AA vUUU
|
i
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii nr.
515/2018
(aprobarea Metodologiei de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social A/imente)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.
515/2018 (aprobarea
Metodologiei de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social Alimente) — proiect din
iniţiativa primarului; |
Analizând Referatul nr. 312.128/809/14.06.2019 al Direcţiei de Asistenţă Socială și Medicală,
prin care se propune modificarea Hotărârii nr.
515/2018 (aprobarea Metodologiei de acordare a
tichetelor sociale în cadrul Programului social Alimente);
Reţinând prevederile art. 9 alin. (2) și (5), art. 11 lit. e), art. 15 alin (3), art. 94 alin. (2) lit. d)
din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.
52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată şi ale Regulamentului
(UE) nr.
679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație
a acestor date şi de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE — Regulamentul general privind protecţia
datelor;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 alin. (1) şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice
locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. |. Se aprobă modificarea art. 2 din Hotărârea nr.
515/2018 (aprobarea Metodologiei de
acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social Alimente), conform Anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art, IL. Se aprobă alocarea sumei de 700.000 lei de la bugetul pe anul 2019 al Direcţiei de
Asistenţă Socială şi Medicală, Capitolul bugetar 68.02 — Asigurări şi asistenţă socială, pentru
implementarea Programului social Alimente, în anul 2019.
Art. IL. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia de Asistenţă Socială şi
Medicală.
Je. AurorpfROȘCA
Ne. 548 din 18 iunie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)
IeeSpgor eee ape ae
Anexa la Hotărârea nr.
548/2019
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA
DIRECŢIA DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI MEDICALA
Cap. | Dispoziţii generale
Art. 1. (1) Programul social ”Alimente” se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale poti
comunitatea vine în sprijinul familiilor şi persoanelor singure vulnerabile, care au o situaţie materială
precară, a familiilor şi persoanelor singure marginalizate social sau aflate în risc de marginalizare şi
excluziune socială.
(2) Programul social „Alimente” este o formă de sprijin comunitar, complementară celorlalte
beneficii sociale acordate din bugetul de stat și constă în acordarea de tichete sociale celor mai
vulnerabile categorii de persoane din municipiul Cluj-Napoca.
(3) Acest program este susținut din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.
Art. 2. Prezenta metodologie stabileşte procedura de acordare a tichetelor sociale persoanelor
singure/familiilor vulnerabile, care au o situaţie materială precară, a familiilor şi persoanelor singure
marginalizate social sau aflate în risc de marginalizare şi excluziune socială, cu domiciliul în
municipiului Cluj- Napoca.
Cap. II Scopul Programului social ”Alimente”
Art. 3. Prevenirea şi combaterea marginalizării sociale a persoanelor singure/familiilor cu
domiciliu/reşedința pe raza municipiului Cluj-Napoca, aflate în situaţie de dificultate, care din cauze
socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de viaţă, şi-au pierdut sau le-au fost
limitate propriile capacităţi de integrare socială.
Cap. III Obiectivul Programului social ”Alimente”
Art. 4. Reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială în
municipiul Cluj-Napoca, prin acordarea unui sprijin financiar din bugetul local sub formă de tichete
sociale, ca măsură complementară beneficiilor de asistență socială acordate de autorităţile
administrației publice centrale.
Cap. IV Beneficiarii Programului social ”Alimente”
Art. 5. Pot fi beneficiari ai Programului social Alimente” următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de razboi, persoane deportate, prizonieri, persecutați
politic, eroi martiri ai revoluţiei, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de
până la 1082 lei şi de până la 786 lei/membru de familie;
c) şomeri înregistrați (cu indemnizaţie şi fără indemnizaţie de şomaj) ale căror venituri nete
lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei şi de până la 786 lei/membru de familie;
Metodologia de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social "Alimente ” pag. |
d) beneficiari de ajutor social sau de alocaţie pentru susținerea familiei;
e) victimele traficului de persoane;
£) victimele violenţei domestice.
Cap. V Cadrul legal general
Art. 6.
(1) Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
(Q) Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
(3) Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
(4) H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
416/2001 privind venitul minim garantat,cu modificările şi completările ulterioare;
(5) Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(6) Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
cu modificările şi completările ulterioare;
(7) Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi
completările ulterioare;
(8) O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
(9) OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările
şi completările ulterioare;
(10) H.G. nr. 383/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea
sărăciei pentru perioada 2015-2020 şi a Planului strategic de acţiuni pentru perioada 2015-2020;
(II)Legea nr. 215/2001 administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
(12) Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
(13) Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice, (12), cu modificările
şi completările ulterioare;
(14) Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi
completările ulterioare;
(5)
H.C.L. nr. 315/2015 privind Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca pentru perioada
2014-2020.
