29 iulie 2021

HCL 248/2021 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului 2021

Denumire
Hotărârea nr. 248 din 2021 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
248 / 2021
Data
29 iulie 2021
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Programul anual al finanțărilor nerambursabile din bugetul local al municipiului Bacău pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului 2021. Așadar, primăria aprobă finanțări nerambursabile pentru ONG-uri și entități similare, pe bază de concurs/criterii legale, din bugetul local, pentru anul 2021. Pentru locuitori înseamnă că vor exista fonduri alocate de municipiu către proiecte comunitare (educație, cultură, asistență socială etc.) cu termene și evaluări conform programului aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2021, conform Anexei parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

• HOTĂRÂREA NR. 248 DIN 29.07.2021 privind aprobarea Programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2021 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.07.2021, potrivit art.133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 149168 din 23.07.2021 şi Programul anual al finanţărilor nerambursabile pe anul 2021, înaintate de Comisia Tehnică Legea nr. 35012005; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 149176/23.07.2021; -Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. l 49189/1/23.07.202 l; -Raportul comun al Direcţiei Economice şi al Comisiei Tehnice 350/2005 înregistrat cu nr. 149189/2/23.07.2021 -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1337/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 1338/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1339/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 1340/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 1341/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile Legii nr. l 5/ 2021 privind bugetul de stat pe anul 2021; -Prevederile Legii nr. 27312006 privind finanţele publice locale, modificată si completată; -Prevederile art. 15 din Legea nr. 350/ 02.12.2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, modificată şi completată; -Prevederile HCL nr. 111 din 2021 privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi Programului de investiţii pe anul 2021 şi următorii trei ani ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, modificată şi completată; -Prevederile art. 140 alin.(1) şi alin.(3), ale art. 196 alin .(1) lit. a), ale art. 197 alin. ( 1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 12 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. e) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. - Se aprobă Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2021, conform Anexei parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia Economică şi Comisia Tehnică Legea nr. 350/ 2005. Art. 3. Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice şi Comisiei Tehnice Legea nr. 35012005. Art. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen Jegal i-nsti~ ţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. .\ ~ ~ ·~ .,.. .• .... . ' :>~ PREŞ . EŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE GH O . · LUŢĂ SECRETARUL GENERAL AL MU ACĂU . w' NICOLAE - OVI O CI N. , R.A.1Ei.llDS.I-A- I ANEXĂ LA HCL NR. 248 DIN 29.07.2021 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2021 Autoritatea finanţatoare, Municipiul Bacău, str. Mărăşeşti, nr.6, Cod Fiscal 4278337, tel 0234- 581849, fax 0234-588757. e-mail [email protected], în baza Legii nr. 350i 2005 privind regimul finan\ârilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general face cunoscute domeniile pentru care se acordă finanţări nerambursabile pentru ;mul de execuţie financiara 2021. Criteriile în baza cărora vor fi atribuite contracte de finanţare nerambursabilă sunt: relevanţa şi coerenţa, metodologie, capacitate de realizare, bugetul proiectului, participarea parţilor, durabilitate şi sustenabilitale. UAT Municipiul Bacău face cunoscut Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit pentru domeniul tineret pentru anul 2021 în condiţiile prevăzute de Legea nr.350/2005, in suma totală de 100.000 lei. Nr. DOMENIUL SUMA 2021 ( lei ) Crt. I Tineret 100.000 TOTAL 100.000 Comisia Tehnică Lg.350/2005 ~ i: Preşedinte -- PREŞE ·., CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE GIDORG SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC-U ~ NICOLAE - OVIDIU POPOV

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă