29 ianuarie 2026 · Inițiator: Viceprimarul municipiului Slobozia, MUŞAT Gabriel
HCL 13/2026 Slobozia adoptată
Hotărâre privind prelungirea Contractului de delegare a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în Municipiul Slobozia numărul 75086/ 11.07.2019 către SOCIETATE SPTL SLOBOZIA S.R.L.
Denumire
Hotărârea nr. 13 din 2026 a Consiliului Local Slobozia
Se aprobă prelungirea contractului de delegare a serviciului de transport local de călători prin curse regulate din Slobozia către Societate SPTL Slobozia S.R.L. (contractul nr. 75086/11.07.2019). Decizia înseamnă că locuitorii vor păstra același operator pentru transportul local pentru o perioadă suplimentară, cu aceleași condiții de gestiune, decât cele prevăzute în contract, iar eventualele modificări de termene sau tarifare vor fi guvernate de prevederile tehnologice ale contractului și reglementărilor în vigoare. Practic, continuitate în transport, fără întrerupere, sub supravegherea autorității locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea Contractului de delegare nr. 75086 din data de 11.07.2019 privind gestiunea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate prin darea în administrare prin gestiune directă a serviciului de transport public local de călători, către SOCIETATEA SPTL SLOBOZIA S.R.L., pe o perioadă de 6 luni. ii
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL SLOBOZIA
Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352
Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149
Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro
HOTĂRÂRE
privind prelungirea Contractului de delegare a serviciului de transport public local de călători prin
curse regulate în Municipiul Slobozia numărul 75086/ 11.07.2019 către SOCIETATE SPTL
SLOBOZIA S.R.L.
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 29 Ianuarie 2026,
Având în vedere: 2
m Referatul de aprobare al--Iniţiatorului, Viceprimarul 1 al municipiului Slobozia, domnul
MUȘAT Gabriel;
m Raportul-de specialitate al Direcţiei Tehnică Managementul Serviciilor de Utilităţi Publice,
Compartiment Auroritatea de Autorizare a Sereviciului de Transport Public Local nr.
3608/22.01.2026;
m Raportul de avizare al Comisiei Juridice şi de Disciplină din cadrul Consiliului Local
Slobozia;
m Contractul de delegare nr. 75086/11.07.2019 a gestiunii serviciului de transport public local
de călători prin curse regulate, prin concesiune, în Municipiul Slobozia;
m Proiectul de hotărâre are la bază următoarele prevederi legale: HCL Slobozia nr.
53/28.03.2019, s-a aprobat darea în administrare prin gestiune directă a serviciului de
transport public local de. călători prin: curse regulate în Municipiul Slobozia; Legea nr.
226/30.10.2020 pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; ale
art. 59, 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative;
m Prevederile art. 3 și art. 16 alin (1) din Legea nr. 92/2027 — Legea serviciilor de transport
persoane în unitățile administrativ-teritoriale
m Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind
serviciile-publice-de transport feroviar şi rutier de călători și de abrobare a Regulamentelor
(CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) coroborat cu alin. (6) lit. a), ale alin. (7) lit. s), n),
respectiv art. 139 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 5 lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. - Se aprobă prelungirea Contractului de delegare nr. 75086 din data de 11.07.2019
privind gestiunea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate prin darea în
administrare prin gestiune directă a serviciului de transport public local de călători, către
SOCIETATEA SPTL SLOBOZIA S.R.L., pe o perioadă de 6 luni. ii
Art, 2, - Se aprobă modelul cadru al actului adiţional nr. 2 privind delegarea, conform.
anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
Art. 3. - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afișare la sediul
Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.municipiulslobozia.ro.
Art. 4. - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al. Municipiului
Slobozia, domnului Viceprimar 1 Muşat Gabriel, SOCIETATĂŢII SPTL SLOBOZIA S.R.L.,
Direcţiei Tehnică Managementul Serviciilor de Utilităţi Publice - Compartiment Auroritatea de
Autorizare a Sereviciului de Transport Public Local, în vederea aducerii la îndeplinire .
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează,
/“Yoniţă Gabriel
/% /
|
Nr. 13
Din 29.01.2026
, Secretar general al Municipiului Slobozia
Jur. Tudoran Valentin i
= Anexa la H.CL, nr. 13-din-29.01.2026
„ACT ADITIONAL NR. 2
LA CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT
PUBLIC LOCAL DE CĂLĂTORI PRIN CURSE REGULATE „PRIN CONCESIUNE,
== > = MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDETULIALOMIȚA- =
ou au Ne. 75086/11.07,2024
PREZENTUL CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE_TRAN
PUBLIC LOCAL-DE CĂLĂTORI PRIN CURSE REGULATE, -PRIN--CONCESIUNE,_— ÎN
MUNICIPIUL SLOBOZIA, între; ___
(D) Municipiul Slobozia, persoană juridică, cu sediul în Slobozia, str. Episcopiei nr. 1, cod poştal
920023, având cod fiscal nr. 4365352, cont nr 31TREZ24A840302400300X, deschis la
Trezoreria Slobozia, reprezentat prin Dănuţ-Alexandru Potor, având funcţia de Primar în calitate
de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare Autoritatea-Contractantă;
şi
(2) - Operatorul-serviciului-public-de transport local SloboziaSC-SPTL SLOBOZIA SRL,-cu-sediul
în Slobozia,Bulevardul Matei. Basarab,nr.2A, înregistrat sub_nr. J21/345/2024 la Registrul
Comerţului Ialomita, având contul RO12TREZ3915069XXX09989, deschis la Trezoreria
Slobozia, codul unic de înregistrare 50327441, reprezentat legal prin Ghibanu Ștefan, având
funcţia de Administrator Executiv, în calitate de delegant, denumit în continuare Operatorul, pe
de altă parte,
Prin prezentul act aditional se prelungeste durata contractului cu 6 luni si se modifica punctul 5.1
CAPITOLUL 5. DURATA CONTRACTULUI
5.1 Contractul se prelungeste cu 6 luni, începând cu data de 01.02.2026.
Toate celelalte prevederi raman valabile.
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ, OPERATOR,
UAT SLOBOZIA S.C. SPTI-SLOBOZIA S.RL.
Primar Administrator Executiv
Dănuţ-Alexandru Potor Ghibanu Ştefan
VIZAT DE LEGALITATE,
Serviciul Juridic
Sef Serviciu MSUP
Mihaela Neagu
Autoritatea de Autorizare Servicii Transport
Sorin Andrei
Serviciul Executie Bugetara
Daniela Taclit-Balan
Contrasemnează,
Secretar general al Municipiului Slobozia
Jur. Tudoran Valentin
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.