28 martie 2019

HCL 130/2019 Constanța adoptată

Hotărâre privind actualizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului constanța - etapa ii”și a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul programului operațional regional 2014-2020

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2019 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
130 / 2019
Data
28 martie 2019
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea documentației de avizare a lucrărilor și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța – etapa II” și devizul general, adică se actualizează planul, costurile și termenele pentru proiectul de reamenajare a zonei pietonale din centrul orașului Constanța. Pentru locuitori înseamnă că investiția va continua conform noilor date: costuri totale estimative de aproximativ 26,19 milioane lei cu TVA inclus, iar finanțarea se pregătește în cadrul programului operațional regional 2014-2020, orientat spre mobilitate urbană durabilă. Nu se precizează aici termene exacte de execuție sau zone afectate suplimentare, doar actualizarea documentației și a indicatorilor financiari.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța-etapa II”și devizul general, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

PTA ROMÂNIA x] JUDEŢUL CONSTANȚA MUNICIPIUL CONSTANȚA CONSILIUL LOCAL N HOTĂRÂRE privind aprobarea actualizării documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa-etapa II” Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.03.2019, Luând în dezbatere expunerea de motive nr. 63246/27.03.2019 a domnului primar Decebal Făgădău și raportul de specialitate al Direcţiei dezvoltare și fonduri europene înregistrat sub nr. 63603/27.03.2019, raportul Comisiei de specialitate nr.i de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța și raportul Comisiei de specialitate nr. 2 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Prioritatea de investiții 4e- Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, precum și cerințele Ghidului solicitantului - condiţii generale de accesare a fondurilor; Văzând dispoziţiile art. 44, alin (1), din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale; În temeiul prevederilor art.36 alin.(2) lit.b), alin. (4) lit. d) și art. 115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 privind adminstraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1 Se aprobă actualizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța-etapa II”și devizul general, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Valoarea totală estimativă a investiţiei: - 21.999.208,18 lei fără TVA, adică 26.189.027,23 lei TVA inclus, total investiție - 16.991.417,76 lei fără TVA, adică 20.219.787,13 lei TVA inclus construcții și montaj. Art.3 Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre Direcției dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei achiziții şi investiţii publice, Direcţiei financiare pentru aducerea la îndeplinire şi spre ştiinţă Instituţiei prefectului județului Constanța. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali, astfel: sd pentru, [= impotrivă, — _ abţineri. La data adoptării sunt în funcţie __«27-___ consilieri din 27 membri. 1048 SECRETAR MARCELA ENAC Fu Ca e ŞEDIN Ă CONTRASEMNEAZĂ, consta A NR. /_88-03.00/9 93| CONSILIUL. LOCAL. CONSTANTA Anexa nr.1 la HCL. nr.M8Q „209 Descrierea investitiei si prezentarea Indicătorilor tehnico-economici REAMENAJAREA INTEGRATA A ZONEI PIETONALE DIN CENTRUL ISTORIC AL MUNICIPIULUI CONSTANTA — ETAPA II Proiectul face parte din planul de acţiune pe termen scurt al PMUD și va fi depus spre finanțare prin intermediul Axei prioritare 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile a Programului Operaţional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiţii 4.1 Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile și'a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare. Obiectivele proiectului: - reamenajarea străzilor.ca spații semi-pietonale partajate „shared-space” dedicate pietonilor, persoanelor care utilizează bicicleta și traficului rutier (mult diminuat), fără diferenţe de nivel între spațiul dedicat pietonilor și cel dedicat deplasărilor motorizate, precum și crearea de trasee pietonale, inclusiv refacerea retelei de canalizare pluviala existenta; - instalarea de mobilier urban; - instalarea de componente de accesibilizare Situatia existenta a obiectivului de investitii Locatia. obiectivului de investitii se referă la urmatoarele strazi: Intrare Dragos Voda, Strada Plevnei, Strada Mihail Kogalniceanu, Strada Virtutii; Strada: Dragos Voda, Strada Ecaterina Varga, Strada Negru Voda, Strada Vasile Turcanu, Strada Postei, Strada Calatis, Strada Doinei, Strada C.A. Rosetti, Strada Zambaccian, Strada Sulmona, Strada'Orientului, Strada Crangului, Strada 9 Mai, Strada Gheorghe Sontu, Strada Prof. lon Cantacuzino, Strada Teodorescu Valahu (Luntrei), Strada Cristea Georgescu, Strada Grigore Tocilescu, Strada Horia, Strada Constantin Brancoveanu, Strada Reiner Francisc, Strada Basarabi, Strada Traian (Judecatoria Constanta), precum si la aleile-din zona delimitata de strazile Regina Elisabeta, Remus Opreanu, Reiner Francisc si Cristea Georgescu, pavimentul de pe platforma statuii Anghel Saligny, scara de acces din strada Termele Romane si scara de acces inspre B-dul Regina Elisabeta, cat si aleile din zona delimitata de strazile Regina Elisabeta, Remus Opreanu, Reiner Francisc si Cristea Georgescu. Situatia propusa Solutiile de reabilitare si modernizare a strazilor si: aleilor din cadrul proiectului, au fost stabilite pe baza expertizei tehnice. ANEXA LA HCLM NRĂRO__ RA Structura rutiera pentru strazile Ecaterina Varga, Traian:(judecatoria Constanta), Plevnei, Mihail Kogalniceanu, Virtutii, Dragos Voda, Negru Voda, Vasile Turcanu, Calatis, Zambaccian, Sulmona, Orientului, G.A. Rosetti, Crangului, 9 Mai, Gheorghe :Sontu, Prof. Dr. lon Cantacuzino, Cristea Georgescu, Luntrei, Grigore Tocilescu, Horia, Constantin Brancoveanu, Reiner Francisc, Basarabi, Doinei, Postei, Intrarea Dragos Voda: 7.00 cm pavaj din placi de granit cu suprafata antiderapanta = 4.00 cm mortar „20.00 + 25.00 cm dala din beton „. hartie Kraft „ 25.00 cm piatra sparta „ geotextil Structura rutiera pentru alei: „= 7.00cm pavaj din placi de granit cu suprafata antiderapanta „ 4.00 cm mortar de poza M100 10.00 cm beton de ciment C20/25 20.00 cm piatra sparta amestec optimal geotextil Platforma statuia Anghel Saligny: Se va demonta pavimentul existent si se va reface cu placi de granit antiderapante, De asemenea, se vor reface treptele de acces pe piatforma. Se vor țeface parapetul si zidurile de. sprijin ale platformei: se va desface placajul existent si se va inlocui cu placaj din piatra naturala (calcar dobrogean), iar solbancul exitent va fi inlocuit cu unul din granit (culoare galben- crem). Parapetul metalic existent va fi reconditionat. Piatra naturala va fi similara cu cea folosita in cadrul ameriajarilor din zona istorica a peninsulei. Se va realiza iluminat ambiental in zona platformei prin folosirea de proiectoare directionale amplasate la baza parapetului platformei. Statuia. lui Anghel Saligny va fi reconditionata. De asemenea, se va desface placajul existent: al soclului statuii si se va inlocui cu piatra naturala (calcar dobrogean). Se va realiza iluminatul arhitectural -al statuii. Scara de acces str. Termele Romane Scara este alcatuita din doua tronsoane: zona de acces din strada Termele Roimane, si zona de taluz. Zona de acces din strada Termele Romane va fi reabilitata astfel: - desfacerea'si refacerea treptelor prefabricate; - teparaiea podestelor iritermediare prin folosirea de mortare de reparatie speciale; - repararea pilei de sustinere, in: consola, prin cariasuirea âcesteia cu un beton de clăsa superioara; - refacerea prinderilor parapetilor - prinderile se vor realiza cu elemente de otel galvanizat; - parapetul prefabricat va fi reconditionat si placat cu piatra naturala (calcar dobrogean); ANEXA LA O GI - treptele si podestele intermediare vor fi placate cu granit antiderapant; HCLM NR. (30/20 - parapetul din elemente verticale de beton de pe podestul intermediar superior va fi inlocuit cu un' parapet cu elemente verticale din:grânit. Zona de taluz va fi reabilitata prin; - stabilizarea taluzului in zona scarii prin realizarea de ziduri de. sprijin: dreapta - stanga scarii, care vor fi placate cu piătra naturala. (calcar dobrogean); - refacereataluzului cu geogrile spatiale pe zonele cu. probleme; - parapetul existent va fi placat cu piatra naturala (calcar dobrogean); - spargerea podestelor deteriorate (rupte) de pe taluz si returnarea lor; - desfacerea treptelor si contratreptelor si refacerea acestora si placarea cu granit antiderapant. Elementele de prindere metalice vor fi vopsite.corespunzator mediului salign. Se. va realiza iluminatul scarii prin folosirea de stalpi de iluminat cu un brat, model similar cu cel folosit in cadrul amenajarilor din zona istorica a peninsulei. Piatra naturala va fi similara-cu cea folosita in cadrul amenajarilor din zona istorica a peninsulei. Scara de acces inspre B-dul Regina. Elisabeta: Treptele rupte 'se vor reface, dupa.care toate treptele se vor placa cu placi de granit antiderapante. Se-va realiza un parapet plin de beton p& ambele laturi ale scarii, care va fi placat cu piatra naturala (calcar dobrogean) si se va monta o:mana curenta din fonta. Piatra naturala va fi sirhilara cu cea folosita în cadrul-amenajarilor din zona istorica a peninsulei. Principalii indicatori tehnico-economici « Indicatori 'valorici: Valoare (fara TVA) i TVA Valoare (inclusiv'TVA) “Miilei | 'Miieuro Mii lei Mii lei Mii:euro 21999,20818 | 4715,19380 | 4189,81905 26189,02723 | 5613,21743 TOTAL GENERAL ] 16991,41776 | 3641,85051 | 3228,36937 | 2021978713 | 4333,80211 Din care C + M - Durata estimata de realizare a lucrarilor de constructie este de 24 luni. e Indicatori cantitativi o suprăfata totala strazi reabilitate: 23890-mp; o suprafata totala alei reabilitate: 5109.mp; o suprafata platforma statuie Anghel Saligny restaurata/ reabilitata: 223 mp; o suprafata scara de âcces din strada Termele Romane reabilitata: 85-mp; o suprafata scara de acces din Bulevardul Regina Elisabeta reabilitata: 59.mp; o mobilier urban: - stalp iluminat din fonta cu un brat h=3.5 m: 9 buc.; ANEXA LA HCLM NR. O / 299 o banca din fonta cu sezut si spatar din lemn: 5 buc.; o cos de gunoi din fonta: 150 buc.; o scrumiere din fonta: 62 buc;; o statii inteligente de bikesharing (10 biciclete incluse): 2 buc:; o bolarzi retractabili: 21 buc.; o sistem avertizare zona pietonala: 14 buc. PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, CRROC MAPAOARA- 7 CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, MARCELA ENACHE (i DEVIZUL GENERAL AL INVESTIŢIEI ll.1. Vatoarea totata cu detalierea pe structura devizului general DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizarii investitiei; REAMENAJAREA INTEGRATA A ZONEI PIETONALE DIN CENTRU ISTORIC AL MUNICIPIULUI CONSTANTA - ETAPA II In mii lei/mii euro,la cursul 4,6555 lei/euro Valoare (fara TVA) TVA Valoare (Inclusiv TVA) Nr, Crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli mai lei Mii euro Mii tel Mii lei Mii euro 1 E 3 a E (i 7 GAPITOLUL: 1. Cheltuieli.pentru obtinerea si-amenăjatea:terenului Z : 7 1,1__|Obtinerea terenului 0,00000, 9,00000 000000) 9.09009 000000, 1.2 |Amenajarea terenului 127,37088 27.30000 24,20047| 151,57135 3248700 1.3__|Amenajari pentru protectia mediului si aducerea a starea initiala '78,54538| 16,83500| 1492362 93,46900 20,03365| TOTAL CAPITOLUL. 1 205,91626 4413500 39,12409 245,04034; 52,52065| CAPITOLUL 2 = Cheltuieli: peritru:asigurarea utilitatilor necesare functionarit-oblectivului 2,1 [Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului 105,90912| 2270000) 20,12273 126,93185) 27.91309 TOTAL_CAPITOLUL 2 105,90912 22,70000 20,12273 126,03185) 27,01300 CAPITOLUL 3 = Ctgltuielipentru:proiectare:si-asistenta tehnică 3.1__|Studii de teren Ă 04 „20 E IQ] 7,97325| 3.2__|Obtinere avize, acorduri, autorizatii 109.64160 23, ,50000 20,83190 13047350 27,96500| 3.3 |Proiectare si inginerie 974,94381 208,96429 193,70882 1168,65263| 250,48282| 3.4 [Organizarea procedurilor de achiziție 0.00000) 0.00000 0,00000| 0,00000 0,00000 3.5__|Consultanta 0,00009 0,00000| 9.00000 0,00009 0,09000| 3.6__ Asistenta tehnica 26873856 57,50000| 5106033 319,79889| 88,54400| TOTAL CAPITOLUL. 3 1393,32397 296,49434 272,80105) 1655,12592 CAPITOLUL 4: Ghăltuleli: pentru FVeSTEIa dă Ba 3 : 354,56507, 2149,22482 4.1__|Lucrari de constructii 16267,75971|.___3486,74355 3090,87263|___19358,62334 4.2__|Montaj utilaje și echipamente tehnologice 0,00000 0.09900| 0,00009 0,00000 0.00000 4.3 |Procurare ulilaje, echipamente tehnologice st functionale cu montaj 0.00000 0,00000| 0,90000 0,90000 0,00000 4.4 |Pracurare utilaje fara montaj si echipamente de transport 0,00000|_. 0.,00000 0,00000| 0,00000 0,00000 4,5__|Dotari 1554,34454 33315000 295,32548 1849,67012| 396,44850), 4.6._Active necorporale 0,00000 0,00900| 0,00000 0,00000 0,00000| TOTAL CAPITOLUL 4 93; 34! CARILOLUI:5.+ Alte cheltii 32 5,1__|Organizare de santier PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, 00 jee. OAO TA jr Su 5.1.1 |Lucrari de constructii si Tastalatii aferente organizarii de sanțier 411,84157| 88,27196| 78,24992 490,09159 105,04364 5.1.2 |Cheltuleii conexe organizatii de santier 107,13814| 22,56342 20,35625 127,4943$ 2732647 5.2 _|Comisoanie, cote, taxe, costul creditului 19710045] 42,24547 3744308] 23454953 56,27210 5.3__|Cheltuieii diverse si neprevazute 1756,55202 376,45005 333,74488|____2050,29691 448,02317 TOTAL CAPITOLUL 5 2472,63228| 529,97031 459,80013|____2342,43242| CAPITOLUL 6 2 Cheitulali pehtrii-ptobe teHno1ogIcă SI T85tă SI predarea [a Dăneticiai E 6.1__|Pregatirea personalului de exploatare 9,00099 0,00000! 0,00000 0.00000 9, GT) 6.2 _|Probe tehnologice si teste A 5,33120 2,00090 177253 1119413] 238000 TOTAL GAPITOLUL & ES EN 9 33120 200090 1,77233| 11,10413 2,38000| [TOTAL GENERAL La CARI 21555,20818|___4715,19380|___4189,51505|__26189,02723| __5613,21743 Din care CM ÎL* 72% SN 16991,41776|____3641,85051| —_3228,36337| _20213,78713] __4333,80211 CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, Baoina 1/4 'agina MARCELA SEE 9

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă