MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind activitatea serviciului de salubrizare de sortare a deşeurilor de hârtie, carton,
metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare,
inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare
la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr.215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă ordinară, azi 26.01.2023
Având în vedere :
- Referatul de aprobare nr. 11504/CP/12.01.2023 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 9082/10.01.2023 al Direcţiei Administrarea Domeniului
Public;
- Adresa nr. 9085/10.01.2023 a Direcţiei Administrarea Domeniului Public.
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 51/ 2006 privind serviciile comunitare de utilităti publice, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/ 2006, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Art. IV din Legea nr. 99/ 2014 de modificare şi completare a Legii serviciului de
salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
- OUG nr. 133/ 2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 92/2021 privind regimul
deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
- Ordinului nr. 111/ 2007 privind aprobarea Caietului de Sarcini - cadru al serviciului de
salubrizare a localităţilor;
- Ordinului nr. 82/ 2015 privind aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de
salubrizare a localităţilor;
- HCGMB nr.
82/ 2015 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare şi funcționare pe termen
mediu şi lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București, cu modificările
ulterioare;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și
respectarea drepturilor cetățenilor;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi
privat, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului și salubritate;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. o) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art], Se aprobă Regulamentul activităţii serviciului de salubrizare de sortare a
deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în
staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri
şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Caietul de sarcini al activităţii serviciului de salubrizare de sortare a
deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în
staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri
şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art,3. Începând cu data intrării în vigoare a prezenteri hotărâri, Hotărârea de Consiliu
Local Sector 3 nr. 240/30.07.2020 privind darea în administrare a furnizării/prestării activității
serviciului public de salubrizare de sortare a deşeurilor municipale și a deşeurilor similare în
staţiile de sortare către Societatea SD3- Salubritate şi Deszăpezire S3 S.R.L., îşi încetează
aplicabilitatea.
Art.4. Primarul Sectorului 3 prin Direcţia Administrarea Domeniului Public, va lua
măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
CORHANĂ EDUARD-MARIAN
NR. 5
DIN 26.01.2023
Anexa nr, 1 la HCL Sector 3 nr. ___Â___/ 46:0/. 4045
REGULAMENT
AL ACTIVITĂȚII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE DE SORTARE A
DEŞEURILOR DE HÂRTIE, CARTON, METAL, PLASTIC ŞI STICLĂ
COLECTATE SEPARAT DIN DEȘEURILE MUNICIPALE ÎN STAȚII DE
SORTARE, INCLUSIV TRANSPORTUL REZIDUURILOR REZULTATE DIN
SORTARE LA DEPOZITELE DE DEŞEURI ŞI/SAU LA INSTALAȚIILE DE
VALORIFICARE ENERGETICĂ, PE RAZA SECTORULUI 3 AL MUNICIPIULUI
BUCUREȘTI
CAPITOLUL
DISPOZIȚII GENERALE
ART. 1.
(1) Prevederile prezentului regulament se aplică activităţii de sortare a deşeurilor
de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deșeurile municipale în staţii de
sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri şi/sau
la instalaţiile de valorificare energetică, activitate a serviciului public de salubrizare,
denumită în continuare serviciu de sortare a deşeurilor, înființat și organizat la nivelul
Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, pentru satisfacerea nevoilor de salubrizare ale
populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul Sectorului 3
al Municipiului Bucureşti.
(2) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind desfăşurarea
activităţii de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din
deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare
la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, definind modalităţile
şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de salubrizare, indicatorii de
performanţă, condiţiile tehnice, raporturile dintre operator şi utilizator.
(3) Prevederile prezentului regulament se aplică la proiectarea, executarea,
recepționarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în vedere
desfășurării activităţii de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă
colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul
reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare
energetică, cu urmărirea tuturor cerințelor legale specifice în vigoare.
(4) Operatorul care desfăşoară activitatea de sortare, indiferent de forma de
proprietate şi de modul în care este organizată gestiunea activităţii serviciului de salubrizare
de sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile
municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la
depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică, se vor conforma
prevederilor prezentului regulament. / 4
/
ART. 2. Prezentul regulament se aplică următoarelor activităţi de salubrizare:
a) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din
deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare
la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică.
ART. 3. Modul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare frebuie să se realizeze
pe baza următoarelor principii:
a) protecţia sănătăţii populaţiei;
b) responsabilitatea faţă de cetăţeni;
c) conservarea şi protecția mediului înconjurător;
d) asigurarea calităţii şi continuității serviciului;
e) tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat;
3)
8) dezvoltarea durabilă.
securitatea serviciului;
ART. 4. Termenii şi noţiunile utilizate în prezentul regulament se definesc după cum urmează:
1.
10.
autoritate competentă de reglementare - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.;
compost - produs rezultat din procesul de tratare aerobă și/sau anaerobă, prin
descompunere microbiană a componentei organice din deşeurile biodegradabile
colectate separat supuse compostării;
curăţarea zăpezii/gheţii - operaţiunea de îndepărtare a stratului de zăpadă sau de gheaţă
depus pe suprafaţa carosabilă şi pietonală, în scopul asigurării deplasării vehiculelor și
pietonilor în condiţii de siguranţă;
curăţarea rigolelor - operaţiunea de îndepărtare manuală sau mecanizată a depunerilor
de noroi, nisip şi praf de pe o porţiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al
străzii, urmată de măturare şi/sau stropire;
deşeu - orice substanță sau obiect pe care deţinătorul le aruncă ori are intenţia sau
obligaţia să le arunce;
deșeuri biodegradabile - deşeuri care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, cum
ar fi deşeurile alimentare ori de grădină, şi care pot fi valorificate material;
deșeu cu regim special - deşeu ale cărui manipulare, colectare, transport și depozitare
se supun unui regim reglementat prin acte normative în vederea evitării efectelor
negative asupra sănătății oamenilor, bunurilor şi asupra mediului înconjurător;
deșeuri din construcții provenite din locuinţe - deşeuri generate din activităţile de
reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor;
deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele
definiţiei de deşeu, exclusiv deșeuri de producţie;
deşeuri menajere - deşeuri provenite din gospodării/locuinţe, i_nclusiv fracțiile
colectate separat, şi care fac parte din categoriile 15.01 şi 20 din anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru
/
II.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările
ulterioare;
deşeuri municipale - deşeuri menajere şi deșeuri similare, inclusiv fracțiile colectate
separat;
deşeuri de producţie - deșeuri rezultate din activități industriale, ce fac parte din
categoriile 03-14 din anexa nr. 2 la Hotarârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările
ulterioare;
deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producție
pentru obţinerea produsului inițial sau pentru alte scopuri;
deşeuri reziduale - deşeurile nevalorificabile colectate separat, inclusiv cele rezultate
în urma proceselor de tratare, altele decât deşeurile reciclabile;
deşeuri de origine animală - subproduse de origine animală ce nu sunt destinate
consumului uman, cadavre întregi sau porţiuni de cadavre provenite de la animale;
deşeuri similare - deşeuri provenite din activităţi comerciale, din industrie și instituţii
care, din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei, sunt comparabile cu deşeurile
menajere, exclusiv deşeurile din producţie, din agricultură şi din activităţi forestiere;
deşeuri stradale - deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea
cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, de la animale, din depunerea de substanțe
solide provenite din atmosferă;
deşeuri voluminoase - deşeuri solide de diferite proveniențe care, datorită
dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare, ci necesită o
tratare diferențiată faţă de acestea, din punct de vedere al preluării și transportului;
gură de scurgere - componenta tehnică constructivă a sistemului de canalizare prin care
se asigură evacuarea apelor pluviale;
incinerare - operaţia de tratare termică a deşeurilor, cu sau fără recuperare de energie,
realizată în instalaţii care respectă legislaţia în vigoare privind incinerarea deşeurilor;
indicatori de performanță - parametri ai serviciului de salubrizare, realizaţi de
operatorul de servicii, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriți la
nivelul operatorului;
licenţă - actul tehnic şi juridic emis de A.N.R.S.C., prin care se recunoaşte calitatea de
operator al serviciului, precum şi capacitatea şi dreptul de a presta una sau mai multe
activităţi ale acestuia;
măturat - activitatea de salubrizare a localităților care, prin aplicarea unor procedee
manuale sau mecanice, realizează un grad bine determinat de curățare a suprafeţelor
de circulaţie, de odihnă ori de agrement ale așezărilor urbane sau rurale;
reţetă - ansamblu de specificaţii care descriu materialele utilizate pentru o anumită
operațiune pe sortimente, cantităţi, concentraţii ale soluţiilor pentru o anumită
operaţiune de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie şi un anumit tip de obiectiv;
salubrizare - totalitatea operaţiunilor şi activităţilor necesare pentru păstrarea unui
aspect salubru al localităţilor;
sistem public de salubrizare - ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor
funcţionale şi dotărilor specifice, construcțiilor și terenurilor aferente prin care se
realizează serviciul de salubrizare;
27. spălarea străzilor - activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalaţii
speciale, folosindu-se apa, cu sau fără soluţii speciale, în vederea îndepărtării
deşeurilor şi prafului de pe străzi şi trotuare;
28. stropitul străzilor - activitatea de salubrizare, care constă în dispersarea apei pe
suprafețele de circulaţie, indiferent de natura îmbrăcămintei acestora, pe spaţiile de
odihnă şi de agrement, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalaţii specializate,
în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătăţirii stării igienice a localităţilor
și evitării formării prafului',
29. tobogan - jgheab sau tubulatură folosită drept mijloc de transport prin alunecare a
deşeurilor;
30. utilizatori - conform definiției prevăzute în Legea serviciilor comunitare de utilită i
ublice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare;
ART. 5. Operatorul care desfăşoară activitatea de sortare trebuie să îndeplinească indicatorii
de performanţă, din caietul de sarcini al serviciului şi contractul de delegare a gestiunii
serviciului sau hotararea de dare în administrare, aprobați de consiliul local.
CAPITOLUL Il
ASIGURAREA ACTIVITĂȚII DE SORTARE A DEŞEURILOR DE HÂRTIE
CARTON, METAL, PLASTIC ŞI STICLĂ COLECTATE SEPARAT DIN
DEȘEURILE MUNICIPALE ÎN STAȚII DE SORTARE, INCLUSIV TRANSPORTU
REZIDUURILOR REZULTATE DIN SORTARE LA DEPOZITELE DE DEŞEURI
ȘI/SAU LA INSTALAȚIILE DE VALORIFICARE ENERGETICĂ
ART. 6. (1) Operatorul are permisiunea de a desfăşura activitatea de sortare a deşeurilor de
hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deșeurile municipale în staţii de
sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la
instalaţiile de valorificare energetică provenite de pe raza Sectorului 3 al Municipiului
București.
(2) Operatorul are permisiunea de a desfășura activitatea de sortare a deşeurilor de hârtie,
carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare,
inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la
instalaţiile de valorificare energetică şi în alte/ pentru alte unități administrativ-teritoriale/
subunități ale unităților administrativ-teritoriale, pe baze contractuale.
(3) Operatorul are dreptul la exclusivitate pentru prestarea activităţii de sortare a deşeurilor
de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de
sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la
instalaţiile de valorificare energetică în aria administrativ-teritorială a Sectorului 3 al
Municipiului București.
ART. 7. Operatorul care desfăşoară activitatea de precolectare, colectare şi transport al
deşeurilor municipale va preda deşeurile operatorului care desfăşoară activitatea de sortare în
/
vederea reducerii volumului şi a cantităţii acestora, precum şi pentru creșterea gradului de
recuperare.
ART. 8. Deşeurile municipale vor fi supuse în mod obligatoriu procesului de sortare, fiind
interzisă depozitarea acestora fără a fi supuse în prealabil operaţiunii de sortare.
ART. 9. Deşeurile de hârtie şi carton, de plastic şi metal colectate separat de la toți producătorii
de deșeuri pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului București sunt transportate către staţia de
sortare numai de către operatorul licenţiat A.N.R.S.C., căruia i-a fost dată în administrare/
delegată furnizarea/ prestarea serviciului de salubrizare.
ART, 10. Deşeurile de sticlă colectate separat de la producătorii de deşeuri vor fi transportate
de către operatorii de salubrizare la spaţiile de stocare temporară, special amenajate în incinta
staţiilor de sortare.
ART. 11. (1) Operatorul care desfășoară activitatea de sortare asigură predarea către operatori
autorizaţi în vederea valorificării/ eliminării tipurilor de deşeuri rezultate.
(2) Operatorul care desfăşoară activitatea de sortare împreună cu operatorul care desfășoară
activitatea de colectare şi transport al deşeurilor municipale vor stabili modalitatea de predare
şi valorificare/ eliminare a materialelor rezultate din instalația de sortare în funcţie de natura
acestora.
ART. 12. Sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din
deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare
la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică se realizează pe tipuri de
materiale.
ART. 13. Transportul deşeurilor sortate de la stația de sortare către instalaţiile de tratare sau
reciclare, inclusiv a fracţiei inutilizabile rezultate către depozitele ecologice de deșeuri, se
asigură de către operatorul care desfășoară activitatea de sortare către operatorii economici cu
care acesta are contracte încheiate, în condiţiile legii, în vederea respectării principiului
economicității şi eficienţei.
ART. 14. Prestarea activităţii de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă
colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor
rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică în
staţiile de sortare se va executa astfel încât să se realizeze:
a) continuitatea activităţii, indiferent de anotimp şi condiţiile meteo, cu respectarea
prevederilor contractuale;
b) controlul calităţii serviciului prestat;
c) respectarea instrucţiunilor/procedurilor interne de prestare a activităţii;
d) ţinerea la zi a documentelor cu privire la cantităţile de deşeuri de ambalaje sortate şi
predate agenţilor economici valorificatori;
e) respectarea regulamentului serviciului de salubrizare, în condiţiile legii;
f) prestarea activităţii pe baza principiilor de eficienţă economică, având ca obiectiv
reducerea costurilor de prestare a serviciului;
g) asigurarea mijloacelor auto adecvate pentru încărcarea şi transportul deşeurilor de
ambalaje de la toate punctele amenajate ectarea selectivă a i ;
i
GONAN
h) îndeplinirea obiectivelor anuale asumate privind reciclarea şi valorificarea deşeurilor
de ambalaje prin preluarea responsabilităţii de la operatorii economici autorizaţi în acest
scop de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor;
i) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat şi în număr
suficient.
ART. 15. Spațiile în care se desfăşoară activitatea de sortare trebuie să îndeplinească cel puţin
următoarele condiţii:
a) să dispună de o platformă betonată cu o suprafaţă suficientă pentru primirea deşeurilor
şi pentru depozitarea temporară a materialelor reciclabile;
b) să fie prevăzute cu cântar electronic de cântărire a autovehiculelor, cu transmisia şi
înregistrarea datelor la dispecer şi cu verificarea metrologică în termenul de valabilitate;
c) să aibă instalaţie de spălare şi dezinfectare;
d) să fie prevăzute cu instalaţii de tratare a apelor uzate, conform normativelor în vigoare,
sau să existe posibilitatea de transportare a acestora la o staţie de epurare a apelor uzate;
e) să permită depozitarea temporară, separată, a fiecărui tip de deşeu sortat;
f) să e
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.