29 mai 2026 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 276/2026 Brăila adoptată
Completarea H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”.
Denumire
Hotărârea nr. 276 din 2026 a Consiliului Local Brăila
Se completează lista imobilelor atestate ca apartinând domeniul privat al municipiului Brăila, în vederea înscrierii lor în Cartea Funciară, conform H.C.L.M. Brăila nr. 51/2009, prin adăugarea pozițiilor din anexa nr. 1. Imobilele identificate în planurile de situație atașate devin parte integrantă a hotărârii, iar măsura se pune în aplicare de Primarul Brăilei prin Instituția Arhitect Șef, cu comunicare destinatarilor. Pentru locuitori înseamnă că un tarif/vizinic legal pentru proprietăți va fi clarificat în registru oficial, iar cum arată, când și cui aparțin se va regăsi în actele cadastrale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.276
din 29.05.2026
Privind: Completarea H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la
„Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a
unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 102740/22.05.2026, raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef
și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, înregistrat sub
nr. 96690/15.05.2026, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5
din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 106949/28.05.2026,
nr. 106952/28.05.2026 și nr. 106958/28.05.2026;
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 50/1991,
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, art. 41 alin. (511) din Legea nr. 7/1996,
legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 20
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 108 și art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. 9), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
AH OT A RA ST E:
Art.1 Se completează anexa nr. 1 la H.C.L.M. Brăila
nr. 51/27.02.2009, cu poziţiile prevăzute în anexa nr. 1.196, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Imobilele prevăzute la art. 1 se identifică în planurile de situaţie
anexate, părți integrante din prezenta hotărâre.
Art.3 Celelalte prevederi din H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 rămân
neschimbate.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituţia Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
DAN - ANDREI VĂRZARU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
“S661'71'61/687 '1u oxexediuuno
BIEZULA AP JOEIJUOO UIIOU0
JOIUeE-NIMUunC nqoYy
du 797
“perueg-nnrunq nqoy 'dod-19 STOT'60'97/9££91S up ZIAIpul du Cp] 9 "IU I9AOPIOJA "IS 9
SCOT'OI'L0/8sS1
"IU J0)IU9ISOUI AP J291ŢI129 PJOUOJUV NSNEIEO
Juoo “ejouojuy nsngIgO 'doad-19 9T07'P0'0£/£6%£8 (4! 79 “Iu J0UIeUIpRI 0) NS S
2J9|OOIN N5e1g
STOC LO 1£/17L88P Sl 1/1.301 “€/S1/961d “6LL LA
STOT'OI'91/LET "Iu Jopuasovu
AP 7291714129 “0007'11'0£/LP01
"IU OIPIBEUINI-AILZULA PLIPUILUV
9p JO21JU09 'Uoo “19SerA Jenjonagnzn DINU “EJOUOŢ EWUIOL
-eUb)$ b2InIO) ADOodsoI “ereureuy “RUOUIIŞ NOV “UensII)
DEI “EJOUOŢ EIUOL “euouuIs nov N99[V eue)s ton) du sz€
“uens119 noo]y 'dozd — €O'7919 SCOT 11 '£1/988yss up ZIATpul du g/ 67 "Ju mngjze | "DS €
PLIN UeS0I0 [ 301
9TOT'P0'80/0Sc99 44! Sp "Iu noseurui IeUIJA "IS | 7
euidsa nosoueq1os
9498 19-10) 9TOT '£0'0£/C8t6s S9I Au injninzy "IS l
IN [NIUEIIDIJOS
ea.uuunuap/a[ouunusad EJEIg |nrdiorunA
HjeAI9sqO IS opouinu AD99140 (du) UI )ENIIS U2I2[ IE n]
15 19199 [natunN u9193 “1dnş IN
XAVZIILLO AG ILYLITVOOWA IINN INAINAV LS VAUACAA NI
VIIVăd ININIdIDINOW 1V LVATAd 1NINIWAOG VI YILSALV IS YINANALIVadY UOUYD V IINNHUAL
270, ZJG DEI IZE au WTOH VI
96L'L'UN VXINV
PUOA tuI09)|
SĂ neg
re
e|aliqeD jaipuy
“JTUIdOŢu
“TdVoOTO ALNIAXA UOLDAUIA
du 6I€ 10 INŢ[N10C DS CI
du 0sz € 10] INInI0g "DS ŢI
du 1£€g Z 10] INn10C "1S OI
du 70€ [ 301 In[n1oq ns 6
GIOC'£0' 10/17 "1u J0juosouu
AP 29171129 “PL6I'T0'SI/LEOI
“TU Olereduino SIEZULA
3p JPeIJUOO 'JU0o9 “Ţ9UO[ UPOI2f [31509
UPOIO[ “POIȚISEA U2OI9[ “PULLIEJA PISE, UeoIof du 1s€
niouad “else, ueoiof *doad — p9-19 9TOT'S0'80/s1£16 Up ZIATpur duu |$ 99 :1u 80909 191puy "NS 8
PLOI LI LE/9OIL
"JU BIPIRĂUINO-BILZUEA
Ip J9e1]U09 'JU09 “eIdOȚAq paoueO NIISŢEA Pour duu 68€
“nHoje A taoueO 'doad — 79 “19 9TOT'S0'71/9ss€6 up ZiAtpur du OSI ZI 1u mynăugied “1$ /,
1136,
ANEXA NR 16
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
Nr. cadastral Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa imobilului
165
Localitatea Braila, Str. Azurului nr.2
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
[=
[tei
re)
N
m
P
732580
421220 421220
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp)
165 Limite materializate cu gard tabla intre punctele 1-3
l Ge e ciuda
nematerializate intre punctele 3-4-1
Total 165
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
(mp)
[6 CA 10.3 Magazie, parter cu suprafata desfasurata de 10,3 mp-fara acte
Total 10.3
za Raecule juc;
, execute ju N
AS Crap >
Li
2 totala masurata a imobilului = 165 mp
fizică autori
2
Ze
[Că
o
SI
Ca
E CERTIFIGAL,
AUTORIZ tonal ră o
Seria RO-B. “E Mutorizată ga
Metinco&oityine: a intocnirii
MOC AN dit acestei
A
Xecuţai
efia
Confirm ENE
“Data Martie
N
Inspector
in sistemul integrat de cadastru si carte funciara
Semnatura
Confirm atribuirea numarului cadastral introducerea imobilului
<ATEGORIEP> E
IE 2.
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE AL BUNULUI IMOBIL ANEXA NR.16
Scara 1:200
- Nr, cadastral: Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa Imobilului
124 MUN. BRAILA, STR. MIHAI EMINESCU NR.45 LOT 1
Cartea Funciara nr. Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT):
Braila
9|
ai MOROGAN ANGELO Ş
he 19)
a Imobil Str. Mihai Eminescu Nr.45 ( NCP 19650) -
RR 1 29 RR
>
36
4
10
l-a
oi (=)
3 ră
[=]
423360 3 z + 423360]
zO
G 2 i
en 5 va
OZ o O
a [cf]
0 -] [e !
[e ui 3 & |
ji _
Q $, N 9
ma iz
% o
F
aa
P
Toni
TA)
[= 4,26 |, =)
a A A A
Ă FUNDATURA PETRU MAIOR EI
:
XI ca A. Date referitoare la teren
parca ac folasintal Suprafata (mp) Mentiuni
1 CC 124 Imprejmuire: gard si constructii, pct.6-7 nematerializat
TOTAL 124
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita Ia sol (mp)) Mentiuni |
|
TOTAL
Suprafata totala masurata a imobilului= 124 mp
Suprafata din act= - mp
Inspector:
Confirm introducerea imobilului in baza de date
intregrata si
atribuirea numarului cadastral
Semnatura si parafa
Data.
Stampila BCPI
L196,s
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE
SCARA 1:200
Nr. cadastral | Supr. mas. a imobil.(mp) Adresa imobilului
335 Sie Tazaatui, a 29 O.C.P.I. BRAILA.
Nr Carica Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT) INREG E EE RI EREI
BRAILA
12 Va
p<-06 Ceia
Nept da
2 8
A. Date referitoare la teren
Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni
1 Ce 328 Natura imprejmuirilor- 1-2 gard din tabla; 2-3 nematerializat,
4-5 zid constructie, 5-6-7 gard din tabla; 7-8 zid constructie,
TOTAL 328 8-9 gard din beton; 9-1 gard din scandura;
B. Date referitoare la construcții
Cod | Destinatie Supr. construita la soi(mp) Mcatiuni
Ci CL 132.7 Scă= 132-7mp
C2 CA 51.7 Scd= 51.7mp
c3 CA 4.8 Scd = 4-Smp
TOTAL 1892
Suprafata totala masurata a imobilului = 328mp;
=250mp;
Data: 10.11.2025
Inspector
Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata
si atribuirea numarului cadastral
Semnatura si parafa
Data:
Stampila
11984
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:200
E=731520
Nr.cadastral]Suprafata masurata(mp) Adresa imobilului
145 Jud. BRAILA, Mun. Braila, 719, P196/15/3,L0T1/1
| Cartea Funciara nr. | |_UAT | Braila ]
N=426855 N=426855
Ţ Li
A
9
Ss
N
A
Ş
E=731550
[=] [=]
ŞI [re]
w w
Nei hi
= m
([] 69 (l]
Li | uj. "| Lu
N=426825 înă N=426825
A. DATE REFERITOARE LA TEREN
Numar Categoria Suprafata Mentiuni
parcela de folosinta (mp)
1 Ce 145 imobi!_imprejmuit_(N,S,E,V)
TOTAL 145
B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCTII
Cod Destinatia | Denumire |Suprafata construita Mentiuni
la sol(mp)
C1 CL LOCUINTA 19 nivel parter; supr. desf.=19mp; fara acte
TOTAL 19
Suprafata totala
masurata=145mp
Executant: PFA IACOMI Sebastian
Confirm executarea masura;
corectitudinea intocmirii docurni
cadastrale si corespondenta &
realitatea din teren
Semnatura si stampila
Data: 24.09.2025
fă
rilor la
Ci
Inspector:
Confirm introducerea imobilului în baza de
date integrala si atribuirea numarului
cadastral
Semnatura si parafa
Stampila BCPI
190. Ss
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:200
Adresa imobilului
Nr.Cadastral | Suprafata masurata a imobilului (mp)
140 Intravilan Braila, str. Gradinarilor nr 62
Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
EI
CIO ANU
BANU CONS7MIHAELA
PETCU pANTIN OviDiy
OLTEANy BELA,
Imobij A
4 2,25 5 il cu nr.caq,.
422730 U 422730
2 N
ii o
09 E:
ss - E
5 a £
Liniei
o
La 3 FA
Ei
2
Teren
UAT Bra
=
2
A. Date referitoare la teren
Nr, parcela Categorie de folosinta | Suprafata (mp) Mentiuni
1 Ce 140 Intre punctele; 1-2 gard metal+constructie, 2-3 nematerializat,
TOTAL 140 3-4 nematerializat, 4-5-1 gard tabla.
B. Date referitoare la constructii
Mentiuni
Cod Constr. _ |Cod grupa destinatie. | SUPrAfâta Construita în sot
[9] CL 34 Locuinta cu suprafata desfasurata 34 mp, 1 nivel-parter.
TOTAL 34
Suprafata totala masurata a imobilului =140 mp
Suprafata din act=140 mp
Inspector
Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si
ă isa
za iei cadasirale si atribuirea numarului cadastral
lalea din teren Semnatura si parafa
=. Dată crea
$ |
ES, Stampila B.C.P.I.
SP /
CSA
ANEXA 16 la regulament
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI LIS
Scara 1:200
Nr.cadastral | Supr. masurata (mp) Adresa imobilului
262 MUN. BRAILA, STRADA MOLDOVEI, NR,63.
Carte Funciara Nr. Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
| N.C.P.5635
|
| ; 29,86 2
| = Ka 11,45
| _& 5,42 3 a
[E E bei >
= si c1 * â
[Prj 3,51 a
S e 481 e *
wi & [DS] D=)
Z s î = 4
a 8,48 â <
i i
fă
a
S
| 4
| 6 15,92 5 16,66
N.C.P.16696
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp.
1 Ce 262 Imobil imprejmuit
TOTAL 262 Pe teren este edificata o constructie provizorie de 32mp.
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatie Suprataţe oaie ruta Mentiuni
c1 CL 79 S. constr. desf. = 79mp — 1 NIVEL
TOTAL 79
ca Suprafata total masurata a imobilului = 262 mp
„arti lucra? iz Suprafata din acte = 256 mp
Exec! anț- (nume, “| E ÎNSPOCIOT, ocsasoceasesiaeoapaniedieaimaeageataneoasa
fise adconstruct SRL
Spria RO Ar 016/ Confirm atribuirea numarului cadastral si introducerea imobilului in
= Confirm „ jeculared i sistemul integrat de cadastru si carte funciara
cumeniației cadastral
: S.C: Semnatura
2 STRU
DATA; OIRIE2 2025
[f ZT 9EEFTP TI 9Eevzv-
s &
e mn3uezea :n$ 3
E L__t0s 9 IST s it , ş
pr N Țensepeo mpnreumu eormarne 15 eșergaşur
al 29ep 9p ezeq UI MINȚIqOUIT ESIB9NPONUI ULIIȚUOA LX 270
K a
Ed
duI68£ = MŢNȚIqOUII e EyemmseuI Ţe70 ejejedng
5 - ELI
EI
“duuŢ p=eyemseysap "$ "1oyreg “fere) ii vo [+9]
“dUIE "TE | =Eyemseysap '$ :124ed “EyurnooŢ E'ZEL TD 19
(dun) os ej
TUNIȚUA) L:] Saj
ş JUNNUSA sia ea dai CURSA POD
PONSUOO 2] BIRORIIAȚSI SEC 'd
z
z 5 ID 68£ TVLOL
a
] E E "EV-EI:e1Qey *11-01-6-8:1eZrjeuoeurau :9-s:12%
8 $ STI-I1 '8-L-9 'S-T-I-bl-EI: 2ponnsuoo no axmunfozdurg 68£ Es) 1
YUnnUSA (du) eyezerdns |eyursoţoz ap arro3eye)|e[aored “IN
ot LOL VL 913) E AIEOŢLIAJAI NEC "V
Ş 2 a
S &
Ţ 9 La ă
Fă
az
(aj
a
a
VIIVIE LVEL8
(LVN) EȚeHIORI2L, AHENSTUIUIP V Z2VETUN BIELOUNI ESIE) "IN
ZI AN ININONVIVd DS “2301249 NoȚapoN 19070 “EȚTeIEĂ "UNUI “ITEIARIȚUŢ 68£ 61S8
(dun) rmpnpqoun e ,
lu JOUII &! i ij cj ZI
a ZI — ler 3 mynpqoun esexpy e antiiia ŢeNsepeo “IN
e
E: GEZZI 'P85 IN Ş 00Z:1 ezeog
= vonaăury Aosereă PI nj our t 3 Sp 1S șuswuesejdure op ut)
IF cesLevev —[. TAŢOŢIQOUUIT E SIENTUITISP IS 7 il p Ueld
> 250 7
ANEXA NR.16
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE (IG &
Scara 1:200
Nr. cadastral Supraf. masurata (mp)
351
Adresa imobilului
Jud. Braila , Mun. Braila , Str. Andrei Cocos , Nr. 66
Cartea Funciara nr.
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT )
BRAILA
Teren in suprafata de 51mp
NoP. 816%
15 A 2, N.0.P.76720
p 17 44809284 gh
18__3 ţ
A. Date referitoare la teren
Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni
1 Cc 351 Imobil imprejmuit astfel:
Imobil imprejmuit pe toate laturile.
TOTAL 351
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol(mp) Mentiuni
C1 CL 95.2 Locuinta - un nivel , Suprafata desfasurata = 95.2 mp;
C2 CA 11.7 Anexa , Suprafata desfasurata = 11.7 mp;
C3 CA 20.8 Anexa , Suprafata desfasurata = 20.8 mp;
C4 CA 1.3 Anexa , Suprafata desfasurata = 1.3 mp;
TOTAL 129
Sup
ratată totala masurata a imobilului mp.
O EIIane Ș 5 57
Xecutant: SC A GIMOBIL SRL
ADipize e categoția; Sera Ra
a)
fizatie categoriă CSăria
Suprafata din act = 300 mp.
Inspector
cau Confirm introducerea imobilului in baza de date
conta integrata si atribuirea numarului cadastral
corgctiluă
Semnatura
Data:
N is [Sa
cp
Cit A
SS Stig roi mâG
cQste inea intoc
A cortSpondenta ace
Dat
in sistemul integrat de cadastru si carte funciara
Semnatura
ANEXA NR 16
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
Nr. cadastral Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa imobilului
302 localitatea Braila, strada Dorului, lot |
Nr. Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
[=]
[Te]
ID
În)
R
UAT Braila
teren Lst2 3
169
1
423080 423080
â
= S
i
2 _ &S
Pai pm
ză Ce EP
33 =)
E 3
[e
9
2
5
5
ÎL
3
169%
3
E 91856
423060 423060
[=]
[=
w
m
RR
A. Date referitoare la teren SE
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp)
] Ce 302 limite materializate de gard pct 2-3-4; restul limitelor nematerializate
Total 302
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
(mp)
N uD tal ata a imobilului = 302
S as 2 PS Suprătaotala masurata a imobilului = 302mp
Sas SA» - 8 CERNTIE
SstSeriane SE RADING 3M T Inspector
(03
SS Sur Confirm atribuirea numarului cadastral introducerea imobilului
LE 196. (aa NK 10
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
Nr. cadastral Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa imobilului
331 localitatea Braila, strada Dorului, lot 2
Nr. Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
[= [=]
& 0
[re [re]
hei n
= =
teren UAT Braila
19.06 8
9
e
Şi 10,67
2
E C
= ce
S
Ş
m
423080 423080
Ss
Ş
Ei
3
sa Ş
(== i
>
si 3
3 Ei
E
5
[=]
[=
re)
ÎI
PR
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp)
1 Ce 331 limite materializate de gard pct 5-6-7; restul limitelor nematerializate
Total 331
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
(mp)
Tati ş . ZA ni
16 c a lusfi d
Că CERTE ă Se A 2 Sa a imobilului = 33 Imp
Ş DE, ARE CERI
5 di e PUZ E ARE &
3 seria RO si Sari C LA) ING RA RE 0756 ş lispeetor
N i, “a i HA a setia Ri 2 EU min E Confirm atribuirea numarului cadastral introducerea imobilului
N OREI a seriaea E “NI $/ in sistemul integrat de cadastru si carte funciara
SC ia 4 Executare; trb
dea intocmiri go i dasiiale si
Ep sa ll p acesteia cir gal SE al ren Semnatura
Data : martig 30262
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
ANEXA NK 10
| I56 1
Nr. cadastral
Suprafata masurata a imobilului(mp)
Adresa imobilului
250
localitatea Braila, strada Dorului, lot 3
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
423100
731580
teren UAŢ Brail
LOȚA d
19,05
E
o
[4
25
ŞI
I
I
ŞI
423100
teren UAT Braila
LOT 2
[=]
9
[re]
zi
R
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp)
] Ce 250 imobil cu limite nematerializate
Total 250
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
(mp)
Total =
erectile Uri, i zi ta totala masurata a imobilului = 250mp
ar ze CER, Se,
Re ZA Se TF], z
xecutant SC TRA Inspector
|n RizARE rin) in (sm P
| RO-B-F Nr.075 Guri i seri Confirm atribuirea numarului cadastral introducerea imobilului
; utojizălia sei, in sistemul integrat de cadastru si carte funciara
tin - Cosrnis executarea, n,
MOC Asâriectilădinea întocmi Ra astrale si
cor&şpondentă' acestei ct teren Semnatura
Careegb E Dattrpgrțic 209
ELI Pie 272 |
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
ANEXA NK 10
LI58. In.
Nr. cadastral
Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa imobilului
319 localitatea Braila, strada Dorului, lot 4
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
731560
731580
423120 423120
teren UAT Braila
7 12,87 6
=
6559 7.15 sj
3
e
=ai
3 ș
s 5 S
3. a zl
a 8 _L 3
i. ză
Ei e 2
m
ge
EI
2 14,38
IE95974
4
Z ls
423100 5 423100
teren UAT Braila
LOT3
[=]
[=
re)
Nei
RR
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
parcela folosinta mp)
1 Ce 319 imobil cu limite nematerializate
Total 319
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Supraiuta grupeimuila la sol Mentiuni
mp)
otule lucri: >laiel
A să ziar >
—aică 2ulorizazȘ
(SS LDS
SI 2 (SI a masurata a imobilului = 319mp
Fccamercar” A dă ICÂr &
D 2 H
AUTORIZABKEcuţ E Inspector
eria RO-B-F Nr. Au
Metin - Cosfhitriz
e
fir
e MogAStiaă în)
o Ofegp ridenta
Carecoă
Semnatura
Confirm atribuirea numarului cadastral introducerea imobilului
in sistemul integrat de cadastru si carte funciara
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.