. 22 - I.C. BRATIANU, CONSTANȚA” BENEFICIAR: PRIMARIA MUNICIPIULUI CONSTANTA PROIECTANT: SC MASSTUDIO SRL DEVIZ GENERAL al obiectivului de investitii Valo: f Val Nr. Crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli area ara TVA cil bai TVA TVA lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investitia de baza 4.1JConstructii si instalatii 5,554,867.93 1,055,424.91 6,610,292.84| 4.1.1 ARHITECTURA 3,470,782.39) 659,448.65, 4,130,231.05 4.1.1.1 Lucrari arhitectura 2,698,032.49 512,626.17 3,210,658.67 4.1.1.2 Lucrari arhitectura - NEELIGIBIL 772, 749.90 146,822.48 919,572.38 4.1.2 INSTALATII 2,084,085.54 395,976.25 2,480,061.79 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 762,951.42 144,960.77. 907,912.19 4.1.2.2 Instalatii sanitare 181,039.32 34,397.47. 215,436.79. 4.1.2.3 Instalatii electrice 720,440.76 136,883.74 857,324.50. 4.1.2.4 Lucrari instalatii - NEELIGIBIL 419,654.04 79, 734.27. 499,388.31 4.2] Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 62,070.62 11,793.42 73,864.04 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 31035.31 5896.71 36,932.02 4.1.2.3 Instalatii electrice 31,035.31 5,896.71 36,932.02 43 uaje echipamente tehnologice si functionale care necesita 297,250.00) 56,477.50) 353,727.50 JI 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 128,350.00 24,386.50 152, 736.50. 4.1.2.3 Instalatii electrice 168,900.00. 32,091.00 200,991.00. 44 Utilaje echipamente tehnologice si functionale care nu 0.00 0.00 0.00 necesita montaj si echipamente de montaj 4.5|Dotari 0.00] 0.00] 0.00 4.6JActive iata 0.00) 0.00) 0.00) (CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli 5.1|Organizarea de santier 121,560.95. 23,096.58| 144,657.53 5.1 1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de 49,464.00) 9,398.16 58,862.16 santier 5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii de santierului 72,096.95 13,698.42| 85,795.37 5.2| Comisioane, cote, taxe, costul creditului - NEELIGIBIL 66,774.24| 561.85 67,336.09) dia Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii 0.00] 0.00] 0.00] finantatoare 5.2.2. Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de 5,914.19 0.00] 5,914.19 constructii 5.2.3.Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea 29,570.94 0.00 29,570.94 lucrarilor de constructii 5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor CSC 0.5% 28,332.01 0.00) 28,332.01 (1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1) 5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatie de 2,957.09 561.85 3,518.94 construire/ desfintare 5.3|Cheltuieli diverse si neprevazute (1+2+4) -NEELIGIBIL 591,418.86| 112,369.58 703,788.44| 5.4|Cheltuieli iu informare si asa 25,000.00) 4,750.00) 29,750.00 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste 6.1|Pregatirea personalului de exploatare 0.00) 0.00) 0.00) 6.2|Probe tehnologice si teste 0.00) 0.00) 0.00 TOTAL GENERAL 7,457,542.60 1,404,807.84 8,862,350.44 TOTAL GENERAL ELIGIBIL 5,492,945.57 1,043,659.66 6,536,605.23 TOTAL GENERAL NEELIGIBIL 1,964,587;03 in!1:1364,148.18 2,3250705.21 din care C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) ] 5,666,402.58|.———2;076,616.49] 6,743,919.04| Curs euro - 04.09.2023 - 4.9465 lei | — | CONTR NE "PRESEDINTE SEDINTĂ, ) Pai pa [bd Pagina 2 din 2 | * ZA ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA / MUNICIPIUL CONSTANŢA Anexa nr. 3 la H.C.L. nr. 5 45 CONSILIUL LOCAL CONSTANȚA Detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorilor acestora pentru proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” Constanţa» Situaţia existentă a obiectivului de investiţii: Clădirea analizată are funcțiunea - școală, este amplasată pe strada Răzvan Vodă nr. 6, județul Constanţa, municipiul Constanța. Imobilul identificat cu număr cadastral 256005 este proprietatea municipiului Constanţa. Acesta este compus din teren cu suprafaţa de 11.338 mp(acte), 11.340 mp (măsutători) și C1: clădire scoală P+1E, cu Sc=1.226,94 mp, Sd=2.536 mp, an construire 1962. Sistemul constructiv existent: Peretii exteriori si cei interiori sunt realizati din zidarie din caramizi. Grosimile peretilor exteriori sunt de 30 cm, iar celor interiori sunt de 25cm, cu tot cu tencuieli. Imobilul are structura de rezistență este de tip mixt, zidărie portantă de cărămidă cu sâmburi de beton armat și centuri de rigidizare și cadre beton armat. Fundaţiile sunt tălpi continue din beton armat sub șirurile de pereţi si fundații izolate sub stâlpi. Planșeele sunt realizate din beton armat. Scările interioare de acces între niveluri sunt realizate din beton armat. Nu există termoizolații si hidroizolatie aplicate la nivelul plăcii de pe sol. Ferestrele exterioare sunt din PVC, cu deschidere interioară și 2 foi de geam. Imobilul se află într-o stare relativ bună, neavând avarii și / sau degradări majore care să pună în pericol rezistenţa și stabilitatea construcției. În decursul timpului s- au efectuat lucrări de întreținere și reparaţii, care au fost executate de către personal necalificat. Prin interventiile propuse se urmărește creșterea eficienței energetice a clădirii. Pentru realizarea investiţiei s-au propus două opțiuni: Scenariul 1 Măsurile propuse de către expertul tehnic și PM1 propus de către auditorul energetic. a) Descrierea principalelor lucrari de interventie pentru: -placarea termică exterioară a componentelor opace ale fațadelor de la suprastructură folosind un termosistem tip ETICS (plăci din polistiren expandat sau vată minerală de minim 10 cm grosime + tencuială de 5 mm grosime, armată cu plasă din fibră de sticlă), inclusiv pereții de la etajul tehnic; -placarea termică exterioară a soclurilor perimetrale + 40cm în interiorul pământului, folosind un termosistem tip ETICS (plăci din polistiren extrudat de minim 5 cm grosime + tencuială de 8 mm grosime, dublu armată cu plasă din fibră de sticlă doar pe zona soclului); -închiderea rosturilor dintre corpuri; -înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie din vata pentacamerală și geam termoizolant bi sau tripan, Low- e; -înlocuirea tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre) către spaţiile neîncălzite sau insuficient încălzite cu tâmplărie termoizolantă cu performanțe ridicate; -termoizolarea acoperișului terasă necirculabilă la partea superioară, utilizand plăci din polistiren expandat în grosime de minim 25 cm + sistem hidroizolant; -termoizolarea plăcii de peste zona de acces, la partea superioară, cu plăci din polistiren expandat sau vată minerală de minim 20cm grosime + sistem hidroizolant; -montarea unei centrale termice proprii alimentată cu gaz metan; -repararea/refacerea instalaţiei de distribuţie a agentului termic între punctul de racord şi planşeul peste subsol/canal termic, inclusiv izolarea termică a acesteia, în scopul reducerii pierderilor termice şi de agent termic/apă caldă, precum şi montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare şi a robinetelor de presiune diferenţială la baza coloanelor de încălzire în scopul creşterii eficienţei sistemului de încălzire prin autoreglarea termohidraulică a reţelei; -soluţii de ventilare mecanică centralizată sau cu unități individuale cu comandă localăsau centralizată, utilizând recuperator de căldură cu performanţă ridicată; -reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; -înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED; -instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare/prezenţă pe spaţiile comune pentru economie de energie; -montarea/înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru energie electrică şi energie termică (ex. montarea debitmetrelor pe racordurile de apă caldă şi apă rece şi a contoarelor de energie termică, exclusiv cele dotate cu dispozitive de înregistrare și transmitere la distanță a datelor); -instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile de energie, precum instalații cu panouri solare fotovoltaice, recuperatoare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră etc, inclusiv achiziţionarea acestora. b) descrierea, dupa caz, si a altor categorii de lucrari incluse in solutia tehnica de interventie propusa, respectiv hidroizolatii, termoizolatii, repararea/inlocuirea instalatiilor/echipamentelor aferente constructiei, demontari/montari, debransari/bransari, finisaje la interior/exterior, dupa caz, imbunatatirea terenului de fundare, precum si lucrari strict necesare pentru asigurarea functionalitatii constructiei reabilitate; - refacerea tuturor finisajelor interioare orizontale si vertical. - refacerea trotuarelor de garda. Proiectul se va realiza cu respectarea principiilor DNSH. Scenariul 2 a) descrierea principalelor lucrari de interventie pentru: In vederea asigurarii cerintelor de calitate in constructii, pentru a corespunde legislatiei in vigoare, conform cu cerintele din Expertiza tehnica si Auditul energetic, dar si avand in vedere necesitatile institutiei de invatamant, pentru aducerea cladirii la standardele actuale, se propune implementarea solutiilor de interventiile prezentate anterior in Scenariul 1. In plus fata de Scenariul 1 se propune realizarea integrala a invelitorii in sistem terasa verde si montarea de panouri solare. b) descrierea, dupa caz, si a altor categorii de lucrari incluse in solutia tehnica de interventie propusa, respectiv hidroizolatii, termoizolatii, repararea/inlocuirea instalatiilor / echipamentelor aferente constructiei, demontari/montari, debransari/bransari, finisaje la interior / exterior, dupa caz, imbunatatirea terenului de fundare, precum si lucrari strict necesare pentru asigurarea functionalitatii constructiei reabilitate; In vederea asigurii cerintelor de calitate in constructii, pentru a corespunde legislatiei in vigoare, conform cu cerintele din Expertiza tehnica si Auditul energetic, dar si avand in vedere necesitatile institutiei de invatamant, pentru aducerea cladirii la standardele actuale, se propune implementarea solutiilor de interventiile prezentate anterior in Scenariul 1. Costurile estimate pentru cele doua Scenarii propuse: Scenariu 1 Total investiţie: 7.457.542,60 lei fără TVA, respectiv 8.862.350,44 lei cu TVA, din care C+M: _ 5.666.402,56 lei fără TVA, respectiv 6.743.019,04 lei cu TVA Scenariu 2 Total investiție: 8.203.296,86 lei fără TVA, respectiv 9.761.923,26 lei cu TVA, din care C+M: _ 6.233.042,81 lei fără TVA, respectiv 7.417.320,94 lei cu TVA Analizând cele două variante de investiție fezabile, se consideră cel mai eficient din punct de vedere tehnico-economic Scenariul I, întrucât: Scenariului 1 este mai avantajos din punct de vedere economic pe termen lung, întrucât cheltuielile cu încălzirea vor fi mai mici. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice: e creșterea eficienţei energetice a clădirii; * îmbunătăţirea condiţiilor de desfășurare a programului de învățământ; « obținerea unui aspect modern al imobilului Principalii indicatori tehnico-economici a) Indicatori valorici: Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum 7.457.542,60 lei fără TVA, respectiv 8.862.350,44 lei cu TVA, din care C+M: 5.666.402,56 lei fără TVA, respectiv 6.743.019,04 lei cu TVA. b) Indicatori fizici: Durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni: 18 luni. c) Capacitati: Situatia existentă: Terenul are suprafata de 11338.00mp (acte) și 11340.00mp (masuratori). Terenul studiat are numărul cadastral 256005, este înscris în cartea funciară 256005, nu prezintă nicio sarcină asupra dreptului de proprietate, iar fondul construit existent este format din: C1: clădirea Școlii Gimnaziale nr.22 Regim de înălțime P+1E parțial, cu Sc= 1226.96 mp, cu funcțiunea de școală Suprafaţa construită desfășurată existentă C1 = 2536.00 mp. Situatia propusă: Suprafața construită desfășurată propusă C1 = se menţine. Proiectant, S.C Masstudio-S.R.L., Constanța AdministratoyArică Patricia Stebingar ) x CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR (GENERAL, FULVIA LA DINESCU MASSTUDIO S.R.L. 418/2488/1 1.07.2017] Cui: RO 27943819 SEDIUL SOCIAL: STR. THEODOR BURADA, NR. 3BA, ETAJ 2, JUD. CONSTANTA TEL: 0723.171.168 wwrw.rasstudio.ro ARHITECTURA | DESIGN | PEISAGISTICA | URBANISM MAIL: office masstudio.ro ic sa (3 "mod DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII VIZAND PROIECTUL: “CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A IMOBILULUI SCOALA GIMNAZIALA NR.22 — I.C. BRATIANU, CONSTANTA” Documentatie elaborat de Masstudio SRL / am LUONTRASEMNEAZA PREŞEDINTE ȘEDINȚĂ, SECRETAR (GENERAL, MLN (ua mu kk FULVIA ANTONYLA SAE ase PRE V = MASSTUDID S.R.L. J13/2488/1 1.07.2017] CUI: RO 27943819 SEDIUL SOCIAL: STR, THEODOR BURADA, NR. BBA, ETAJ 2, JUD, CONSTANTA TUDIO TEL! 0723.171.168 ww. masstudio.ro ARHITECTURA | DESIGN! PEISAGISTICA |uRaamsm Mant.: office masstudio.ro DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII FOAIE DE CAPĂT Titlu proiect: “CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A IMOBILULUI — SCOALA GIMNAZIALA NR.22 — |.C. BRATIANU” Amplasament: Mun. Constanta, Str. Razvan Voda nr. 6, Jud. Constanta Beneficiar: UAT MUNICIPIUL CONSTANTA Adresa: Bulevardul Tomis, nr. 51, mun. Constanta Faza: D.A.L.I. Proiectant general: S.C. Masstudio S.R.L. Adresa: Strada Theodor Burada, nr. 38 A, Etaj 2, Constanţa, Jud. Constanţa CUI: 37943819 E-mail: office O masstudio.ro Tel.: 0723 171 168 Număr contract: 89437 / 08.05.2023 Număr proiect: 300 / 2023 Dată elaborare: august 2023 MASSTUDIO S.R.L. 912/2488/1 1.07.2017| Cui: RO 57942819 SEDIUL SaciaLt STR. THEOCOR BURADA, NR. BEA, ETAy 2, WUD. CONSTANTA TEL: 0723.171.168 wwnw.masstudio.ro ARHITECTURA | DESIGN | PEISAGISTICA | URBANISM MaiL: office Omasstudio.ro LISTĂ DE SEMNĂTURI Pr [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă