31 iulie 2020 · Inițiator: Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr
HCL 158/2020 Slatina adoptată
Darea acordului pentru edificarea unei construcții pe terenul situat în municipiul Slatina, strada Prof. Mircea Botez nr. 51, la distanța față limita de vecinătate de pe latura de nord, cu derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism
Denumire
Hotărârea nr. 158 din 2020 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
158 / 2020
Data
31 iulie 2020
Inițiator
Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr
Consiliul Local a aprobat, în principiu, construirea unei locuințe (C2) pe un teren de 877 mp de pe strada Prof. Mircea Botez nr. 51 din Slatina. Decizia permite începerea demersurilor pentru edificare, dar respectă condiții legale și de urbanism, cu posibilitatea unor derogări față de normele aplicabile. Pentru locuitori înseamnă că terenul poate primi o nouă casă, iar procesul poate implica eventuale termene administrative, verificări de urbanism și pot exista impacturi asupra zonei respective din perspectiva construcției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se dă acordul de principiu pentru edificarea unei construcţii C2 cu destinaţia de locuinţă, de către domnul Şerban Andrei şi d-na Şerban Izabela Maria, pe terenul în suprafață de 877 mp, situat în municipiul Slatina, strada Profesor Mircea Botez nr. 51, deţinut în proprietate, înscris în Cartea funciară nr. 52328 a UAT Slatina, având număr cadastral 52328, la distanţa de 1.0 metru faţă de limita de vecinătate din partea de nord (pe care se învecinează cu domeniu public al municipiului Slatina — strada Profesor Mircea Botez), prin derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism
Consiliul Local al Municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office'âprimariaslatina.ro site: www. primariaslatina.ro
_ Nr. 158/31.07.2020
HOTĂRÂRE
Referitoare la: darea acordului pentru edificarea unei construcţii pe terenul situat în municipiul Slatina,
strada Prof. Mircea Botez nr. 51, la distanţa faţă limita de vecinătate de pe latura de nord, cu derogare de
la prevederile documentaţiilor de urbanism
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.07.2020.
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr. 54081/30.04.2020 la proiectul de hotărâre;
- nota de fundamentare nr. 7194/30.07.2020 al Direcţiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidenţă Domeniu Public
şi Privat;
- raportul de specialitate nr.54317/30.07.2020 al Serviciului Juridic, APL;
- solicitarea d-lui Şerban Andrei înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr. 6708/14.07.2020;
- contractul de vânzare autentificat sub nr. 882/26.03.2018 de Notar Public — Victor Ciprian Dicu,
- Cartea Funciară nr. 52328 a UAT Slatina în care este înscris imobilul — teren în suprafață măsurată de 877 mp,
situat în municipiul Slatina, strada Profesor Mircea Botez nr.5;
- planul de situaţie privind amplasarea construcţiilor pe terenul în suprafață de 877 mp, situat în municipiul Slatina,
strada Profesor Mircea Botez nr.51;
- certificatul de urbanism nr. 341/18.05.2020 eliberat în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru edificarea
unor construcții pe terenul situat în municipiul Slatina, strada Profesor Mircea Botez nr. ȘI;
- prevederile PUG şi Regulamentului Local de Urbanism, al municipiului Slatina;
- dispoziţiile art. 612 din Noul Cod Civil, referitor la distanța minimă în construcții;
- avizul favorabil al Comisiei pentru amenajarea teritoriului şi urbanism şi al Comisiei juridice şi de disciplină din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina,
În conformitate cu prevederile 129 alin. (14) coroborate cu prevederile art. 139 alin. 1 şi art. 196 alin. 1 lit a” din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. - Se dă acordul de principiu pentru edificarea unei construcţii C2 cu destinaţia de locuinţă, de către
domnul Şerban Andrei şi d-na Şerban Izabela Maria, pe terenul în suprafață de 877 mp, situat în municipiul
Slatina, strada Profesor Mircea Botez nr. 51, deţinut în proprietate, înscris în Cartea funciară nr. 52328 a UAT
Slatina, având număr cadastral 52328, la distanţa de 1.0 metru faţă de limita de vecinătate din partea de nord (pe care
se învecinează cu domeniu public al municipiului Slatina — strada Profesor Mircea Botez), prin derogare de la
prevederile documentaţiilor de urbanism.
Art.2. - (1) - Primarul Municipiului Slatina, prin persoana împutemnicită prin dispoziţie, va semna la notarul public
înscrisul autentic ce se va încheia potrivit prevederilor art. 612 din Noul cod civil, în termen de 60 zile de la data
prezentei hotărâri.
(2) - Cheltuielile notariale legate de încheierea înscrisului autentic, vor fi suportate de Şerban Andrei şi
Şerban Izabela Maria.
Art.3. - Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Olt;
- Primarul Nei
- Direcţia A
- Şerban An m za
Contrasemnează,
Preşedinte de şe = E Secretar general al mupicipiylui Slatina
STANA Andronia — Ludi, Mihai - lo A
Hotărârea a fost adoptată cu voturi „PENTRU”.
19 - consilieri prezenţi
1 - consilier absent
20 - consilieri în funcţie.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.