· Inițiator: PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI (primar)

HCL 198/2017 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 198 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 198 din 2017 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
198 / 2017
Inițiator
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI (primar)
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza DALI pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu de pe strada Unirii nr. 15 (fosta primărie a orașului), valoarea totală a investiției fiind de 1.766.401,84 lei cu TVA (aproximativ 387.368,82 euro). Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului, iar responsabilitatea implementării aparține Direcției tehnice, Serviciului investiții și achiziții publice. Modalitatea de finanțare, termenele exacte și impactul pentru locuitori se vor detalia în cadrul etapelor ulterioare ale proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), aferentă obiectivului de investiţii: “Reabilitare clădire de patrimoniu situate pe strada Unirii nr. 15, din municipiul Zalău (fosta primărie a orașului)”, valoarea totală a investiţiei este de 1.766.401,84 lei, cu TVA, echivalent a 387.368,82 euro (leuro = 4,5600 lei, la un curs mediu prognozat pentru perioada - 2017-2020) , din care, construcţii montaj 1.379.416,03 lei, cu TVA, echivalent a 302.503,52 euro (leuro = 4,5600 lei, la un curs mediu prognozat pentru perioada 2017-2020), conform Anexei nr.1, care face parte…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa luliu Maniu nr.3, Judeţul Sâlaj Telefon: (40)/260/610550 Fax.(40)7260/66 1863 http fraze. zalausj.ro e-mail: primaria Bzalausj.ro HOTĂRÂREA NR. 198 din 29 iunie 2017 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investitii: “Reabilitare clădire de patrimoniu situată pe strada Unirii nr. 15, din Municipiul Zalău (fosta primărie a oraşului)” Consiliul local al municipiului Zalău, Având în vedere Referatul” nr. 38617/21.06.2017 al Duce tehnice - Serviciul investiţii şi achiziţii publice; În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; În baza art. 36, alin.4, litera d şi art. 45, alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), aferentă obiectivului de investiţii: “Reabilitare clădire de patrimoniu situate pe strada Unirii nr. 15, din municipiul Zalău (fosta primărie a orașului)”, valoarea totală a investiţiei este de 1.766.401,84 lei, cu TVA, echivalent a 387.368,82 euro (leuro = 4,5600 lei, la un curs mediu prognozat pentru perioada - 2017-2020) , din care, construcţii montaj 1.379.416,03 lei, cu TVA, echivalent a 302.503,52 euro (leuro = 4,5600 lei, la un curs mediu prognozat pentru perioada 2017-2020), conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: “Reabilitare clădire de patrimoniu situată pe strada Unirii nr. 15, din Municipiul Zalău (fosta primărie a oraşului), conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia tehnică, Serviciul investiţii şi achiziţii publice. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Sălaj - Primarul municipiului Zalău - Direcţia administraţie publică locală - Direcţia tehnică - Direcţia economică - Direcţia patrimoniu ao! = PA ra PREŞEDINTE DE ŞEDINŢA, |: CONTRASEMNEAZA SECRETAR, / "7 ă Stelian / i DT/SIAP/AP/HA - 4 ex. Ga Arne XA ph, Pag OBIECTIV: REABILITARE CLADIRE DE PATRIMONIU - FOSTA PRIMARIE A ORASULUI Proiectant: SC NOVARTIS SRL Executant: Proiect: aa Plansa: el mo eee == ȚENEXA Ze la HCL L24,/22.0k dt 'ESEDINTE DE ŞEDINŢĂ PREŞEDIN 5 ae dă Doloel — Păadar NON RTIS 15 O eee Beneficiari o “EAMNIG IUL ZALAU Â Faza: ITRASEMNEAZA ————————— CON DR Să - DEVIZUL GENERAL „Anexa Nr. 7 al obiectivului de investitii POTROVII | — REABILITARE CCADIRE DE PATRIMONIU - FOSTA PRIMARIE A ORASULUI Conform H.G. nr. 907 din 2016 Nr. Denumirea capitolelor si subcapitolelor Pas TVA caloare crt. de cheltuieli A , A lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului | Obtinerea terenului 0,00 0,00 0,00 1.2 Amenajarea terenului 0.00 0,00 0,00 1.3 Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la 0.00 0,00 0.00 starea initiala 1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor * 1.700,00 323.00 2.023,00 TOTAL CAPITOLUL 1 1.700,00 323,00 2.023,00 CAPITOL 2 | Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de 0.00 0.00 0.00 investitii TOTAL CAPITOLUL 2 0,00 0,00 0,00 CAPITOL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica 3.1 Studii 9.225,00 1.752,75 10.977,75 3.1.1 Studii de teren 740,00 140,60 880,60 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0,00 0,00 0.00 3.1.3 Alte studii specifice 8.485,00 1.612,15 10.097.415 3.2 Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, 0.00 0,00 0,00 acorduri si autorizatii 3.3 Expertizare tehnica 3.690,00 701,10 4.391,10 3.4 Certificarea performantei energetice si auditul energetic al 0,00 0.00 0.00 cladirilor 3.5 Proiectare 23.985.00 4.557,15 28.542.15 3.5.1 Tema de proiectare 0,00 0.00 0,00 3.5.2 Studiu de prefezabilitate 0,00 0,00 0,00 3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de 5.535,00 1.051,65 6.586,65 interventii si daviz aeneral 3.5.4 3.5.5 3.5.6 3.6 3.7 3.7.1 3.7.2 3.8 3.8.1 3.8.1.1 3.8.1.2 3.8.2 4.1 4.2 4.3 4.3.1 4.4 4.5 4.6 5.1 5.1.1 5.1.2 5.2 5.2.1 5.2.2 5.2.3 5.2.4 5.2.5 5.3 5.4 Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie Proiect tehnic si detalii de executie Organizarea procedurilor de achizitie Consultanta Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii Auditul financiar Asistenta tehnica Asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de executie a lucrarilor pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul de Stat în Constructii Dirigentie de santier TOTAL CAPITOLUL 3 CAPITOL 4 3.690,00 0,00 14.760,00 0.00 0,00 0,00 0,00 23.629,70 479,70 0,00 479,70 23.150,00 60.529,70 Cheltuieli pentru investitia de baza Constructii si instalatii Desfaceri demontari constructie Desfaceri demontari instalatii sanitare Desfaceri demontari instalatii electrice Lucrari de constructii Instalatii electrice Instalatii sanitare Instalatii de canalizare Instalatii termice/ventilatie Instalatii desfumare detectie incendiu Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj [0008.8] Lista echipamente Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport Dotari Active necorporale TOTAL CAPITOLUL 4 CAPITOL 5 Alte cheltuieli Organizare de santier Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier Cheltuieli conexe organizarii santierului Comisioane, cote, taxe, costul creditului Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare Cheltuieli diverse si neprevazute Cheltuieli pentru informare si publicitate 1.157.473,14 18385.5 7570 8976.45 745479.68 104905.5 105987 25956 96253.5 43959.01 0,00 220.000,00 220.000,00 0,00 0.00 0,00 1.377.473,14 4.000,00 0.00 4.000,00 13.132,19 0.00 0,00 6.944,83 5.787,36 400,00 29.633,00 9,00 701,10 4.391,10 0,00 0,00 2.804,40 17.564,40 0,00 0,00 0,00 0,00 0.00 0,00 0,00 0,00 4.489,64 28.119,34 91,14 570,84 0,00 0,00 91,14 570.84 4.398,50 27.548,50 11.500,64 72.030,34 219.919,90 1.377.393,04 3493.25 21878.75 1438.4 9008.9 1705.53 10681.98 141641.14 887120.82 19932.05 124837.55 20137.53 126124.53 4931.64 30887.64 18288.17 114541.67 8352.21 52311.22 0,00 0,00 41.800,00 261.800,00 41.800,00 261.800,00 0,00 0,00 0.00 0,00 0,00 0,00 261.719,90 1.639.193,04 760,00 4.760,00 0,00 0,00 760,00 4.760,00 0,00 13.132,19 0,00 0.00 0,00 0,00 0,00 6.944,83 0,00 5.787,36 0,00 400,00 5.630,27 35.263,27 0,00 0,00 TOTAL CAPITOLUL 5 46.765,19 6.390,27 53.155,46 CAPITOL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste 6.1 Pregatirea personalului de exploatare 0,00 0,00 0,00 6.2 Probe tehnologice si teste 0,00 0,00 0,00 TOTAL CAPITOLUL 6 0,00 0,00 0,00 TOTAL GENERAL: 1.486.468,03 279.933,81 1.766.401,84 din care: C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) 1.159.173,14 220.242,90 1.379.416,04 In preturi la data de 27.04.2017; 1 euro = 4,56 lei i PE e aro Executant, Oi ars 9) SA i gpr2D04 .. 15 OM Director GenărareibE fi; Pai o Raport generat cu ISDP , www.devize.ro, e-mail: suportQintelsoftdeviz.ro, tel.: 0236 477.007 ANEXA la HOL 26/20; PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA i i / CONTRASEMNEAZÂ în porRf TA BȚELIAN «i pa | | INEL 2. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTITIEI OBIECT: REABILITARE IMOBIL SITUAT ÎN MUN. ZALĂU, STR. UNIRII, NR. 15 - FOSTA PRIMĂRIE A ORAŞULUI Mun. Zalău, str. Unirii, nr. 15, jud. Sălaj. BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU Mun. Zalău, P-ţa. luliu Maniu, nr. 3, jud. Sălaj. În conformitate cu HG 907/2016, pentru prezentul proiect trebuiesc analizați patru indicatori tehnico-economici: Indicatori maximali. Indicatori minimali. Indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare. Durata de realizare. Dintre aceştia, la momentul elaborării prezentei documentații, au putut fi estimaţi/calculațiurmătorii indicatori: Indi . . li. /- 4 valea 1.486.468,03 lei ANEXA «A. la HCL /9£/09 AE. aj Total valoare + TVA: 1.766.401,84 lei PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ C+M: 1.159.173,14 lei al] C+M + TVA: 1.379.416,03 lei “Ral/aje ăda r Indicatori valorici 5 ai . Zi 1. Valoarea totala a investitiei de interventie inclusiv TVA — 1.766.401,/84 lei/ S/ Din care C+M (constructii + montaj) inclusiv TVA — 1.379.416,03 lei - 2. Investitia specifica (C+M/aria desfasurata a cladirii) inclusiv TVA — 1.513,44 lei Indicatori fizici 1. Durata de executie a lucrarilor de interventie 2. Durata perioadei de garantie a lucrarilor de interventie -3 (ani de la data receptiei la terminarea lucrarilor) Esalonarea investitiei Anul 1 706.560,73 lei Anul 2 1.059.841,11 lei Întocmit: Şef de proiect. Arh. Puşcas Cristian ARHITECT Puşcaş Cristian

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă