ROMÂNIA
JUDEȚUL IALOMIȚA 32 Fa
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI AG tz
SLOBOZIA iso ERE o
HOTĂRÂRE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului referitor la
concesionarea/închirierea/constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra
terenurilor din domeniul privat al Municipiului Slobozia
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară
din data de 29 iunie 2017,
Având în vedere:
m Expunerea de motive a domnului Viceprimar Muşat Gabriel;
m Referatul Serviciului Juridic, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr.
35510/2017;
m Raportul de avizare al Comisiei Juridice şi de Disciplină din cadrul Consiliului Local
Slobozia;
m Prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 693 - 702, art. 871-873,
respectiv ale art. 1777-1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările
şi completările ulterioare, ale Anexei nr. 2, pct. 111 din Legea nr. 50/1991, privind
autorizarea lucrărilor de construcții, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2016
privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
22/2014, ale art. 7-12 din
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, republicată, respectiv ale art. 3 şi art.
4 din Legea 199/1997 pentru ratificarea Cartei Europene a autonomiei locale, adoptată la
Strasbourg pe 15 octombrie 1985,
În temeiul art. 36 alin. 2 lit. c), art. 121 alin. 2, respectiv art. 45, alin. 3 din Legea
215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
HOTĂRĂSTE:
Art. 1 — Se aprobă Regulamentul referitor la concesionarea/închirierea/constituirea
dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor din domeniul privat al Municipiului
Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 78/28.05.2015, precum şi orice altă reglementare
locală cu caracter contrar.
Art. 3 — Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul
Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul propriu www.sloboziail.ro.
Art. 4 — Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului Municipiului
Slobozia, Serviciului Urbanism, Serviciului Juridic şi Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, în
vederea aducerii la îndeplinire:
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ contrasemnează,
Băcanu Valentin SECRETAR MUNICIPIU
Tudoran Valentin
Nr. 128 Ko. 7
din 29 iunie 2017
Anexă la HCL Slobozia nr. 128/29.06.2017
Regulament referitor la concesionarea/ închirierea/ constituirea dreptului de
superficie cu titlu oneros asupra terenurilor din domeniul privat al Municipiului
Slobozia
Cap. I. Dispoziţii generale
Art. 1. Prezentul Regulament stabileşte reguli minimale şi procedurile de concesionare
(închiriere / constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor din
domeniul privat al Municipiului Slobozia, în aplicarea prevederilor Legii nr. 215/2001
privind administrația publică locală, cu modificările şi completările ulterioare şi ale
Capitolului 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
cu modificările şi completările ulterioare, art. 871-873, art. 693-702, art.1777-1823 din
Legea nr.287/2009 privind Codul Civil cu modicările și completările ulterioare.
Art. 2. Pot constitui obiectul unor contracte de concesiune / închiriere / constituire a
dreptului de superficie cu titlu oneros următoarele categorii de terenuri din domeniul
privat municipal:
1. Terenuri care fac obiectul unor contracte de concesiune / închiriere / superficie cu
titlu oneros încheiate în condiţiile legii, pe care sunt edificate construcţii.
2. Terenuri atribuite în folosință gratuită în condiţiile legii, pe care sunt edificate
construcții.
3. Terenuri libere solicitate de persoane fizice sau juridice în vederea edificării de
construcții.
4. Terenuri ocupate de construcții edificate înainte de reglementarea concesionării
prin legi speciale, fără existența unor contracte de folosință a terenurilor.
5. Terenuri care fac obiectul unor contracte de concesiune încheiate în condiţiile legii,
la care, urmare efectuării lucrărilor cadastrale, au apărut diferențe de măsurători.
Cap. II. Proceduri prealabile încheierii contractelor de concesiune/ închiriere/
constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros
Art. 3. În situația înstrăinării construcțiilor edificate pe terenuri ce fac obiectul unor
contracte de concesiune încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil,
respectiv_, sau după intrarea în vigoare a Legii nr._ /_, respectiv _, noul proprietar al
construcţiilor va depune la Primăria Slobozia o cerere referitoare la concesionare/
închiriere/ constituire a dreptului de superficie asupra terenului aferent construcției,
precum şi copii ale următoarelor documente:
a) BI/CI pentru persoanele fizice/certificat de înmatriculare/ certificat constatator
valabil pentru persoanele juridice .
b) Acte de proprietate asupra construcţiei (contract de vânzare-cumpărare, certificat
mosțenitor, act de donație, proces verbal de adjudecare la licitație, hotărâre judecătorească,
alte înscrisuri doveditoare ale proprietății).
c) Contractul de concesiune a terenului pe care este edificată construcția înstrăinată.
d) Documentaţie cadastrală întocmită de către o persoană autorizată de către
A.N.C.P.I. privitoare la imobilul vizat de concesionare/ închiriere/ constituire a dreptului
de superficie cu titlu oneros.
e) Autorizaţie de construire în termen de valabilitate, după caz.
£) Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din cadrul
Primăriei Municipiului Slobozia, pentru imobilul în cauză din care să reiasă că terenul,
rspectiv construcția terminată nu sunt afectate de datorii la bugetul local.
g) Extras de carte funciară cu privire la terenul solicitat spre concesionare/
închiriere/ constituire a dreptului de superficie.
Art. 4. În situaţia contractelor de concesiune aflate în valabilitate şi încheiate după
intrarea în vigoare a Noului cod civil dar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. /,,
respectiv __, în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de folosință asupra
terenurilor, concesionarii, respectiv noii proprietari ai construcțiilor edificate pe astfel de
terenuri vor depune la Primăria Slobozia o cerere referitoare la închirierea/ constituirea
dreptului de superficie asupra terenului aferent construcției, precum şi copii ale
următoarelor documente :
a) BI/CI pentru persoanele fizice/certificat de înmatriculare/certificat constatator
valabil pentru persoanele juridice .
b) Contractul de concesiune a terenului în cauză.
c) Act de proprietate asupra construcției/ Certificat urbanism/Autorizaţie de
construire şi proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv Autorizaţie de
construire în termen de valabilitate, după caz.
d) Documentaţie cadastrală întocmită de către o persoană autorizată de către
A.N.C.P.L. privitoare la imobilul vizat de închirierea / constituirea dreptului de superficie
cu tilu oneros.
e) Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din cadrul
Primăriei Municipiului Slobozia, pentru imobilul în cauză din care să reiasă că terenul,
rspectiv construcția terminată nu sunt afectate de datorii la bugetul local.
£) Extras de carte funciară cu privire la terenul solicitat spre constituire a dreptului
de superficie, respectiv la construcţia terminată, după caz.
Art._5. În situația înstrăinării construcțiilor edificate pe terenuri atribuite în folosință
gratuită în condiţiile legii, noul proprietar al construcțiilor va depune la Primăria Slobozia
o cerere referitoare la concesionarea / închirierea / constituirea dreptului de superficie cu
titlu oneros asupra terenului aferent construcției, precum şi copii ale următoarelor
documente :
a) BI/CI pentru persoanele fizice / certificat de înmatriculare/certi ficat constatator
valabil pentru persoanele juridice .
b) Acte de proprietate asupra construcției (contract de vânzare-cumpărare,
certificat moştenitor, act de donaţie, proces verbal de adjudecare la licitaţie, hotărâre
judecătorească, alte înscrisuri doveditoare ale proprietăţii).
c) Certificat urbanism/ Autorizaţie de construire şi proces-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor, respectiv Autorizaţie de construire în termen de valabilitate, după
caz.
d) Contractul de atribuire în folosință gratuită a terenului pe care este edificată
construcția înstrăinată/ procesul-verbal de punere în posesie a terenului în temeiul legii.
e) Documentaţie cadastrală întocmită de către o persoană autorizată de către
A.N.C.P.I. privitoare la imobilul vizat de conceionare / închirierea / constituirea dreptului
de superficie cu titlu oneros.
f) Extras de carte funciară cu privire la terenul solicitat spre concesionare/
închiriere/ constituire a dreptului de superficie, respectiv la construcția terminată, după
caz.
8) Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din cadrul
Primăriei Municipiului Slobozia, pentru imobilul în cauză din care să reiasă că terenul,
rspectiv construcția terminată nu sunt afectate de datorii la bugetul local.
Art._6. În situaţia terenurilor libere solicitate în vederea concesionării / închirierii /
constituirii dreptului de superficie pentru construire, persoanele interesate vor depune o
cerere prin care manifestă intenția de a construi, cu precizarea datelor de identificare ale
terenului în cauză, anexând următoarele documente în copie:
a) BI/CI pentru persoanele fizice / certificat de înmatriculare/certificat constatator
valabil pentru persoanele juridice .
b) Certificat de urbanism referitor la încadrarea în prevederile PUG/PUZ/
Regulament de Urbanism al Municipiului Slobozia,
c) Documentaţie cadastrală întocmită de către o persoană autorizată de către
A.N.C.P.. privitoare la terenul solicitat.
d) Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din cadrul
Primăriei Municipiului Slobozia, pentru imobilul în cauză, după caz.
Art. 7. În situaţia terenurilor ocupate de construcţii edificate înainte de reglementarea
concesionării prin legi speciale, fără existența unor contracte de folosință a terenurilor,
persoanele interesate vor depune pentru acordarea dreptului de concesiune / închiriere /
superficie următoarele documente:
a) BI/CI pentru persoanele fizice / certificat de înmatriculare/certificat constatator
valabil pentru persoanele juridice .
b) Decizie de atribuire în folosință a terenului;
c) Act de proprietate asupra construcției sau Autorizaţie de construire, după caz;
d) Plan delimitare a bunului imobil realizat de o persoană autorizată;
Art. 8. În situaţia terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune sau închiriere
încheiate în condiţiile legii, la care, urmare efectuării lucrărilor cadastrale, au apărut
diferențe de măsurători, între suprafața din contractul de concesiune şi măsurătorile
cadastrale efectuate ulterior până la_limita unui procent de 20% din suprafața
determinată potrivit contractul, persoanele interesate vor depune pentru acordarea
dreptului de concesionare / închiriere / superficie următoarele documente:
a) cerere solicitant;
b) BUCI pentru persoanele fizice / certificat de înmatriculare / certificat
constatator valabil pentru persoanele juridice;
c) Schiță plan măsurători (fişă bun imobil) întocmită de către o persoană
autorizată;
d) Contract concesiune / închiriere(copie);
Cap. III. Dreptul de opțiune pentru acordarea dreptului de concesionare / închiriere
/ superficie
Art. 9. În situaţia înstrăinării construcțiilor noul proprietar al construcţiilor va depune la
Primăria Municipiului Slobozia o cerere scrisă prin care poate solicita concesionarea /
închirierea/ constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros având drept de obțiune
asupra folosinţei terenului. În cazurile prevăzute la pct. 1 şi 2 din art. 2, dacă solicitantul
nu intenţionează să edifice şi alte construcţii definitive pe terenul solicitat, acesta poate
opta pentru închirierea terenului. În acest caz, contractul de închiriere va cuprinde dreptul
chiriaşului de a solicita acordarea dreptului de superficie cu respectarea prevederilor
prezentului regulament şi încheierea noului contract în formă autentică.
Cap. IV. Procedura licitaţiei publice
Art. 10. Terenurile libere aparținând domeniului privat al municipiului Slobozia,
solicitate în vederea concesionării / închirierii / constituirii dreptului de superficie pentru
construire, se vor atribui prin aplicarea procedurii licitaţiei publice, aprobată prin Hotărâre
a Consiliului Local, ocazie cu care se aprobă şi caietul de sarcini, cu respectarea
prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit
legii.
Art. 11. Preţul anual minim de pornire, va fi stabilit de un evaluator autorizat, pe zone şi
aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local, act administrativ care va modifica/înlocui
“Hotărârea Consiliului Local privind zonarea terenurilor din municipiul Slobozia şi
stabilirea preţurilor minime de concesionare”. Preţurile urmează a fi actualizate anual sau
ori de câte ori apar modificări esenţiale ale acestora, fiind aprobate prin Hotărâre a
Consiliului Local.
Secţiunea 1. Comisiile de evaluare
Art. 12. Comisiile de evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor depuse în legătură cu
Secţiunea 1. Comisiile de evaluare
Art. 12. Comisiile de evaluare şi de soluționare a contestaţiilor depuse în legătură-cu
licitaţia, sunt constituite prin Dispoziţia Primarului, având un număr de 6 membri:(5
membri cu drept de vot, dintre care unul este preşedintele comisiei, respectiv un secretar -
fără drept de vot), fiecare membru având desemnat un supleant.
Art. 13. Comisiile prevăzute la art. 12 vor avea câte un membru din următoarele structuri
organizatorice:
a) Urbanism,
b) Patrimoniu,
c) Achiziţii Publice şi concesiuni,
d) Impozite şi Taxe locale,
e) Juridic, iar secretarul fiind din cadrul compartimentul Relaţii cu Publicul.
Art. 14. Fiecare dintre membrii acestor comisii (de evaluare/de soluţionare a
contestaţiilor) beneficiază de câte un vot, deciziile comisiei de evaluare fiind adoptate cu
votul majorităţii acestora.
ART. 15. Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor
următoarele persoane:
a) ofertanţii;
b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu ofertantul,
persoană fizică;
c) soț/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac
parte din consiliul de administrație, organul de conducere ori de supervizare al unuia
dintre ofertanţi, persoane juridice;
d) persoane care dețin părţi sociale, părți de interes, acţiuni din capitalul subscris
al unuia dintre ofertanți sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul
de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanți;
d) persoane care pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul
procesului de verificare/evaluare a ofertelor.
Art. 16. Membrii comisiei de evaluare, respectiv supleanţii sunt obligaţi să dea o
declaraţie de compatibilitate şi imparţialitate pe propria răspundere, după termenul limită
de depunere a ofertelor, declaraţiile fiind păstrate in dosarul licitației (conform
formularului din anexa nr. 1 la prezentul regulament).
Art. 17. Supleanţii participă la şedinţele comisiei de evaluare numai în situația în care
membrii acesteia se află în imposibilitate de participare din cauza unui caz de
incompatibilitate, sau în altă situaţie bine justificată. Membrul comisiei care nu poate
participa la lucrările comisiei va fi înlocuit cu supleantul său de către preşedinte. În cazul
în care preşedintele comisiei nu poate conduce lucrările şedinţei, acesta va fi înlocuit de
drept, de supleant.
Art. 18. Atribuţiile comisiei de evaluare sunt:
a) analiza şi selectarea ofertelor pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor
cuprinse în plicul exterior;
b) întocmirea listei cuprinzând ofertele admise şi comunicarea acesteia;
c) analizarea şi evaluarea ofertelor;
d) întocmirea raportului de evaluare ;
€) întocmirea proceselor-verbale;
f) desemnarea ofertei câştigătoare.
Art. 19. 1) Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezența tuturor membrilor.
2) Comisia de evaluare adoptă decizii în mod autonom, numai pe baza
documentaţiei de atribuire şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 20. Membrii comisiei de evaluare au obligația de a păstra confidenţialitatea datelor,
informaţiilor şi documentelor cuprinse în ofertele analizate.
Secţiunea 2. Anunţurile de licitaţie
Art. 21. 1) Anunţurile de licitaţie se publică în mod obligatoriu la sediul Primariei
municipiului Slobozia, pe site-ul www.sloboziail.ro şi în cel puţin un ziar de largă
circulaţie, cu minimum 15 zile calendaristice înainte de data licitației, pentru prima
licitaţie. În situaţia în care se organizează a II-a licitaţie, se procedează la publicarea
anunţului cu 10 zile calendaristice înainte de data licitației.
2) Anunţurile de licitație se întocmesc în baza Hotărârii Consiliul Local prin care
s-a aprobat licitația și caietul de sarcini şi va cuprinde cel puţin informaţii referitoare la
suprafaţa terenului ce urmează a fi scos la licitaţie, locaţia şi destinaţia acestuia.
Secţiunea 3. Modul de elaborare, prezentare şi depunere a ofertelor
Art. 22. 1) Ofertele se redactează în limba română.
2) Ofertanții transmit ofertele lor în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul
interior, care se înregistrează, în ordinea primirii lor, la Serviciul Relaţii cu Publicul
din cadrul Primariei Municipiului Slobozia, fiind precizata data şi ora depunerii.
3) Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta.
Plicul exterior va trebui să conțină:
a) o fişă cu informaţii privind ofertantul (formular anexa nr. 2 la prezentul
regulament) şi o declarație de participare, semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături
sau modificări (formular anexa nr. 3 la prezentul regulament);
b) acte doveditoare privind calităţile şi capacitățile ofertanților, conform
solicitărilor organizatorului licitaţiei;
c) chitanța achitare taxa de participare,
d) chitanţa achitare caietul de sarcini,
e) chitanţa achitare garanţie. Cuantumul garanţiei este egal cu valoarea prețului
minum de pornire la licitaţie, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local, pentru 3 ani.
4) Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau
denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz.
Art. 23. Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă.
Art. 24. 1) Oferta va fi depusă în 2 exemplare (un exemplar în original sau copii
legalizate).
2) Fiecare exemplar al ofertei trebuie să fie semnat de către ofertant.
Secţiunea 4. Licitaţia a I-a
Art. 25. 1) Pentru desfăşurarea procedurii licitaţiei este obligatorie participarea a cel puțin
2 ofertanţi. Pe cale de excepţie, în cazul licitaţiilor organizate în parcul industrial, licitația
poate fi desfăşurată şi în cazul unui singur ofertant
2) Plicurile, închise şi sigilate, se predau comisiei de evaluare la data fixată pentru
deschiderea lor, prevăzută în anunţul de licitaţie sau în anunțul negocierii directe, după
caz.
3) După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţă publică, comisia de evaluare
elimină ofertele care nu conțin totalitatea documentelor şi a datelor prevăzute de prezentul
Regulament.
4) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitaţie este necesar ca după
deschiderea plicurilor exterioare cel puţin 2 oferte să întrunească condiţiile de eligibilitate
prevăzute de prezentul Regulament.
Art. 26. După analizarea conţinutului plicului exterior, secretarul comisiei de evaluare,
întocmeşte procesul-verbal în care se va menţiona rezultatul analizei. În procesul-verbal
se va menţiona ofertele eligibile, ofertele care nu
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.