ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru
obiectivul de investiţii „Construire unitate de producere a energiei electrice din surse
solare pentru autoconsum la TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. - CET PALAS 2.0”
0 stat local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extraordinară din data
de A aaa)
Având în vedere:
- prelectul de hotărâre nr,_897 | Zoar ;
- referatul Prokare are al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub
nr. ZPPŞar_| oo „ în calitatea sa de iniţiator;
45 Ti Se ppesialit pie a al societăţii TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. nr.
- avizul Comisiei E specialitate nr.1 de studii, prognoze economico-sociale, buget,
finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa;
- avizul Comisiei de specialitate nr:3 pentru servicii publice, comerţ, turism şi
agrement;
- avizul Comisiei de specialitate nr.5 pentru administrație publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățeanului;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr.500/2002 privind finanţele publice;
- Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată;
- art.7 alin.(7) și art.10 alin.(4), lit.a) din H.G. nr.907/2016 privind etapele de
elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- Ordinului nr. 355/2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind
sprijinirea investiţiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse
regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului de modernizare, emis de Ministerul
Energiei - Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energie;
- Ordinului nr, 539/2025 pentru aprobarea Ghidului solicitantului — Sprijinirea
investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse
regenerabile pentru autoconsum aferent Fondului pentru modernizare, aferent celui de-al
II-lea apel bazat pe procedură de ofertare concurențială, emis de Ministerul Energiei,
Luând în considerare: .
- avizul Consiliului Tehnico-economic (CTE) nr.3/06.08.2025 al societății
TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
În temeiul prevederilor art,129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d) și art.196 alin.(1) lit.a)
din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții „Construire unitate de producere a energiei electrice din
surse solare pentru autoconsum la TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. - CET PALAS
2.0”, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre,
Art.2 (1) Se aprobă devizul general, conform anexei nr. 2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum de 3.053.909,00 lei
fără TVA, respectiv 3.691.851,83 lei cu TVA, din care construcţii montaj (C+M)
1,462.395,00 lei fără TVA, respectiv 1.769.497,95 lei cu TVA. Din valoarea totală
estimată, valoarea totală eligibilă este 2.693.854,00 lei și valoarea totală neeligibilă,
inclusiv TVA, este de 997.997,83 lei.
Art.3. Valoarea ajutorului de stat solicitat este de 1.614.561,00 lei și contribuţia
totală a societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. este de 2.077.290,83 lei, din care
cheltuieli eligibile în valoare de 1.079.293,00 lei și cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA, în
valoare de 997.997,83 lei.
Art.4 Resursele financiare necesare implementării proiectului se vor asigura din
bugetul societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L., în condiţiile rambursării/
decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.5 Compartimentul secretariat, relații consiliul local și administraţia publică și
fond funciar va comunica prezenta hotărâre Direcției patrimoniu, Direcţiei financiare,
societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L., în vederea ducerii la îndeplinire și
Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre știință.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
2 pentru, = împotrivă, “T___abţineri.
La data adoptării sunt în funcţie XP consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ALeriegd (243 Pepe
as CONTRAŞEAINEAZĂ,
a SECRE ERAL,
FULVIA-ANTOĂIGLA DINESCU
CONSTANŢA
Nr. 262 __/4/4.9%. 2025
FIŞA PROIECTULUI
Ing. lonescu Daniel
(autorizat ANRE — 201710950/16.11.2023)
/
Ec. Țigăroi Claudia [o
Ec. Cotigă-Vlădescu Cătălin
ca
E
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ,
ppt
Jeff
A
24900 Fo PPRU
pentru
ocentrale Constanța
Clau Sewi Development SRL
CUI: RO40248111 ANL
Telefon: +40721474489 s ewl
E-mail: proiecte Qclausewl.ro
BORDEROU
Nr. Crt. | Denumire document Codificare
A. PIESE SCRISE
1 Foaie de capăt + semnături -
2 Borderou -
3 Memoriu -
ANEXE -
4 Deviz general și devize pe obiecte __] ANEXA?
5 Tema de proiectare, Certificat de urbanism și Avize ANEXA 2
i 6 Fişe tehnice ANEXA 3
9 7 Anexa Legislație ANEXA 4
8 Adeverinţă ANRE Ionescu Daniel-George ANEXA 5
B. PIESE DESENATE
1 Plan de încadrare în zonă IE_01
2 Plan de situatie amplasare echipamente — scenariul 1 IE_02
3 Schemă monofilară de principiu — scenariul 1 IE_03
Clau Sewl Development SRL
CUI: RO40248111 PN
Telefon: +40721474489 sewl
-E-mail: proiecte Qclausewl.ro
CUPRINS
1, INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIŢII.......cu na cen ee eeeneneeneneenenoeeeoneenanonnanoaeenaataaeaeanaataeaneatanaai 5
1.1. Denumirea obiectivului de investiții...........eucenannaeeeaananeaeeaaeneranoneranae onoare eeeneearoneaneantaneneeaaeananeaeeneaeaaenvaneaneneaneaeeei 5
1.2. Ordonatorul principal de credite/investitor.........ncnueenaeoeneareneneneareneeeaantaneene nea seeneeot anna aneaneeneantaneantaneaneentananezeneareai 5
1.3. Ordonatorul de credite (secundar/terțiar)
1.4. Beneficiarul investiţiei
1.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate
2. SITUAŢIA EXISTENTĂ ȘI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI /PROIECTULUI DE INVESTIŢII „..nncsneneaeeneeazeeneeeae 5
2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situația actuală,
necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiţii şi scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și
propuse spre analiză
2.2. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituţionale și financiare....5
2.3. Analiza situației existente şi identificarea deficiențelor.......... unu unea eneneeeaoaeeeneaaoneneanenneeeacatenenaanaseatenauaaeneenonasenene 7
2.4. Analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu şi lung privind evoluţia cererii, în scopul
justificării necesității obiectivului de investiţii
2.5. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției...........ucnuenasearaneeazaauooneeazeoeascenocaneeeaceneeeazeeaseanearacanee 15
3. IDENTIFICAREA, PROPUNEREA ȘI PREZENTAREA A MINIMUM DOUĂ SCENARII/OPŢIUNI TEHNICO-ECONOMICE
PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII... na nnnenrenoeneenrenveneatnaseneateanenea seat enenaseatenetaseareartaseneentnasenea nenea 15
3.1. Particularități ale amplasamentului .........n cnc uennneeeeneeeeenerareneneneeneneana ne sanenaanenease net easenaatenaasa at eaaneaeneatenaeanenenaaaeae 15
3.2. Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural și tehnologic
3.3. Costurile estimative ale investiţiei
3,4. Studii de specialitate, în funcţie de categoria și clasa de importanţă a construcţiilor, după Caz .....mececneeueaneareee 33
3.5. Grafice orientative de realizare a investiției.....,...nmee n nnnenee nea enenenenoaeneeeaeoneeeennnaooenasenente aaa setenautanentennasaneaveneatananeae 34
4. ANALIZA FIECĂRUI/FIECĂREI SCENARIU/OPŢIUNI TEHNICO-ECONOMIC(E) PROPUS(E) ..
4.1. Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de
referinta. .ncn nana nneneeeateneneenenenoneeneneanenenaenaanananonenene tt iaoaneaneanaaeaninaeantaaananeanantatanaanananeaenaneatenaeaneaatanaunaneatanautanani 34
4.2. Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta
investiția... unu nuca eaoeeenea rea aeanenteveneenearisoneene ate seneeeiatanentaananene nenea sent eneaeanenanenetenenaanenenseneaaranaaeavenananaeaneuenantareneaeeneaean 35
4.3. Situaţia utilităţilor și analiza de consum... nenea nana aan nene nene noeenerenoneenanennenananenenaanenonaaaa nenea taneareaauaeaneataneatana rea 36
4.4. Sustenabilitatea realizării obiectivului de investiţi
4.5. Analiza cererii de bunuri şi servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investiții ........... nume eneaaeeeeaeeae 42
4,6. Analiza financiară a variantelor, inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă financia
actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară
4.6.1. Metodologie analiză financiară......cceucunauaa neant neentaneeneenteneanaenoaneanaenoaneoaenanenacereaeenaaneanaeneneaneaneaneeazenoaneenenaaanaaaa 42
4.6.2. Costurile investiționale ............mcnuunueeneneeeeeneeneneeereneea area cena neneenanazezeaaaaaasenaaaanaeneneanseneenreneananeeaaeaneaanaaaereaee 43
4.6.3. Premise ale analizei financiare...........nnec eee anneeneneennneeeoeneneaeenee nenea anaaeeananaaeaaaneanenataneeataaaneatenataneanenaseara ae 44
4.6.4. Evoluţia preţurilor utilizate în analiza de cost-beneficiu
4.65. Venituri anuale din exploatare ........,mnana en naeneneeneneneeneneneeaaneeeneanonseenaaaeanenaaaeeaneananoarennaneaeanoaaeaatutataatate antene use 53
Clau Sewl Development SRL
CUI: RO40248111 LN
Telefon: +40721474489 sewl
ENERGY
E-mail: proiecte Qclausewl.ro
4.6.6. Concluzii Analiza financiară...
4.7. Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată netă, rata
internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate ... 1.61
4.7.1. Metodologia utilizată în analiza ECONOMICĂ .......nnc n nnae na ceneneenaaneanoenteaascaneanaceneeacenaeanenenseantaastanenaaaaanaaanaeeeea 61
4.7.2. Premise ale analizei economice........nccnnceuaaenaaeneeaneeaeanaaananaeanaa ea senaaaastenatanaeanaanananaanaaanaanaaraaseanaeneeeaaeenaenaeanea 62
4.7.3. Analiza costurilor sociale ........nauea enaennearoenaeaneeaenereeaeoaneanoeneeanteaateeneaneeeaeonaneneaanteaaaeaataseaateneneaaaeaseenaeanetenteeanee 62
4.7.4. Analiza beneficiilor sociale
4.7.5. Fluxul ECONOMIC...nnanaa na uneeea e nneeaeeaaeoaaeaaaaaasanaaaaanaaantenaanaa aaeaaaainaseneeanenarrataaeaantnatenetaaneneaneeenenneananeaennoeaaee 64
4.7.6. Rezultatele analizei economice .......... nana enaeneeeaeaeeeaaeaneenatnacanetenseaaaeusaneeaanaeenaanseanaeenenaeaneanananatanaaaaatazeaaaca 67
4.8. - Analiza de senzitivitate „nana near enaanaentanaanaaaanaanaaneaaaaataraaaaanenzeantazentenrenoeaeattaneeneanteaeneaneaneneaseaaee 70
4.9. Analiza deriscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor.
5. SCENARIUL/OPȚIUNEA TEHNICO-ECONOMIC(Ă) OPTIM(Ă), RECOMANDATĂ) ....... nana anno aneeaaeeeaezaaaaaaea 73
5.1. Comparaţia scenariilor/opţiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității şi
riscurilor .
5.2. Selectarea şi justificarea scenariului/opțiunii optim(e) recomandate)
5.3. Descrierea scenariului/opţiunii optim(e) recomandat(e) privind:
5.4. Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții........... numea nnraoneoeeaenoereeaeneeeeeaneeeeeee 82
5.5. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcţiunii preconizate din punctul
de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcţiei, conform gradului de detaliere al
propunerilor tehnice ma. 82
5.6. Nominalizarea surselor de finanțare a investiţiei publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri
proprii, credite bancare, alocaţii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat,
fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite ............nuunaneeeeoerenzeeoe canoane aeeanearoaeazezesanaseaeeunaneneseeeeeea 84
6. URBANISM, ACORDURI ȘI AVIZE CONFORME......nnaaunnaenneenoaneeepsanee ratenaeeneananeaaaeoanseanoenaeanseaneeeantaneaazaanaaneenanenee 84
7. IMPLEMENTAREA INVESTIŢIEI...
7.1. Informaţii despre entitatea responsabilă cu implementarea investiţiei
7.2. Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiţii (în luni calendaristice),
durata de execuţie, graficul de implementare a investiţiei, eșalonarea investiţiei pe ani, resurse necesare.
7.3. Strategia de exploatare/operare şi întreţinere: etape, metode, resurse necesare... nenea nnnnneareraneeenaneeeaeeeeei 87
7.4. Recomandări privind asigurarea capacității manageriale și instituționale............nm.nuunaeneneeetaneeneenneeneeaneeaneene 88
8. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI... nn eneeaeanaaeeaaaeeeaeaaaa ananas eetaaaeaaaaeeaenanaaretanaeaaaa 89
Clau Sewl Development SRL
CUI: RO40248111 EN
Telefon: +40721474489 sewl
- - . ENERGY
E-mail: proiecte Oclausewl.ro
1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIŢII
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii : |
Construire unitate de producere a energiei electrice din surse solare Dentria
autoconsum la Termocentrale Constanţa SRL-CET PALAS 2.0
1.2. Ordonator principal de credite/investitor, -... .* ---
Termocenirale Constanţa SRL
11.3 Ordonator de credite (secundar, terțiar). e]
Termocentrale Constanţa SRL
11,4 Beneficiarul investiţiei
Termocentrale Constanţa SRL
11.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate... --
Clau Sewl Development SRL, sir. Zizinului, nr. 84, sc. A, ap.18, Mun. Brașov, Jud. Brașov,
Tel. 0721474489, e-mail: proiecte Qclausewl.ro
2. SITUAŢIA EXISTENTĂ ŞI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI
PROIECTULUI DE INVESTIŢII
2 1. Concluziile studiului de prefezablltate (în cazul în care-a fost elaborat în prealabil) privind
ARD i
seenarilăropțiunile tehnico-economice identifi cate şi propuse spre analiză NE kE - i
- Nu s-a elaborat studiu de prefezabilitate.
În cadrul lucrării " Actualizare - Strategia de Alimentare cu Energie Termică a Municipiului
Constanţa 2020-2030", aprobată prin H.C.L.M. Constanţa nr.
580/2023, Subcapitolul 8.2.2 —
Învestiții pe termen mediu - este prevăzută instalarea de panouri fotovoltaice în incinta CET
Palas. Se vor analiza soluții de amplasare atât pe sol cât sț pe clădirile noi și vechi (care nu
se vor demola odată cu construirea noii surse).
2.2. "Prezentarea contextului: . politici, strategii, legislaţie, acorduri "relevante, „Structuri
instituţionale şi financiare i Ru | DE .
În vederea reducerii Sfecielor: severe ale schimbărilor climatice, ia nivel Comunitar a
fost elaborat un set de norme legislative obligatorii cunoscut sub numele de „Pachetul pentru
climă și energie”, care include obiective privind energia din surse regenerabile, contribuția
suport a combinării energiei termice și electrice și costul emisiilor indirecte, măsuri cu un
impact semnificativ asupra prețului la energie.
Pe 9 aprilie 2018, a intrat în vigoare Directiva (UE) 2018/4140 a Parlamentului
European și a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în
Clau Sewl Development SRL
CUI: R040248111 IN
Telefon: +40721474489 sewl
E-mail: proiecteQclausewl.ro ENERSY
vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest
domeniu și a Deciziei (UE) 2015/1814 care stabilește regulile ce vizează Sistemul de
Comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru Faza 4 a schemei
EU ETS (2021-2030).
Directiva (UE) 2018/410 menţionează principiile pentru funcţionarea instrumentelor de
finanţare, iar Statele Membre (SM) vor trebui să ia decizii importante cu privire la modul în
care vor fi utilizate fondurile puse la dispoziția lor.
Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European şi a Consiliului din data de 14
Martie 2018 revizuită stabilește următoarele mecanisme financiare începând din faza 4 a
schemei EU ETS (2021-2030):
Fondul pentru Modernizare (Articolul 10 d) -demarat în anul 2024;
Alocarea tranzitorie cu titlu gratuit pentru modernizarea sectorului energetic (Articolul
10c sau Mecanismul 10c);
Fondul de Solidaritate;
Fondul de Inovare (succesor NER 300);
Fondul pentru o tranziţie justă (FTJ).
„Fondul pentru Modernizare reprezintă un instrument cheie pentru dezvoltarea
modernizarea sistemelor energetice și tranziţia în regiunile dependente de cărbune îi în Statele
Membre cu PIB pe cap de locuitor la preţul pieţei mai mic de 60% din media UE. Fondul va
fi finanţat prin licitarea pe piață a 2% din totalul certificatelor alocate statelor membre prin
schema EU ETS pentru perioada 2021-2030 a căror sumă se încadrează între €6.2 si €9.3
miliarde de Euro. Selecţia proiectelor pentru finanțare din Fondul pentru Modernizare se va
realiza în urma unor procese de selecţie desfășurate la nivel naţional în perioada 2021 —
2030, având la bază cadrul legislativ național de implementare.
Obiectivele Fondului pentru Modernizare vizează tranziția către un sistem energetic
cu emisii reduse de carbon, prin stimularea investiţiilor în surse regenerabile de energie,
rețele de transport care să includă distribuţia energiei electrice în zonele rezidenţiale și
comerciale, interconectări de reţele pentru transportul de electricitate și gaze naturale,
precum și stocarea de energie, îmbunătăţirea eficienței energetice în producerea de energie,
inclusiv în sectoarele de transport, clădiri, construcții, agricultură și deșeuri și pentru o
tranziție echitabilă în regiunile dependente de cărbune.
Din 2019, Uniunea Europeană și-a stabilit ca obiective reducerea cu 40% a emisiilor
de GES, creșterea cu 32,5% a eficienței energetice și creșterea cu 32% a SRE.
La 8 iulie 2020, Comisia Europeană a publicat „Strategia UE pentru integrarea
sistemelor energetice” în care afirmă că planificarea coordonată şi funcționarea sistemului
energetic „ca întreg”, cu ajutorul mai multor vectori energetici, infrastructuri și sectoare de
consum reprezintă calea către o decarbonare reală, accesibilă și profundă a economiei
europene, în conformitate cu Acordul de la Paris și Agenda ONU pentru dezvoltare durabilă
până în 2030.
În 2020, obiectivul de reducere a emisiilor de GES până în 2030 a crescut la 55% în
scopul: asigurării traiectoriei necesare pentru atingerea neutralității climatice în 2050, un
obiectiv asumat prin Pactul Ecologic European, ca strategie pentru neutralitate climatică și,
de asemenea, pachetul de propuneri legislative „Fit for 55%” publicat de Comisia Europeană
Clau Sewl Development SRL
CUI: RO40248111 EN
Telefon: +40721474489 sewl
E-mail: proiecteclausewl.ro ENERGY
la 14 iulie 2021 care propune un obiectiv mai ambițios pentru ponderea energiei din surse
regenerabile (SRE) în 2030, și anume 40%.
România susţine strategiile adoptate Ia nivel comunitar și are ca obiectiv o pondere totală
a energiei regenerabile de 30,7% în consumul final brut de energie până în 2030 Ia nivel
naţional, așa cum reiese din Planul Naţional integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor
Climatice 2021 — 2030 (PNIESC), adoptat în octombrie 2021.
Structura energiei electrice în România (2024)
a Dispecerizabile (controlabile): -75—81%
a Hidro: -25%
= Nuclear: -20%
= Cărbune + gaz: -30%
= Nedispecerizabile (intermitente): -19%
= Eolian: =-11,5%
= Solar fotovoltaic: =-7,5%
Mixul energetic este dominat de surse dispecerizabile, dar ponderea regenerabilelor
intermitente e în creștere.
(2.3 Analiza situaţiei existente şi iideniificarea deficienţelor
Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030
(PNIESC) al României, adoptat în octombrie 2021 prin Hotărârea Guvernului (HG) 1076 /
2
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.