29 mai 2026 · Inițiator: Viceprimar al Municipiului Brăila Alexandru Jantea — Crican
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.272
din 29.05.2026
Privind: Modificarea valorii de inventar a imobilului situat în Municipiul Brăila,
Calea Călărașilor nr. 59 — Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”,
înscris în Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila,
actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu modificările și
completările ulterioare, la Capitolul H, poziția nr. 9, conform
procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor
nr. 10857/26.09.2025.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Viceprimarului Municipiului Brăila Alexandru
Jantea — Crican;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 102636/22.05.2026, precum și adresa nr. 4182/27.04.2026 a Spitalului de
Psihiatrie „Sf. Pantelimon”, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub
nr. 78276/27.04.2026;
Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și
Direcţiei Finanţelor Publice Locale, înregistrat sub nr. 95369/13.05.2026,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila,
înregistrate sub nr. 106909/28.05.2026 și nr. 106912/28.05.2026;
În conformitate cu prevederile art. 858 și art. 863 lit. a) din Legea
nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum și ale art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și art. 286 alin. (1) și alin. (4) din
O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
A OTLTA RA ST E:
Art.1 Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului situat în
Municipiul Brăila, Calea Călărașilor nr. 59 — Spitalul de Psihiatrie „Sf.
Pantelimon”, înscris în Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila,
actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu modificările și
completările ulterioare, la Capitolul H - „Terenurile şi clădirile instituţiilor
publice — teatre, case de cultură, case și palate ale copiilor, biblioteci,
muzee, grădinițe, cămine, spitale, policlinici, cămine de bătrâni”, poziția
nr. 9, conform procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor
nr. 10857/26.09.2025.
Art.2 Bunul menţionat la art. 1 are datele de identificare prevăzute în
anexa la prezenta hotărâre și se va avea în vedere la reactualizarea
inventarului domeniului public al Municipiului Brăila.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Instituţia Arhitect Șef și Direcţia Finanţelor Publice
Locale, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor
interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
DAN — ANDREWWĂRZARU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANEXA
la H.C.L.M. nr. 27
din__29. 03. 12026
DATE DE IDENTIFICARE
a bunului aparținând domeniului public
Capitolul H — „Terenurile și clădirile instituţiilor publice- Teatre, Case de cultură,
Case și Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Grădiniţe, Cămine, Spitale, Policlinici,
Cămine de bătrâni”
Nr. | Codul Denumirea Elemente de identificare Anul Valoare de Situaţia
Crt. de bunului dobândirii inventar juridică
clasifi și/sau al lei actuală
care dării în
folosinţă
Spitalul de psihiatrie
„SFÂNTUL PANTELIMON" Ei Gali,
Ea ăi Brăila nr.
A.Incintă spital
141/2026
Calea Călăraşilor nr. 59 H.C.L.M.
Vecinătăţi: Brăila nr.
Nord — Calea Călăraşilor
403/2016
Est — str. Griviței H.C.L.M.
Sud — proprietate particulară Brăila nr.
Vest — str. Mihai Bravu
85/2020
-C1-Pavilion central (P+1,parţial) 2023 9806844,71 H.C.L.M.
Suprafaţă construită = 2664,00 mp Pra
-C2-Pavilion administrativ 2003 1438129,63 HC.LM
principal(S+P+1)Suprafaţă Brăila nr.
construită = 225,00 mp
735/2018
-C3-Pavilion administrativ secundar 121470,05
Suprafaţă construită = 26,00 mp
-C4-Clădire farmacie 8015749
Suprafaţă construită = 78,00 mp
-C5-Pavilion farmacie 1120629,46
Suprafaţă construită = 199,00 mp HOL
-C6-Staţie distribuţie gaze 107/2001
Suprafaţă construită = 29,00 mp H.C.LN.
-C7-Extensie pavilion psihiatrie Brăila nr.
IMOBIL Suprafaţă construită = 108,00 mp 1055919,65
325/2011
9 | 1.6.2 -C8-Bloc alimentar, bucătărie,
spălătorie 2776801,26 H.C.L.M.
Suprafaţă construită = 771,00 mp Brăila nr.
-C9-Pavilion CSM, 405/2009
laborator(D+P+1) 5338914,91
Suprafaţă construită = 662,00 mp 2016 H.G.LM
-C10-Staţie hidro Brăila nr.
Suprafaţă construită = 23,00 mp
216/2012
-C11-Centrală termică şi atelier 651506,4
mecanic
Suprafaţă construită = 314,00 mp Carte
-C12-Pavilion psihiatrie 3(S+P+1) 5047893,62 Funciară
Suprafaţă construită = 516,00 mp nr. 75912
+C13-Extindere psihiatrie 3 Brăila
Suprafaţă construită = 168,00 mp 173140,19
-C14-Magazie
Suprafaţă construită = 80,00 mp 2015
-C15-ateliere şi garaj (presopunctura) 369016,22
Suprafaţă construită = 197,00 mp
-C16-Garaj
Suprafaţă construită = 30,00 mp 6277586,31
-C17-Pavilion psihiatrie pediatrică,
internări şi ambulatoriu aa
Suprafaţă construită = 886,00 mp Eolli
-C18-Cabină poartă 2012 256086,97
4
Suprafaţă construită = 74,00 mp
-C19-Clădire depozitare deşeuri
medicale
Suprafaţă construită = 12,00 mp
Suprafaţă construită totală = 7.062,00 mp
Suprafaţă totală teren = 16.168,00 mp
Număr cadastral 75912
B.Secţie Psihiatrie cronici adulţi,
Şoseaua Baldovineşti nr.53
Vecinatăţi:
Nord — proprietate particulară
Est — Sos. Baldovineşti
Sud — str. Borzeşti
Vest — proprietate particulară
-C1-Pavilion central (P+4)
Suprafaţă construită = 305,00 mp
-C2-Centrală termică şi bucătărie
Suprafaţă construită = 574,00 mp
-C3-Cabină poartă
Suprafaţă construită = 12,00 mp
-C4-Anexă(rezervor apa)
Suprafaţă construită = 7,00 mp
Suprafaţă construită totală = 898,00 mp
Suprafaţă totală teren = 2.714,00 mp
Număr cadastral 75939
2012
2025
2016
2012
10155907,57
1387888,83
2734541,45
2041535,08
134724,98
259336,85
1442237 ,98
AC nr.
366/
10.07.2023
Proces-
verbal nr.
10857/2025
H.C.L.M.
Brăila nr.
297/2016
H.C.L.M.
Brăila nr.
153/2023
H.C.L.M.
Brăila nr.
2521/2012
Carte
Funciară
nr. 75939
Brăila
PREȘEDINTE BE ȘEDINȚĂ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.