19 decembrie 2017

HCL 256/2017 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Slobozia

Denumire
Hotărârea nr. 256 din 2017 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
256 / 2017
Data
19 decembrie 2017
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în municipiul Slobozia, adică se stabilesc regulile și condițiile pentru cum se face transportul public în oraș. Pentru locuitori înseamnă reguli noi privind cum pot circula cu autobuzele locale, cine gestionează serviciul și când intră în vigoare noul contract cu operatorul (după atribuirea contractului de delegare). Anunțarea publică a hotărârii se face prin afiş, pe site-ul orașului și în mass-media locală.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă „Regulamentul pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Slobozia”, conform Anexei care face parte

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Slobozia Consiliul Local al Municipiului Slobozia, județul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 19 decembrie 2017, Având în vedere: m Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian - Nicolae; m Referatul de specialitate al Serviciului Gospodărie Comunală-Compartiment Autoriatea de Autorizare a Serviciilor de Transport Public Local, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia cu nr. 73511/2017; m Raportul de avizare al Comisiei Juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local Slobozia; m Prevederile art. 13 alin. (5) Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 20 alin. (2) lit. e) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 7 alin. (1)—(12) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) pet. 14 şi 19, respectiv art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - Se aprobă „Regulamentul pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Slobozia”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 — Prezentul regulament intră în vigoare la data la care noului operator i se va atribui contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Slobozia . Art. 3 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetățenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia şi pe site-ul www.sloboziail.ro şi va fi publicată în mass-media locală. Art. 4 - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului Municipiului Slobozia, Serviciului Gospodărie Comunală-Compartimentul Autoritatea de Autorizare a Serviciilor de Transport Public Local din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Slobozia, în vederea aducerii la îndeplinire. Contrasemnează PREŞEDINTE ȘEDINȚA, SECRETER MUNICIPIU, Popa Nicolae Tudoran Valentin Nr.250 a Ode Din 19.12.2017 Anexa la HCL Slobozia nr. 256/19.12.2017 REGULAMENT pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate în municipiul Slobozia CAPITOLUL 1 Dispoziţii generale Art. 1.(1) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciilor de transport public local, definind modalităţile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, precum şi raporturile dintre operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați şi utilizatorii serviciilor. (2) Prevederile prezentului regulament, se aplică serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, efectuat cu autobuze urbane în municipiul Slobozia. (3) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, se poate efectua numai în condițiile respectării prevederilor prezentului regulament, ale Caietului de sarcini al serviciului de transport public local, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convențiilor internaționale la care România este parte. Art. 2. Organizarea şi efectuarea activităților specifice serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, trebuie să asigure satisfacerea unor cerințe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţilor locale şi anume: a) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populaţiei şi ale operatorilor economici pe teritoriul administrativ -teritorial al municipiului Slobozia; b) îmbunătăţirea siguranței rutiere, protecției mediului şi calității transportului public local; c) deplasarea în condiţii de siguranță şi de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor şi a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora prin poliţe de asigurări; d) accesul egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizaţi, la piaţa transportului public local ; e) optimizarea funcţionării pieţei transportului public local, prin asigurarea unui cadru concurenţial normal, dinamic şi loial. Art. 3. În sensul prezentului regulament, termenii si noțiunile utilizate se definesc după cum urmează: 1. activitate de transport public local - suma operaţiunilor de transport care asigură nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor, pe distanțe şi în condiții prestabilite, efectuate în cadrul serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze; 2. autoritate de autorizare - compartimentul din cadrul Serviciului de Gospodărie comunală -Transporturi, aflat în subordinea Primăriei Municipiului Slobozia; 3. autorizaţie de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul, îndeplineşte condiţiile pentru accesul la efectuarea transportului public local ; 4. caiet de sarcini al licenţei de traseu - documentul care însoteşte licenţa de traseu, care cuprinde în principal cerințele pentru asigurarea programului de circulație şi realizarea unui transport în condiţii de siguranță şi confort. Caietul de sarcini aferent licenţei de traseu, cuprinde -staţiile publice, precum şi amplasarea acestora; -numărul şi capacitatea autobuzelor ; -intervalul de succedare a curselor ; -ora primei/ultimei plecări de la capetele de traseu ; -zilele în care se efectuează transporturile. 5. copie conformă a autorizaţiei de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, în baza autorizaţiei de transport sau, după caz, a licenţei de transport, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deţinute conform legii, care atestă atribuirea serviciului de transport public local ; 6. copie conformă a licenţei comunitare - document în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele utilizate de operatorul de transport rutier la operațiunile de transport rutier , conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/31 august 2011 privind transporturile rutiere ; 7. licenţă comunitară - documentul care permite accesul operatorului de transport autorizat la piaţa transportului rutier , eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în condiţiile legii, care atestă că deținătorul îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competență profesională, acesta având acces la transportul rutier public; 8. licenţă de traseu — document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contracost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale „pe un anume traseu, conform programului de transport. 8.1 Licenţa de traseu se eliberează pentru o perioadă de 3 (trei) ani, fără a depăşi valabilitatea programului de transport. 8.2. Licenţa de treseu este nominală şi nu este transmisibilă. 8.3. Licenţa de traseu se eliberează după prezentarea de către operatorul rutier, a documentului de plată a tarifului de eliberare. 9. persoană desemnată - persoana fizică care are calitatea de manager al activității de transport rutier, posesoare a unui certificat de competență profesională şi care este angajată pe bază de contract de muncă, să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatorului autorizat; în cazul persoanelor fizice/asociaţiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie sa fie persoană fizică sau unul dintre membrii asociaţiei familiale; 10. program de circulaţie - documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informaţii privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, staţiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații şi intervalele de succedare a curselor ; 11. program de transport public local - programul propus şi aprobat de Consiliul Local al Municipiului Slobozia, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza teritorial-administrativă a municipiului Slobozia, programele de circulaţie, capetele de traseu, staţiile publice, numărul şi capacitatea autobuzelor necesare; 12. stație publică — spaţiul delimitat, situat pe traseul unui serviciu regulat de transport persoane, amenajat de către administrația publică locală, destinat îmbarcării /debarcării persoanelor, semnaşlizat şi prevăzut cu un panou destinat afişării unor informaţii ; 13. traseu — parcurs care asigură legătura dintre capătul de traseu de plecare şi capătul de traseu de destinaţie, pe care se efectuează servicii regulate ; 14. utilizator al serviciului de transport public local - persoană fizică sau juridică, beneficiară a serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate efecuat cu autobuze. Art.4. Având în vedere modalitatea de gestiune aleasă de administraţia publică locală din Municipiul Slobozia , respectiv de gestiune directă a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, administraţia publică locală, va urmări îndeaproape exercitarea atribuţiilor, competenţelor şi drepturilor ce îi revin conform legii, ca efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate , să se realizeze în condiţii de siguranță rutieră, calitate, confort şi în concordanţă cu interesul general al comunităților pe care le reprezintă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. CAPITOLUL II Efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate SECȚIUNEA | Principiile şi obiectivele efectuării transportului public local de persoane prin curse regulate Art. 5. Transportul public local de persoane prin curse regulate, se efectuează numai în condiţiile respectării prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonanţei nr. 27/31 august 2011, privind transporturile rutiere, ale reglementărilor naționale şi ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convențiilor internaționale, la care România este parte. Art. 6. (1). Transportul public local de persoane prin curse regulate, se poate efectua numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecția tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate / încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare. (2). Pentru accesul la infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în țară sau în străinatate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării ori înregistrării şi/sau inspecției tehnice periodice, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (3).Transportul public local de persoane prin curse regulate în municipiul Slobozia , se efectuează numai cu vehicule rutiere, destinate prin construcție acestui tip de transport, şi anume autobuze urbane . Art. 7.Transportul public local de persoane prin curse regulate , se efectuează cu respectarea ansamblului reglementărilor care contribuie la îmbunătațirea siguranței rutiere, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplineasca mijloacele de transport, infrastructura rutieră, persoanele cu atribuţii care concură la siguranța circulaţiei şi ceilalți participanți la trafic. Art. 8.Efectuarea serviciului de transport public local prin curse regulate, trebuie să asigure: a) creşterea nivelului de calitate al serviciului şi de confort al utilizatorilor serviciilor publice de transport public local de persoane prin curse regulate; b) accesul la serviciile de transport public local şi protecția categoriilor sociale defavorizate; c) informarea publicului călător; d) executarea transportului public local de persoane prin curse regulate în condiţii de regularitate, siguranță şi confort; e) corelarea capacității de transport cu fluxurile de călători existente ; £) continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate. SECŢIUNEA a 2-a Licenţe, autorizaţii si alte documente necesare pentru efectuarea transportului public local 1. Transportul public local de persoane prin curse regulate Art. 9. Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, se efectuează numai de către operatorii de transport rutier / transportatorii autorizaţi, care deţin licența de traseu valabilă. Art.10.(1). Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate, se efectueaza pe raza administrativ-teritorială a municipiului Slobozia . Art. 11. Operatorii de transport/transportatorii autorizați au obligaţia, de a deține la bordul mijlocului de transport în comun, pe toata durata transportului public de persoane prin curse regulate, următoarele documente: a) licenţa de traseu şi caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenţei; b) programul de circulatie ; c)copia conformă a licenţei de transport, în cazul autobuzelor ; d) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport / transportatorului autorizat; e) contractul de leasing în original, ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este utilizat în baza unui asemenea contract; £) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini; g) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora, pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport /transportatorului autorizat, în copie; h) certificatul de competență profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, după caz. Art. 12. Licenţa de traseu se eliberează pentru traseele cuprinse în programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, însoțită de caietul de sarcini al acesteia şi de programul de circulație. Art. 13. Licenţa de traseu se eliberează în numărul de exemplare, corespunzător numărului mijloacelor de transport în comun utilizat, pentru efectuarea tuturor curselor prevăzute în programul de circulaţie. SECŢIUNEA a 3-a Siguranţa rutieră Art. 14. În scopul prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere, operatorii de transport / transportatorii autorizați, care efectuează servicii de transport public local de persoane prin curse regulate, efectuat cu autobuze, au obligația să adopte măsurile necesare pentru cunoaşterea, aplicarea şi respectarea reglementărilor legale privind siguranța rutieră şi a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport şi persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulaţiei. Art. 15. Operatorii de transport /transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local, au următoarele îndatoriri: 1. să respecte reglementările legale privind omologarea, înmatricularea, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, repararea, întreținerea, reglarea, modificarea constructivă şi reconstrucția mijloacelor de transport; 2. să utilizeze mijloace de transport a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naţionale de siguranță rutieră şi de protecție a mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică/revizia tehnică periodică valabilă şi certificate/ clasificate /încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare; 3. în intervalul dintre două inspecții tehnice periodice /revizii tehnice periodice, să asigure menţinerea mijloacelor de transport într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului şi în categoria de folosință conform destinaţiei, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entitaţi tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare şi dotări obligatorii de origine sau omologate / certificate conform legislaţiei în vigoare; 4. să informeze conducatorii mijloacelor de transport şi lucrătorii mobili, cu privire la regulamentele interne ale intreprinderii şi prevederile relevante ale contractelor colective de muncă; 5. să angajeze transporturile şi să întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât conducătorii mijloacelor de transport şi lucrătorii mobili , să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaus ; 6. să se asigure că conducatorii mijloacelor de transport respectă normele de protecţie a muncii, protecție a mediului, prevenire şi combatere a incendiilor, pe tot timpul efectuarii transportului ; 7. să permită efectuarea transporturilor, numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate de autoritatea competentă şi/sau în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare; să se asigure spaţii libere suficiente pentru transportul bagajelor pasagerilor; 8. să respecte procedurile ce trebuie urmate în caz de accident şi să aplice procedurile corespunzătoare pentru a preveni producerea unor noi accidente sau a unor încalcări grave ale regulilor de circulaţie; 9. să respecte întocmai legile şi reglementările specifice acestei categorii de transport rutier public pe care o execută. Art.16. Responsabilităţile ce revin persoanei desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport, sunt cele stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 761/1999 privind desemnarea, pregătirea şi atestarea profesională a persoanelor care conduc permanent şi efectiv activităţi de transport rutier, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 17. Sarcinile persoanei desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport, se concretizează în supravegherea şi controlul serviciului de transport public local de călători, în pregătirea organizatorică a operatorului de transport şi în îndeplinirea indicatorilor de performanță stabiliți în conformitate cu prevederile contractului de delegare prin concesiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Slobozia. Art. 18. Conducătorii mijloacelor de transport au următoarele atribuții şi responsabilități: 1. să se prezinte pentru efectuarea examinarii medicale şi psihologice, inițială şi periodică, şi să respecte recomandările comisiilor medicale şi psihologice; 2. să respecte normele si regulile privind conducerea în condiții de siguranță rutieră şi conduită preventivă; 3. să respecte regulile privind prevenirea accidentelor de muncă în circulaţia rutieră; 4.să respecte regulile privind, asigurarea persoanelor şi a bagajelor transportate; 5. să cunoască şi să respecte măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident, în ceea ce priveşte asigurarea vehiculului, protecția personală şi a celorlalți participanți la trafic, protecția mediului, protecția bunurilor; 6.să respecte perioadele de conducere şi perioadele de odihnă, conform reglementărilor legale în vigoare. 7. să respecte întocmai legile şi reglementările specifice acestei categorii de transport rutier pe care o execută. Art. 19. Operatorii de transport / transportatorii autorizaţi care efectuează servicii de transport public local, vor întreprinde o investigaţie pe linie administrativă, în toate cazurile de accidente de circulaţie, în care au fost angajate vehiculele utilizate, indiferent de gravitatea accidentului. Art. 20. Rezultatele cercetării administrative, vor sta la baza adoptării măsurilor ce se impun, pentru eliminarea repetării cauzelor generatoare de evenimente rutiere. SECŢIUNEA a 4-a Condiţii privind efectuarea transpor [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă