27 octombrie 2022

HCL 285/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND CONCESIONAREA DIRECTĂ A UNEI SUPRAFEȚE DE TEREN ÎN VEDEREA EDIFICĂRII UNUI BALCON

Denumire
Hotărârea nr. 285 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
285 / 2022
Data
27 octombrie 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă concesionarea directă a unei suprafețe de teren de 9,62 mp din terenul proprietate a Statului Român, aflat în Sighișoara, str. Crizantemelor nr. 22, scara 1, pentru construirea unui balcon la locuința părții A., titulară a apartamentului nr. 3 în cotă de 1/2. Concesiunea se acordă în paginile proprietății municipale pentru blocul respectiv, în scopul obținerii autorizației de construire pentru balcon, în condițiile legale aplicabile. Pentru locuitori, această decizie înseamnă că proprietarul are dreptul să construiască balconul pe baza acestei concesiuni, cu respectarea termenelor și a autorizațiilor necesare, iar terenul rămâne în administrarea municipalității.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 285 din 27 octombrie 2022 privind concesionarea directă a unei suprafețe de teren în vederea edificării unui balcon Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 31.564/03.10.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 33.190/18.10.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 31.569/03.10.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere adresa înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr. 29.468/13.09.2022, prin care doamna Albert Katalin solicită concesionarea unei suprafețe de 9,62 mp. din terenul, proprietate a Statului Român, aferent blocului de locuințe nr. 415 situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor, nr. 22, scara 1, în vederea construirii unui balcon, solicitanta fiind proprietară a locuinței - apartament nr. 3, în cotă de ½ parte; Având în vedere certificatul de urbanism nr. 222/05.09.2022 emis de Municipiul Sighișoara în scopul obținerii autorizației de construire pentru balcon, ca urmare a cererii adresate de coproprietarii Albert Katalin, Beres Arpad și Beres Karoly; Având în vedere că, potrivit extrasului C.F. nr. 50582 (nr. C.F. vechi: 9549), terenul înscris sub nr. top. 3495/14, în suprafață de 280 mp., aferent blocului de locuințe nr. 415 situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor, nr. 22, jud. Mureș, este proprietatea Municipiului Sighișoara; Având în vedere prevederile art. 15, lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 871 - 873 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu precădere cele ale art. 302 - 331 și 362 din aceasta; Având în vedere Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile anexei nr. 8 - Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile aparținând domeniului public și privat al Municipiului Sighișoara la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022; Având în vedere că imobilul de natură teren menționat în cuprinsul prezentei nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și al legilor prin care au fost aduse completări și modificări ulterioare la Legea nr. 18/1991 – Legea fondului funciar, respectiv Legea nr. 247/2005, Legea nr. 231/2018 și Legea nr. 87/2020; Ținând cont de faptul că în urma concesionării se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 31.567/03.10.2022, prin care se propune concesionarea directă a unei suprafețe de teren în vederea edificării unui balcon; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b” și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. „g” și a art. 196 (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se aprobă, începând cu data de 01.11.2022, concesionarea directă a suprafeței de 9,62 mp. din totalul de 280 mp. ai terenului înscris în C.F. nr. 50582 (nr. C.F. vechi: 9549), la poziția A1, sub nr. cad. 1903 și nr. top. 3495/14, având categoria de folosință curți - construcții, teren situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor, nr. 22, jud. Mureș, în vederea amenajării unui balcon care să deservească apartamentul nr. 3, înscris în C.F. nr. 50582-C1-U7 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 9549/III), sub nr. top. 3495/14/III, situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor, nr. 22, bl. 415, către Albert Katalin, Beres Arpad și Beres Karoly, proprietarii apartamentului. (2) Valoarea redevenței concesiunii este de 16,00 lei/mp./an, respectiv de 153,92 lei/an, stabilită conform prevederilor art. 1 lit. e) din anexa nr. 8 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022. (3) Redevența va fi achitată anual, cu termenul scadent la 31 martie a fiecărui an și se va indexa anual cu indicele de inflaţie. Aplicarea indexării va opera începând din anul următor încheierii contractului de concesiune. (4) Concesionarii sunt obligați să depună, în termen de 90 de zile de la data semnării contractului, cu titlu de garanție, suma de 153,92 lei, reprezentând valoarea obligației de plată către concedent, stabilită și datorată pentru primul an de exploatare, sumă din care, dacă este necesar, să poată fi prelevate penalități și sume datorate de concesionari concedentului, în baza contractului de concesiune. (5) Durata concesiunii este de 49 de ani. Art. 2. Modelul - cadru al contractului de concesiune, întocmit cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, se regăsește în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 4. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoștinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Stupariu Călin Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 2 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică; 1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcţia Economică; 1 ex. Biroul Juridic; 3 ex. numiții Albert Katalin, Beres Arpad și Beres Karoly. 15 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI | |LOCAL NR. 285/27.10.2022 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă