28 octombrie 2021 · Inițiator: Primarul municipiului Vulcan

HCL 122/2021 Vulcan adoptată

Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale pentru obiectivul de investiții „Înființare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate

Denumire
Hotărârea nr. 122 din 2021 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
122 / 2021
Data
28 octombrie 2021
Inițiator
Primarul municipiului Vulcan
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Înființare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate”. Asta înseamnă că se stabilește ideea principală a proiectului, se estimează scopul și principalele costuri, iar apoi se poate trece la etapele ulterioare de proiectare și finanțare. Pentru locuitori, proiectul promite un centru care să ofere resurse și sprijin comunitar celor din grupuri defavorizate, însă detalii despre bani, termene exacte sau zonele afectate vor fi definite în etapele ulterioare ale documentației tehnico-economice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Teoton 1025457030; 0 54570011. Mobil: . +40254571910 web: www.e-vulcan.ro. E — mail: prumvulcant Gahan cam. e cod fi 43375267 HOTARÂRE NR. 122/2021 privind aprobarea Notei conceptuale pentru obiectivul de investiții „Infiinţare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunităţi dezavantajate” Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința ordinară din data de 29.10.2021; Analizând Proiectul de hotărâre nr. 121/1/30/21.10.2021 şi Referatul de aprobare nr. 121/1/31/21.10.2021 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese neceşitatea și oportunitatea, adoptării unei hotărâri.privind aprobarea Notgi conceptuale pentru „, obiectivul de investiţii „Infiinţare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate”; Având în vedere Raportul nr. 116/1/32/21.10.2021 al Direcţiei tehnice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică şi de disciplină”, înregistrat sub nr. 174/1/33/29.10.2021 a Consiliului local Vulcan; În baza prevederilor art. 45, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 1 alin 2) litera a) art.3 şi art.4 din Hotarârea nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 lit d), art. 196 alin. 1) lit a) şi ale art 243 alin. 1 lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii „Infiinţare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunităţi dezavantajate”, conform anexei nr. |, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 La data aprobării prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 119/2018 „Inființare centru social pentru copii — Centru activităţi extraşcolare pentru elevi, Bibliotecă şi spaţii”, se abrogă. Art.3 Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului - judeţul Hunedoara, primarului municipiului Vulcan, Direcţiei Tehnice şi Direcţiei Economice şi se aduce la cunoştinţă publică. Municipiul Vulcan, 29.10.2021 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ : SEGRETAR GENERAL CONSILXER VRABI FLORIN'PETRIȘOR » JR. ROGOBHTEȚMIHAELA Această hotărâre fost adoptată în şedinţă ordinară din data de 29.10.2021, cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenţi :17 Pentru :17 Împotrivă:0 Abţineri:0 1, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VULCAN (5 „ROMÂNIA, Judetul HUNEDOARA, Municipiul VULCAN, 336200, Bulevardul Mihai Viteazu Nr.31 ai Telefon: + 40254570340; +40254570011, Mobil: +40372733044, Fax..+40254 571910 web: www.e-vulcan.ro, E — mail: primvulcan(i/yahoo.com , cod fiscal 4375267 E») Anexa la H.C.L NR. 122/2021 NOTĂ CONCEPTUALĂ aferentă obiectivului de investiţii: „Înfiinţare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunităţi dezavantajate” 1.Informaţii generale privind obiectivul de Investiţii propus 1.1.Denumirea obiectivului de investiţii: „Înfiinţare centru de resurse comunitare pentru persoane din comunităţi dezavantajate” 1.2.Ordonator principal de credite pentru elaborarea documentaţiilor: UAT Municipiul Vulcan 1.3.Ordonator de credite (secundar/terţiar): 1.4.Beneficiarul investiţiei: UAT Municipiul Vulcan =2.Necesitatea şi oportunitatea obiectivului de investiţii propus [=12.1.Scurtă prezentare privind: a)deficienţe ale situaţiei actuale; Proiectul propus este prevăzut în Strategia locală de dezvoltare pentru zone urbane marginalizate (SDL ptr ZUM-uri), alături de alte investiţii propuse în aceste zone marginalizate, denumire regăsită şi în Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate, document întocmit de Banca Mondială. Nr. crt Denumire proiect Valoare l Reabilitare infrastructură 600.000 euro rutieră zona Crividia zona de acces auto si pietonala — str Crividia, Str. Teodora Lucaciu. 2 Reabilitare infrastructură 300.000 euro rutieră Colonia de Jos 3 Refuncţionalizare spaţii 560.000 euro publice urbane din ZUM- uri şi transformarea acestora în parcuri şi locuri de joacă pentru copii — ÎNFIINŢARE CENTRU | 1.140.000 euro DE RESURSE COMUNITARE PENTRU PERSOANE DIN COMUNITĂŢI DEZAVANTAJATE 5 Înfiinţarea unei creşe în 400.000 euro municipiul Vulcan Ip Fişa de intervenţii nr. 11, din SDL ptr ZUM-uri prevede condiţiile minime pe baza cărora vor fi. depuse Fişa de proiect spre evaluare la GAL Vulcan şi ulterior avizării Cererea de finanţare în MySMIS. La data scrierii SDL ptr ZUM-uri, respectiv anul 2017, au fost aplicate chestionare cetăţenilor din aceste zone şi necesitatea a apărut „de la firul ierbii”, respectiv solicitarea oamenilor. Această intervenţie este ultima din cele 5 menţionate în tabel, pentru care trebuie depusă și obţinută finanţarea pe fonduri europene. Zona amplasată pe str Nicolae Titulescu — Loc. Vulcan, jud. Hunedoara, extras CF 63143 Terenul pe care se doreşte construirea imobilului cu destinaţia de centru de resurse comunitare se situează pe domeniul public al municipiului Vulcan. Pe strada Nicolae Titulescu se doreşte construirea unui imobilului cu destinaţia de centru de resurse comunitare pentru persoane defavorizate. Terenul se situează pe domeniul public al municipiului Vulcan şi este înscris în CF. nr. 63143, având o suprafaţă de 703 m?. b)efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiţii; Contribuie ba atingerea obiectivelor specifice (OS-uri) în ntimăr de 6, din SDL ptr ZUM-uri. c)impactul negativ previzionat în cazul nerealizării obiectivului de investiţii. Prin nerealizarea investiţiei propuse, nu vor fi atinse obiectivele SDL. 2.2.Prezentarea, după caz, a obiectivelor de investiţii cu aceleaşi funcțiuni sau funcțiuni similare cu obiectivul de investiţii propus, existente în zonă, în vederea justificării necesităţii realizării obiectivului de investiţii propus. În cadrul SDL avem stabilite 6 obiective specifice. Dintre cele şase OS-uri, OS5 pe care îl cităm, va fi atins şi prin implementarea proiectului hard de tip POR și soft de tip POCU, din această fişă de proiect. OS5 „„ Scaderea ratei abandonului scolar si imbunatatirea situatiei copiilor aflati in situatie de excluderea sociala si marginalizare”? 2.3.Existenţa, după caz, a unei strategii, a unui maşter plan ori a unor planuri similare, aprobate prin acte normative, în cadrul cărora se poate încadra obiectivul de investiţii propus: Proiectul propus este prevăzut în Strategia locală de dezvoltare pentru zone urbane marginalizate (SDL ptr ZUM-uri) — Strategia are aproximativ 500 de pagini, iar Fişa de intervenţii nr. 11. 2.4.Existenţa, după caz, a unor acorduri internaţionale ale statului care obligă partea română la realizarea obiectivului de investiţii Directive europene, strategii europene, naţionale, regionale şi locale în vederea eradicării sărăciei, a reducerii abandonului şcolar, a integrării în societate a categoriilor de persoane marginalizate. 2.5.Obiective generale, preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei: Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare Locala (SDL) este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zone urbane marginalizate total sau parţial pe teritoriul municipiului Vulcan prin implementarea de măsuri integrate care vizează: îmbunătăţirea calităţii vieţii, creşterea coeziunii sociale, îmbunătăţirea mediului de viață (infrastructura, acces la servicii, locuire) prin creşterea economică în teritoriul SDL și prin măsuri specifice de ocupare în următorii ani dar nu mai târziu de 2023 pentru un număr de 740 persoane. SDL are şase obiectivele specifice: - OSI Creşterea atractivităţii şi a calităţii mediului urban, îmbunătăţirea accesului în şi din zonele dezavantajate din municipiul Vulcan prin reabilitarea infrastructurii rutiere, a străzilor din interiorul zonelor urbane marginalizate şi cuprinse în teritoriul Strategiei Locale de Dezvoltare (SD precum şi a străzilor care fac legătura dintre acestea și zona funcțională a municipiului (zona Crividia şi Colonia de Jos) în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023. - OS2 Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit prin lucrări specifice de reabilitare inclusiv termica a blocurilor de locuinţe, realizare iluminat pe casa scărilor şi alte lucrări de reabilitare în zone declarate urbane marginalizate şi cuprinse în teritoriul Strategiei Locale de Dezvoltare (SDL) precum şi prin mutarea unor familii din ZUM în blocuri de locuinţe nou reabilitate, în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023. - OS3 Îmbunătăţirea şi modificare spatiilor publice urbane în locuri de joaca pentru copii şi alte tipuri de spatii de utilitate publica prin lucrări specifică, în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023. - OS4 Schimbarea statutului de zone marginalizate din cadrul Municipiului Vulcan, prin implementarea de măsuri integrate de ocupare, ce asigura facilitarea accesului persoanelor din zona marginalizata la servicii educaţionale, servicii de măsuri active inclusiv antreprenoriat, pentru un număr de minim 390 persoane fără ocupaţie din zonele urbane marginalizate şi cuprinderea lor în servicii de mediere pentru ocuparea unui loc de muncă, astfel încât 130 de persoane sa găsească un loc de muncă, în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023 prin activităţi specifice Programului Operaţional Capital Uman. - OS5 Scăderea ratei abandonului şcolar și îmbunătăţirea situaţiei copiilor aflaţi în situaţie de excluderea socială şi marginalizare prin activităţi extra-curriculare, școala după scoală, etc. pentru un număr de 80 copii prin înfiinţarea unui centru în care se desfășoară acțiuni specifice pentru acestea în afara scolii şi care sa ii ajute la integrare socială în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023 prin activităţi specifice Programului Operaţional Capital Uman. - OS6 Îmbunătăţirea situaţiei persoanelor marginalizate prin oferirea de servicii de calitate sociale şi medicale în anii următori dar nu mai târziu de anul 2023 pentru un număr de 270 persoane prin activităţi specifice Programului Operaţional Capital Uman prin: crearea unui centru pentru servicii sociale acordate în sistem integrat cu alte servicii de interes general, destinate persoanelor adulte în clădirea reabilitata în acest sens astfel prin care se oferă: servicii juridice pentru clarificarea documentelor şi a situaţiei juridice a persoanelor din zone marginalizate ale localităţii, servicii specifice pentru persoanele în vârstă, servicii specifice pentru persoane cu dizabilităţi, acțiuni specifice de prevenire a abuzului sau oferirea de servicii sociale inovative. Pachetul de măsuri în domeniul ocupării şi social propus în cadrul Strategiei, asigură pe termen lung schimbări pozitive ale comunităţilor marginalizate vizate de proiect, prin implicarea directă a autorităţii locale şi a membrilor zonei marginalizate. Astfel, intervenţiile directe ale proiectului produc schimbări ale indicatorilor definiţi a identifica o zonă ca fiind marginalizată, precum şi schimbări ale situaţiei comunităţii prin dezvoltarea economico-socială la nivel de localitate, astfel reducându-se disparităţile de imagine (reabilitare a condiţiilor de locuit), statut social (creşterea veniturilor) şi de excluziune socială (acces la educaţie, servicii sociale şi servicii medicale) și de percepţie a comunităţii întregi ca nemaiavând zone cu probleme sociale. 3.Estimarea suportabilităţii investiţiei publice 3.1.Estimarea cheltuielilor pentru execuţia obiectivului de investiţii: VALOAREA TOTALĂ (investiţie) Valoare totală eligibilă: 1.140.000,00 euro cu TVA 5.416.710,00 lei cu TVA Curs InforEuro aferent lunii octombrie anul 2019 cursul valutar euro/leu este de 1 EUR = 4,7515 RON (conform ghid GAL Vulcan) și conform ghid POR/2019/9/9.1/1/7REGIUNI şi POR/2019/9/9.1/1/Bl, aferente Priorităţii de investiţii 9.1- DLRC, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 Documentaţia tehnico-economică este în curs de realizare — documentaţie tehnică care trebuie întocmită conform contract de servicii este faza DALI şi inclusiv faza PT. A fost semnat contractul de servicii întocmire documentaţii tehnice, contract nr. 43029/18.10.2021 La valoarea eligibilă estimată de 1.140.000,00 euro pentru constructia clădirii, se adaugă si valorile pentru proiectare, taxe ISC, cheltuieli diverse si neprevăzute, asistenta tehnica din partea dirigintelui de santier, etc. In urma şedinţelor de lucru, a verificării valorilor estimate ale altor investiţii, s-a stabilit ca o suma estimativa pentru neeligibile, un procent de 20% din valoarea eligibilă, valoare asumată de beneficiar. Prima etapă a fost realizată, respectiv contractul de servicii pentru documentaţii tehnice (fazele SF+PT) a semnat şi asumat din „bugetul local, investiţie regăsită î în Lista de investiţii a primăriei. » 3.2.Estimarea cheltuielilor pentru proiectarea, pe faze, a documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţie, precum şi pentru elaborarea altor studii de specialitate în funcţie de specificul obiectivului de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege. Valoarea estimată pentru proiectare fayele SF şi PT este de 134.500,00lei, conform Lista investiţii aprobată a primăriei municipiului Vulcan. 3.3.Surse identificate pentru finanţarea cheltuielilor estimate (în cazul finanțării nerambursabile se va menţiona programul operaţional/axa corespunzătoare, identificată) Documentaţiile tehnice şi alte cheltuieli conexe-neeligibile aferente investiţiei vor fi suportate din bugetul local. Sursa principală de finanţar este POR/2019/9/9.1/1/7REGIUNI, deci fin fonduri nerambursabile europene, pentru valoarea de 1.140.000 euro. 4.Informaţii privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenului şi/sau al construcţiei existente Terenul pe care urmează a fi construit centrul, aparţine domeniului public al municipiului Vulcan. Terenul se situează pe domeniul public al municipiului Vulcan și este înscris în CF. nr. 63143, având o suprafață de 703 m2. 5.Particularităţi ale amplasamentului/amplasamentelor propus(e) pentru realizarea obiectivului de investiţii: a) descrierea succintă a amplasamentului/amplasamentelor propus(e) (localizare, suprafața terenului, dimensiuni în plan); Municipiul Vulcan este așezat paralel cu râul Jiul de Vest, străjuit de două şiruri de munți care leagă Munţii Retezat de Munţii Parâng. Datorită acestei poziţii, clima este răcoroasă şi zona este ferită de vânturi puternice. Municipiul Vulcan este situat în partea de sud a județului Hunedoara (S-V României), la poalele munţilor Vâlcan, în depresiunea Petroșani, fiind traversat. de drumul naţional DN 66 A, care face legătura între Petroşani și Valea de Peşti. În prezent, Vulcanul se întinde pe o suprafaţă de 8.731 ha şi are două localități componente: Dealu Babii (localitate situată în partea nordică, pe DJ 666) şi Paroşeni (localitate situată în partea vestică a municipiului, pe DN 664). Vulcanul şi-a luat denumirea de la Pasul Vâlcan aflat în zona Munţilor Vîlcan, pas de trecere între Valea Jiului și nordul Olteniei. Vulcanul este mărginit de orașul Aninoasa la est, municipiul Lupeni la vest, comuna Bănița la nord și județul Gorj la sud. Municipiul Vulcan este situat la 630 m altitudine, pe Valea Jiului, la poalele munţilor: Vâlcan (1870 m), Retezat (2509 m), Parâng (2518 m), la confluenţa dintre două mari regiuni ale României, Transilvania şi Oltenia. Pe strada | Nicolae Titulescu se doreşte construirea unui imobilului cu destinaţia de centru de resurse comunitare pentru persoane defavorizate. Terenul se situează pe domeniul public al municipiului Vulcan şi este înscris în CF. nr. 63143, având o suprafaţă de 703 m?. Terenul se situează pe domeniul public al municipiului Vulcan și este înscris în CF. nr. 63143, având o suprafață de 703 m? — str Nicolae Titulescu. "CF 62377 suprafată? 10862mp a fost dezmâmbrata în CF 63142 210.159 mp şi CF 6314) — 703mp. Respectiv CF 63143 — 703mp este cea supusă intervenției. CF-ul 62377 reprezintă proprietatea domeniului public al UAT Vulcan din zona parcului din Centru Vechi —Avram lancu. b) relaţiile cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile; - Vor fi detaliate în studiile topo. Dintre zonele urbane marginalizate, această investiţie este situată în vecinătatea Zonei Urbane Marginalizate - Colonia de Jos. c) surse de poluare existente în zonă - traficul auto a) Particularităţi de relief Vulcan este un municipiu din judeţul Hunedoara, situat în partea centrală a Depresiunii Petroşani, la poalele de nord-est ale Munţilor Vâlcan, pe râul Jiu de Vest, la 13 km sud-vest de municipiul Petroşani şi 102 km sud sud-est de municipiul Deva. Coordonatele geografice ale municipiului sunt între 45%22'52"N şi 23917'29"E. Terenul pe care urmează să fie amenajat centrul de resurse comunitare este situat in municipiul Vulcan cu front la strada Nicolae Titulescu. Imobilul este situat in intravilanul municipiului Vulcan şi aparține domeniului public al municipiului Vulcan în administrarea municipiului Vulcan. Terenul dispune de următoarele utilităţi: alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă, canalizare şi rețea de gaze naturale. Amplasamentul studiat este un teren gol, liber de sarcini. Terenul este relativ plat şi nu se află în zona de protecţie a monumentelor istorice. Se vor consulta cerinţele din certificatul de urbanism; c) Existenţa unor eventuale reţele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/ protejare, în măsura în care pot fi identificate În funcţie de realitatea din teren coroborat cu contractele încheiate de mun. Vulcan cu proprietarii rețelelor şi cu respectarea recomandărilor beneficiarilor de utilități, menţionate în avizele/ acordurile obținute. d) Posibile obligaţii de servitute Nu este cazul. e) Condiţionări constructive determinate de starea tehnică şi de sistemul constructiv al unor construcții existente în amplasament, asupra cărora se vor face lucrări de intervenții, după caz Nu e cazul. /) Reglementări urbanistice aplicabile zonei conform documentaţiilor de urbanism aprobate — plan urbanistic general/ plan urbanistic zonal şi regulamentul local de urbanism aferent Conform certificatului de urbanism şi a planului urbanistic general. 2) Existenţa de monumente istorice/ de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament Sau pe zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate sau de protecţie Nu e cazul. 6.Descrierea succintă a obiectivului de investiţii propus, din punct de vedere tehnic şi funcţional: Bă " 3 a 9 a.destinaţie şi funcțiuni: înfiinţare centru de resurse comunitare b.caracteristici, parametri şi date tehnice specifice, preconizate: va fi construită o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 1.000,00mp, suprafaţa construită aproximativ 500mp, P+IE. e.durata minimă de funcţionare apreciată corespunzător destinaţiei/funcţiunilor propuse: 40-60 ani, conform Catalogului privind clasificarea si duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. d. nevoi/solicitări funcţionale specifice: Se vor respectata prevederile Legii nr. 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată. Documentaţiile se vor elabora în volume distincte, pe faze de proiectare: e Studiu de fezabilitate — 3 exemplare; e Studiu geotehnic — 2 exemplare; e Documentaţii pentru obţinerea certificatului de urbanism, a avizelor și autorizaţiilor menţionate în certificat; e Documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire — 2 exemplare; e Proiect tehnic — 3 exemplare; i e [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă