25 iulie 2024 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 439/2024 Brăila adoptată

Exprimarea acordului Municipiului Brăila pentru schimbarea destinației imobilului aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în care a funcționat Grădinița cu program normal nr. 38, situat în Municipiul Brăila, Aleea Mecanizatorilor, bloc U, parter, NCP 70368-C1-U23, NCP 93468, din spațiu de învățământ în spațiu destinat activității specifice Școlii Postliceale F.E.G. „Education” Brăila, pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.

Denumire
Hotărârea nr. 439 din 2024 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
439 / 2024
Data
25 iulie 2024
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Brăila își exprimă acordul ca imobilul în care a funcționat Grădinița nr. 38 să își schimbe destinația din spațiu de învățământ în spațiu destinat activității specifice Școlii Postliceale F.E.G. „Education” Brăila, pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire. Acordul se acordă în contextul avizelor necesare și cadrul legal care reglementează schimbarea destinației bazei materiale a unităților de învățământ preuniversitar. Pentru locuitori, aceasta poate însemna eventuale modificări în folosirea clădirii în următorul deceniu, fără a altera imediat drepturi sau bugete publice, cu termene de 10 ani și posibilitate de prelungire.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se dă acordul Municipiului Brăila pentru schimbarea destinaţiei imobilului 2 aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în care a funcţionat Grădinița cu program normal nr. 38, situat în Municipiul Brăila, Aleea Mecanizatorilor, bloc U, parter, NCP 70368-C1-U23, NCP 93468, din spaţiu de învățământ în spațiu destinat activității specifice Școlii Postliceale F.E.G. „Education” Brăila, pe o perioadă de 170 ani, cu posibilitate de prelungire

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HAI OTLTARNRAREA NR.AZ9 din 25.07.2024. Privind: Exprimarea acordului Municipiului Brăila pentru schimbarea destinaţiei imobilului aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în care a funcționat Grădinița cu program normal nr. 38, situat în Municipiul Brăila, Aleea Mecanizatorilor, bloc U, parter, NCP 70368-C1-U23, NCP 93468, din spaţiu de învățământ în spațiu destinat activităţii specifice Școlii Postliceale F.E.G. „Education” Brăila, pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, adresa nr. R/28165/20.05.2024 a Ministerului Educaţiei — Direcţia Generală Dezvoltare Patrimoniu, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 186239/24.05.2024, adresa Grădiniţei cu program prelungit nr. 47 Brăila nr. 1516/19.07.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 211880/22.07.2024, precum și adresa Inspectoratului Școlar Judeţean Brăila, înregistrată sub nr. 7470/05.07.2024; Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef, Direcţiei Juridic Contencios Administrație Publică Locală și Direcţiei de Cultură, Învățământ, Sport și Turism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 2 și 4 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei nr.4283/2024 pentru aprobarea procedurilor privind elaborarea avizelor conforme pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a unităţilor de învăţământ prevăzute la art. 146 alin. (7) şi (8) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi condiţiile necesare acordării acestora, ale art. 146 alin. (7), alin. (8), alin. (9) și alin. (16) din Legea nr. 198/2023 privind Legea învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 20 alin (1) lit. h) din Legea nr.273/2006 — Legea finanțelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice nr. 5819/2016, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 129 alin.(1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a), precum și art. 108 lit. c) și art. 287 lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 1 În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTAR A ST E: Art.1 Se dă acordul Municipiului Brăila pentru schimbarea destinaţiei imobilului 2 aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în care a funcţionat Grădinița cu program normal nr. 38, situat în Municipiul Brăila, Aleea Mecanizatorilor, bloc U, parter, NCP 70368-C1-U23, NCP 93468, din spaţiu de învățământ în spațiu destinat activității specifice Școlii Postliceale F.E.G. „Education” Brăila, pe o perioadă de 170 ani, cu posibilitate de prelungire. Art.2 Solicitarea emiterii avizului conform pentru schimbarea destinaţiei unității de învățământ va fi însoţit de memoriul justificativ detaliat, asumat de autoritatea administraţiei publice locale, conform prevederilor art. 7 lit. h) din Ordinul nr. 4283/2024 al Ministerului Educaţiei, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Prezenta hotărâre produce efecte numai după obţinerea avizului conform, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile art. 146 alin. (7) și alin. (15) din Legea nr. 198/2023, Legea învățământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4 Ori de câte ori au loc procese electorale, Școala Postliceală F.E.G. „Education” Brăila va asigura desfășurarea în bune condiţii a activităților specifice birourilor electorale ale secţiilor de votare, în conformitate cu legislația electorală în vigoare. Art.5 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L.M. Brăila nr.163/29.03.2024 își încetează aplicabilitatea. Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, pr prin Instituția Arhitect Șef, Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţia de Cultură, Învățământ, Sport și Turism, precum și de către Grădinița cu program prelungit nr. 47 și Școala Postliceală F.E.G. „Education” Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. = > / PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SORIN - EUGEN BOȘNEAG O] CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.47 BRĂILA (4) MINISTERUL EDUCAȚIEI A A/ES A Nr.1495 /12.07.2024 4 ret me. 433 1.07 2024 MEMORIU JUSTIFICATIV În şedinţa Consiliului de Administraţie al Grădiniţei cu program prelungit nr.47 din data de 12.07.2024 s-a aprobat schimbarea destinaţiei imobilului unde a funcţionat Grădiniţa cu program normal nr.38 - Izvoraşul, unitate structură, către Şcoala Postliceală F.E.G. „EDUCATION”, Brăila. Grădiniţa cu program normal nr.38, fostă structură a Grădiniţei cu program prelungit nr.47 Brăila, este situată în Aleea Mecanizatorilor nr. 1, Bl. U, Et. Parter, localitatea Brăila, județul Brăila. Conform Hotarârii nr.459 din 22.12.2016 emisă de Consiliul Local Municipal privind organizarea rețelei școlare de învățământ în municipiul Brăila pentru anul şcolar 2017-2018 se aprobă desființarea unității de învățământ fără personalitate juridică, Grădiniţa nr.38, structură a Grădiniţei cu program prelungit nr.47, Brăila copiii fiind preluaţi de aceasta. Necesitatea sau Oportunitatea Schimbării Destinaţiei Schimbarea destinaţiei imobilului dintr-o grădiniță într-o şcoală postliceală reprezintă o oportunitate majoră pentru comunitatea locală datorită următoarelor motive: o Populaţia școlară este în continuă scădere (rată demografică mică). e Creșterea cererii pentru educație postliceală: În contextul dezvoltării economice şi a creșterii numărului de absolvenți de liceu care doresc să urmeze cursuri postliceale, necesitatea unei școli postliceale în zonă a devenit evidentă. e Utilizarea eficientă a resurselor: Clădirea, nefiind utilizată pentru educaţia preșcolară din anul 2022, poate fi reutilizată într-un mod care să aducă beneficii educaţionale și profesionale comunității. + Îmbunătăţirea accesului la formare profesională: O şcoală postliceală locală va oferi tinerilor posibilitatea de a accesa cursuri de formare profesională fără a fi nevoiţi să se deplaseze în alte localități. e Cheltuielile privind întreţinerea imobilului (reparații) afectează bugetul grădiniței. Măsuri pentru Asigurarea Activităţii Didactice Neperturbate Pentru a ne asigura că activitatea didactică nu va fi influențată negativ, se vor lua următoarele măsuri: e Renovarea și adaptarea spaţiilor: Se va implementa un plan de renovare şi adaptare a spațiilor existente pentru a corespunde cerinţelor specifice unei şcoli postliceale, inclusiv amenajarea laboratoarelor, sălilor de clasă şi spaţiilor administrative. + Dotarea cu echipamente moderne: Vor fi achiziţionate echipamente didactice și tehnologice moderne pentru a sprijini desfășurarea eficientă a procesului educaţional. * Asigurarea unui mediu de învățare sigur: Vor fi implementate măsuri de securitate și igienă pentru a garanta siguranţa tuturor participanţilor la procesul educaţional. STR. MIRCEA VODĂ NR.5, COD POŞTAL 810437; TELEFON / FAX : 0239 685545; COD FISCAL : 17339606 https://www.oradinita47br.eu/, EMAIL: gradinita_47brailaQyahoo.com GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.47 BRĂILA (Hu) MINISTERUL EDUCAȚIEI Descrierea Stării Tehnice a Clădirii Clădirea în care a funcționat grădiniţa se află într-o stare tehnică bună. Clădirea este structurată pe un nivel, la parter de bloc, P+4 centrală termică proprie, apă curentă, ferestre termopan şi izolație termică eficientă. Unitatea de învățământ este racordată la distribuitorii de utilități. Blocul a fost construit în anul 1975. Solicitări Ale Altor Unităţi de Învăţământ Până în prezent, nu au fost înregistrate solicitări din partea altor unități de învățământ pentru utilizarea acestui spaţiu. Comunitatea locală și-a exprimat susținerea pentru relocarea unei școli postliceale în clădirea fostei grădiniţe. Data Încetării Activităţilor Educaționale Preșcolare Procesul de învățământ preșcolar nu se mai desfășoară în această clădire din anul 2022. De atunci, imobilul a rămas neutilizat. Relocarea Preșcolarilor şi Cum se desfășoară procesul de învățământ la nivelul unității de învățământ care a preluat efectivele și grupele de copii/elevi Toţi preşcolarii au fost mutaţi în sediul Grădiniţei cu program prelungit nr.47, Brăila din strada Mircea Vodă nr.5, un exemplu de excelență în materie de reabilitare şi amenajare conform standardelor europene. Cu o arhitectură modernă şi funcțională, clădirea a fost restaurată şi reproiectată pentru a oferi cel mai bun mediu pentru dezvoltarea copiilor noștri. Sălile de clasă sunt amenajate cu mobilier adecvat vârstei preşcolarilor și echipamente educaţionale moderne. S-au amenajat spaţii de joacă sigure şi atractive, atât în interior cât și în exterior, pentru a sprijini dezvoltarea fizică şi socială a copiilor. Menţionăm că în perioada decembrie 2019-3 laugust 2022, în care s-au realizat lucrări de reabilitare la sediul Grădiniţei cu program prelungit nr.47, Brăila din strada Mircea Vodă nr.5, am desfășurat activitate cu preşcolarii în Grădiniţa cu program normal nr.38, situată în Aleea Mecanizatorilor nr. 1, Bl. U, Et. Parter, localitatea Brăila, județul Brăila. Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 47 oferă un mediu educaţional complet, adaptat nevoilor copiilor preșcolari. Printr-un program bine structurat, metode didactice moderne, și o echipă de cadre didactice dedicate, grădinița contribuie la dezvoltarea armonioasă şi holistică a fiecărui copil. Grădiniţa cu program prelungit nr.47 Brăila desfăşoară activitate didactică cu 206 preşcolari din care 184 preşcolari în 8 grupe cu program prelungit și 22 preșcolari în 1 grupă cu program normal. Tipul Activităţilor şi Contribuţia la Dezvoltarea Comunităţii Şcoala Postliceală F.E.G. „EDUCATION”, Brăila este acreditată în baza Ordinului MEC nr. 3577/29.03.2021, în domenii precum: e Sănătate: Asistenţă medicală generală, de farmacie şi balneofiziokinetoterapie. STR. MIRCEA VODĂ NR.5, COD POȘTAL 810437; TELEFON / FAX : 0239 685545; COD FISCAL : 17339606 https://www.gradinita47br.eu/, EMAIL: gradinita_47braila(Qyahoo.com GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.47 BRĂILA CH.) MINISTERUL EDUCAȚIEI Se vor desfăşura cursuri pentru obținerea certificatului de asistenți medicali generali, de farmacie și balneofiziokinetoterapie. Aceste activități vor contribui semnificativ la dezvoltarea comunităţii locale prin: e Crearea de oportunități de angajare: Absolvenţii vor avea competenţe care le vor permite să se angajeze în diverse domenii profesionale. e Dezvoltarea economică: Formarea unei forțe de muncă calificate va atrage investiţii şi va sprijini dezvoltarea economică a regiunii. e Îmbunătăţirea calității vieţii: Oferind educaţie și formare profesională de calitate, şcoala postliceală va contribui la creșterea nivelului de trai al locuitorilor. Această schimbare de destinaţie a imobilului este aşadar nu doar necesară, ci și benefică pentru întreaga comunitate, facilitând accesul la educaţie postliceală de calitate şi contribuind la dezvoltarea economică și socială a zonei. Grădiniţa cu program normal nr.38 nu a fost supusă vreunui litigiu judecătoresc. De la momentul preluării de către Grădiniţa cu program prelungit nr.47, Grădiniţa cu program normal nr.38 nu a beneficiat de fonduri de la Bugetul de Stat pentru edificare, reabilitare, etc. Director, Administrator de patrimoniu, Prof. Vâlcu Nina-Nikoleta Barbu Viorica ip „E => pnEsEDINTA(Re sabii | i 53 STR. MIRCEA VODĂ NR.5, COD POŞTAL 810437; TELEFON / FAX : 0239 685545; COD FISCAL : 17339606 https://maw.gradinita4 Tbr.eu/, EMAIL: gradinita_47brailaQyahoo.com

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă