2 septembrie 2025 · Inițiator: DOMNUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI SUCEAVA, Vasile Rîmbu

HCL 219/2025 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico–economice - faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico – economici aferenți proiectului „Reabilitare energetică a unității de învățământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava”

Denumire
Hotărârea nr. 219 din 2025 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
219 / 2025
Data
2 septembrie 2025
Inițiator
DOMNUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI SUCEAVA, Vasile Rîmbu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic pentru proiectul de Reabilitare energetică a Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava, pentru a facilita finanțarea din Programul Regional Nord-Est 2021-2027. Se aprobă și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului, conform anexelor menționate, care vor ghida derularea lucrărilor și evaluarea costurilor. Practic, milioane de lei și termene vor fi stabilite în cadrul finanțării regionale, iar operațiunile prioritare din strategie vor sprijini realizarea acestei reabilitări energetice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei tehnico—economice - faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico — economici aferenţi proiectului „Reabilitare energetică a unităţii de învățământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava” Consiliul local al municipiului Suceava, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr.45912/19.09.2025 al domnului Vasile Rîmbu, primar al Municipiului Suceava; - Raportul nr.45913/19.09.2025 al Direcţiei Proiecte Europene din cadrul Primăriei Municipiului Suceava; - Avizul Comisiei buget-finanţe, fonduri europene, strategii de dezvoltare; - Avizul Comisiei juridice, de disciplină, servicii publice, administraţie publică şi ordine publică; - Ghidul solicitantului de finanțare pentru Investiţii în clădirile publice în vederea creșterii eficienței energetice - Apel PR/NE/2024/3/RSO2.1/1/Eficienta energetica Clădiri publice MRJ+M; - Hotărârea Consiliului Local Suceava nr. 308 din 31.08.2023 privind aprobarea Listei de operaţiuni prioritizate la nivelul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbana a Zonei Urbane Funcţionale Suceava 2021 — 2030; - Prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (2), lit b), art 139, alin.(3), lit a), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. HOTĂRĂȘTE: Art. Se aprobă documentaţia tehnico-economică -— faza Proiect Tehnic, aferentă proiectului „Reabilitare energetică a unităţii de învățământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Nord- Est 2021-2027, Prioritatea 3 - O regiunea durabilă, mai prietenoasă cu mediul, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre; Art.2 Se aprobă indicatorii tehnico — economici aferenți proiectului „Reabilitare energetică a unităţii de învățământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava”, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre; Art.3 Se abrogă pini H.C.L. al municipiului Basten nr. Îi din 31.07. Sa CONTRASEMNEAZĂ, RADU BOR op /5 SECRETAR GENERAJ| AL MUNICIPIULUI, HEORGHE-ALEXANDRU MOLDOVAN NR. 219 Din 29 sepiă ie 6625 Nr. consilieri | Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU și-au Nr. voturi „Nr. voturi _ Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 219 23 E PRI JNERE aa Di ANEXA nr. 1 la HCL nr. 219 din 29.09.2025 Documentaţia tehnico-economică faza Proiect Tehnic,pentru proiectul „Reabilitare energetică a unităţii de învățământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava”, elaborată de S.C. DON PROIECT S.R.L. în format electronic pe CD cu următoarea componenţă: - Parte scrisă — memorii tehnice pentru arhitectură, rezistență, instalaţii electrice, termice, sanitare; - Parte desenată- pentru arhitectură, rezistență, instalaţii electrice, termice, sanitare; - Documentaţia economică — liste de cantităţi cu și fără valori. ANEXA nr. 2 la HCL nr. 219/29.09.2025 Indicatorii tehnico-economici şi descrierea investiţiei pentru obiectivele de investiţii din cadrul proiectului „Reabilitare energetică a unităţii de învăţământ Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava” pentru clădirile identificate cadastralcu nr. 56616-C2 (clădire Internat), 56616-C3 (clădire Cantina), 56616-C5 (clădire Sala de Sport) Titular: UAT Municipiul Suceava Beneficiar: UAT Municipiul Suceava Amplasament: Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava este situat pe strada Profesor Leca Morariu, nr. 17A şi are suprafaţa totală a terenului de 13.553 mp, conform Cărţii Funciare nr. 56.616. DESCRIEREA INVESTITIEI Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunatatirea eficientei energetice, în scopul reducerii pierderilor energetice și implicit scăderea costurilor cu energia termică prin reducerea pierderilor de căldură. Clădirile vizate de prezentul proiect sunt următoarele: -Clădire internat: S tehnic + P + 3E, identică cu nr. cadastral 56616 — C2, suprafaţa construită la sol = 719 mp, suprafaţa constru ită desfășurată = 2886 mp. Anul punerii în funcţiune = 1970. -Clădire cantină: P + LE, identică cu nr. cadastral 56616 — C3, suprafaţa construită la sol = 616 mp, suprafaţa construită desfăşurată = 627 mp. Anul punerii în funcţiune = 1971. -Clădire sală de sport: P, identificată cu nr. cadastral 56616 — C5, suprafață construită la sol = 358 mp, suprafață construită desfășurată = 358 mp. Anul punerii în funcţiune a fost 1977. La aceste corpuri de clădire, în prezent s-au identificat următoarele probleme: - lucrările realizate au fost doar de întreţinere; - corpurile de clădire au mari pierderi de căldură; - şarpantele existente prezintă fisuri ce duc la deteriorarea pereţilor atât interior cât şi exterior; - scheletele din lemn care susţin şarpantele nu prezintă siguranţă, întrucât sunt căpriori şi scânduri putrezite; - este necesară introducerea unui nou sistem de încălzire; - se doreşte introducerea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice şi electrice. Ca şi obiective specifice prin proiect se doreşte : - îmbunatatirea eficientei energetice prin efectuarea lucrarilor de reabilitare termica ce determina consumuri mai mici in cadrul celor 3 clădiri (internat, cantină, sală de sport) ale Colegiului Economic "Dimitrie Cantemir” Suceava; - reducerea consumului anual specific de energie pentru incalzire si reducerea consumului anual de energie primara; - reabilitarea si modernizarea instalatiilor termice; - utilizarea surselor regenerabile de energie pentru asigurarea necesarului de energie termica pentru incalzire, prepararea apei calde de consum si energie electrica. Lucrarile ce se vor executa în vederea eficientizării energetice a celor trei clădiri conform solutiei | sunt urmatoarele: reparaţii la elementele şarpantei; lucrari la parterul clădirii C2 — internat - pentru aducerea unei uși exterioare, de pe fatada laterala; realizarea la etajul 1 a 3 goluri de uşi în zona spălătoriei, pentru îndeplinirea exigenţelor pe linie de sănătate publică; termoizolarea planseului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante, prin pod; desfaceri cablaje, conducte, țevi, alte elemente fixate de faţade; demontare şi montare burlane noi; izolarea termică a fațadei; termoizolare soclu; desfacerea şi refacerea trotuarelor, cu pantă către exterior; refacerea tencuielilor exterioare; termoizolare pe contur, a golurilor de tâmplărie exterioară existență; schimbare glafuri exterioare cu glafuri prevopsite; înlocuire de elemente tâmplărie interioară; schimbarea sensului deschiderii uşilor unor încăperi; realizarea de instalaţii de încălzire — pompe de căldură tip aer-apa; reabilitarea unor instalaţii electrice (circuite) ce prezintă neconformităţi; montarea unor sisteme inteligente de contorizare; instalare de corpuri de iluminat cu temporizator în spaţiile comune (holuri, grupuri sanitare); reparaţii locale finisaje interioare degradate în urma schimbării și montării instalaţiilor de încălzire / electrice, și a tâmplăriei; termoizolaţie intrados planseu subsol parţial; înlocuirea unor uşi aflate pe traseele de evacuare; înlocuire de elemente tâmplărie ce au caracteristici neconforme; închiderea casei scării de la parter, cu ușa din aluminiu cu sistem de autoînchidere; realizare instalaţii de detecție și alarmare incendiu, montare paratrasnet; montarea de panouri solare si panouri fotovoltaice pe acoperişul clădirii; montarea parazăpezilor pe acoperiş. Nu se intervine asupra structurii de rezistentă, a pereţilor exteriori sau interiori. Nu se vor modifica gabaritele clădirii, nu sunt propuse extinderi pe verticală şi nici pe orizontală. Nu se intervine asupra finiajelor interioare decat pentru reparaţii în urma lucrărilor efectuate. Soluţiile propuse nu modifică structura de rezistență a construcțiilor. INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AFERENŢI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII Sursele de finanţare a investiţiei se vor constitui în conformitate cu legislaţia în vigoare din cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 3: Nord-Est — O regiune durabila, mai prietenoasa cu mediu şi buget local Obiectiv Specific 2.1. — Promovarea eficientei energetice si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi investiţiei: a) caracteristici tehnice şi parametri specifici obiectivului de investiţii; Suprafata Amplasament (total) | 13,533 mp Corpul de clădire Clădire internat | Clădire cantină Clădire sala de sport Suprafaţa construită 719 mp 616 mp 358 mp Suprafața desfășurată 2886 mp 627 mp 358 mp Regim de înălțime S tehnic+P+3E P+ 1 E partial P b) Durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni: 12 luni. c) Indicatori economici Valoare fără TVA: TVA Valoare totală a investiţiei Total general 16.680.856,24 3.466.526,98 20.147.383,22 Construcţii-montaj (C+M) 12.606.422,50 2.647.348,74 15.253.771,24

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă