28 august 2026 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu
HCL 288/2026 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind aprobarea asocierii dintre Municipiul Suceava și S.C. CARPATIS S.R.L. în vederea amenajării unei parcări cu copertină metalică fotovoltaică stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și dotările aferente pe terenul în suprafață de 1.113 mp (pc 64619) situat pe strada Mirăuților nr. 72 aflat în proprietatea Municipiului Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 288 din 2026 a Consiliului Local Suceava
Municipiul Suceava înhamează o colaborare cu S.C. CARPATIS S.R.L. pentru amenajarea unei parcări publice pe terenul său de pe Mirăuților 72, dotată cu copertină metalică fotovoltaică, un sistem fotovoltaic ~150 kWp, două stații de încărcare EV și iluminat, investiție estimată 1.411.575 lei fără TVA (1.679.774 lei cu TVA) pe o perioadă de 10 ani. Cetățenii vor beneficia de o parcare modernă, cu energie regenerabilă, posibilitatea de a încărca vehicule electrice și condiții de utilizare pe o arie de 1.113 mp, cu detalii despre contribuțiile municipiului și partenerului în contract, cât și posibile extensii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi S.C. CARPATIS S.R.L. în vederea realizării unei parcări publice moderne cu copertină metalică fotovoltaică, sistem fotovoltaic cu putere instalată de aproximativ 150 kWp, două staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, sistem de iluminat, amenajări exterioare și dotările aferente, cu o valoare estimată a investiţiei de 1.411.575 lei, fără TVA (respectiv 1.679.774 lei, inclusiv TVA), pe terenul în suprafață de 1.113 mp (pe 64619), situat pe strada Mirăuţilor nr. 72, aflat în proprietatea Municipiului Suceava
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea asocierii dintre Municipiul Suceava și S.C. CARPATIS S.R.L. în vederea
amenajării unei parcări cu copertină metalică fotovoltaică, staţii de reîncărcare pentru vehicule
electrice şi dotările aferente, pe terenul în suprafață de 1.113 mp (pe 64619), situat pe strada
Mirăuţilor nr. 72, aflat în proprietatea Municipiului Suceava
Consiliul Local al Municipiului Suceava;
Având în vedere
Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava Ec. Vasile Rîmbu înregistrat la
nr. 43.150 din 21.08.2026;
Raportul Serviciului Cadastru, patrimoniu nr. 43.151 din 21.08.2026;
Ținând cont de:
- Avizul Comisiei Buget — Finanţe, Fonduri Europene, Strategii de Dezvoltare;
- Avizul Comisiei Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Cadastru și Protecţia Mediului;
- Avizul Comisiei Juridică, de Disciplină, Servicii Publice, Administraţie Publică şi Ordine
Publică;
Ținând seama de:
- Cererea S.C. CARPATIS S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Suceava sub nr.
36863/15.07.2026,
- Certificatul de urbanism nr. 1067 din 10.08.2026, eliberat de Primăria municipiului
Suceava;
În conformitate cu prevederile:
- art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. f) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi S.C. CARPATIS S.R.L. în vederea
realizării unei parcări publice moderne cu copertină metalică fotovoltaică, sistem fotovoltaic cu
putere instalată de aproximativ 150 kWp, două staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice,
sistem de iluminat, amenajări exterioare și dotările aferente, cu o valoare estimată a investiţiei de
1.411.575 lei, fără TVA (respectiv 1.679.774 lei, inclusiv TVA), pe terenul în suprafață de 1.113
mp (pe 64619), situat pe strada Mirăuţilor nr. 72, aflat în proprietatea Municipiului Suceava.
Art.2. Asocierea se încheie pe o perioadă de 10 ani, începând cu data semnării
contractului de asociere, cu posibilitate de prelungire.
Art.3. Se aprobă contribuţia părţilor în cadrul asocierii, după cum urmează:
Contribuţia Municipiului Suceava:
- pune la dispoziţia S.C. CARPATIS S.R.L. terenul în suprafață de 1.113 mp, identificat cu
nr. cadastral 64619, situat în municipiul Suceava, str. Mirăuţilor nr. 72, proprietate privată a
Municipiului Suceava, conform extrasului de carte funciară nr. 64619;
- acordă, în condiţiile contractului de asociere şi după recepţia lucrărilor, dreptul de
folosinţă asupra copertinei metalice realizate în cadrul investiţiei, exclusiv în vederea amplasării
şi exploatării sistemului fotovoltaic.
Contribuţia S.C. CARPATIS S.R.L.:
- finanţează integral investiţia, fără contribuţie financiară din partea Municipiului Suceava;
- realizează lucrările de construire a copertinei metalice;
- montează și exploatează sistemul fotovoltaic;
- realizează instalaţiile electrice şi sistemul de iluminat;
- realizează amenajările exterioare;
- montează cele două staţii de încărcare pentru vehicule electrice;
- obţine toate avizele și autorizaţiile necesare;
- asigură proiectarea şi consultanța aferentă investiţiei
Art.4.(1) Durata de execuţie a lucrărilor se stabileşte prin contractul de asociere şi curge
de la data predării amplasamentului până la semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea
lucrărilor.
(2)La finalizarea investiţiei, parcarea realizată va fi predată gratuit municipiului
Suceava pe bază de protocol de predare-primire şi va avea caracter public, putând fi utilizată de
către toţi participanții la trafic, în condiţiile stabilite prin contractul de asociere.
(3)Sistemul fotovoltaic, inclusiv panourile fotovoltaice, invertoarele și celelalte
echipamente aferente, rămân în proprietatea S.C. CARPATIS S.R.L., care va avea dreptul de
exploatare a energiei electrice produse, în condiţiile legii și ale contractului de asociere.
Art.5. Se aprobă contractul-cadru de asociere, prevăzut în anexa care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.6. Primarul municipiului Suceava prin Direcţia Generală Arhitect Șef - Serviciul
Urbanism şi amenajarea teritoriului şi Serviciul Cadastru, patrimoniu vor duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
NE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
EN BOGHEAN SECRETAR GENERĂL AL MUNICIPIULUI
[dă GHEORGHE — ALEXANDRU MOLDOVAN
Nr. 288 din 28 august 2026
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri care NU şi-au Nr. voturi Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcţie prezenţi exercitat PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABŢINERE
dreptul de vot
288 23 20 -- 19 --- 1
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www .primariasv.ro, primsv(Qprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONTRACT DE ASOCIERE
Nr. din 2026
cadru
Intre
1. MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în B-dul 1 Mai nr. 5 A, reprezentat prin
domnul Ec. Vasile Rîmbu în calitate de Primar, împuternicit prin dispoziţiile art. 154 alin.
(6) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, să reprezinte interesele
unităţii administrativ teritoriale
şi
2. S.C. CARPATIS S.R.L., cu sediul în Suceava, str. Mirăuţi nr. 72, cu certificatul
de înmatriculare J33/1272/1991, CUI 712360, reprezentată prin dl.Burac lonuţ-Aurel, în
calitate de administrator,s-a încheiat prezentul contract de asociere, în baza H.C.L.Suceava
nr. din.
Articolul 1. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea dintre Municipiul Suceava și
S.C. CARPATIS S.R.L. în vederea realizării unei investiţii de interes public local constând
în amenajarea unei parcări publice moderne, prevăzută cu copertină metalică, sistem
fotovoltaic cu putere instalată de aproximativ 150 kWp, două staţii de reîncărcare pentru
vehicule electrice, sistem de iluminat, amenajări exterioare şi celelalte lucrări şi dotări
necesare funcţionării obiectivului de investiţii, pe terenul proprietate publică a
Municipiului Suceava, în suprafață de 1.113 mp, identificat cu nr. cadastral64619, situat în
municipiul Suceava, strada Mirăuţilor nr. 72.
Articolul 2. Durata contractului
Asocierea se încheie pe o perioadă de 10 ani, începând cu data semnării
contractului de asociere, cu posibilitate de prelungire.
Durata execuţiei lucrărilor prevăzute în contractul de asociere este de maxim 12
luni, începând cu încheierea procesului — verbal de predare — primire şi finalizând cu
procesul — verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Articolul 3. Contribuţia părţilor
Contribuţia Municipiului Suceava:
- pune la dispoziţia S.C. CARPATIS S.R.L. terenul în suprafață de 1.113 mp,
identificat cu nr. cadastral64619, situat în municipiul Suceava, str. Mirăuţinr. 72,
proprietate publică a Municipiului Suceava, conform extrasului de carte funciară nr.
64619;
- asigură dreptul de folosință asupra terenului pe durata contractului;
- acordă, în condiţiile contractului de asociere şi după recepţia lucrărilor, dreptul de
folosință asupra copertinei metalice realizate în cadrul investiţiei, exclusiv în
vederea amplasării şi exploatării sistemului fotovoltaic.
Contribuţia S.C. CARPATIS S.R.L.:
- finanţează integral investiţia, fără contribuţie financiară din partea Municipiului
Suceava;
- realizează lucrările de construire a copertinei metalice;
- montează şi exploatează sistemul fotovoltaic;
- realizează instalațiile electrice şi sistemul de iluminat;
- realizează amenajările exterioare;
- montează cele două staţii de încărcare pentru vehicule electrice;
- obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare;
Articolul 4. Obligaţiile părţilor:
Municipiul Suceava se obligă:
a) să predea către S.C. CARPATIS S.R.L., pe bază de proces-verbal de predare-primire,
terenul în suprafață de 1.113 mp, identificat cu nr. cadastral 64619, necesar realizării
investiţiei;
b) să asigure dreptul de folosință asupra terenului pe durata prezentului contract, în
condiţiile aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Suceava;
c) să permită accesul reprezentanţilor S.C. CARPATIS S.R.L. şi al executanților desemnaţi
de aceasta pentru realizarea lucrărilor;
d) să urmărească executarea lucrărilor prin compartimentele de specialitate din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Suceava;
e) să participe, prin reprezentanții desemnaţi, la recepţia lucrărilor, în condiţiile legislației
în vigoare;
£) să sprijine, în limitele competenţelor legale, demersurile necesare realizării investiţiei;
g) să respecte drepturile conferite S.C. CARPATIS S.R.L. prin prezentul contract și prin
Hotărârea Consiliului Local care aprobă asocierea.
S.C. CARPATIS S.R.L. se obligă:
a) să finanțeze integral investiţia care face obiectul prezentului contract, fără solicitarea
unei contribuţii financiare din partea Municipiului Suceava;
b) să elaboreze documentaţiile tehnice necesare şi să obţină toate avizele, acordurile,
autorizaţiile şi celelalte acte prevăzute de legislaţia în vigoare;
c) să execute lucrările numai după emiterea autorizaţiei de construire şi cu respectarea
documentaţiei tehnice aprobate;
d) să realizeze investiția cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în
construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celorlalte
acte normative incidente;
e) să realizeze copertina metalică, sistemul fotovoltaic, instalaţiile electrice, sistemul de
iluminat, amenajările exterioare şi să monteze cele două stații de reîncărcare pentru
vehicule electrice;
f) să suporte integral toate cheltuielile aferente proiectării, execuţiei, autorizării, punerii în
funcţiune, exploatării şi întreținerii investiţiei;
g) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea domeniului public şi a proprietăților
învecinate pe perioada executării lucrărilor;
h) să răspundă pentru orice prejudiciu cauzat Municipiului Suceava sau terţilor ca urmare a
executării necorespunzătoare a lucrărilor ori a nerespectării obligaţiilor legale;
i) să remedieze, pe cheltuiala proprie, toate deficienţele constatate la recepţia lucrărilor sau
în perioada de garanţie;
j) să respecte toate obligaţiile prevăzute prin certificatul de urbanism, autorizaţia de
construire, avizele şi acordurile emise de autorităţile competente;
k) să permită reprezentanţilor Municipiului Suceava verificarea modului de executare a
lucrărilor și a respectării obligaţiilor asumate prin prezentul contract;
1) să exploateze şi să întrețină sistemul fotovoltaic şi echipamentele aferente în condiţiile
prezentului contract şi ale legislaţiei aplicabile.
La finalizarea investiţiei, parcarea realizată va fi predată gratuit municipiului
Suceava pe bază de protocol de predare-primire şi va avea caracter public, putând fi
utilizată de către toți participanții la trafic.
Articolul 5. Drepturile părților
5.1. Drepturile Municipiului Suceava
Municipiul Suceava are următoarele drepturi:
a) să urmărească, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului Municipiului Suceava, modul de realizare a investiţiei şi respectarea
obligaţiilor asumate prin prezentul contract;
b) să solicite informații, documente şi rapoarte privind stadiul proiectării, autorizării şi
executării lucrărilor;
c) să efectueze verificări pe amplasament pe întreaga durată a executării lucrărilor și
ulterior punerii în funcţiune a investiţiei;
d) să solicite remedierea oricăror neconformităţi constatate în executarea lucrărilor sau în
exploatarea investiţiei, într-un termen rezonabil stabilit de comun acord sau prevăzut de
lege;
e) să participe la recepţia la terminarea lucrărilor și la recepţia finală, potrivit dispoziţiilor
legale;
f) să beneficieze de utilizarea parcării în regim public, în condiţiile stabilite prin prezentul
contract;
g) să solicite rezilierea contractului în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de
S.C. CARPATIS S.R.L., în condițiile prezentului contract și ale legislaţiei în vigoare.
5.2. Drepturile S.C. CARPATIS S.R.L.
S.C. CARPATIS S.R.L. are următoarele drepturi:
a) să utilizeze terenul pus la dispoziţie de Municipiul Suceava exclusiv pentru realizarea
investiţiei care face obiectul prezentului contract;
b) să execute toate lucrările necesare realizării investiţiei în condiţiile autorizaţiei de
construire şi ale documentaţiilor tehnice aprobate;
c) să monteze, să pună în funcţiune şi să exploateze sistemul fotovoltaic şi echipamentele
aferente, în condiţiile prezentului contract și ale legislaţiei în vigoare;
d) să utilizeze energia electrică produsă şi să valorifice surplusul de energie în condițiile
legislaţiei din domeniul energiei şi ale contractelor încheiate cu operatorii autorizaţi;
e) să solicite Municipiului Suceava sprijinul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor care
țin de competenţa autorităţii publice;
f) să beneficieze de folosința terenului şi a construcțiilor realizate, exclusiv în scopul
executării şi exploatării investiţiei, pe durata prezentului contract.
Articolul 6. Regimul juridic al investiţiei
(1) Investiţia realizată în baza prezentului contract este destinată satisfacerii unui interes
public local și va fi utilizată cu respectarea destinaţiei aprobate prin Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Suceava.
(2) Parcarea realizată în cadrul investiţiei va avea caracter public și va putea fi utilizată de
către toți participanții la trafic, fără restricţii nejustificate şi cu respectarea regulamentelor
aprobate de autorităţile competente.
(3) S.C. CARPATIS S.R.L. asigură exploatarea, funcționarea și întreținerea sistemului
fotovoltaic şi a echipamentelor aferente pe toată durata prezentului contract, pe cheltuiala
proprie.
(4) S.C. CARPATIS S.R.L. răspunde pentru funcționarea în condiţii de siguranță a
sistemului fotovoltaic, a instalațiilor electrice şi a celorlalte echipamente realizate în cadrul
investiţiei, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(5) Costurile privind exploatarea, întreţinerea, reviziile tehnice, reparaţiile și înlocuirea
echipamentelor sistemului fotovoltaic sunt suportate integral de către S.C. CARPATIS
S.R.L., dacă prin prezentul contract nu se prevede altfel.
(6) Energia electrică produsă de sistemul fotovoltaic poate fi utilizată pentru alimentarea
consumatorilor proprii ai investiţiei şi/sau livrată în Sistemul Energetic Naţional, în
condiţiile legislaţiei aplicabile.
(7) Părţile convin că orice modificare a destinaţiei investiţiei, extindere a acesteia sau
realizarea unor lucrări suplimentare se poate efectua numai cu acordul scris al ambelor
părți şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(8) La încetarea prezentului contract, părțile vor stabili, prin proces-verbal şi în condiţiile
legii, modul de preluare sau de menţinere a investiţiei şi a echipamentelor aferente, cu
respectarea dreptului de proprietate și a dispoziţiilor Hotărârii Consiliului Local care a
aprobat asocierea.
Articolul 7. Regimul juridic al investiţiei la încetarea contractului
(1) La încetarea prezentului contract, indiferent de cauza încetării, părțile vor încheia un
proces-verbal de constatare privind starea investiţiei şi îndeplinirea obligaţiilor asumate.
(2) Terenul pus la dispoziţia S.C. CARPATIS S.R.L. revine Municipiului Suceava liber de
orice sarcini, în condiţiile legii.
(3) La expirarea duratei prezentului contract, investiţia realizată în baza acestuia, respectiv
parcarea publică, copertina metalică, sistemul fotovoltaic, staţiile de reîncărcare pentru
vehicule electrice, instalaţiile electrice, sistemul de iluminat, amenajările exterioare şi toate
celelalte lucrări şi echipamente aferente, împreună cu toate îmbunătățirile aduse terenului,
vor trece cu titlu gratuit și libere de orice sarcini în proprietatea Municipiului Suceava, fără
plata vreunei despăgubiri sau compensaţii către S.C. CARPATIS S.R.L.
(4) S.C. CARPATIS S.R.L. declară că este de acord ca, la expirarea duratei contractului,
toate bunurile realizate în cadrul investiţiei să fie preluate de Municipiul Suceava în starea
tehnică existentă la acea dată, cu obligaţia predării acestora pe bază de proces-verbal.
(5) Până la data încetării contractului, S.C. CARPATIS S.R.L. are obligaţia de a asigura
întreţinerea, funcționarea şi exploatarea în condiții normale a investiţiei, astfel încât
bunurile să fie predate Municipiului Suceava în stare corespunzătoare de funcţionare,
ținând seama de uzura normală rezultată din exploatare.
(6) Predarea investiţiei se va realiza pe bază de proces-verbal de predare-primire, încheiat
între părți în termen de cel mult 30 de zile de la încetarea contractului.
(7) Începând cu data semnării procesului-verbal de predare-primire, Municipiul Suceava
dobândeşte toate drepturile şi obligaţiile aferente bunurilor prevăzute la alin. (3), urmând
să asigure administrarea și exploatarea acestora în condiţiile legii.
Articolul 8. Răspunderea contractuală
(1) Părţile răspund pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor
asumate prin prezentul contract, în condiţiile Codului civil și ale legislaţiei incidente.
(2) Partea care nu îşi execută obligaţiile contractuale este obligată să repare prejudiciul
cauzat celeilalte părți, în condiţiile legii.
(3) S.C. CARPATIS S.R.L. răspunde pentru calitatea lucrărilor executate, pentru
respectarea legislației în domeniul construcțiilor, precum şi pentru orice prejudiciu produs
Municipiului Suceava sau terţilor ca urmare a executării ori exploatării investiţiei.
(4) Municipiul Suceava răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul
contract, în limitele competenţelor sale legale.
Articolul 9. Forţa majoră:
(1) Forţa majoră exonerează părţile de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor
contractuale pe perioada existenţei acesteia.
(2) Partea care invocă forța majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părți apariția
evenimentului în termen de 5 zile lucrătoare şi de a prezenta dovezile corespunzătoare.
(3) Dacă evenimentul de forță majoră durează mai mult de 90 de zile consecutive, părţile
vor analiza posibilitatea continuării sau încetării contractului.
Articolul 10. Modificarea contractului:
(1) Prezentul contract poate fi modificat numai prin act adițional încheiat în formă scrisă,
cu acordul ambelor părți şi cu respectarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Suceava prin care a fost aprobată asocierea.
(2) Modificările care afectează obiectul contractului, contribuţia părților, durata asocierii
sau alte elemente esențiale vor putea fi realizate numai după aprobarea Consiliului Local,
dacă legislaţia impune aceasta.
Articolul 11. Încetarea contractului:
Contractul încetează:
a) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul scris al părţilor;
c) prin reziliere, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale;
d) prin imposibilitatea obiectivă de executare;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
La încetarea contractului, părțile vor încheia un proces-verbal privind situaţia investiţiei, a
bunurilor realizate și a terenului pus la dispoziţie, cu respectarea dispozițiilor legale și a
prevederilor prezentului contract.
Articolul 12. Soluţionarea litigiilor:
(1) Părţile vor depune toate diligențele pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei
neînţelegeri rezultate din executarea prezentului contract.
(2) În cazul în care soluţionarea amiabilă nu este posibilă în termen de 30 de zile de la
notificarea litigiului, competenţa revine instanțelor judecătoreşti competente.
Articolul 13. Dispoziţii finale:
(1) Prezentul contract se completează cu prevederile Codului civil, Codului administrativ,
Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Legii nr. 10/1995 privind calitatea în
construcţii şi ale celorlalte acte normative incidente.
(2) Orice comunicare între părți privind executarea p
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.