HCL 103/2025 adoptată
Privește: aprobarea întocmirii și ținerii la zi a Registrului agricol 2025-2029 pe suport electronic
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privește: aprobarea întocmirii și ținerii la zi a Registrului agricol 2025-2029 pe suport
electronic
Consiliul local al municipiului Alexandria, județul Teleorman întrunit în ședința ordinară,
având în vedere:
-referat de aprobare nr. 23 745 al Primarului Municipiului Alexandria;
-raportul de specialitate nr. 23 746 al Serviciul Patrimoniu și Serviciul Juridic, Comercial;
-avizele comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al
municipiului Alexandria;
- prevederile art.2 alin.(2) din Norme Tehnice / 23 ianuarie 2020 privind modul de
completare a registrului agricol pentru perioada 2025-2029
- prevederile art.1, alin (5), alin (6), alin(7) ale Ordonanței Guvernului nr.28/2008 privind
registrul agricol cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului
nr.1627/12.12.2024 privind registrul agricol pentru perioada 2025-2029
- prevederile art. 129, alin. (2), lit.a), alin.(7), lit.q) din O.U.G. nr.57/03.07.2019 privind
Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin.(1), lit. g) si alin.(6) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din
O.U.G. nr.57/03.07.2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1.- Se aprobă întocmirea și ținerea la zi a Registrului agricol 2025-2029 pe suport
electronic.
Art. 2.- Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi
transmisă instituţiei Prefectului judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
municipiului Alexandria și compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului
Alexandria, pentru cunoaştere şi punere în aplicare.
PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
Consilier,
VOICILĂ FLOREA SECRETAR GENERAL,
Alexandru Răzvan Ceciu
Alexandria
Nr. 103 din 26 martie 2025
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
Nr. 23 745/20.03.2025
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea întocmirii și ținerii la zi a registrului agricol
2025-2029 pe suport electronic
Registrul agricol constituie sursă de date pentru elaborarea pe plan local a unor politici în
domeniile: fiscal, agrar, protecție socială, cadastru, edilitar-urbanistic, sanitar, școlar, servicii
publice de interes local și altele asemenea.
Registrul agricol constituie sursă administrativă de date pentru sistemul informațional statistic.
Registrul agricol asigură baza de date pentru realizarea cu ajutorul sistemelor electronice de
calcul a verificărilor încrucișate între datele din registrul agricol și datele înscrise în registrele
specific ținute de alte instituții, de exemplu Sistemul integrat de administrare și control de la
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Registrul national al exploatațiilor, etc.
Registrul agricol se intocmește pe suport electronic, cu obligația de a se interconecta cu
Registrul agricol național (RAN), în vederea raportării unitare către instituțiile interesate a
datelor gestionate de către acesta.
Registrul agricol constituie bază de date pentru emiterea documentelor doveditoare privind
utilizarea suprafețelor de teren și de evidență a efectivelor de animale, în vederea solicitării de
plați în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri-plăți directe,
Având în vedere necesitatea digitalizării și eficientizării activității din administrația publică
locală, propun ținerea registrului agricol pentu perioada 2025-2029 doar în format electronic
PRIMAR,
Victor Drăgușin
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
DIRECȚIA PATRIMONIU
Nr. 7339/ 19.03.2021
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind întocmirea și ținerea la zi a Registrului agricol 2025-2029
pe suport electronic
Prin referatul de aprobare nr. 7338 / 19.03.2021 Primarul Municipiului Alexandria propune
proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea întocmirii și ținerii la zi a Registrului agricol 2025-
2029 pe suport electronic.
1. Necesitatea și oportunitatea proiectului
Registrul agricol constituie bază de date pentru emiterea documentelor doveditoare privind
utilizarea suprafețelor de teren și de evidență a efectivelor de animale, respectiv a familiilor de
albine, în vederea solicitării de plăți în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri
- plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii din domeniul vegetal și zootehnic, inclusiv în
sectorul apicol, sprijin pentru dezvoltare rurală, măsuri de piață, precum și alte forme de
sprijin finanțate din fonduri europene și din bugetul național.
Registrul agricol constituie sursă administrativă de date pentru sistemul informațional
statistic, respectiv: statistica oficială, pregătirea, organizarea și producerea de statistici pentru
recensământul clădirilor și ale populației, ale unor anchete-pilot, organizarea unui sistem de
observări statistice prin sondaj, pentru actualizarea Registrului Statistic al Exploatațiilor
Agricole, și altele asemenea.
Registrul agricol asigura baza de date pentru realizarea cu ajutorul sistemelor electronice de
calcul a verificărilor încrucișate între datele din registrul agricol și datele înscrise în registre
specifice ținute de alte instituții
Prin implementarea acestui proiect de hotărâre cu privire la întocmirea și ținerea la zi a
Registrului agricol 2025-2029 pe suport electronic se va urmări conform legislației în vigoare,
elaborarea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, protecție socială, cadastru,
edilitar-urbanistic, sanitar, școlar, servicii publice de interes local și altele asemenea.
2. Legalitatea proiectului
Susţinerea proiectului propus din punct de vedere legal, este fundamentat pe prevederile
următoarelor acte normative:
- Norme Tehnice din 23 ianuarie 2020 privind modul de completare a registrului agricol pentru
perioada 2020-2024;
-O.U.G. nr.57/03.07.2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările
ulterioare.
Având în vedere cele expuse, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.57/03.07.2019 privind
Codul Administrativ, s-a întocmit prezentul raport de specialitate privind aprobarea întocmirii și
ținerii la zi a Registrului agricol 2025-2029 pe suport electronic care, împreună cu întreaga
documentație va fi supus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria.
Direcția Patrimoniu , Direcția Juridic, Comercial
Dumitru Oprea Postumia Chesnoiu
Întocmit,
Roșu Tudora
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.