Cap. VI Definiţii
Art. 7. În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a. ancheta socială este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de
prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor,
familiilor, grupurilor sau comunităţilor;
b. beneficiarii de ajutor social sunt persoanele singure sau familiile pentru care s-au stabilit, prin
dispoziţia primarului, drepturile prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
c. beneficiarii de alocaţie pentru susținerea familiei sunt familiile pentru care s-au stabilit, prin
dispoziţia primarului, drepturile prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru
susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d. domiciliul/reşedința reprezintă adresa la care persoana declară că are locuinţa
principală/secundară, trecută şi în documentul de identitate al persoanei;
Metodologia de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social "Alimente ” pag. 2
grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de
satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de
droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială;
pensionarii, invalizi, veteranii, văduvele de război, persoanele deportate, prizonierii,
persecutaţii politic, eroii martiri ai revoluţiei, orfanii sunt categoriile de persoane beneficiare
ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,cu modificările şi completările
ulterioare; Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor
şi văduvelor de război,cu modificările şi completările ulterioare; Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri, (r 2), cu completările ulterioare, Legii nr. 341/2004 recunoştinţei pentru victoria
Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la
Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului -
Lupeni - august 1977 , cu modificările şi completările ulterioare;
persoanele cu handicap grav sau accentuat sunt persoanele încadrate în grad de handicap grav
sau accentuat, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap (12), cu modificările şi completările ulterioare;
reprezentantul familiei este membrul familiei care are capacitate deplină de exerciţiu a
drepturilor civile şi care solicită, în numele familiei, acordarea drepturilor la beneficii de
asistenţă socială. Reprezentantul familiei se stabileşte de către soţi sau, în caz de neînțelegere
între aceştia, de către autoritatea tutelară;
reprezentantul legal este persoana desemnată, în condiţiile legii, să reprezinte interesul
persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu conform Codului Civil;
sărăcia reprezintă starea unei/unui persoane/familii/ grup/comunități manifestată prin lipsa
resurselor strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim
de trai într-o anumită perioadă de timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societăţii;
situația de dificultate este situaţia în care se află o persoană care, la un moment dat, pe parcursul
ciclului de viaţă, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de
viaţă dezavantajat, şi-a pierdut sau limitat propriile capacităţi de integrare socială; în situaţia de
dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane şi comunităţi, ca urmare a afectării majorităţii
membrilor lor;
șomerii indemnizaţi sau neindemnizaţi sunt persoanele care se află în evidențele Agenţiei
Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj (AJOFM Cluj), cu indemnizaţie de şomaj sau ca
persoane în căutarea unui loc de muncă, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare;
„ testarea mijloacelor de existenţă a potenţialilor beneficiari reprezintă procedura de evaluare a
veniturilor realizate şi a bunurilor mobile şi imobile deţinute de persoană sau familie, necesare
acoperirii nevoilor de consum ale acestora;
venitul reprezintă totalitatea sumelor pe care persoana sau membrii familiei le
realizează/primesc ca urmare a unei activităţi salarizate, independente sau agricole, aşa cum sunt
acestea definite de Codul fiscal, din valorificarea, folosirea, cedarea unor bunuri aflate în
proprietate, precum şi cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de
şomaj, asistenţă socială, obligaţii legale de întreţinere, alte indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu
caracter permanent ori creanţe legale;
victimele traficului de persoane sunt definite de art. 6 lit. qq) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei
sociale, cu modificările şi completările ulterioare (victima traficului de persoane reprezintă
persoana fizică, subiect pasiv al faptelor de ameninţare, violență sau al altor forme de
constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune şi abuz de autoritate, indiferent dacă participă sau nu
Metodologia de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social "Alimente ” pag. 3
în procesul penal în calitate de parte vătămată,;) şi de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
p. victimele violenței domestice sunt definite la art. 6 lit. rr) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei
sociale, cu modificările şi completările ulterioare (violenţa în familie se referă la orice acțiune
fizică sau verbală, săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru
al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu
material) şi de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, (12),
cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 8. Familia se defineşte după cum urmează:
(1) Prin familie se înţelege soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriți, aflaţi în
întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(2) Se consideră familie şi persoana care locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în
întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
€) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau
execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
£) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi
se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e).
(3) Se consideră familie şi fraţii fără copii, care locuiesc şi gospodăresc împreună şi care nu au
domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
(4) În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriți, cu copiii lor
şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(5) Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi,
copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit
tutela sau curatela, potrivit legii.
Art. 9. Prin termenul persoană singură se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care
locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor.
Cap. VII Actele necesare în baza cărora se acordă tichetele sociale
Art. 10. (1) Pentru acordarea dreptului la beneficiul social sub formă de tichete sociale în vederea
achiziţionării de produse alimentare, fiecare persoană singură/familie care se încadrează în program,
depune la primăriile de cartier sau la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM) un dosar
cu următoarele documente, prezentate în original şi copie, după caz:
a) cererea și declaraţia pe proprie răspundere al cărei model este prezentat în Anexa la prezenta
metodologie, parte integrantă a acesteia, care va fi însoţită în mod obligatoriu de documente
doveditoare, în funcţie de fiecare caz în parte;
b) acte privind componența familiei (buletine/cărţi de identitate, certificate de naștere, căsătorie,
sentinţe de divorţ, hotărâre de plasament/adopţie/încredinţare etc);
c) acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei ( adeverinţe de salariu cu venitul net,
cupoane de pensie/șomaj din luna anterioară celei în care se depune cererea, indemnizaţii,
alocaţii, alte categorii de venituri realizate, etc.);
d) actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
e) certificatul de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul;
£) carnetul de evidenţă, vizat la zi - pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Cluj pentru
cei care nu sunt indemnizaţi şi sunt aflaţi în căutarea unui loc de muncă;
Metodologia de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social "Alimente ” pag. 4
8) alte documente doveditoare privind apartenenţa la una dintre categoriile menţionate în prezenta
metodologie, în funcţie de caz.
(2) Persoanele singure/familiile beneficiare de ajutor social, de alocaţie pentru susținerea familiei
sau stimulentul educațional acordat în baza Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în
învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările
ulterioare, completează doar formularul de cerere şi de declaraţie pe propria răspundere prevăzut în
Anexa la prezenta metodologie.
Cap. VIII. Stabilirea dreptului la beneficiul social sub formă de tichete sociale
Art. 11. Formularul de cerere şi de declaraţie pe proprie răspundere, prevăzut în Anexa la prezenta
metodologie, se completează de către persoana singură/reprezentantul familiei/reprezentantul legal cu
informaţiile privind componenţa familiei, veniturile nete realizate şi bunurile deţinute în luna anterioară
depunerii.
Art. 12. Formularele de cerere şi de declaraţie pe propria răspundere se pot depune, împreună cu actele
doveditoare, în fiecare an, până în ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie şi se soluţionează în ordinea
depunerii acestora.
Art. 13. Soluţionarea cererii se face de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală prin verificarea
condiţiilor de eligibilitate ale solicitantului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Art. 14. Verificarea eligibilităţii se face pe baza documentelor doveditoare care însoțesc formularul de
cerere şi de declaraţie pe propria răspundere, a informaţiilor ce se regăsesc în sistemul informatic
PATRIMVEN şi în bazele de date ale Direcţiei Impozite şi Taxe Locale din aparatul de specialitate al
primarului municipiului Cluj-Napoca.
Art. 15. În situaţia în care suma rezultată din luarea în evidenţă a cererilor care îndeplinesc criteriile de
acordare depăşeşte bugetul aprobat cu această destinaţie, criteriul de departajare pentru acordarea
tichetelor sociale va fi numărul de înregistrare al cererilor, în ordine cronologică.
Art. 16. În urma verificărilor se întocmeşte un referat cu propunerea de acordare sau de respingere,
care se înaintează primarului pentru emiterea dispoziţiei individuale sau colective, după caz.
Art. 17. Acordarea tichetelor sociale se face cu condiţia ca solicitantul să-şi fi achitat obligaţiile de
plată faţă de bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.
Art. 18. Tichetele sociale se acordă o singură dată pe an, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie
în bugetul DASM.
Art. 19. Dacă o persoana singură se regăseşte la data solicitării în mai multe dintre categoriile de
beneficiari prevăzute la Art. 5, aceasta beneficiază de tichete sociale pentru o singură categorie de
persoane defavorizate căreia îi aparţine.
Art. 20. (1) Dacă două sau mai multe persoane din aceeași familie se încadrează în una sau mai multe
dintre categoriile de beneficiari prevăzute la Art. 5, fiecare familie beneficiază de tichete sociale pentru
o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine.
(2) Dacă în aceeași familie sunt două sau mai multe persoane cu dizabilităţi, încadrate în grad
de handicap grav sau accentuat, tichetele sociale se acordă pentru fiecare persoană încadrată în grad de
handicap grav sau accentuat.
Cap. LX. Respingerea cererii sau încetarea dreptului la beneficiul social
Metodologia de acordare a tichetelor sociale în cadrul Programului social ” Alimente” pag. 5
Mi
i
|
PU) SDU Na
Art, 21. Cererea de acordare a beneficiului social sub formă de t
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.