HCL 384/2022 adoptată
privind aprobarea Contractului - cadru de delegare de gestiune prin concesiune a Serviciului de Iluminat Public și a Caietului de sarcini al serviciului de iluminat public din Municipiul Alba Iulia
Documente
- hcl hcl-384-2022.pdf
- anexa hcl-384-2022-anexa2.pdf
Text
ROMÂNIA Anexa nr.1 la HCL nr. 384/2022
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
CONTRACT
DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA, PRIN CONCESIONARE
CAPITOLUL I
Părțile contractante
MUNICIPIUL ALBA IULIA, cu sediul în Alba Iulia, str. Calea Moţilor, nr.5A, cod
fiscal 4562923, cont ______________ deschis la Trezoreria municipiului Alba Iulia, tel.0258-
819462, fax.0258-812545, reprezentat prin PLEȘA GABRIEL - CODRU, având funcţia de
primar, în calitate de delegatar, denumit în continuare concedent, pe de o parte,
şi
............................., cu sediul în ..........................................., înregistrată la Registrul
Comerțului .... sub nr.J/........., cod fiscal .................., cont ....................... deschis
la ......................................... tel/fax ..................................reprezentat/ă prin ......................,
având funcţia de .........................., în calitate de delegat, denumit în continuare concesionar,
pe de altă parte,
au convenit încheierea prezentului contract de delegare a serviciului de iluminat
public prin concesionarea bunurilor care fac parte din sistemul de iluminat public din
Municipiul Alba Iulia, având în vedere prevederile:
- Legii nr. 51/2006, republicată, Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 230/2006 Legea serviciului de iluminat public, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu
modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi
concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile
de servicii, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia nr. _____/2022 prin care a fost
aprobată delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Alba Iulia, prin
concesionarea bunurilor ce alcătuiesc sistemul de iluminat public și Regulamentul serviciului
de iluminat public din Municipiul Alba Iulia.
Dată fiind forma particulară a acestui contract, respectiv de delegare de gestiune prin
concesionarea bunurilor care fac parte din sistemul de iluminat public, fiecare parte implicată
în contract are dubla calitate, de delegatar și concedent pe de o parte și delegat și concesionar
pe de altă parte.
CAPITOLUL II
Obiectul contractului de delegare a gestiunii
Art.1. (1) Obiectul contractului îl constituie delegarea gestiunii serviciului de iluminat
public al Municipiului Alba Iulia (SIP) prin contract de concesiune, privind activitățile de
operare propriu-zisă, gestiune, administrare, exploatare, întreținere-menținere, precum și
activitățile de pregătire și realizare a investițiilor din infrastructura aferentă serviciului de
iluminat public în aria administrativ teritorială a Municipiului Alba Iulia, în conformitate cu
obiectivele concedentului și care constau în următoarele:
a) Gestionarea bunurilor ce compun Sistemul de lluminat Public (SIP), proprietate a
concedentului;
b) Întocmirea documentației tehnice pentru realizarea lucrărilor, comandate de
concedent, conform legislației în vigoare;
c) Întreținerea și menținerea în funcțiune a sistemului de iluminat public, descris în
anexele la contract;
d) Realizarea rețelelor de iluminat public care cuprinde:
- iluminatul stradal, rutier și pietonal;
- iluminatul ornamental, destinat parcurilor, spațiilor de agrement, terenurilor de
sport, piețelor, târgurilor și altor zone de acest gen;
- iluminat decorativ - arhitectural (monumente istorice sau de artă, fântâni, clădiri
de importanță publică sau culturală pentru comunitatea locală);
- iluminatul ariilor utilitare: parcări, platforme utilitare;
- mentenanța sistemului de gestiune-monitorizare-control;
- iluminatul festiv de sărbători sau alte evenimente;
e) Optimizarea consumului de energie electrică pentru iluminatul public;
f) Realizarea lucrărilor de investiții pentru extinderea și eficientizarea sistemului de
iluminat public în Municipiul Alba Iulia comandate/aprobate de concesent;
g) Dispecerizarea sistemului de iluminat public. Operarea prin dispecerat și cu
echipele de teren a sistemului public din Municipiul Alba Iulia.
(2) Concesionarul are obligația de a presta serviciul de iluminat public și de a exploata
bunurile ce compun sistemul de iluminat public al Municipiului Alba Iulia, inclusiv de a
realiza investiții în sistemul de iluminat public, din fonduri proprii și/sau fonduri alocate de
către concedent, ori alte surse, cu respectarea prevederilor prezentului contract, ale Caietului
de sarcini, ale Regulamentului Serviciului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia și a
indicatorilor de performanță.
(3) Prin delegarea gestiunii sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia,
concedentul acordă concesionarului dreptul de a lua toate măsurile și de a întreprinde toate
acțiunile și activitățile necesare, în măsura permisă și în condițiile stabilite de reglementările
legale, pentru a asigura funcționarea în mod corespunzător a sistemului de iluminat public,
inclusiv de a efectua lucrări, de a instala sau îndepărta utilaje și/sau echipamente, în scopul
prestării serviciului de iluminat public și al reparării, întreținerii, îmbunătățirii și/sau înlocuirii
bunurilor ce compun sistemul de iluminat public al Municipiului Alba Iulia.
(4) Acordarea de către concedent și exercitarea de către concesionar a drepturilor
descrise la alin.(3), se face sub condiția respectării de către concesionar a tuturor
reglementărilor și procedurilor în domeniul protecției mediului, sănătății și siguranței publice
sau în orice alte domenii incidente și a solicitării și obținerii oricăror autorizații, atunci când
este cazul, precum și cu condiția respectării de către concesionar a oricăror obligații legate de
exercițiul unor astfel de drepturi, incluzând dar fără a se limita la obligația de a repara și
înlătura toate urmările acestor acțiuni potrivit reglementărilor legale incidente.
Art.2. Obiectivele concedentului
Obiectivul delegării este întreținerea și menținerea unui sistem de iluminat unitar și
eficient, care să corespundă cerințelor de trafic, în paralel cu optimizarea consumului
energetic pentru întreaga unitate administrativ-teritorială a Municipiului Alba Iulia.
Prin această delegare se urmărește:
- optimizarea consumului de energie în paralel cu îmbunătățirea calității iluminatului
public din Municipiul Alba Iulia;
- garantarea permanenței în funcționare a sistemnului de iluminat public;
- programarea și finanțarea lucrărilor de modernizare/EXTINDERE a sistemului de
iluminat public și a instalațiilor componente ale acestuia;
- protecția mediului înconjurător, relativ la activitățile serviciului de iluminat public, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin delegarea serviciului de iluminat public se va urmări realizarea unui raport
calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului și un echilibru între
riscurile și beneficiile asumate prin prezentul contract, de către ambele părți semnatare.
Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi
în conformitate cu prevederile legale.
Art.3. În derularea contractului de delegare a serviciul de iluminat public prin
concesionarea bunurilor care fac parte din sistemul de iluminat public al Municipiului Alba
Iulia, concesionarul va utiliza următoarele categorii de bunuri:
a) bunuri de retur - bunurile aflate în proprietatea publică sau privată a
concedentului, transmise în concesiunea concesionarului, inclusiv cele realizate pe durata
contractului de gestiune din fonduri publice, pentru modernizarea/întretinerea/înlocuirea
bunurilor aparținând patrimoniului public sau privat al concedentului predate în concesiunea
concesionarului, în scopul îndeplinirii obiectivelor gestiunii şi care, la încetarea contractului,
revin de plin drept gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii
concedentului și sunt integrate în domeniul public al acestuia;
b) bunuri de preluare - bunurile care aparţin concesionarului, pe care acesta le
utilizează pe durata concesiunii în scopul executării contractului şi care, prin înţelegerea între
părţi, la încetarea contractului pot reveni concedentului, în cazul în care acesta îşi manifestă
intenţia de a le prelua, în totalitate sau parțial, în schimbul plăţii unei compensaţii, de regulă
egală cu valoarea contabilă actualizată a bunurilor respective;
c) bunuri proprii - bunurile care aparţin concesionarului, utilizate de acesta pe durata
concesiunii şi care la încetarea contractului de concesiune, din orice cauză, rămân în
proprietatea acestuia.
CAPITOLUL IV
Durata contractului
Art.4. (1) Prezentul contract intră în vigoare la data semnării de către părțile
contractante.
(2) Durata contractului de delegare a gestiunii este de 5 ani, începând cu data înscrisă
în ordinul de începere emis de către concedent.
(3) Părțile pot conveni asupra prelungirii duratei contractului, cu respectarea
reglementărilor incidente serviciului de iluminat public, prin act adițional aprobat de către
Consiliul local al Municipiului Alba Iulia și numai după realizarea unei analize privind
eficiența economică a serviciului.
CAPITOLUL V
Redevenţa şi modalităţi de plată
Art.5. (1) În schimbul dreptului și obligației de exploatare a bunurilor concesionate,
concesionarul se obligă să plătească anual concedentului, o redevenţă în sumă de 20.000
lei/an, fără T.V.A.
(2) Redevența va fi recalculată și indexată anual cu Indicele Prețurilor de Consum
(IPC) comunicat de Institutul Național de Statistică, după formula:
A = Suma inițială de actualizat * IPC
Art.6. (1) Plata redevenţei se va face trimestrial, până la data de 15 a primei luni a
trimestrului în curs pentru trimestrul precedent, prin conturile:
- contul concedentului nr. ...................................deschis la Trezoreria Municipiului Alba Iulia;
- contul concesionarului nr. ..............................,deschis la …............................................... .
(2) În cazul în care contractul se va încheia în cursul anului, plata redevenței se va face
proporțional cu perioada contractuală rămasă din anul pentru care se face plata, în termen de
30 de zile de la semnarea contractului.
(3) Pentru nerespectarea termenului de plată a redevenței, concesionarul datorează
concedentului penalități de întârziere, calculate din prima zi de scadență, prin aplicarea
procentului de ____% pe zi de întârziere asupra sumei neachitate, până la îndeplinirea
efectivă a obligației de plată.
(4) În caz de întârziere la plată a redevenței cu _____ de zile, concedentul va executa
garanția constituită de concesionar cu suma datorată de acesta, calculată până la recuperarea
integrală a creanței, concesionarul având obligația să o reîntregească.
CAPITOLUL VI
Garanția de bună execuție a contractului
Art.7. (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentului contract,
concesionarul se obligă să depună/constituie, cu titlu de garanţie o sumă fixă, în contul
concedentului, o sumă fixă sau o scrisoare de garanţie/poliță de asigurare pentru garanție, în
valoare de 100.000 lei, din care vor fi reținute, dacă este cazul, penalităţile, despăgubirile
datorate de concesionar în cazul deteriorării din cauze imputabile lui a bunurilor publice sau
ale terțolor, pentru nerespectarea parametrilor de furnizare și orice alte sume datorate
concedentului și neachitate de către concesionar, în baza contractului, reprezentând garanție
de bună execuție a serviciului de iluminat public.
(2) Pentru lucrările de extindere a rețelelor de iluminat public concesionarul se obligă
să depună/constituie, cu titlu de garanţie o sumă reprezentând 5% din valoarea estimată a
lucrărilor.
Garanţia depusă/constituită, va fi restituită/eliberată concesionarului de către
concedent, astfel:
a) - pentru lucrările de extindere în proporţie de 70% din valoare, după recepţionarea
lucrărilor de modernizare a Sistemului de Iluminat Public din Municipiul Alba Iulia,
diminuată cu sumele datorate concedentului de către concesionar ca penalităţi (dacă este
cazul).
b) - diferenţa de 30% la încetarea contractului, respectiv expirarea termenului de
garanție a lucrării, diminuată cu sumele datorate concedentului de către concesionar ca
penalităţi (dacă este cazul).
CAPITOLUL VII
Valoarea contractului, lucrări, servicii și plăți
Art.8. (1) Concesionarul va presta serviciile ce cuprind și lucrările privind, extinderea,
optimizarea consumului energetic și eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul
Alba Iulia, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini și ale ofertei acceptate, care fac
parte integrantă din prezentul contract.
(2) Valoarea totală a contractului de delegare a serviciului de iluminat public prin
concesiune, asumată prin oferta financiară de către concesionar, este de ___________lei, la
care se adaugă cota de TVA prevăzută de legislația în vigoare la data facturării, din care:
a) - Valoarea lucrărilor de extindere a sistemului de iluminat public din Municipiul
Alba Iulia, este de ..................... lei, la care se adaugă cota de TVA prevăzută de legislația în
vigoare la data facturării și va fi va fi decontată, la finalizarea obiectivelor de investiții;
b) - Valoarea lucrărilor de mentenanță, dispecerat și întreţinere a sistemului de iluminat
public, este în sumă de ..............lei, la care se adaugă cota de TVA prevăzută de legislația în
vigoare la data facturării și va fi decontabilă lunar.
Pentru lucrările de întreţinere efectuate, concesionarul va utiliza tarifele din Anexa nr.
___ la prezentul contract. Pentru plata prestației, acesta va prezenta la data recepţiei registrul
cu reclamaţii preluate, situaţia materialelor şi echipamentelor înlocuite şi va efectua casarea
materialelor rezultate. Valoarea materialelor şi echipamentelor înlocuite în perioada de
garanţie sunt suportate de concesionar. Valoarea materialelor și echipamentelor înlocuite care
nu sunt în perioada de garanție se decontează concesionarului pe baza tarifelor din anexa de
mai sus. Fac parte din contract, dar nu sunt cuprinse în valoarea contractului, valoarea
consumabilelor și materialelor necesare întreținerii sistemului de iluminat public ce se vor
deconta în baza unei note justificative în care se va ține cont de garanțiile declarate în oferta
concesionarului. Valorile materialelor care nu sunt în termen de garanție și vor fi înlocuite de
către concesionar, precum și cele aferente activității de întreținere a rețelelor de iluminat ce
vor fi preluate în timpul contractului executate de terți, în afara contractului de delegare prin
concesiune vor fi evaluate la sfârșitul anului de către concesionar și vor fi cuprinse în bugetul
anului următor, respectând principiul echilibrului contractual.
c) Valoarea lucrărilor pentru realizarea iluminatului festiv - 5 ani, este în sumă de
________LEI, echivalent EURO( …) , la care se adaugă cota de TVA prevăzută de legislația
în vigoare la data facturării;
(3) Plăţile datorate concesionarului pentru lucrările de extindere efectuate se vor
executa și se vor deconta conform bugetelor anuale aprobate. Pentru monitorizare şi pentru
întreţinere, plata se va face în termen de 30 zile lucrătoare de la încheierea recepţiei lunare, iar
pentru realizarea iluminatului festiv plata se va face în termen de maxim 30 de zile de la
efectuarea lucrărilor pe baza proceselor verbale de recepţie.
(4) Preţurile unitare care vor fi practicate au fost stabilite conform cerinţelor
documentelor licitaţiei și ofertei acceptate şi se regăsesc în anexele la prezentul contract.
CAPITOLUL VIII
Drepturile părţilor
Art.8. Drepturile concesionarului
(1) Concesionarul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea
sa, EXCLUSIV, bunurile, activităţile şi serviciile publice ce fac obiectul contractului de
delegare prin concesionarea bunurilor aparţinând sistemului de iluminat public din Municipiul
Alba Iulia.
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor care fac
obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului şi obiectivelor stabilite de părţi prin contractul de
delegare.
(3) Concesionarul are dreptul de a întrerupe prestarea serviciului în cazul nerespectării
obligaţiilor contractuale de către utilizator, conform legislaţiei în vigoare .
(4) Concesionarul are dreptul de a iniţia modificarea şi/sau completarea prezentul
contract, în cazul modificării reglementărilor şi/sau a condiţiilor tehnico-economice care au
stat la baza încheierii acestuia.
(5) Concesionarul are dreptul de a aplica tariful actualizat în raport cu influenţele
asupra valorilor componentelor preţului de cost, după aprobarea acestuia de către concedent.
(6) Concesionarul are dreptul de a emite avize ca deținător de utilități publice (rețele
de iluminat) pe teritoriul Municipiului Alba Iulia.
(7) Concesionarul are dreptul să încaseze contravaloarea serviciilor prestate și a
lucrărilor executate.
Art.9. Drepturile concedentului
(1) Concedentul are dreptul de a urmări, controla şi supraveghea :
a) modul de fundamentare a tarifelor, de stabilire şi ajustare a acestora ;
b) modul de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de delegat ;
c) calitatea şi eficienţa serviciilor prestate corespunzător nivelului parametrilor luminotehnici
şi indicatorilor de performanţă ai serviciului, aprobaţi ;
d) modul de administrare, exploatare, conservare, menţinere în funcţiune şi modernizare a
sistemului de iluminat.
(2) Concedentul are dreptul de a stabili programele de extindere şi modernizare a
dotărilor existente.
(3) Concedentul are dreptul de a aproba studiile de fezabilitate, de a coordona
proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii în scopul realizării acestora într-o concepţie
unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico - socială a Municipiului Alba Iulia şi
de amenajare a teritoriului.
(4) Concedentul are dreptul de a-şi manifesta intenţia de a dobândi bunurile de
preluare şi de a solicita concesionarului încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu
privire la aceste bunuri. În termen de 6 luni, înaintea termenului de încetare a contractului,
concedentul este obligat să-şi exercite dreptul de opţiune sub sancţiunea decăderii.
(5) Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a
contractului de delegare, din motive excepţional legate de interesul naţional sau local.
(6) Concedentul are dreptul să emită pretenții asupra garanției de bună execuție în
limita prejudiciului creat, dacă concesionarul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale.
Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, concedentul are obligația de
a notifica c
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.