ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.O91
din data de 23.05.2019
privind modificarea art. 1 al HCL nr. 132 din 04.07.2016 referitoare la constituirea
comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes
general
Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara din data de
23.05.2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre modificarea art. 1 al HCL nr. 132 din
04.07.2016 referitoare la constituirea comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005
privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati
nonprofit de interes general, proiect elaborat din iniţiativa consilierilor locali: Roş Nicolae,
Sălăgean Aron Adrian, Csep Leylla şi Nap Adrian;
Având în vedere demisia domnului Micu Ovidiu Dorel din comisia de evaluare şi
selecție a propunerilor de proiect în vederea atribuirii contractelor de finanţare
nerambursabilă, in condiţiile Legii nr. 350/2005, expunerea de motive a iniţiatorilor,
precum şi raportul de specialitate nr. 8153/2019 al Serviciului Administraţie Publică
Locală;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 1, pct. 4, pct.
5 şi pet. 6, art. 45, alin. 1 şi ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată si ale Regulamentului de Organizare si
Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se modifică art. 1 al HCL nr. 132 din 04.07.2016 referitoare la constituirea
comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, şi
va avea următorul cuprins:
“Art. 1. Se aprobă constituirea comisiei de evaluare şi selecţie a propunerilor de
proiect în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, in condiţiile Legii
nr. 350/2005, după cum urmează:
Cinci membri cu drept de vot din partea Consiliului Local al Municipiului Turda :
- di. consilier local Roş Nicolae;
- dl. consilier local Sălăgean Aron Adrian;
- dl. consilier local Sărmăşan Marius Adrian;
- dl. consilier local Csep Leylla;
- dl. consilier local Nap Adrian;
Patru membri din partea Primăriei Municipiului Turda, ce vor fi numiţi prin
dispoziţie a Primarului Municipiului Turda.”
Art, 2. Restul art. din
HCL nr. 132/2016 rămân neschimbate.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului
Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului
Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice şi membrilor comisiei în vederea ducerii la
îndeplinire și se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda
şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
VOTURI: pentru 19
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanti la vot este 19.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
EXPUNERE DE MOTIVE
Obiectul prezentului proiect de hotărâre constă în modificarea art. 1 al HCL nr.
132 din 04.07.2016 referitoare la constituirea comisiei de aplicare a prevederilor Legii
nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate
pentru activitati nonprofit de interes general.
Având în vedere:
- demisia domnului consilier Micu Ovidiu Dorel din calitatea de membru
cu drept de vot în cadrul comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005;
- numărul par al membrilor cu drept de vot rămaşi în cadrul comisiei de
aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005;
- imposibilitatea luării deciziilor în cazul votului paritar;
- prevederile art. 5, “atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă
se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite
atribuirea unui contract de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, prin
selectarea acestuia de către o comisie... ” şi ale art. 27 “Autoritatea finanţatoare are
obligația de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de finanţare
nerambursabilă, o comisie de evaluare ... ” ale Legii nr. 350/2005.
- prevederile HCL nr. 132/04.07.2016 prin care s-a constituit comisia de
aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005,
propunem înlocuirea domnului consilier Micu Ovidiu Dorel cu domnul
consilier Sărmăşan Marius Adrian, membru al aceleiaşi formaţiuni politice.
Considerăm oportun şi pe cale de consecinţă propunem spre dezbatere şi
adoptare proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Iniţiatori:
consilier local Roş Nicolae IA Ps
(2
2
consilier local Sălăgean Aron Adrian
consilier local Csep Leylla / P
ai
pe
consilier local Nap Adrian > i
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
NR. 243% /49.0u 2019
RAPORT DE SPECIALITATE
Obiectul prezentului proiect de hotărâre constă în modificarea art. 1 al HCL nr.
132 din 04.07.2016 referitoare la constituirea comisiei de aplicare a prevederilor Legii
nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate
pentru activitati nonprofit de interes general.
Modificarea propusă de către iniţiatorii prezentului proiect de hotărâre constă în
înlocuirea domnului consilier Micu Ovidiu Dorel cu domnul consilier Sărmăşan
Marius Adrian, membru al aceleiaşi formaţiuni politice.
Având în vedere demisia domnului consilier Micu Ovidiu Dorel din calitatea de
membru cu drept de vot în cadrul comisie de aplicare a prevederilor Legii nr.
350/2005 se impune, pentru buna funcţionare a comisiei, înlocuirea acestuia şi
actualizarea
HCL nr. 132/2016.
Ținând cont de prevederile art. 27 al Legii nr. 305/2005, ale HCL nr.
132/04.07.2016 prin care s-a constituit de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005,
precum şi ale art. 36, alin. |, art. 45, alin. 1 si alin. 6 şi ale art. 115, alin. 1, lit. b din
Legea nr. 215/2001, republicată privind administraţia publică locală, cu modificările şi
completările ulterioare, propunem aprobarea proiectului în forma propusă de către
iniţiatori.
Şef S.A.P.L.
Iftime Ioana Ursula
O
ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIULUI TURDA
CONSILIUL LOCAL
COMISIA DE SPECIALITATE NR. 7.
NR. 2/7 DIN _/£. 04 4/9
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind /779//oca Pi al WE m. (32
i 0402. 2046 pede | (caer die. 00/1573 od
apbizare_ o merele LEG) 959/ 205 paricainel PA
/, PDA d P//a ze 7 duir Sa dle D/A P e leza DI
/
Având în vedere: PAI ddr cau 87 Pia Poli
nel adn cantata ob ovalase 7 pede er zl ii
A, 5% 225
în temeiul prevederilor: a4/ E / alu, a 2 C/ ab , ra
al 15
auf MI adi Cur /ta) pula
Pentru considerentele arătate mai sus, comisia de specialitate 777 2. ov/ Drago
V
Preşedintele comisiei Secretarul câmisiei
ARoz Ri
Sue Zi 07 ma 06 ama 24/79
Ce dpea a el Mi Arte Dă
Golf & PA oavgr Drd cepe „nt
Ps me “Ț Pe SI 73 Pa
Cota te ac Zurura Pe ă
Deszec p p- bh
Pesniu Rufsertăr co Pe Corega 250/e00S.
7
(l-a
29.05 20/79. 4/7
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂREA NR. 132
din data de 04.07.2016
privind constituirea comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005 privind
regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati
nonprofit de interes general
“Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta extraordinara in data
de 04.07.2016;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind constituirea comisiei .de
aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes
general, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, dl. Matei
Cristian Octavian;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica
Locala din cadrul Primariei municipiului Turda;
În baza prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pet. 1, pet. 4, pet.
5 si pet. 6, art. 45, alin. 1 si ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind
administratia publica locala, republicata si ale Regulamentului de Organizare si
Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
ROTARASTE:
Art. 1. Se aproba constituirea comisiei de evaluare si selectie a propunerilor de
proiect în vederea atribuirii contractelor de finantare nerambursabila, in conditiile
Legii nr. 350/2005, dupa cum urmeaza:
Cinci membri cu drept de vot din partea Consiliului Local a] Municipiului
Turda :
- dl. consilier local Ros Nicolae;
- dl. consilier local Salagean Aron Adrian;
- dl. consilier local Micu Ovidiu Dorel;
- dl. consilier local Csep Leylla;
- dl. consilier local Nap Adrian;
Patru membri din partea Primariei Municipiului Țurda, ce vor fi numiti prin
dispozitie a Primarului Municipiului Turda.
Art. 2. La data adoptarii prezentei, orice alte hotarâri care au acelasi obiect de
reglementare, se revoca. :
Art. 3. Comunicarea si îndeplinirea prezentei hotarâri se încredinteaza
Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Directiei Economice
si membrilor comisiei.
PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA
Ros Nicolae SECRETARUL municipiului TURDA,
js R Jr. Paula Lititia Mic
ASA de
LA
VOTURI: pentru 20
împotriva -
abtineri -
Numarul total al consilierilor în functie este 21,
Numarul consilierilor participanti la vot este 20.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.