Si MUNICIPIUL BUCUREȘTI
(3) CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu
„Imobil cu funcțiune mixtă cu REHpropus > $+P+2E-3Eretras, pe un teren Situat
în Strada Râmnicu Vâlcea nr. 17A (fostă Dristor nr. 167), Sector 3”
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice local nr. 215/2001, precum
și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în ședință ordinară, azi 28.07.2021
Având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 69738/CP/14.04.2021 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 09/30.03.2021 al Direcţiei Generale Urbanism şi
Amenajarea Teritoriului - Arhitect Şef;
Adresa nr. 65875/07.04.2021 a Direcţiei Generale Urbanism şi Amenajarea
Teritoriului - Arhitect Șef;
În conformitate cu prevederile:
Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi
completările ulterioare;
Ordinului nr. 2701/2010 al MDRT pentru aprobarea metodologiei de informare şi
consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor urbanistice;
Planului Urbanistic Zonal Sector 3 al Municipiului Bucureşti aprobat prin HCGMB nr.
49/31.01.2019.
Luând în considerare:
Avizul Arhitectului Șef nr. D/RV/16-2020/30.03.2021;
Raportul informării şi consultării publicului nr. 07/30.03.2021;
Punctul de vedere al Arhitectului Șef nr. 08/30.03.2021;
Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, fond locativ și arhitectură.
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. e) şi art. 166 alin. (2) lit. j) din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi competările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă documentaţia de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu „Imobil cu
funcţiune mixtă cu RHoropus > S+P+2E-3Evewas, pe un teren situat în strada Râmnicu Vâlcea
nr. 17A (fostă Dristor nr. 167), Sector 3”, proprietate privată persoană juridică, cu suprafața
de 239 mp din acte şi 262 mp conform măsurătorilor cadastrale, în conformitate cu Anexele
1 şi 2, reprezentând Avizul Arhitectului Şef şi Planul de reglementări urbanistice, care fac
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Raportul informării şi consultării publicului nr. 07/30.03.2021,
conform Anexei 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3, Prezenta documentaţie are caracter de reglementare specifică şi nu dă dreptul la
construire până la obţinerea autorizaţiei de construire.
Art.4. După aprobare, în vederea efectuării modificărilor în evidenţele cadastrale, prin
grija beneficiarului, se va transmite Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară București
documentaţia specifică prevăzută în norme.
Art.5. Prezenta documentaţie de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani.
Art.6. (1) Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Generale Urbanism şi Amenajarea
Teritoriului - Arhitect Șef, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
(2) Prezenta hotărâre va fi comunicată beneficiarului de către Direcţia Generale
Urbanism și Amenajarea Teritoriului - Arhitect Şef.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ
NEAGU CONSTANŢE L
NR. 169
DIN 28.07.2021
PRIMĂRIA ARHITECT ȘEF | Sa
SECTORULUI |
BUCUREŞTI
—— arse primarie, TELEFON (nog 021) 318 03 23- 28 FAX (on4 021) 318 03 a E-MAIL urbanisrnD primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
ANEXA nr. | Ga Aezs 3 ne. 169729. 0% 02|
Ca urmare a cererii adreşate de societatea MERLONI TRADE S.R.L., cu sediul în Municipiul Târgoviște, Bulevardul independenţei nr. 8,
Județul Dimbovița, prin Tamara Dogariu, telefon/fax ......... e-mail .......... „ înregistrată cu nr. 355960/19.05.2020 și completată
cu nr, 567539/02.11.2020, nr. 624910/18.12.2020, nr. 17463/28.01.2021 şi nr. 54141/22.03.2021.
în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare,
se emite următorul:
AVIZ
Nr. D/RV/16-2020/30.03.2021
Pentru Planul urbanistic de detaliu pentru? imobil cu funcţiune mixtă cu RHpropus = S+P+2E-3Eretras,
generat de imobilul“ situat în Strada Râmnicu Vâlcea nr. 17A (fostă Dristor nr. 167), Sector 3, București.
Iniţiator: S.C. MERLONI TRADE S.R.L.
Proiectant: S.C. ANIMA DESIGN & CONSTRUCT S.R.L.
Specialist cu drept de semnătură RUR: arh. Tamara Elena P. DOGARIU, RUR -DE.
Amplasare, delimitare, suprafaţă zona studiată în P.U.D.: amplasamentul este situat în intravilanul
Municipiului București, delimitat de următoarele repere urbane -— la Nord Bulevardul Camil Ressu, la Vest
Şoseaua Mihai Bravu, la Sud-Vest Calea Vitan, la Est Bulevardul Râmnicu Vâlcea și este format din teren
curți-construcții în suprafață de 239mp. din acte și 262mp. conform măsurătorilor cadastrale.
Prevederi R.L.U. aferent P.U.Z.-S.3 al Municipiului București, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 49/31.01.2019:
- imobilul este situat în intravilanul Municipiului București și se încadrează în U.T.R. L4a — subzona locuinţelor
colective înalte cu P+5 - P+10 niveluri, formând ansambluri preponderent rezidenţiale, situate în afara zonei
protejate. De asemenea, potrivit art. 2, alin 7) pentru subzona L4a, se prevăd următoarele: în cazu! unor enclave
de lotizări existente în ansamblurile de locuinţe colective, acestea vor fi considerate funcţional și urbanistic
similar zonei L2 şi se vor supune reglementărilor de construire pentru această subzonă; U.T.R. L2a - subzona
locuințelor individuale și colective mici realizate pe baza unor lotizări urbane anterioare cu P - P+2 niveluri
situate în afara zonei protejate;
- funcțiuni predominante: locuințe individuale și colective mici; anexe aferente locuirii; funcțiuni comerciale,
servicii profesionale și mici activități manufacturiere, cu condiţia ca suprafața acestora să nu depășească 250
mp ADC și să nu afecteze liniștea, securitatea și salubritatea zonei; funcțiunile comerciale, serviciile
complementare locuirii și activităţile manufacturiere cu suprafața desfășurată peste 250 mp. se pot admite
cu condiția elaborării și aprobării unor documentaţii PUD; se admit funcțiuni comerciale, servicii profesionale
şi mici activităţi manufacturiere, cu condiţia ca suprafaţa acestora să nu depăşească 250,00 mp ADC, să nu
genereze transporturi grele, să nu atragă mai mult de 5 autoturisme, să nu fie poluante, să nu aibă program
prelungit peste orele 22:00 şi să nu utilizeze terenul liber al parcelei pentru depozitare şi producţie;
funcțiunile comerciale, serviciile complementare locuirii şi activităţile manufacturiere cu suprafaţa desfăşurată
peste 250,00 mp se pot admite cu condiţia elaborării şi aprobării unor documentaţii P.U.D.; este admisă
amplasarea următoarelor funcțiuni complementare locuirii: dispensare, creşe, învățământ, culte, sport —
întreţinere — în baza P.U.D. aprobat;
- Hmaximă = înălțimea clădirii măsurată de la nivelul terenului la cornișă va respecta înălțimea maximă prevăzută
prin proiectul iniţial al lotizării; se admite un nivel retras înscris în volumul acoperișului, în suprafață de maxim
60% din aria construită sau etaj retras în cazul acoperirilor de tip terasă; în cazul în care înălţimea clădirii
propuse depăşeşte distanţa dintre alinieri, noua constructie se va retrage suplimentar astfel încat Hmaxima să nu
depășească distanța dintre alinieri sau în cazul în care nu este configurat frontul de vis-a-vis, înălțimea acesteia
nu va depăși dublul distanţei din axul străzii până la cladire, cu condiţia să nu fie lăsate vizibile calcane de pe
parcelele alăturate. Prevederi aplicabile inclusiv în cazul parcelelor cu acces la drumuri/servituţi private;
- POT maxim = 45%;
- CUTmaxm = 1,3 mp.ADC/mp.teren (pentru înălțimi P+2E), în cazul mansardelor sau nivelurilor retrase,
se admite o depășire a CUT proporţional cu suplimentarea ADC cu maxim 0,6 din AC;
- retragerea minimă faţă de aliniament = în raport cu caracterul străzilor existente, clădirile pot îi dispuse
pe aliniament sau pot fi retrase cu condiţia să nu lase aparente calcane ale clădirilor învecinate propuse
a fi menținute datorită valorii lor arhitectural urbanistice sau de întrebuințare; amplasarea de funcțiuni tehnice
în subteran este permisă pe întreaga suprafața a parcelei până la limita propusă pentru domeniul public cu
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
PRIMĂRIA
SECTORULUI ARHITECT ȘEF
BUCUREȘTI
condiția asigurării unei suprafețe de min. 25% din suprafața parcelei cu un strat de Pământ vegetal cu o grosime
de min. 2,00 m.:
fără a lua în considerare streașina; clădirile se vor amplasa pe limita de proprietate atunci când se alipesc de
calcanul unei clădiri alăturate protejate sau în stare bună;
- retrageri minime faţă de limitele posterioare = va fi determinată de aliniamentul posterior al lotizării care va
putea fi depășit numai pentru extinderi în suprafața de maxim 12.0 mp. construiți la so! (pentru îmbunătățirea
Imobilul nu este cuprins în Lista Monumentele Istorice actualizată, nu se află în P.U.Z. - Zone construite
protejate și nu se află în aria de protecţie a monumentelor istorice stabilită prin P.U.Z.-S.3, conform informaţiilor
din Certificatul de urbanism nr. 1628/14 5.12.2020, emis de Primăria Sectorului 3.
Conform R.L.U. aferent P.U.Z.-S.3 ai Municipiului București, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 49/31.01.2019,
art. 5 — Derogări de la prevederile regulamentului, alin. 5.1 - Prin derogare se înțelege modificarea Condiţiilor
de construire: funcțiuni admise, regim de construire, înălțime maximă adimisă. distanţe minime faţă de limitele
Parcelei, POT, CUT și alin. 52. - Derogările de la prevederile prezentului Regulament sunt admise
în condițiile legii.
Conform Legii 350/2001 cu modificările și completările ulterioare, art. 32 - alin. (1) În cazul în care prin cererea
pentru emii Bani i i i i
ale parcelei, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul! spaţiilor publice,
după caz, reglementări cuprinse în ilustrarea urbanistică, parte integrantă din docu i i
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 66/26.02.2021 s-a aprobat suspendarea
H.C.G.M.B nr.
49/2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal — P.Uz. Coordonator Sector 3, pentru o
De asemenea, relevante sunt și prevederile art. 32, alin (6) din Lege
și completările ulterioare, potrivit căruia - după aprobarea Planului urbanistic zonal sau, după caz, a Planului
urbanistic de detaliu se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obținerii autorizaţiei de construire,
precum și scopul menţionat în Certificatul de urbanism nr. 1628 din 15.12.2020 (certificat emis anterior datei de
26.02.2021).
Prevederi P.U.D. propuse:
- retrageri minime faţă de limitele laterale = dreapta (Sud) — retras 3,00m. față de limita de proprietate;
Stânga (Nord) — pe limita de proprietate, alipire la calcanul existent al clădirii învecinate;
- retrageri minime faţă de limita posterioară (Est) = retras 4,50m. faţă de limita de proprietate, cu balcoane
retrase la 3,00m.;
- POToropus = 45%,
- CUT propus = 1,57mp.ADC/mp.teren (pentru S+P+2E-3Eretras);
- Hpropusă= 11,00m. pentru etajul 2;
- orice alte construcţii realizate în exteriorul conturului maxim edificabil propus prin P.U.D. sunt interzise
Cu excepția elementelor cuprinse în prevederile R.L.U. aferent P.U.Z.-$.3 al Municipiului București sau
în planșa de reglementări urbanistice, vizată spre neschimbare, anexată prezentului aviz;
- Circulaţii şi accese: conform Avizului de circulații nr. 16637/20.08.2020-1 870413/11.08.2020 emis
de PMB.DT.-C.T.C. cu respectarea normelor privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru
PRIMĂRIA
SECTORULUI
BUCUREŞTI
ARHITECT ȘEF
noile construcţii și amenajări autorizate pe teritoriul Municipiului București, aprobate cu H.C.G.MB.
nr. 66/06.04.2006 și a celorlalte prevederi înscrise în aviz;
- echipare tehnico-edilitară: toate clădirile noi vor fi racordate la rețelele tehnico edilitare. De asemenea,
se vor respecta condiţiile impuse prin avizele/acordurile/declarații/studii de specialitate, prezentate la dosar,
obținute conform certificatelor de urbanism.
În urma şedinţei Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism se avizează favorabil Planul
urbanistic de detaliu, cu următoarele condiţii”: imobilul se va încadra în edificabilul maxim reglementat
prin P.U.D.
Prezentul aviz este valabil numai împreună cu planşa de reglementări urbanistice anexată şi vizată spre
neschimbare și poate fi folosit numai în scopul aprobării P.U.D.
Elaboratorul şi beneficiarul P.U.D. răspund pentru exactitatea datelor şi veridicitatea înscrisurilor cuprinse
în P.U.D. care face obiectul prezentului aviz, în conformitate cu art. 63 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
Prezentul aviz este un aviz tehnic şi poate fi folosit numai în scopul aprobării P.U.D.
Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C. ) se poate întocmi numai
după aprobarea P.U.D. şi cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acestuia.
Prezentul aviz este valabil de la data emiterii sale pe toată durata de valabilitate a Certificatului
de urbanism nr. 1628/15.12.2020 emis de Primăria Sector 3.
Arhitect Şef,
arh. Ștefan Dumitrașcu
F8 - Aviz Plan urbanistic de detaliu
5 Pi
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Sa
, SCARA 1:500 dferent imobilului situat in
Suprafata cadastru
N [m]
| Nr. Coordonate pct.de contur
Pet.
E [m]
A| 324662.583
A1| _324662.951
A2| 324657.924
A3| 324655.127
A4| 324651.932
A5| 324649.980
590991.612 |;
591013.783
591014.080
591014.542
591015.229
590992.855
$=262.00mp
Lie
| Tarituț
| Referent
L8
cea, nr.17A, sector 3, Bucuresti.
LIMITE
POT max =
CUTmax =
P Acces aut
Ce în tri
LEGENDA |P
= Teren reglementat pi
——— Limita de propietate
E==23 Limita perimetrulgiăgiat Brin P498/]
O,8
ZONE FUNCTIONALE
Ei E) Subzona locuinte L4a
Constructii existente
[LI] Circulatie carosabila
[____] Circulatie pietonala
BILANT TERITORIAL
Supratata teren in proprietate 262.0 mp
REGLEMENTARI Suprafata construita 118,0 mp
| bil f i ixt Supratata construita desfasurata 411,00 mp
3 „Doi funct'une mixta Suprafata spatii verzi 55,00mp (20%)
Edificabil maxim Suprafata alei pietonale, carosabile 89,00mp
POT_propus 45%
[===] Posibilitate amplasare balcon CUT propus _ 1,57
Regim de inaltime S+P+2E+3Er
E Retragere etaj 3
45%
1,57
Rh max =S+P+2E+3Er !
H max cornisa etaj 2 = +11,0m i Ii și | î II |
Spatii verzi min 20% |
>> Acces pietonal
O
Parcarea autovehiculelor se va asigura strict in incinta proprietatii , cu respectarea HCGMB nr 66/200,
corel „numarul pr si suprafata spatiilor comerciale/servicii de lia parter
PAS
UZ, TC
Us UiEs 2
rinP
PUD PLAN URBANISTIC DE DETALIU
Bucuresti, Str Râmnicu Vâlcea nr 17A, sector 3
ŞEDINTĂ REGLEMENTARI URBANISTICE
ZONIFICARE FUNCTIONALA
CAI DE COMUNICATII
RESTRICTII TEHNICE
Pa ==
40__| 70 1.20. 70 40
L 24.0
Str Ramnicu Valcea
Profil stradal existent si reglementat in dreptul amplasamentului
E SEI om Sa cae
[ | Documente ezdaziraie avizate
[_____ - Gonstnactii inregistrate in sistemu integrat de cadestn: şi carta funciara
ăi e 9) 9 ANIMA DESIGI PROIECTAT
i pu & IECTANT URBANISM arh. T. Dogariu
9, CONSTRUCT DESIGN & CONSTRUCT | BENEFICIAR: SC MERLONI TRADE SRL Proiect nr.
SI S.R.L TE CIF 13992202, Mun Targoviste, jud Dambovita 151_U / 2020
TI -
"i PROIECT: FAZA: PUD
ainu azi N duba, J4015687| 1388; R 10867787 PLAN URBANISTIC DE DETALIU :
Di ROMÂN] | A DD (C Bucuresti sce tetan cel Mare 18 IMOBIL FUNCTIUNE MIXTA Si)
3551 V Tel: 021.210.2510; 0722.431.432 Str. Râmnicu Vâlcea nr 17A, sector 3 Bucuresti Data: feb 2021
L—3551V |
Tamara E! TITLUL PLANSEI: Planse nr.
en U _04
DEE Bu roȚI DIA Saar 1. Di DOGARU Î REGLEMENTARI URBANISTICE —
Data 28 01,2019 — ENTĂ PLANSA CONSTITUIE PROPRIETATEA INTELECTUALA A S.C. ANIMA DESIGN & CONSTRUCT S.R.L. UTILIZAREA EI LA ALTA LUGRARE
integral Dinconu Vad î [REGAT BEA PERTIU E A FOST EMISA CONSTITUE O INCALCARE A LEGII DREPTURILOR DE AUTOR. REPRODUCEREA ESTE INTERZISA !
FI E]
PRIMĂRIA ARHITECT|ȘEF za
SECTGRULUI
BUCUREŞTI
—— wuru.primariez.ro TELEFON (004 o21) 318 03 23- 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL urbanism primariea.ro
ANEXA. pr. 3 da Mesa dej 73507 601,
Nr. 07/30.03.2021
Raportul informării și consultării publicului privind documentaţia
“imobil cu funcţiune mixtă cu RHpropus = S+P+2E-3Eretras, pe un teren situat
în Strada Râmnicu Vâlcea nr. 17A (fostă Dristor nr. 167), Sector 3”
Beneficiarul documentaţiei: S.C. MERLONI TRADE S.R.L.
Urbanist: Tamara Elena P. DOGARIU
Proiect nr.: 151_U / 2020.
Datele privind tehnicile și metodele utilizate de solicitant pentru a informa și a consulta
publicul, inclusiv:
1. Datele și locurile tuturor întâlnirilor la care cetățenii au fost invitaţi să dezbată propunerea solicitantului:
- Serviciul Documentaţii de Urbanism, parter, în fiecare zi de marți şi joi, orele 9,00-14,00;
- pe panoul rezistent la intemperii, amplasat în loc vizibil pe parcela care a generat iniţierea
elaborării P.U.D.
2. Conţinutul, datele de transmitere prin poștă și numărul trimiterilor poștale, inclusiv scrisori, invitaţii la întâlniri,
buletine informative și alte publicații:
- planșa de reglementări s-a afișat:
+ la sediul Primăriei Sectorului 3 începând cu data: 23. 12.2020;
e pe site-ul Primăriei Sectorului 3 începând cu data: 23.12.2020;
* pe panoul rezistent la intemperii, amplasat în loc vizibil pe parcela care a generat inițierea elaborării P.U.D.
începând cu data: 18.05.2020.
- anunț în ziare locale:
* România Liberă, pag. 15, din data de 14.09.2020;
e vww.anuntul.ro, pag. 52, din data de 12.08.2020.
3. Localizarea rezidenților, proprietarilor şi părților interesate care au primit notificări, buletine informative sau
alte materiale scrise:
- notificare/acord S.C. MERLONI TRADE S.R.L. — vecin stânga (Nora) — Strada Râmnicu Vâlcea nr. 1 7-17A,
Sector 3, București, nr. cad. 215138;
- notificare S.C. ALPLAST SR.L. — vecini spate (Est) — Strada Istriei nr. 2A (fost nr. 4),
Sector 3, Bucureşti, nr. cad. 202081.
4. Lista persoanelor care au participat la acest proces:
- acord S.C. MERLONI TRADE S.R.L. — vecin stânga (Nord) — Strada Râmnicu Vâlcea nr. 1 7-17A, Sector 3,
București, nr. cad. 215138;
„S.C. ALPLAST S.R.L. — vecini spate (Est) — Strada Istriei nr. 2A (fostnr. 4), Sector 3, București,
nr. cari. 202081;
-C > proprietar al locuinţei situate pe
Bucurasti-
„== = administrator al blocului nr. 23 situat pe -
-€
Sector 3,
Sector 3, București.
.
În perioada desfășurării informării și consultării populației, în cadrul Primăriei Sectorului 3 al Municipiului
Bucureşti, au fost înregistrate comentarii din partea publicului, respectiv din partea numiţilor +
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/6709 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
RIMĂRIA
sec aamier ȘEF
BUCUREŞTI
Un rezumat al problemelor, o
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.