29 ianuarie 2026

HCL 16/2026 Constanța adoptată

Hotărâre privind preluarea în domeniul privat al municipiului constanța a unor imobile – terenuri, situate în municipiul constanța, strada brest nr.1

Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2026 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
16 / 2026
Data
29 ianuarie 2026
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Constanța decide să preia în domeniul privat al municipiului niște imobile – terenuri, situate pe strada Brest nr. 1. Se aprobă transmiterea terenurilor în proprietate privată a municipiului, după verificări cadastrale și evaluări, pe baza documentelor și avizelor prezentate (documente cadastru, declarația notarială a Impact Developer & Contractor S.A., certificatul fiscal etc.). Pentru locuitori înseamnă că terenul va fi gestionat ca proprietate privată a municipalității, cu eventuale utilizări sau norme urbanistice stabilite de autorități; impactul financiar și termenele depind de evaluările ulterioare și de reglementările aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă preluarea în domeniul privat al municipiului Constanţa a imobilelor terenuri, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile - terenuri, situate în municipiul Constanţa, strada Brest nr.1 Consiliul Jocal al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 .01.2026; Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. = / 2026; 0352 de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. , 33 [A 01.2026; - raportul de specialitate al Serviciului patrimoniu - Direcţia patrimoniu din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu înregistrat sub nr. AB. / „4.01.2026; - avizul Comisiei de specialitate nr.1 - pentru studii, prognoze economico- sociale, buget finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; . - avizul Comisiei de specialitate nr.5 - pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului: In conformitate cu prevederile - art.553 alin.(2) teza a II-a, art. 562 alin.(2), art. 889 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil cu modificările și completările ulterioare; - art.205 alin.(1) și alin. (2) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr.600/2023, emis de directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările şi completările ulterioare; - art.5 din Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor aprobate prin Hotărârea guvernului nr. 392/2020; - Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată Luând în considerare: - Extrasele de carte funciară nr. 234134/2025, 234132/2025, 234131/2025, 234130/2025 şi nr.251531/2025, eliberate de O.C.P.1. Constanţa ; - Declarația notarială a societății S.C. Impact Developer & Contractor S.A. autentificată sub nr.2343/26.09.2025, la Biroul Individual Notarial Grosu George; - adresele societății Impact Developer & Contractor S.A. înregistrate la Primăria Municipiului Constanța sub nr.237151/17.10.2025 și 267864/24.11.2025; -certifcatul fiscal M37966/17.11.2025, emis de Serviciul Public de impozite și Taxe Locale și alte Venituri ale Bugetului Local, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 — Se aprobă preluarea în domeniul privat al municipiului Constanţa a imobilelor terenuri, astfel: a) teren intravilan situat în municipiul Constanţa, strada Brest nr. 1, Lot 2, în suprafață de 11 mp, identificat cu nr. cadastral 234134, conform planului de amplasament şi delimitare, anexa nr.1 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre; b) teren intravilan situat în municipiul Constanţa, strada Brest nr. 1, Lot Reţele 3, în suprafață de 50 mp, identificat cu nr. cadastral 234132, conform planului de amplasament şi delimitare, anexa nr.2 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre; c) teren intravilan situat în municipiul Constanţa, strada Brest nr. 1, Lot Reţele 2, în suprafață de 47 mp, identificat cu nr. cadastral 234131, conform planului de amplasament şi delimitare, anexa nr.3 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre; d) teren intravilan situat în municipiul Constanţa, strada Brest nr. 1, Lot Reţele 1, în suprafață de 50 mp, identificat cu nr. cadastral 234130, conform planului de amplasament şi delimitare, anexa nr.4 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre; e) teren intravilan situat în municipiul Constanţa, strada Brest nr. 1, Lot Drum, Lot 1, în suprafață de 2618 mp, identificat cu nr. cadastral 251531, conform planului de amplasament şi delimitare, anexa nr.5 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre. Art. 2 - Comisia specială de inventariere a domeniului privat al municipiului Constanţa, reglementată de art. 357 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța, cu imobilele terenuri identificate la art.1 din prezenta hotărâre. Art. 3 - Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local, administrație publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre Serviciului patrimoniu, Serviciului topografie, cadastru și cartografie digitală - Direcţia patrimoniu din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu, Direcţiei financiare, SPIT VBL Constanţa în vederea ducerii la îndeplinire proprietarilor S.C. Impact Developer & Contractor S.A. şi Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre ştiinţă. Prezenta hotărâre a fost Pia de consilierii locali astfel: d pentru,__— împotrivă abţineri. La data adoptării sunt în funcție dz de consilieri din 4/-membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, NIOOME dASeu CONTRAŞEMNEAZĂ SECRET, RAL DINESCU (h La LA Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:200 “ANEXA 11 Nr. cadastral] Suprafata masurata] Adresa imobilului: Str. Brest nr. î,lot 2 134; 4354 | timp Parcela 269, Constanta jud. Constanta artea Funciara nr. || UAT |CONSTANTA N=308785m N=308785m Ă $ 5 R e Ș e R ( Fă Lj ZP12 6.85m a 135 136 a k Sa CONTRAS EAZĂ pă “3 ase SECRETAR NERAL, a" FULVIA ANŢANEZI A pPINESCU pu TIZANE IMDEAARA NCTANȚA | iai IVAN FLORENTINA | < PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ CORSRIPR ARIA 5 2 NICOME d AScU 0955 1 03SEPI0 şi N=308760m AU N=308760m A. Date referitoare la teren Nr. Categorie de Suprafata Valoare de Mentiuni parcela folosinta (mp) impozitare (RON) 1 Dr 11 neimprejmuit Total 11 B. Date referitoare la constructii Cod Suprafata construita Valoare de Mentiuni constr. la sol (mp) impozitare (RON) Total A N INVENTAR DE COORDONATE £, kA Sistem de proiectie: STEREO '70 E 3 Pct. E (m) N (m) | scă Data 198 787050.73 308774.35 Se confirma s a n “al si 135 787057.57 308774.70 Introducerea im nului ÎĂ e date 143 787054.25 3087741.17 bauo Semnatura si stampila Stamp BC?! Suprafata totala masurata = 1împ Suprafata din act = 31400 mp ANEXĂ LA HCL NR, „MP... ME ANEXA 11 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr._cadasiral| Suprafata masurata] Adresa imobilului: Sir. Brest nr. î,lot Retele3 a 544] 2 | 5O0mp Parcela 269, Constanta jud. Constanta Cartea Funciara nr. | UAT |CONSTANTA N=308937m N=308937m £ E q su E N pă [ec] Li CONTRASE SECRETAR Drum FULVIA ANT escu TRE Fe | RI p A gard existent pe Pm IAR FLORENTINA ă bă RR Funeţie COMER OR LA N wi 69557 13. SEP 2012 N=308876m N=308876m ” A. Dale referitoare la teren Nr, Categorie de Suprafata Valoare de Mentiuni parcela folosinta (mp) impozitare (RON) Î Ce 50 Imprejmuit partial( provizoriu) Total 50 B. Date referitoare la constructii Cod Suprafata construita Valoare de Mentiuni constr. la sol (mp) impozitare (RON) Total INVENTAR DE COORDONATE Sistem de proiectie: STEREO '70 Pct. E (m) N (m) 118 787175.37 308808.87 117 87166.73 308816.2a 118 787158.05 308817.74 113 787176.74 908001.33 Seaca si sani — - Stanplo BCFI Suprafata totala masurata = 50mp Suprafata din act = 31400 mp ANEXĂ LA 'ucL NR...(6...00% ANEXA 11 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral] Suprafata masurata] Adresa imobilului: Sir. Brest nr. 1,lot ReteleZ 2% [31 | 47Imp Parcela 269, Constanta jud. Constanta Cartea Funciara nr. |] UAT CONSTANTA N=308889m N=308889m £ & 5 E R = bi CONTRASEMNEAZA SECRET, AL, FULVIA ANTON INESCN) | ORI! PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ NICOLAE dASCU a £ “ ) ENTINA e bă gard existekht a Funage CONBLIFR Br 1A | R 5 — î 355/ / 73 SEP 2099 N=308827m N=308827m A, Date referitoare la teren Nr. Categorie de Suprafata Valoare de Mentiuni parcela folosinta (mp) impozitare (RON) 1 Ce 47 Imprejmuit_partial( provizoriu) Total 47 B. Date referitoare la constructii Cod Suprafata construita Valoare de Mentiuni constr. la sol (mp) impozitare (RON) Total Dzrrest INVENTAR DE COORDONATE A Cea SON Exscutani., Sistem _de proiectie: STEREO '70 ZI DICA “A / Pet. E (m) N (m) n TORA *GEO CAR 120 787109,02 socee3.68 Se, goltfirmar'su prafata din masuratori si si 7071053 Frei Introdiberea imobilului în baza de date 127 787127.10 30848.68 Perla » Some e i Stomplo BCPI Suprafata totala masurata = 47mp Suprafata din act = 31400 mp L PICE NICI RI Ze ANEXA 11 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral] Suprafata masurata] Adresa imobilului: Sir. Brest nr. Î,lot Retelei 3212 | 5O0mp Parcela 269, Constanta jud. Constanta Cartea Funciara nr. |] UAT |CONSTANTA N=308835m N=308835m 5 5 = = Ş vONTRASEMNEAZA R b) i d p INTE ȘEDINȚĂ Vicotae dis C și $ | E: Ss gard Pxistent | i | Ș d ([] N Lil N=308773m N=308773m A. Date referitoare la ieren Nr, Categorie de Suprafata Valoare de Mentiuni parcela folosinta (mp) impozitare (RON) Î Ce 50 Imprejmuit_partial(provizoriu) Total 50 B. Date referitoare la constructii Cod Suprafata construita Valoare de Mentiuni constr. la sol (mp) impozitare (RON) Total .. INVENTAR DE COORDONATE RE et Executat, D= Sistem de proiectie: STEREO '70 (4 EA PA ca, Pet. E (m) N (m) AunabE SĂ GEO CART „SRL Seria pr AIZARE nĂ : Roaz,, , 199 '707078.74 308707.20 MEGr, Ei Tea DIN 132 Ta 000-o0 pestei „păRfirma suprătata din masuratori si 138 767082.02 308816,63 it a“imobilului “în baza de date 139 '787080.11 308708.65 nf “tag CNS Semn istm Stunpla BOPI Suprafata totala masurata = 50mp Suprafata din act = 31400 mp ANEXĂ LA Ag PLAN DE AMPLASAMENT ȘI DELIMITARE A IMOBILULUI Scara 1 : 1000 = Nicad. Svpzafata =) 2 imobilului Adresa imobile: 251524 2618 Loc. Constanţa, str.Brest nr.1, Lot Drum, Lot | Ne. Carte Funciară Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) CONSTANȚA FI ia Ei “a N L % E NICOLAE LR CONTRA N ENBRAL, (6) DINESC"' SECRET, CULVIA |8-200975 1 Dieu FTSDETIII E i F A. Date referitoare la teren Ea | EEE | Sta saca ME Se Negrea B. Date referitoare Ja construcții Coa Destinația no ara a Menţiuni TOTAL Suprafaţa totală măsurată a imobilului = 2618 mp Suprafața din act= Executant: P.F.A.Tudor GHIȚĂ Inspector Confirm lu teren, itudiu Confirm in imobilului în barza de Cudustrale şi corespondența acesteia cu realitatea din teren Gate integrată şi atribuirea numărului cadastral g2 > iii a AUTORIZARE & PFA E GDSSI ȘI PLEUTATE suna CEE a Seria RO-CT-F & 4 Nume şi Prenume: NE.DOO7 & Funtţie: CONSILIEI i ZA TUDOR GHIŢĂ £,, Semnătura și șempita Ney Catezensă 15040 h 1 NDV. 2018 Data:28.102019, Ştaumpila BCPI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă