29 mai 2018 · Inițiator: primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL J A
HOTARAREA NR. 140
din data de 29.05.2018
privind aprobarea Planului Urbanistic Detaliu — Construire spaţiu comercial şi birou în
municipiul Turda, Calea Victoriei nr. 41
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de
29.05.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Detaliu
— Construire spaţiu comercial şi birou în municipiul Turda, Calea Victoriei nr. 41, elaborat din
iniţiativa primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Amenajarea
Teritoriului si Cadastru nr, 23717/347/U din 12.12.2017 reconst. în 17.05.2018;
Ținând seama de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 3 pentru
ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului
public şi privat, investiţii,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată cu completările şi modificările ulterioare
şi în baza Legii nr. 350/200 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu completările şi
modificări ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 4. lit. d-e, alin. 5. lit. c, art. 45 alin. 1, alin. 2
lit. e şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b. din Legea nr. 215/2001 republicată, privind
Administraţia publică Locală precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Consiliului Local al municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Detaliu - Construire spațiu comercial şi birou în
municipiul Turda, Calea Victoriei nr. 41, în baza Avizului Arhitectului Şef pe lângă Comisia
Tehnică de Urbanism nr. 24/08.11.2017 şi în baza Raportului asupra informării şi consultării
publicului nr. 23717/347/M/12.12.2017, anexate ca părţi componente prezentei cu următorii
indici teritoriali urbanistici: P.O.T. = 41,66%; C.U.T. max. = 0,86; regim de înălțime P+1, cu
următoarele condiţii: concesionarea a 38 mp suprafaţă teren necesar respectării suprafeţei
minime construibile de 100 mp prescrise prinh regulamentul local de urbanism aferent P.U.G.
Turda, amenajare spaţii verzi integral între bloc şi construcția P+1 şi realizarea a minim |
parcare autoturism pe teren propriu.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în
termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului
Cluj, precum şi Arhitectului Şef în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă
publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet
www .primariaturda.ro.
PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ, —. CONTRASEMNEAZĂ,
Pîrlea Daniela
fa a SECRETARUL municipiului TURDA,
[aaa M Jr. Paula Letiţia Mie
NI, Ş
Ă Sas!
VOTURI: pentru 21 4
împotrivă - See
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanti la vot este 21.
ROMANIA
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMARIA
SERVICIUL URBANISM , AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI CADASTRU
Nr. 23717/347/U din 12.12.2017./17.05.2018.
RAPORT- RECONSTITUIT
privind
Planul Urbanistic de Detaliu - Construire spațiu comercial și birou
în municipiul Turda, Calea Victoriei nr.41
OBIECTUL RAPORTULUI: PROIECT DE HOTĂRÂRE privind P.U. D. Construire spațiu comercial și birou în
municipiul Turda, Calea Victoriei nr.41,
INIŢIATOR: Primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei
DATE DESPRE IMOBIL: — situaţia juridică: imobilul studiat este compus din 2 loturi: primul cu nr.cad.el.51137 înscris în
C.F.E.Turda nr.51137 în s=82mp este proprietatea lui Glonţ Alina-Adriana cu titlu de drept cumpărare, al doilea lot - care este
necesar conform Regulamentului local de construire pentru parcela minimă construibilă de 100mp - cu s=38mp parte a
imobilului domeniu privat local cu vechi nr.top510/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1 înscris în C.F.E.Turda nr.55094 vechi C.F.Oprișani nr.1275
în fav. Statului Român
amplasamentul — teritoriul intravilan — Micro II, teren adicent trotuarului de pe Cal.Victoriei
vecinătăţi : nord-est domeniu public Turda spaţii verzi amenajate şi nu, vest domeniu public Turda alee pietonală, sud
trotuar Calea Victoriei.
PROIECTANT: S.C. DARHCAD PROIECT S.R.L., resp.R.U.R. arh.Daniela Dumitriu
REGLEMENTĂRI P.U.D. propus:
Situaţia existentă conf. R.L.U./P.U.G.: teritoriu intravilan UTR C7, cu funcțiunea dominantă: circulaţie, traseu
pietonal principal, spaţii verzi; funcțiuni complementare: dotări de interes public de mici dimensiuni, comerţ de toate categoriile,
dotări de alimentaţie publică, servicii nepoluante, mobilier stradal; cu permisiuni: se pot elibera certificate de urbanism pentru
construcţii şi amenajări, numai după elaborarea şi aprobarea P.U.Z. centru nou cartier Oprişani ;
restricţii:până la elaborarea unui P.U.Z. toate construcţiile şi amenajările se vor autoriza numai pe baza unui P.U.D. avizat de
administraţia drumurilor; nu se vor amplasa locuinţe individuale, iar construcţiile de locuinţe vor avea în mod obligatoriu parterul
destinat funcţiunilor publice. indici de control: H min.= 2 niveluri, P.O.T. max. = 60%, C.U.T. max. = 0,8
Situaţia propusă P.U.D. - în UTR C7 pe terenurile retrocedate în baza legii nr.10/2001, pe lângă dotările curente
autorizate până în prezent(clinică dentară, peco) se propune spațiu comercial și birou;
Circulaţii — acces din Calea Victoriei. Construcţia propusă se încadrează în condiţia de retragere minimă de 9,0m
faţă de axul şoselei/Calea Victoriei(alcătuit din 3 benzi de circulaţie) aprobat prin H.C.L.M.T.nr.250/29.06.2017. privind
PUZ/RLU modificare indicatori urbanistici UTR C7 pentru subzonă UTR C7-1.
Dotări tehnico-edilitare — se prelungesc din sistemului existent în zonă.
Indici de control propuşi: regim de înălțime P+1, P.0.T.= 41,66%, C.U.T.=0,86.
OBS.din oficiu SUAT: avand în vedere apropierea de bloc, se va pastra pe acea parte spațiul verde, dar spre vest din
terenul propriu se va amenaja min.1 parcare de serviciu spre fluidizarea circulației.
PROPUNERE SERVICIU U.A.T. : se propune avizarea în Comisia nr. 3 a C.L.M.T. şi aprobarea P.U.D. — Construire
spațiu comercial și birou în municipiul Turda Calea Victoriei nr.41, cu următorii indici urbanistic: P.0.7.=47,66%,
C.U.T.max.=0,86, regim de înălțime P+1, cu următoarele condiţii: concesionarea a 38mp suprafață teren necesar
respectării suprafeţei minime construibile de 100mp prescrise prin regulamentul local de urbanism aferent P.U.G.
Turda, amenajarea de spaţii verzi integra| între bloc și construcţia P+1, și realizarea a min. 1 parcări autoturisme pe
terenul propriu.
Vizat S.A.P.L.,
PA jr. Călin Petrideafiu
(4 NC =
Intocmit -2ex.,
arh, Vass Sara
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
EXPUNERE DE MOTIVE
Obiectul prezentului proiect de hotărâre constă în aprobarea proiectului urbanistic faza P.U. D. Construire
spaţiu comercial și birou în municipiul Turda, Calea Victoriei nr.41,
DATE GENERALE :
Conform PUG imobilul este situat în UTRC7, unde este prescris ca funcţiune dominantă: circulaţie, traseu
pietonal principal, spaţii verzi; funcțiuni complementare: dotări de interes public de mici dimensiuni, comerţ de toate
categoriile, dotări de alimentaţie publică, servicii nepoluante, mobilier stradal.
- Situaţia juridică : o partea din teren cu nr.cad.el.51137 înscris în C.F.E.Turda nr.51137 în s=82mp este
proprietatea lui Glonţ Alina-Adriana cu titlu de drept cumpărare, cealaltă parte a terenului studiat - care este necesar
conform Regulamentului local de construire pentru parcela minimă construibilă de 100mp - cu s=38mp este parte a
domeniu privat local! cu vechi nr.top510/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1 înscris în C.F.E.Turda nr.55094 vechi C.F.Oprișani nr.1275
în fav. Statului Român
- amplasamentul — teritoriul intravilan — Micro II, teren adicent trotuarului de pe Cal.Victoriei
- vecinătăţi : nord-est domeniu public Turda spaţii verzi amenajate şi nu, vest domeniu public Turda alee
pietonală, sud trotuar Calea Victoriei.
SITUAŢIA PROPUSA P.U.D. — în UTR C7 pe lângă dotările urbane curente (parcaje, spaţii verzi, clinică dentară,
peco) se propune spaţiu comercial și birou;
Circulaţii — acces din Calea Victoriei. Construcţia propusă se încadrează în condiţia de retragere minimă de 9,0m
față de axul şoselei/Calea Victoriei(alcătuit din 3 benzi de circulaţie) aprobat prin H.C.L.M.T.nr.250/29.06.2017. privind
PUZ/RLU modificare indicatori urbanistici UTR C7 pentru subzonă UTR C7-1.
Dotări tehnico-edilitare — se prelungesc din sistemului existent în zonă.
Indici de control propuşi: regim de înălțime P+1, P.O.T.= 41,66%, C.U.T.=0,86.
PROPUNERE: se propune aprobarea P.U. D. P.U. D. Construire spațiu comercial și birou în municipiul
Turda, Calea Victoriei nr.41, cu indicii urbanistici propuşi.
“PRIMAR, > N
tian Octavian MATEI
Ș
| i
fi] pl
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
9 CONSILIUL LOCAL — PRIMĂRIA TURDA
REGULAMENT DE FI UNCŢIONARE - COMISIA TEHNICĂ DE AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI URBANISM
F7 - Aviz Plan urbanistic zonal ANEXA nr. 7
la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Tehnice
de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Turda
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TURDA
ARHITECT - ŞEF
Ca urmare a cererii adresate de *1) Glonţ Alina Adriana, cu sediul *2) în judeţul Cluj, municipiul Turda, str. Lotus
nr. 20, ap.12 tel./fax -, e-mail -, înregistrată la nr.23717/347 din data de 6.11.2017.,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi
completările ulterioare, se emite următorul:
AVIZ
Nr. 24 din 8.11.2017
pentru*3) P.U.D. Construire spaţiu comercial și birou în municipiul Turda Calea Victoriei nr.41;
generat de imobilul*4) intravilan, teren liber de construcţii înscris în C.F.E.Turda nr.51137 cu nr.cad.el.51137
(82mp), respectiv terenul în s=38mp ce se va concesiona prin dezmembrare din vechi nr.top510/1/1/1/1/17411H1
înscris în C.F.E.Turda nr.55094 vechi C.F.Oprișani nr.1275, suprafață necesară pentru respectarea
amplasamentului minim construibil de 100mp conform Regulamentului Local de Urbanism aferent P.U.G. Turda
Iniţiator: privat, persoană fizică, proprietara terenului cu nr.cad.51137(82mp), cu titlu drept de cumpărare,
diferența de teren Ctr.închir. nr.13666 din 13.06.2014. pentru s=49,67mp teren pentru acces pietonal şi auto,
respeciiv cu intenţia de a închiria s=62,52mp pentru amenajare spaţii verzi
Proiectant: S.C. DARHCAD PROIECT SRL,
Specialist cu drept de semnătură RUR: arh.Dumitriu Daniela
Amplasare, delimitare, suprafaţă zona studiată în P.U.D.: în intravilan centru cartier Oprişani, cu acces din
Cal.Victoriei,
vecini: vest-nord — spaţiu verde aferent blocului de locuit C5 de pe Calea Victoriei nr.17, est alee pietonală, sud —
Calea Victoriei, toate domeniu public local;
Prevederi P.U.G. - R.L.U. aprobate anterior: -UTR - C7
- funcţiune dominantă: circulaţie, traseu pietonal principal;
- funcțiuni complementare : mici dotări provizorii de interes public;
- regim de construire: deschis ;
- funcțiuni predominante: teren liber de construcţii amenajat pentru funcțiuni rutiere(parcaje, trotuare, alei) şi
spaţii verzi ;
- Hmin -, Hmax.= 2niveluri;
- POT max = 60%;
- CUT max =0,8;
- retragerea minimă faţă de aliniament = se stabileşte prin PUZ;
- retrageri minime faţă de limitele laterale = se stabileşte prin PUZ;
- retrageri minime faţă de limitele posterioare = se stabileşte prin PUZ.
Prevederi P.U.D. propuse: funcțiuni comerciale și birouri ;
- regim de construire: deschis ;
- funcțiuni predominante: mixt :
- H propus = P1;
- POT propus = 41,66%(la întreg teren, inclusiv concesiunea)
- CUTpropus = 0,86;
- retragerea minimă faţă de aliniament = pe aliniament la trotuarul existent;
- retrageri minime faţă de limitele laterale = spre est pe limita aleii pietonale adiacente; spre vest nedeclarat, sub
60cm;
- retrageri minime faţă de limitele posterioare = 1,60m, total 3,13m până Ia clădirea blocului, între bloc și limita
proprietății =1,43m;
- circulații şi accese: acces din Calea Victoriei,
- echipare tehnico-edilitară: accesibile din zonă .
În urma şedinţei Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism din data de 8.11.2017., având în vedere
vecinătatea de Calea Victoriei, se avizează favorabil Planul urbanistic de detaliu: Construire spațiu comercial şi
birou în municipiul Turda, Calea Victoriei nr.41, cu condiţia prezentării la faza A.C. a contractului de
concesionare pentru suprafața de 38mp și a creerii pe terenul aferent a unei(1) parcări pe latura vestică.
Prezentul aviz este valabil numai împreună cu planşa de reglementări anexată şi vizată spre neschimbare.
Elaboratorul şi beneficiarul P.U.Z.răspund pentru exactitatea datelor şi veridicitatea înscrisurilor cuprinse în
P.U.Z.care face obiectul prezentului aviz, în conformitate cu art.63 al.(2) Iit.9) din Legea nr.350/2001 privind
amenajarea teritoriului şi urbanismul,cu modificările şi completările ulterioare.
Prezentul aviz este un aviz tehnic şi poate fi folosit numai în scopul aprobării P.U.D.
Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC) se poate întocmi numai după
aprobarea P.U.D. şi cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acestuia.
Prezentul aviz este valabil de la data emiterii sale pe toată durata de valabilitate a certificatului de urbanism
nr.282 din 9.08.2017., emis de Primăria Municipiului Turda .
Arhitei
losj TRU
INTOCMIT- S.U.A.T.C.,
VASS Sala7y/3 /4ex.
/ Achitat taxe: - Aviz C.T.ATU. 15,0LEI cu chitanţa fiscală nr.
/
- Mediatizare propuneri PUD 100,0LEI cu chitanţa fiscală nr.
*1) Numele şi prenumele solicitantului:
- persoană fizică; sau
- reprezentant al firmei (persoană juridică), cu precizarea denumirii acesteia, precum şi a calităţii solicitantului în cadrul firmei.
*2) Adresa solicitantului: - pentru pers.fizică se completează cu date privind domiciliul acesteia;
- pentru pers.juridică se completează cu date privind sediul social al firmei.
*3) Denumirea investiției/operaţiunii propuse.
*4) Date de identificare a imobilului - teren şi/sau construcţii — conf. certificatului de urbanism emis în care este solicitată obținerea avizului de oportunitate.
*) Se completează, după caz: - Primăria Municipiului SRI
- Primăria Oraşului . ;
- Primăria Comunei e
**) Se va semna de arhitectul-şef sau, "pentru arhitectul-şef”, de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului,
specificându-se funcția şi titlul profesional, după caz.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
, . MUNICIPIUL TURDA
e CONSILIUL LOCAL - PRIMĂRIA TURDA
REGULAMENT LOCAL
DE IMPLICARE A PUBLICULUI PRIVIND ELABORAREA SAU REVIZUIREA PLANURILOR DE AMENAJAREA TERITORIULUI SI URBANISM IN MUNICIPIUL TURDA
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
Nr.23747/347M din 12.12.2047.
RAPORT DE INFORMARE ŞI CONSULTARE A PUBLICULUI
privind avizarea documentaţiei
P.U.D. - Construire spațiu comercial și birou în municipiul Turda, Calea Victoriei nr.41
Având în vedere Ordinul M.D.R.T. nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului
cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
Având în vedere procedura prevăzută în H.C.L.M.T. nr.
178/2013 privind aprobarea Regulamentului local referitor la
implicarea publicului privind elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajarea teritoriului si urbanism in municipiul Turda;
Se întocmeşte Raportul informării şi consultării publicului — a elaborării propunerilor P.U.D. Construire spațiu
comercial și birou în municipiul Turda Calea Victoriei nr.41;
Nr. înregistrare : 23717/347/90/M din 6.11.2017.
Amplasament: Calea Victoriei nr.41, mun. Turda
Beneficiar: Glonţ Alina Adriana, Turda, str. Lotus nr. 20, ap.12
Proiectant: S.C.DARHCAD PROIECT S.R.L., spec.cu drept de semnătură RUR: arh.Dumitriu Daniela
Informarea şi consultarea publicului s-a desfăşurat astfel:
Materialul postat pe site-ul Primăriei Turda s-a predat/transmis în data de 19.11.2017, către responsabilul cu site.
Etapa II (et.l-anunţ de intenţie nu e cazul) pentru anunţul de elaborare propuneri PUD între 20.11.2017. — 04.11.2017.
- s-a afişat pe site-ul oficial: www.primariaturda.ro al Primăriei municipiului Turda;
- s-a expus la Centrul de Informare a Cetăţenilor/sediul Primăriei Turda, cam.15;
- s-a expus la faţa locului panoul de afişaj .
La Primăria municipiului Turda nu s-a înregistrat în scris nici o notificare, sesizare în scris sau observaţie referitor la
PUD, respectiv nici verbal (perioada pentru răspunsuri la eventuale reclamaţii/ sesizări: 5 - 7.11.2017) .
Având în vedere că s-a parcurs etapa de informare şi consultare a publicului — anunţ de elaborare propuneri PUD
Construire spaţiu comercial și birou în municipiul Turda Calea Victoriei nr.41, în conformitate cu H.C.L.M.T. nr.
178/2013, se
poate începe etapa de avizare şi aprobare pentru P.U.D. Construire spaţiu comercial și birou în municipiul Turda Calea Victoriei
nr41.
ARHITI ; INTOCMIT,
ing.losi ITRU arh.VASS Sara
Și
A
2ex.
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI TURDA
COMISIA DE SPECIALITATE NR. 3
NR.609 DIN_24 05 aw7
RAPORT
la proiectul de hotarâre privind apotoy e pu A - consrua)re Ey
Conpunedi a ya fn 7 ovala CL V Jo?arar)!
—M 34 o
Având în vedere: raport PA opeotol die 23 7 2/ [705.9 af
SUART
În temeiul prevederilor : so / 7337 2 Daoee eaucorhue În, le
5 ! A )
_ € 350/ma arauajorea Pr dul 2 urdontona
Pentru considerentele aratate mai SUS, comisia de specialitate pr 5 OV DerDi
(awnak]
V
şi gi g
3 Ei Ş
- P.U.D. - CONSTRUIRE SPATIU
COMERCIAL SI BIROU
Parcela (1) CALCULUL ANALITIC AL SUPRAFETEI aumtozoenee -REGLEMENTARI URBANISTICE
Nr Coordonate pet.de contur Lungimi | Seara ;200
” i laturi (intravilan)
Pet. x Im] Ym] Z [m O D(i,i+l)
101 562705.691 408815.119 316.13 7.966
102 562707.386 408822.903 316.37 10.398
103 562697.233 408825.148 316.52 7.882
104 562695.629 408817.431| 316.69 10.324 N
982720 S (1)=82mp P=36.571m —
Amplasamentul lucrarii: _ d. Executant: “
Mun. Turda, Calea Victoriei, nr. 41, judet Cluj Ing. Dita Mihai Serban “ a
CF 51137 Turda, Cadastral 51137
Beneficiarul lucrarii:
GLONT ALINA ADRIANA, domiciliat in Loc. Turda, = |
Str. Lotus, nr. 20, ap. 12 2 rr , d
„Boo locuinte „+
ii N 437 A time: P+2E
7 „0. MEtoriei NR. 17 | CBI e aline, e
„pPIo6C5 Pi
„ “Regim de inaltime: P+2E |
“ „Cota.la cornisa: 327.35 |
fe - Pa i gigi HINEȚUL CLUJ
| " ră
PE 174 NHSARIA MUNICIPIULUI | —————
TURDA i 2
| j Di apa, Nr. ct, Denumire Suprafata |P.0T/c.uT.
i pirati _cin = (A 20.47 | 0 |
. s-a. Mp % 7
i 27 Sreren liber intravilan 120 100%
ui | $-2e r, = =
.” Din care : teren particular 8
Teren solicitat spre concesionare 38
Sistem de proiectie Stereogretic 1970 2. CONSTRUIRE SPATIU COMERCIAL SI BIROU
Sistem de cote Marea Neagra 1975 Suprafata construita totala 50 41,66%
Suprafata desfasurata totala 104 0,86
Cola a cornisa Cladiri invecinate 327.35 m, 328.67 m „3, AMENAJARI EXTERIOARE |
582660 Regim de inaltime al constructiilor invecinate : P+2E 3,1. Alei pietonale/carosabile 7,34 61 1%
- Sonoro „93 Zone verzi „62,66 52,23%
Suprafata masurata = 82 mp TOTAL SUPRAFATA 120,00 100%
Suprafata din act = 82 mp BENEFICIAR: NR. PROIECT:
SC DARHCAD PROIECT SRL GLONT ALINA ADRIANA AN
C.U.I. 35351284 12/3852 / 22.12.2015
i " ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA NR 3643 INVESTIŢIA: .
şi | protee! SEDIUL :TURDA, str. AGRICULTURII nr 24A,, tel 0722589824 P.U.D. - CONSTRUIRE SPATIU COMERCIAL FAZA:
g DarhCAD. PUNCTDELUCRU:TURDA str. DRI. RATIU nr 16-22 ap 14 SI BIROU
hi SEF PROIECT arh. DANIELA DUMITRIU N ) SCARA PLANŞA: BUD.
PROIECTAT arh. DANIELA DUMITRIU NV | 1:200 REGLEMENTARI URBANISTICE EREI
DESENAT larh. st. INGRID GNANDT Cuaaau-e], DATA AMPLASAMENT: U.04
| 1 9102017 1 i
LOC. TURDA, STR. CALEA VICTORIEI, NR.41
nui (544 unread) - vasssara X + ip Plan Urbanistic de De
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.