HCL 463/2016 adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico economice a obiectivului de investitie: DALI Reabilitare instalatie termică la Liceul Tehnologic Iuliu Moldovan, Arad
Documente
- hcl h8329.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.463
din 20 decembrie 2016
privind aprobarea documentației tehnico – economice a obiectivului de investiție:
„DALI - Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Arad”.
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de
motive înregistrată cu nr.80940/12.12.2016,
Analizând avizul Consiliului Tehnico – Economic nr. 29/19.10.2016,
Ținând seama de raportul nr. 80942 din 12.12.2016 al Serviciului Investiţii, Dezvoltare
Imobile din cadrul Direcţiei Tehnice,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia „documentaţiile
tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în
completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanțate din împrumuturi interne şi externe,
contractate direct de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către autoritățile
deliberative”,
Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 23),
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d), art. 45 alin. (2) şi ale art. 115,
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă documentația tehnico – economică a obiectivului de investiție DALI -
Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Arad cu caracteristicile și
indicatorii tehnico-economici, conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului general al
Municipiului Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. S.M.L./S.M.L. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 20.12.2016
Cod PMA -S1-02
Anexa la Hotărârea nr. 463/20.12.2016
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI
OBIECTIVULUI :
„D.A.L.I. – REABILITARE INSTALAȚIE TERMICĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC
„IULIU MOLDOVAN”, Arad”
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD,
BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD,
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
Varianta II propusă:
A. Valoarea totală a investiţiei : 2,655.409 Mii lei (inclusiv TVA)
din care C + M : 1,571.291 Mii lei (inclusiv TVA)
B. Capacităţi :
Obiectivele investiţiei se vor atinge prin două categorii de lucrări:
-în corpurile de clădire C1, C2, C3, C9, C10 se vor reface în totalitate instalaţiile de încălzire
şi hidranţi interiori, iar în corpurile de clădire C5, C6, C11, instalaţiile de încălzire fiind refăcute
recent, urmează a fi menţinute, se vor reface cele de hidranţi interiori;
-reconfigurare a instalaţiilor din centrala termică, respectiv a reţelelor termice exterioare:
varianta 2 – centrală termică cu 2 cazane de încălzire centrală, cu preparare locală de apă caldă
de consum în corpurile de clădire C9, C10 şi C11, toate reţelele termice din incintă cu 2 conducte
(încălzire tur/retur).
Se vor prevedea 2 cazane noi pentru producere de agent termic apă caldă. Fiecare cazan va
avea o capacitate termică nominală de Q = 700 kW. Acestea vor fi echipate cu arzătoare în
suprapresiune, pentru combustibil gaze naturale. Fiecare arzător va fi de tip modulant şi va avea
o capacitate termică cuprinsă între valorile de Q = 135 – 815 kW.
Agentul termic, produs în centrala proiectată, va fi apă caldă de max. 90/70 °C pentru
încălzire.
Pentru prepararea apei calde menajere se vor prevedea module de preparare apă caldă, de
perete, în regim de funcţionare instant. Acestea se vor prevedea în cele trei corpuri de clădire în
care există consumatori de apă caldă şi vor avea următoarele capacităţi termice instalate:
- Corp clădire C9 – Cantină, Q = 265 kW, debit apă caldă q = 95 l/min – 1 buc.,
- Corp clădire C10 – Internat, Q = 265 kW, debit apă caldă q = 95 l/min – 2 buc.,
- Corp clădire C1 – Grădiniţă, Q = 60 kW, debit apă caldă q = 21.3 l/min – 1 buc.
Circulaţia agentului termic se face cu ajutorul pompelor montate direct pe conducte, la
plecarea de pe distribuitor. Aceste pompe de circulaţie vor fi de tip cu turaţie variabilă. Pentru
această variantă se vor prevedea 3 pompe de circulaţie pentru agentul termic de încălzire. Una
din aceste pompe va asigura şi alimentarea modulelor de apă caldă cu agent termic primar.
Legătura dintre centrala termică reabilitată şi toate corpurile de clădire din incintă se va face
printr-o reţea de conducte preizolate compuse din 2 conducte: încălzire tur/retur.
C. Durata de realizare a investiţiei : 3 luni.
D. Eşalonarea investiţiei : conform graficului de realizare.
E. Finanţarea investiţiei : se asigură din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
ROMÂNIA Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr.409/14.12.2016
HOTĂRÂREA nr._____
din _________________ 2016
privind aprobarea documentației tehnico – economice a obiectivului de investiție:
„DALI - Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Arad”.
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de
motive înregistrată cu nr._80940_/_12.12.2016,
Analizând avizul Consiliului Tehnico – Economic nr. 29/19.10.2016,
Ținând seama de raportul nr. 80942 din 12.12.2016 al Serviciului Investiţii, Dezvoltare
Imobile din cadrul Direcţiei Tehnice,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 cu modificările şi
completările ulterioare, privind finanţele publice locale, conform căruia „documentaţiile tehnico-
economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în
completare din bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe, contractate
direct de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către autoritățile deliberative”,
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4) lit. d), art. 45, alin. (2) şi ale art. 115,
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă documentația tehnico – economică a obiectivului de investiție DALI -
Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Arad cu caracteristicile și
indicatorii tehnico-economici conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului general al
Municipiului Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Anexa la
Hotărârea nr. ________din _____2016
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI
OBIECTIVULUI :
„D.A.L.I. – REABILITARE INSTALAȚIE TERMICĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC
„IULIU MOLDOVAN”, Arad”
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
Varianta II propusă:
D. Valoarea totală a investiţiei : 2,655.409 Mii lei (inclusiv TVA)
din care C + M : 1,571.291 Mii lei (inclusiv TVA)
E. Capacităţi :
Obiectivele investiţiei se vor atinge prin două categorii de lucrări:
- în corpurile de clădire C1, C2, C3, C9, C10 se vor reface în totalitate instalaţiile de încălzire
şi hidranţi interiori, iar în corpurile de clădire C5, C6, C11, instalaţiile de încălzire fiind refăcute
recent, urmează a fi menţinute, se vor reface cele de hidranţi interiori
- reconfigurare a instalaţiilor din centrala termică, respectiv a reţelelor termice exterioare:
varianta 2 – centrală termică cu 2 cazane de încălzire centrală, cu preparare locală de apă caldă
de consum în corpurile de clădire C9, C10 şi C11, toate reţelele termice din incintă cu 2 conducte
(încălzire tur/retur).
Se vor prevedea 2 cazane noi pentru producere de agent termic apă caldă. Fiecare cazan va
avea o capacitate termică nominală de Q = 700 kW. Acestea vor fi echipate cu arzătoare în
suprapresiune, pentru combustibil gaze naturale. Fiecare arzător va fi de tip modulant şi va avea
o capacitate termică cuprinsă între valorile de Q = 135 – 815 kW.
Agentul termic produs în centrala proiectată, va fi apă caldă de max. 90/70 °C pentru
încălzire.
Pentru prepararea apei calde menajere se vor prevedea module de preparare apă caldă, de
perete, în regim de funcţionare instant. Acestea se vor prevedea în cele trei corpuri de clădire în
care există consumatori de apă caldă şi vor avea următoarele capacităţi termice instalate:
- Corp clădire C9 – Cantină, Q = 265 kW, debit apă caldă q = 95 l/min – 1 buc.
- Corp clădire C10 – Internat, Q = 265 kW, debit apă caldă q = 95 l/min – 2 buc.
- Corp clădire C1 – Grădiniţă, Q = 60 kW, debit apă caldă q = 21.3 l/min – 1 buc.
Circulaţia agentului termic se face cu ajutorul pompelor montate direct pe conducte, la
plecarea de pe distribuitor. Aceste pompe de circulaţie vor fi de tip cu turaţie variabilă. Pentru
această variantă se vor prevedea 3 pompe de circulaţie pentru agentul termic de încălzire. Una
din aceste pompe va asigura şi alimentarea modulelor de apă caldă cu agent termic primar.
Legătura dintre centrala termică reabilitată şi toate corpurile de clădire din incintă, se va face
printr-o reţea de conducte preizolate compuse din 2 conducte: încălzire tur/retur.
F. Durata de realizare a investiţiei : 3 luni.
D. Eşalonarea investiţiei : conform graficului de realizare.
E. Finanţarea investiţiei : se asigură din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 80940 /12.12.2016
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 45, alin. (6) din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice
Locale, republicată şi ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului
Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016, îmi exprim iniţiativa de
promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea documentației „DALI - Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic
„Iuliu Moldovan”, Arad”, în susţinerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” (fost Forestier) funcţionează în imobilul situat în
Arad, Calea Timişorii, nr.29-31. În unele corpuri din imobil funcţionează din anul 2011, Liceul
Teoretic „A. M. Guttenbrunn” şi Grădiniţa cu program normal nr. 15.
Imobilul cuprinde mai multe clădiri cu regim de înălţime diferit şi destinaţia de săli de
clasă, laboratoare, ateliere, cantină, internat şi grădiniţă. Încălzirea corpurilor de clădire este
asigurată în sistem centralizat de la centrala termică proprie, care funcţionează cu gaz metan.
Instalaţiile termice interioare sunt vechi şi au fost dimensionate necorespunzător.
Legătura între centrala termică şi celelalte clădiri se face prin reţele de incintă amplasate în
canale termice, sau prin ţevi direct amplasate subteran, care nu mai au izolaţia corespunzătoare.
În ultimul timp s-au înregistrat multe avarii ale reţelei şi a fost nevoie de intervenţii pentru
înlocuiri de ţevi şi de radiatoare care sunt degradate şi colmatate.
Având în vedere volumul mare de încălzit, centrala termică a fost dimensionată să
funcţioneze cu două cazane, dar în prezent este funcţional doar un singur cazan, care a fost
montat în anul 2011. Cazanul existent stativ din oţel, cu injector pe gaz şi are o putere de 1200
kw. În ultimele ierni, datorită temperaturilor acceptabile, acest unic cazan funcţional, a putut
asigura temperatura agentului termic.
Pentru a putea asigura condiţii optime de funcţionare în timpul friguros a instalaţiei
termice interioare şi a centralei termice, se consideră oportună reabilitarea instalaţiilor cu
păstrarea branşamentului de gaz existent.
Astfel, propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea
Documentaţiei de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţie „Reabilitare instalaţie termică la
Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Arad”.
PRIMAR,
Ing. Gheorghe Falcă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA TEHNICĂ
Serviciul Investiţii Dezvoltare Imobile
Nr._80942_/T2/ 12.12.2016
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 80940_/_12.12.2016 a domnului
Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad.
Obiect : Propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre privind aprobarea
documentației: „DALI - Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu
Moldovan”, Arad”.
În urma cuprinderii în Programul de Investiţii al Consiliului Local al Municipiului Arad a
finanţării obiectivului de investiţie „DALI - Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic
„Iuliu Moldovan”, Arad, s-a achiziţionat serviciul de întocmire a Documentaţiei de Autorizare a
Lucrărilor de Intervenţie, pe care o supunem avizării.
Consideraţii generale:
Obiectivul principal: Reabilitare instalaţie termică la Liceul Tehnologic „Iuliu
Moldovan”, Arad.
Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” (fost Forestier) funcţionează în imobilul situat în
Arad, Calea Timişorii, nr.29-31. În unele corpuri din imobil funcţionează din anul 2011, Liceul
Teoretic „A. M. Guttenbrunn” şi Grădiniţa cu program normal nr. 15.
Imobilul cuprinde mai multe clădiri cu regim de înălţime diferit şi destinaţia de săli de
clasă, laboratoare, ateliere, cantină, internat şi grădiniţă. Încălzirea corpurilor de clădire este
asigurată în sistem centralizat de la centrala termică proprie, care funcţionează cu gaz metan.
Instalaţiile termice interioare sunt vechi şi au fost dimensionate necorespunzător.
Legătura între centrala termică şi celelalte clădiri se face prin reţele de incintă amplasate în
canale termice, sau prin ţevi direct amplasate subteran, care nu mai au izolaţia corespunzătoare.
În ultimul timp s-au înregistrat multe avarii ale reţelei şi a fost nevoie de intervenţii pentru
înlocuiri de ţevi şi de radiatoare care sunt degradate şi colmatate.
Având în vedere volumul mare de încălzit, centrala termică a fost dimensionată să
funcţioneze cu două cazane, dar în prezent este funcţional doar un singur cazan, care a fost
montat în anul 2011. Cazanul existent stativ din oţel, cu injector pe gaz şi are o putere de 1200
kw. În ultimele ierni, datorită temperaturilor acceptabile, acest unic cazan funcţional, a putut
asigura temperatura agentului termic.
Pentru a putea asigura condiţii optime de funcţionare în timpul friguros a instalaţiei
termice interioare şi a centralei termice, se consideră oportună reabilitarea instalaţiilor cu
păstrarea branşamentului de gaz existent.
Variante propuse:
Obiectivele investiţiei se vor atinge prin două categorii de lucrări:
- cele care se vor realiza identic în ambele scenarii şi anume în corpurile de clădire C1,
C2, C3, C9, C10 se vor reface în totalitate instalaţiile de încălzire şi hidranţi interiori, iar în
corpurile de clădire C5, C6, C11, instalaţiile de încălzire fiind refăcute recent, urmează a fi
menţinute, se vor reface cele de hidranţi interiori
- cele care se vor realiza în două variante posibile de reconfigurare a instalaţiilor din
centrala termică, respectiv a reţelelor termice exterioare:
Varianta 1 – centrala termică cu 2 cazane de încălzire centrală, cu preparare
centralizată de apă caldă de consum, reţele termice de incintă cu 4 conducte (încălzire tur/retur,
apă caldă de consum şi recirculare apă caldă de consum) pentru ramura de alimentare a
corpurilor de clădire C9, C10 şi C11, celelalte reţele termice de incintă cu 2 conducte (încălzire
tur/retur).
Se vor prevedea 2 cazane noi pentru producere de agent termic apă caldă. Fiecare cazan
va avea o capacitate termică nominală de Q = 700 kW. Acestea vor fi echipate cu arzătoare în
suprapresiune, pentru combustibil gaze naturale. Fiecare arzător va fi de tip modulant şi va avea
o capacitate termică cuprinsă între valorile de Q = 135 – 815 kW.
Agentul termic produs în centrala proiectată, va fi apă caldă de max. 90/70°C pentru
încălzire spaţii şi apă caldă menajeră 45°C.
Pentru prepararea apei calde menajere se vor prevedea 2 boilere verticale cu serpentină.
Acestea vor avea fiecare un volum de V = 1000 l.
Circulaţia agentului termic se face cu ajutorul pompelor montate direct pe conducte, la
plecarea de pe distribuitor. Aceste pompe de circulaţie vor fi de tip cu turaţie variabilă. Pentru
această variantă se vor prevedea 3 pompe de circulaţie pentru agentul termic de încălzire şi una
pentru alimentarea boilerelor. Recircularea apei calde menajere se face de la baza coloanelor
instalaţiilor interioare, printr-o pompă de circulaţie inclusă în centrala termică.
Legătura dintre centrala termică reabilitată şi clădirile corp C1, C2, C3, C4, C5, C6 din
incintă, se va face printr-o reţea de conducte preizolate compuse din 2 conducte: încălzire
tu
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.