25 iulie 2017 · Inițiator: Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr

HCL 210/2017 Slatina adoptată

Acordul de principiu pentru modificarea unor prevederi ale art. 2, alin. (2) și abrogarea art. 3 din H.G. nr. 948/2012, cu modificările și completările ulterioare

Pe scurt

La nivel de principiu se aprobă modificarea textului din hotărârea guvernamentală pentru a preciza cum se va utiliza imobilul preluat: se vor amenaja spații verzi, zone de agrement, locuințe și spații comerciale, într-un termen de 10 ani de la preluare (până la 26 septembrie 2022). De asemenea se aprobă desființarea unor prevederi din aceeași hotărâre guvernamentală (art. 3), iar primăria, prin Direcția Administrare Patrimoniu, va face demersurile necesare pentru aplicare. Pentru locuitori înseamnă clarificarea planului de utilizare a acelui imobil și stabilirea unor termene și responsabilități ale administrației locale în gestionarea spațiilor rezultate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 210 din 2017 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Acordul de principiu pentru modificarea unor prevederi ale art. 2, alin. (2) și abrogarea art. 3 din H.G. nr. 948/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
210 / 2017
Data
25 iulie 2017
Inițiator
Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: office(âprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro Nr. 210/25.07.2017 HOTĂRARE Referitor la: acordul de principiu pentru modificarea unor prevederi ale art. 2 alin. (2) şi abrogarea art. 3 din H.G. nr. 948/2012 cu modificările şi completările ulterioare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.07.2017. Având în vedere: - iniţiativa Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 60684/25.07.2017; - referatul de specialitate nr.4047/25.07.2017, al Direcţiei Administrare Patrimoniu; - dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din H.G. nr. 948/2012 privind actualizarea valorii de inventar, schimbarea regimului juridic al unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale precum şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, modificată prin H.G. nr. 40/2014 şi H.G. nr. 817/2014; -prevederile art.59,alin.(1 ) şi art.64 din Legea nr.24/2000 — privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative,republicată ; - avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina; În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (1) şi alin. (9), coroborate cu dispoziţiile art. 45 (1) şi ale art. 115 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. |. - Se dă acordul de principiu, în vederea modificării dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 948/2012 modificată şi completată prin H.G. nr. 40/2014 şi H.G. nr. 817/2014, care va avea următorul conţinut: "Art. 2. (2) După preluare, imobilul prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru sistematizarea zonei, prin amenajarea de spaţii verzi, zone de agrement, locuințe şi spaţii comerciale, într-un termen de 10 ani de la data preluării imobilului prevăzut la alin. (1), respectiv până la data de 26 septembrie 2022.» Art. II. - Se dă acordul de principiu, în vederea abrogării dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 948/2012 modificată şi completată prin H.G. nr. 40/2014 şi H.G. nr. 817/2014. Art. III. — Primarul Municipiului Slatina prin Serviciul Public Direcţia Administrare Patrimoniu va întreprinde toate demersurile pentru promovarea proiectului de hotărâre de Guvern în vederea modificării dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi abrogarea art. 3 din H.G. nr. 948/2012 modificată şi completată prin H.G. nr. 40/2014 şi H.G. nr. 817/2014, potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Art. IV. — Începând cu data prezentei, se modifică în mod corespunzător dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 51/07.09.2012 în sensul prelungirii termenului de îndeplinire a obligaţiilor ce revin Consiliului Local al Municipiului Slatina, potrivit dispoziţiilor art. 1 din prezenta hotărâre. Art. V. - Prezenta hotărâre va fi comunicată: - Instituţia Prefectului Judeţul - Olt; - Primarului Municipiului Slatina; - Direcţiei Administrare Patrimoniu; - Direcţiei Generale Economice; - Serviciului Urmărire Lucrari Publice; - Ministerului Apărării Naţionale; - U.M. 02517 Craiova. Preşedinte de șeui NAvizat de legalitate, Eufrosina BR Secretarul municipiului Slatina Mihai lon TA Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi,,pentru” 18 consilieri prezenţi 20 consilieri în funcţie

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala